ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 969, art. 970, art. 998, art. 1066 din C. civ., Legea nr. 325/2006, Legea nr. 51/2006 și Ordinul 91/2007.

Prin sentința civilă nr. 1474 din 27 septembrie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru suma de 5.263,78 RON.

A fost admisă în parte acțiunea și a fost respins capătul de cerere principal ca rămas fără obiect, pârâta Asociația de Proprietari nr. 94 fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 33.912,238 RON cu titlu de penalități de întârziere înscrise în facturile din perioada 31.03.2014-31.05.2015, precum și a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8.509 RON.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39.506,75 RON reprezentând penalități de întârziere înscrise în facturile emise în perioada 31.03.2014-31.01.2015, calculate pentru perioada 01.03.2014-31.01.2015.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate, menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 1474/27.09.2017 a Tribunalului Constanța, ca fiind temeinică și legală, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată din apel și recurs.

În subsidiar, s-a solicitat casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o noua judecată instanței de apel, cu cheltuieli de judecată în recurs.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici se susține că, reclamanta prin cererea de apel înregistrată la data de 23 noiembrie 2017, a contestat o altă hotărâre, respectiv sentința nr. 9943 din 19 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, care viza alte pretenții, formulate împotriva altei pârâte.

În aceste condiții, întrucât în apel s-a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată și s-au formulat pretenții noi, se impunea respingerea apelului ca inadmisibil.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurenta invocă și încălcarea dispozițiilor art. 468 alin. (1) și ale art. 471 alin. (1) și (5) C. proc. civ., deoarece reclamanta a depus la data de 7 martie 2018, apelul motivat împotriva sentinței pronunțate de tribunal, criticile fiind însă diferite de cele formulate inițial.

Deși, a invocat nulitatea acestui apel, depus după expirarea termenului de 30 de zile, precum și faptul că cererea a fost depusă la instanța de apel și nu la tribunal, încălcându-se astfel dispozițiile legale menționate, instanța de apel a respins excepția nulității apelului, prevăzută de art. 480 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, prin decizia recurată, aplicând greșit dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a considerat apelul nemotivat și a judecat în fond, în limita celor cerute de reclamantă la prima instanță, încălcând și dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora lipsa motivelor de fapt și de drept ale cererii de apel este sancționată în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol cu decăderea din dreptul de a formula apel și nu cu aplicarea art. 476 alin. (2) C. proc. civ., cum greșit s-a procedat prin decizia recurată. Deși instanța de apel a soluționat cauza pe fond, a ignorat excepțiile invocate prin întâmpinări și note scrise, excepții de procedură care trebuiau soluționate potrivit art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., și care ar fi făcut inutilă cercetarea fondului cauzei.

Referitor la criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, prin care a obligat-o la plata sumei de 39.506,75 RON reprezentând penalități de întârziere înscrise în facturi emise în perioada 31 martie 2014 - 31 ianuarie 2015, calculate pentru perioada 1 martie 2014 - 31 ianuarie 2015.

Penalitățile de întârziere aferente acestei perioade nu au făcut obiectul litigiului dintre părți, nu au fost solicitate de reclamantă și sunt lipsite de suport probator, instanța de apel motivând sumar că nu rezultă din expertiza efectuată în cauză că reclamanta ar fi încălcat vreo prevedere legală sau că ar fi realizat greșit calculul penalităților de întârziere.

Reluând obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, recurenta, prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 arată că, contrar celor reținute de instanța de apel, prin modul de clacul al penalităților au fost încălcate prevederile art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2003 privind serviciile comunitare deoarece nu s-a ținut seama de explicația debitorului dată pe documentul de plată și nu au fost analizate documentele privind plățile efectuate în baza altor hotărâri definitive.

La data de 6 august 2018, intimata-reclamantă Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, ca fiind legală și temeinică.

Intimata a învederat că, în mod corect, instanța de apel a analizat și a constatat că prima instanță nu a verificat toate înscrisurile depuse și, în mod nefondat, a reținut cuantumul de 33.912,238 RON cu titlu de penalități de întârziere înscrise în facturile din perioada 31.03.2.014-31.05.2015, deși reclamanta a solicitat o valoare mai mare, respectiv 39.506,75 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate și înscrise în facturile fiscale emise în perioada menționată.

Totodată, intimata-reclamantă a subliniat că, modalitatea de calcul a penalităților rezultă din anexele facturilor, care au fost depuse la dosar, fiind avute în vedere de către expert la întocmirea expertizei. Penalitățile de întârziere s-au calculat în funcție de termenul scadent al facturilor, de valoarea achitată și numărul de zile de întârziere.

La data de 16 august 2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a consilierului juridic A., care a redactat și semnat întâmpinarea în numele intimatei R.A.D.E.T. Constanța, intimată care este reprezentată legal de ing. B. - director general al R.A.D.E.T. Constanța, acesta nesemnând întâmpinarea.

În acest sens, recurenta a învederat că această neregularitate nu poate fi complinită, deoarece reprezentantul legal al intimatei, respectiv directorul general al intimatei, nu are cunoștință de motivele de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 190/18.04.2018 a Curții de Apel Constanța, secția a II a civilă cu referire la nulitatea apelurilor, inadmisibilitatea acestora și sancțiunea decăderii din dreptul de a formula apel împotriva hotărârii primei instanțe, ambele apeluri fiind formulate de același consilier juridic A..

Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate în cuprinsul cererii.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 26 februarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia, la data de 28 ianuarie 2020, când excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat întâmpinarea a fost respinsă.

Analizând recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr. 94 în conformitate cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ., prin prisma motivelor și dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este fondat, în ceea ce privește motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.,

Astfel, în privința criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va reține că acestea sunt nefondate și vor fi respinse în consecință, deoarece, contrar susținerilor recurentei, prin hotărârea dată instanța de apel a aplicat corect regulile de procedură a căror încălcare s-a invocat.

Recurenta-pârâtă susține, în esență că prin decizia recurată au fost aplicate greșit dispozițiile procedurale care reglementează termenul pentru exercitarea acestei căi de atac, instanța la care se depune cererea de apel precum și sancțiunea aplicabilă în ipoteza încălcării acestor dispoziții legale.

Din această perspectivă, Înalta Curte observă, cu titlu prealabil că, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța a formulat la data de 23 mai 2017 apel împotriva sentinței nr. 1474 din 27 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, în litigiul dintre părți. Acest apel a fost declarat în termen de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Hotărârea judecătorească a fost corect identificată de apelantul-reclamant însă dezvoltarea criticilor viza o sentință a Judecătoriei Constanța prin care s-au soluționat pretențiile formulate de reclamantă împotriva altei pârâte.

Ulterior, la termenul din 7 martie 2018, la instanța de apel, reclamanta a depus apelul motivat împotriva sentinței pronunțate de tribunal, criticile fiind în mod evident diferite de cele înregistrare la tribunal.

În acest context factual, instanța de apel, constatând că hotărârea primei instanțe, respectiv sentința nr. 1474/2017 a Tribunalului Constanța, a fost corect indicată, în absența unor critici corespunzătoare a aplicat dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând, în cadrul contractului de legalitate, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat. Contrar susținerilor recurentei, dispozițiile art. 468 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc un termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii pentru declararea apelului a fost respectat, cererea fiind înregistrată la data de 23 noiembrie 2017, raportat la data comunicării sentinței.

Faptul că motivarea acestui apel viza considerentele altei hotărâri este lipsit de relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi, în condițiile în care aceste critici nu au fost analizate prin decizie recurată.

Instanța de apel nu a examinat aceste motive de apel ci a constatat că a fost învestită cu soluționarea unui apel exercitat în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., că hotărârea atacată și instanța care a pronunțat-o au fost corect identificate, dar apelul nu cuprinde dezvoltarea corespunzătoare a motivelor și în consecință a aplicat dispozițiile art. 476 alin. (2) C. proc. civ., a constatat decăderea apelantului din dreptul de a motiva apelul.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, care consacră caracterul devolutiv al apelului, în ipoteza în care motivarea apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță, deci nu pe baza unor motive.

În alți termeni, neîndeplinirea obligației procesuale a apelantului de a motiva apelul în cadrul termenului legal prescris, a atras ca efect al decăderii, imposibilitatea examinării motivelor de apel depuse direct la instanța de apel care se va pronunța în fond numai pe baza celor invocate în etapa procesuală anterioară.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., încălcarea obligației privind indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul este prevăzută de art. 470 alin. (3) din același cod, sub sancțiunea decăderii și nu a nulității astfel, cum eronat interpretează recurenta aceste dispoziții legale.

În concluzie, instanța de apel, constatând că a fost sesizată cu soluționarea unui apel exercitat în termen legal, dar nemotivat, a dat eficiență dispozițiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., derivate din încălcarea dispozițiilor procedurale criticate nu sunt fondate și vor fi înlăturate ca atare.

În privința criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține din verificarea considerentelor deciziei, că instanța de apel a arătat că deși reclamanta nu a indicat perioada pentru care solicită penalități de întârziere, este evident că sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere înscrise în facturile emise în perioada 31 martie 2014 - 31 mai 2015 sunt calculate pentru perioada 1 martie 2014 - 31 mai 2015 și că această concluzie rezultă din motivarea acțiunii introductive și a facturilor depuse în acest sens.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut că penalitățile de întârziere emise în perioada anterior menționată, sunt calculate asupra unor debite aferente anilor 2011 și 2012, indicând facturile asupra cărora au fost calculate.

Prin decizia recurată, instanța de apel, fără a înlătura aceste considerente și fără a argumenta, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., această concluzie a arătat că este evident că penalitățile de întârziere din perioada de referință vizează facturile emise în perioada 1 martie 2014 - 31 mai 2015.

Procedând astfel, Înalta Curte, constată că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece motivarea instanței de apel este deficitară atât sub acest aspect cât și în privința aplicării dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 51/2006 și ale art. 20 alin. (2) lit. a)-c) din contract, în absența dezvoltării unor argumente corespunzătoare din care să rezulte modul de aplicare a acestor dispoziții legale.

Mențiunea conform căreia nu rezultă din expertiza efectuată în cauză că reclamanta ar fi încălcat vreo prevedere legală sau că ar fi realizat un calcul greșit al penalităților de întârziere, nu este suficientă și nu permite exercitarea controlului judiciar, prin verificarea aplicării dispozițiilor de drept material a căror încălcare a fost invocată prin recursul formulat.

În consecință, se va reține că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului pârâtei, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, situație în care analizarea criticii prevăzute de pct. 8 al aceluiași articol, nu se mai impune. Instanța de apel va judeca din nou, în limitele prevăzute de art. 476 alin. (2) C. proc. civ., urmând a stabili perioada pentru care au fost solicitate penalitățile de întârziere și dacă acestea sunt datorate în conformitate cu dispozițiile legale și contractuale invocate administrând potrivi tr art. 501 alin. (4) C. proc. civ., probele necesare justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr. 94 împotriva deciziei civile nr. 190 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.