ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal sub nr. 838/118 din 26 ianuarie 2010, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire

a Energiei Termice Constanța, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari

XX Constanța, a solicitat în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 5/2001, obligarea pârâtei

la plata sumei de 42.189,71 RON, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate

în perioada 28 februarie 2009-31 octombrie 2009; a sumei de 61.965,51 RON, reprezentând

penalități de întârziere în decontarea facturilor aferente perioadei 31 august 2005-31

octombrie 2009; a sumei de 39,30 RON, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar;

a sumei de 23,80 RON, reprezentând taxa de notificare prin executor judecătoresc

și la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior; reclamanta

și-a modificat cererea introductivă, indicând ca temei de drept al acțiunii formulate

dispozițiile art. 969-970 C. civ. și totodată, și-a precizat cuantumul pretențiilor

la valoarea penalităților de întârziere, arătând că pârâta a executat plata integrală

a creanței reprezentând preț.

Prin sentința

civilă nr. 1818 din 8 martie 2011, Tribunalul Constanta, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta

Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța și a obligat pârâta Asociația

de Proprietari XX Constanța să plătească acesteia suma de 31.528,93 RON, reprezentând

penalități de întârziere, respingându-se ca fiind prescrise, pretențiile în cuantum

de 30.136,58 RON, cu consecința obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 4.426,28 RON, reprezentând taxă de timbru.

Pentru a pronunța

sus-menționata hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, obligațiile reciproce

ale părților izvorăsc și sunt reglementate de contractul de furnizare a energiei

termice pentru încălzire și prepararea apei calde din 12 martie 1999.

Din analiza înscrisurilor

depuse la dosar și a concluziilor raportului de expertiza tehnică contabilă efectuată

în cauză, prima instanță a constatat că pârâta a efectuat cu întârziere plata prețului

energiei termice furnizate, situație în raport de care a apreciat că datorează în

conformitate cu prevederile art. 8 din contract, penalități de întârziere în sumă

de 61.665,51 RON, calculate aferent perioadei 31 august 2005-31 octombrie 2009.

Raportat la data

sesizării instanței, tribunalul a constatat că parte din pretențiile reclamantei

sunt prescrise, conform prevederilor art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

reținând că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal,

se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile acestuia.

Având în vedere

că, termenul de prescripție este de 3 ani, prima instanță a respins ca fiind prescrise

pretențiile reclamantei în cuantum de 30.136,58 RON, reprezentând penalități aferente

perioadei 31 august 2005-31 decembrie 2008, și astfel, în temeiul prevederilor

art. 969, art. 970 și art. 1066 C. civ., coroborate cu prevederile art. 8 din contract,

pârâta a fost obligată la plata sumei de 31.528,93 RON, reprezentând penalități

aferente perioadei 31 ianuarie 2009-31 octombrie 2009, iar în temeiul art. 274 C.

proc. civ., pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum

de 4.426,28 RON, pentru pretențiile dovedita ca fiind întemeiate.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat apel pârâta Asociația de Proprietari XX Constanța, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă

nr. 51 din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a admis

apelul declarat de pârâta Asociația de Proprietari XX Constanța împotriva sentinței

civile nr. 1818 din 8 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea promovată și a obligat

pârâta Asociația de Proprietari XX Constanța sâ plătească reclamantei Regia

Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța suma de 10.776,01 RON, reprezentând

penalități de întârziere; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate

și în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă

a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.300 RON, reprezentând onorariu apărător

ales și onorariu expert desemnat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control a avut în vedere concluziile raportului de

contraexpertiză tennică contabilă, potrivit cărora pentru perioada 31

septembrie 2009-31 octombrie 2009 s-au calculat penalități de întârziere în sumă

.de 10.074,20 RON, situație în raport de care a obligat pârâta la plata acestei

sumei, restul pretențiilor fiind apreciate ca prescrise conform art. 1 și 3 din

Decretul nr. 167/1958.

Referitor la critica

pârâtei privind obligarea sa în primă instanță la plata integrală a cheltuielilor

de judecată efectuate de reclamantă în primul grad de jurisdicție, deși tribunalul

a admis doar în parte cererea precizată fcrmulată de aceasta, curtea a respins critica

apreciind-o ca fiind nefondată în considerarea dispozițiilor ârt.274 C. proc.

civ., pe care Ie-a interpretat în sensul că legiuitorul a lăsat instanței opțiunea

de a dispune asupra diminuării sau majorării cuantumului cheltuielilor de judecată,

astfel că, prin raportare la condițiile concrete ale cauzei a respins această critică,

apreciind ca fiind corectă soluția primei instanțe.

Împotriva deciziei

civile nr. 51 din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen

legal, atât reclamanta, cât și pârâta.

Reclamanta Regia

Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța a dezvoltat critici vizând

prescripția sumelor datorate aferent intervalului 25 mai 2007-25 mai 2010, pe care

însă nu Ie-a subsumat niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile

art. 304 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate în sensul repingerii apelului declarat de pârâta și menținerea hotărârii

primei instanțe, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Asociația

de Proprietari XX Constanța și-a subsumat criticile formulate împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte

a deciziei atacate în sensul admiterii în tot a apelului său, cu consecința schimbării

hotărârii primei instanțe în sensul diminuării cunatumului cheltuielilor de judecată

la care a fost obligată în primă instanță de la 4.226,28 RON la suma de 757,82 RON,

reprezentând taxa de timbru aferentă cunatumului pretențiilor reclamantei care au

fost admise.

În acest sens

pârâta a susținut în esență că, în mod eronat, instanța de apel a apreciat ca fiind

nefondată critica sa vizând greșita sa obligare la plata integrală a cheltuielilor

de judecată efectuate în primă instanță, în condițiile în care tribunalul a admis

doar în parte acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a

Energiei Termice Constanta.

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat

de reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice este nefondat pentru

următoarele considerente:

Critica formulată

de reclamantă vizează stabilirea intervalului în care a operat prescripția dreptului

material la acțiune, aspect ce vizează lămurirea situației de fapt și nu constituie

motiv de nelegalitate a hotărârii, astfel încât, cum din expunerea reclamatei rezultă

că în realitate ar fi vorba doar despre o eroare materială. Înalta Curte, urmează

să respingă recursul câ nefondat, cu atât mai mult cu cât perioada 31 august 2005-31

decembrie 2008, invocată ca fiind eronat stabilită, a fost determinată de prima

instanță și necontestată de reclamantă, care nu a formulat apel împotriva sentinței

pronunțate de tribunal, neputând fi cenzurată omisso medio.

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și ale temeiurilor de

drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de de părăta Asociația

de Proprietari XX Constanta este fondat motivat de următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere dacă instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Verificând decizia

atacată, din perspectiva motivului de nlegalitate precitat, indicat de pârâtă în

memoriul de recurs depus la dosar, Înalta Curte constată că instanța de apel nu

a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, având în vedere că

motivul de casare menționat reprezenta o concretizare a principiului procedural

al disponibilității și presupune ca instanța a cărei hotărâre este recurată să se

fi pronunțat asupra cererilor introductive cu care a fost învestită prima instanță.

Cazul de casare

menționat vizează ipoteza în care instanța de apel a admis apelul și, rejudecând

cajza, fie a acordat mai mult decât ceea ce s-a solicitat prin cererea de chemare

în judecată (plus petita), fie nu s-a pronunțat asupra unuia dintre capetele de

cerere (minus petita), ceea ce în mod evident nu este cazul în speță, referitor

la cheltuielile de judecată în primă instanță, instanța de apel menținând soluția

tribunalului, astfel încât nu se poate aprecia că, prin decizia atacată s-a acordat

mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.

Analizând criticile

formulate în baza dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că

indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304,

Înalta Curte apreciind că acestea pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

reglementat de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., având în vedere că vizează greșita

aplicare a prevederilor art. 276 din același cod, le va cenzura din perspectiva

acestui motiv de nelegalitate.

Astfel, se constată

că, deși în cuprinsul motivelor de apel formulate de pârâtă, aceasta a criticat

hotărârea primei instanțe referitor la obligarea sa la plata integrală a cheltuielilor

de judecată efectuate de reclamantă în primul grad de jurisdicție, în condițiile

în care tribunalul a admis doar în parte acțiunea reclamantei, curtea a respins

această critică cu motivarea că legiuitorul a lăsat judecătorului opțiunea diminuării

sau majorării cuantumului cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc.

civ., interpretare în considerarea căreia a respins critica pârâtei ca neîntemeiată.

Art. 274

alin. (1) C. proc. civ. prevede că:"Partea care cade în pretențiuni va fi obligată

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", iar art. 276 din aceleași

cod statuează că, atunci: "Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate

numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată

la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor."

Raportând normele

legale precitate la soluția pronunțată în speță de prima instanță, Înalta Curte

apreciază că se impunea, față de critica formulată de pârâtă sub acest aspect în

fața instanței de apel, cezurarea sentinței din această perspectivă și schimbarea

soluției tribunalului în sensul acordării cheltuielilor de judecată efectuate în

primă instanță prin stabilirea culpei procesuale proporțional cu câtimea pretențiilor

admise în fază procesuală respectivă.

Astfel, având

în vedere că în primă instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata

sumei de 42.189,71 RON reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate in

perioada 28 februarie 2009-31 octombrie 2009 și la plata sumei de 61.965,51 RON

reprezentând penalități de întârziere in decontarea facturilor aferente perioadei

31 august 2005-31 octombrie 2009, deci un total de 104.145,22 RON, aceasta fiind

valoarea în raport de care trebuia stabilită taxa de timbru.

Cum reclamanta

a achitat în primă instanță o taxă de timbru în sumă de 4.226 RON pentru pretenții

totale în valoare de 104.145,22 RON, din care i-au fost admise doar pretenții în

cuantum de 31.528,93 RON, ulterior diminuate în faza apelului la suma de 10.776,01

RON, susținerile pârâtei în sensul că datora cheltuieli de judecată în primă instanță

în valoare de 757 RON sunt pe deplin justificate, prin raportare la câtimea pretențiilor

reclamantei la a căror achitare a fost obligată.

Pentru considerentele

anterior expuse, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta Asociația

de Proprietari XX Constanța, să modifice în parte decizia atacată, în sensul în

sensul diminuării cheltuielilor de judecată datorate de pârâtă în primă instanță

către reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice de la suma de

4.426,28 RON la suma de 757 RON.

Având în vedere

că, în prezenta cale de atac, reclamanta a căzut în pretenții, Înalta Curte, în

baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea acesteia

privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în această fază procesuală,

și în considerarea aceluiași text legal și a soluției de admitere a recursului declarat

de părăta Asociația de Proprietari XX Constanța, admite aceeași cerere accesorie

formulată de pârâtă și va obliga recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Distribuire

a Energiei Termice să achite recurentei-pârâte Asociația de Proprietari XX Constanta

suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru toate argumentele

ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă

de Distribuire a Energiei Termice Constanța împotriva deciziei civile nr. 51 din

5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal și să admită recursul declarat de pârâta Asociația

de Proprietari XX Constanța împotriva aceleiași decizii, pe care o va modifica în

parte, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată datorate de pârâtă în primă

instanță către reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice de la

suma de 4.426,28 RON la suma de 757 RON; va menține restul dispozițiilor deciziei

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

împotriva deciziei civile nr. 51 din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul

declarat de pârâta Asociația de Proprietari XX Constanța împotriva, aceleiași decizii,

pe care o modifică în parte, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată datorate

de pârâtă în primă instanță către reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei

Termice de la suma de 4.426,28 RON la suma de 757 RON.

Menține restul

dispozițiilor deciziei atacate.

Obligă pe recurenta-reclamantă

Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice să-i achite recurentei-pârâte Asociația

de Proprietari XX Constanța suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.