ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1433/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 12.02.2016, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 392.639,14 RON, compusă din suma de 329.574,72 RON, reprezentând contravaloarea energiei termice consumată și neachitată, aferentă perioadei 31.12.2013-31.05.2014 și 31.07.2014-31.12.2015 și din suma de 63.064,42 RON, cu titlu de penalități de întârziere înscrise în facturile emise în perioada 30.09.2013-31.05.2014 și 31.07.2014-31.12.2015.

La 02.06.2016 reclamanta și-a redus valoarea pretențiilor reprezentând contravaloare energie termică la suma de 327.262,51 RON.

Prin sentința nr. 434/12.03.2018, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 84.475,84 RON, reprezentând contravaloare energie termică furnizată în perioada 31.12.2013-31.05.2014 și 31.07.2014-31.12.2015, suma de 49.781,42 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate și facturate în perioada 31.12.2013-31.05.2014 și 31.07.2014-31.12.2015, precum și suma de 4.893 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin încheierea din 12.03.2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 159/19.06.2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii indicate mai sus și a deciziei pronunțate în apel, Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța a declarat recurs, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea etapelor procesuale anterioare, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei și că motivarea deciziei atacate lipsește cu desăvârșire.

Astfel, a arătat că nici înscrisurile depuse în probatoriu, atât la fond cât și în apel, nici dovada recunoașterii debitului de către intimată, înregistrat în evidența financiar-contabilă a recurentei-reclamante, nu au fost reținute și analizate de instanța de apel.

A apreciat recurenta-reclamantă că decizia este nemotivată, iar instanța de apel avea toată autoritatea să analizeze și să rețină că procesul-verbal de eșalonare nr. B2706/16.02.2018 cuprinde întreg debitul pretins în prezentul dosar și că prin recunoașterea sumei de 462.399,67 RON, reprezentând energie termică și penalități de întârziere, intimata-pârâtă a recunoscut atât plățile efectuate în perioada 31.12.2013-16.02.2018, cât și modalitatea în care au fost imputate.

A mai susținut că instanța de apel nu a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu a cercetat fondul cauzei și nu a lămurit pe deplin situația de fapt a cauzei privind argumentele care au condus la stabilirea cuantumului energiei termice, astfel cum acestea au fost solicitate prin acțiune.

Cea de-a doua critică vizează cheltuielile de judecată, în sumă de 2.000 RON, la care recurenta-reclamantă a fost obligată în apel, în argumentarea căreia a arătat că în mod neîntemeiat a fost obligată la plata acestora și că hotărârea recurată este nemotivată sub acest aspect.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 07.04.2021, s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică, în vederea soluționării acestuia.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de casare invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanța de apel a obligației de motivare a hotărârii, mai exact lipsa unei motivări adecvate, apte să răspundă tuturor chestiunilor esențiale ale cauzei, ridicate de recurenta-reclamantă în motivarea căii de atac.

Astfel, a arătat că instanța de prim control judiciar a ignorat recunoașterea creanței de către intimata-pârâtă pe parcursul litigiului, prin încheierea procesului-verbal de eșalonare nr. B2706/16.02.2018, soluționând apelul fără a da un răspuns argumentelor părții, deduse judecății sub acest aspect.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile acesteia se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât chestiunile puse în discuție vizează încălcarea de către instanța de prim control judiciar a obligației de motivare a hotărârii, care să răspundă tuturor criticilor ridicate de părți în calea de atac a apelului.

Obligația instanței de motivare a hotărârii judecătorești, în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică atât asupra probelor administrate, cât și asupra argumentelor și apărărilor părților care, având un caracter esențial, pot determina ori, cel puțin, influența soluția adoptată. Lipsa unei astfel de analize poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea semnifică lipsa unei analize complete a cauzei ori o analiză insuficientă care este de natură să afecteze necesitatea asigurării unei proceduri echitabile și să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză.

Este de subliniat că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în același timp, o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești, fiind de natură să înlăture orice arbitrariu și să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri.

Verificând încheierea și hotărârea atacate, sub aspectul criticilor circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele și apărările esențiale ale părților, precum și înscrisurile depuse de acestea nu au fost analizate de instanța de prim control judiciar și nu au primit nicio dezlegare în planul semnificației juridice în etapă procesuală anterioară.

În acest context, prin încheierea din 12.03.2020, instanța de apel a respins obiecțiunile la expertiză formulate de recurenta-reclamantă, întemeiate pe pretinsul act de recunoaștere a datoriei, reținând că acestea reprezintă nemulțumiri în raport cu concluziile raportului de expertiză și că analiza acestor critici urmează a fi realizată cu ocazia soluționării apelului.

În continuare, instanța de prim control judiciar a respins apelul, reținând concluziile raportului de expertiză contabilă fără însă a mai analiza apărările recurentei-reclamante, vizând semnificația procesului-verbal de eșalonare nr. B2706/16.02.2018.

Deși a reprezentat cauza principală a obiecțiunilor la expertiză și a susținerilor recurentei-reclamante în apel, instanța de prim control judiciar nu a analizat pretinsul act de recunoaștere a datoriei, în condițiile în care acesta viza creanța în litigiu.

În atare situație, cercetarea apărărilor părților și a cauzei a fost formală, fiind rezumată la concluziile raportului de expertiză, însă a lipsit un examen efectiv al aspectelor deduse judecății de părți în apel.

De aceea, este corectă afirmația recurentei-reclamante că decizia atacată este motivată insuficient, căci în condițiile și limitele stabilite de părți în apel, instanța de prim control judiciar era obligată să analizeze și să dea o dezlegare în plan juridic actului exhibat de recurenta-reclamantă și susținerilor referitoare la caracterul și natura acestuia.

Față de lipsa indicării unor motive în hotărârea recurată care să fie în concordanță cu argumentele părților, probele administrate și dispozițiile legale incidente, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate asupra acesteia, astfel că se impune casarea hotărârii și în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată.

Cu ocazia rejudecării apelului, îi revine instanței de prim control judiciar sarcina de a analiza și de a da o dezlegare argumentelor părților în apel, de a aprecia cu privire la valoarea juridică a procesului-verbal de eșalonare B2706/16.02.2018 din perspectiva recunoașterii creanței ce face obiectul litigiului pendinte, de a stabili semnificația juridică a acestuia și efectele lui asupra procesului și de a stabili întinderea creanței în litigiu în raport de probatoriul administrat, inclusiv de procesul-verbal de eșalonare nr. B2706/16.02.2018.

În aceste condiții, fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cercetarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind cheltuielile de judecată la care recurenta-reclamantă a fost obligată în apel, nu mai este utilă.

Pentru considerentele arătate, constatând că decizia recurată fost dată cu încălcarea exigențelor motivării unei hotărâri judecătorești prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța, prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și prin administrator special C., împotriva încheierii din 12.03.2020 și deciziei civile nr. 159/19.06.2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Casează decizia și încheierea atacate și trimite cauza spre o nouă judecată aceleași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2021.