ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6777/2013

Decizia nr. 6777/2013

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului Președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominium, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.R.S.C. a invocat excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, față de prevederile art. 21 din Constituția României și art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ și de faptul că reclamantul A., nu reprezintă o parte interesată sau afectată de prevederile Ordinului A.N.R.S.C. nr. 343/2010, întrucât la adresa de domiciliu nu se află o clădire - bloc de locuințe - condominium (conform definiției de la art. 3 din Legea nr. 230/2007) în care să se utilizeze sisteme de repartizare a costurilor, așa cum este stabilit în Norma tehnică aprobată prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010.

De asemenea, pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, susținând că documentele care au fost depuse de reclamant pentru a dovedi îndeplinirea procedurii prealabile nu sunt relevante, întrucât petiția pentru aplicarea principiului "Consumatorul plătește" a fost formulată de Asociația Națională a Biroului de Consiliere pentru cetățeni, răspunsul A.N.R.S.C. fiind înaintat Asociației P.A.E.M.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 29 decembrie 2011 s-a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu de către intervenientul B., prin care a solicitat:

În privința interesului propriu și legal al cererii de intervenție, intervenientul a învederat instanței că este proprietarul apartamentului unde este legal constituită Asociația de Proprietari a imobilului menționat, apartament în sarcina căruia a fost calculată și s-a stabilit obligația de plată a sumei de 107,14 RON reprezentând costul "căldurii" aferente spațiilor comune, cu toate că apartamentul menționat este debranșat din anul 2003 de la sistemul de încălzire centralizat. De asemenea, apartamentul acestuia este complet izolat termic atât în exterior, cât și în interior, dar și la subsol, dar fiind faptul că este situat la parter.

În concluzie, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost formulată.

Prin Încheierea din data de 12 ianuarie 2012, Curtea a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu, în temeiul art. 49 și urm. C. proc. civ.

La data de 10 ianuarie 2012, intervenientul B. a formulat precizare la cererea de intervenție, iar, ulterior, în ședința publică din data de 8 martie 2012, intervenientul B. a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecata capătului de cerere având ca obiect anularea art. 41 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, împrejurare de care instanța a luat act prin Încheierea de ședință de la acea dată, în temeiul art. 246 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 2047 din 21 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale active și excepția prematurității acțiunii, invocate de pârâtă,

- a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, ca neîntemeiată,

- a respins cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum a fost precizată, formulată de intervenientul B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 343/2010 emis de A.N.R.S.C. a fost aprobată Norma tehnică privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum; că împotriva acestui ordin reclamantul A., alături de persoanele semnatare ale petiției "Consumatorul plătește", a formulat plângere prealabilă, prin care a solicitat anularea ordinului, concomitent cu interpretarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) din Norma metodologică din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociaților de proprietari; că la această plângere prealabilă, pârâta A.N.R.S.C. a emis răspuns prin Adresa din 26 noiembrie 2010, astfel că este neîntemeiată excepția prematurității acțiunii.

Instanța a apreciat că sunt neîntemeiate excepțiile privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului A. și lipsa interesului acestuia în promovarea acțiunii, în raport dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, reținând că legitimarea procesuală activă și interesul în promovarea acțiunii în contencios administrativ nu sunt condiționate de stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim, care se realizează pe baza probelor administrate în cauză, fiind o problemă de fond în litigiul de drept administrativ.

Examinând pe fond acțiunea promovată de reclamant, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză, astfel cum au fost precizate, în raport de motivele de nelegalitate invocate, de susținerile pârâtei în apărare și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate.

Astfel, instanța a reținut că este neîntemeiat motivul de nelegalitate potrivit căruia A.N.R.S.C. nu are dreptul de a emite acte normative cu caracter general și obligatoriu; că Ordinul nr. 343/2010 nu conține prevederi prin care să fie afectat dreptul de proprietate privată și nici nu instituie obligații suplimentare pentru consumatori, față de cele reglementate de Legea serviciului de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 sau de alte acte normative incidente; că din analiza conținutului ordinului contestat nu se poate constata existența vreunei prevederi care să poată susține afirmația reclamantului, în sensul existenței dreptului A.N.R.S.C. de a încălca dreptul cetățenilor asupra proprietății lor private.

S-a apreciat că ordinul are ca obiect de reglementare modalitatea de repartizare a consumurilor de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum în imobile de tip condominiu, iar competența A.N.R.S.C. de a interveni în acest domeniu este conferită de lege și nu de actul administrativ cu caracter normativ a cărui anulare se solicită în cauză, astfel că existența sau inexistența unei suprapuneri de reglementare cu acte normative de drept civil și comercial nu poate fi analizată în cadrul acțiunii în contencios administrativ întemeiată pe Legea nr. 554/2004.

S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că raporturile contractuale dintre utilizatori și furnizorii de energie termică sunt reglementate de Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 483/2008 privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei termice și nu de ordinul contestat în cauză, astfel că nu pot fi reținute motivele de nelegalitate ce vizează inexistența raporturilor juridice dintre furnizorul de utilități și beneficiar și a unui raport multiplu între proprietar, furnizorul de utilități, asociația de proprietari și firmele de repartitoare.

În considerarea acestor dispoziții legale, instanța a constatat netemeinicia motivului de nelegalitate constând în "confuzia realizată de A.N.R.S.C. între proprietatea privată a persoanei și utilitatea care este proprietatea altuia".

Instanța a apreciat că nu poate fi reținută nici "lipsa mandatului asociațiilor de proprietari de a contracta cu furnizorii de utilități", întrucât hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii și pentru proprietarii care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari, iar președintele asociației de proprietari reprezintă asociația în derularea contractelor și își asumă obligații în numele acesteia, potrivit art. 24 alin. (4) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate privitoare la încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, precum și a dreptului la libera asociere, instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute, întrucât acestea reprezintă afirmații cu caracter general, fără vreo trimitere la prevederile ordinului prin care se pretinde că aceste drepturi ar fi fost încălcate, că emiterea ordinului contestat nu creează un tratament juridic diferențiat între proprietarii branșați la CET și cei nebranșați la CET, cum susține reclamantul, ci instituie un criteriu unic de repartizare a consumului de energie termică, respectiv cota indiviză de proprietate, iar cotele procentuale de 30 - 50% din factura de energie termică sunt utilizate la determinarea consumului comun pentru întreg condominiul, suportat de toți proprietarii, proporțional cu cota indiviză, norma aprobată prin ordinul contestat neprevăzând cote procentuale fixe, astfel că nu se poate susține că "stabilirea acestor cote este arbitrară și nu are un studiu de fundamentare care să justifice aceste cote".

Instanța a mai reținut că reglementarea cuprinsă în ordinul analizat nu aduce atingere principiilor instituite de art. 3 din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, întrucât administrarea, întreținerea și reparația instalațiilor interioare ale condominiului revin în responsabilitatea legală a asociației de proprietari și nu a furnizorului de energie termică.

S-a mai reținut că sunt neîntemeiate susținerile privitoare la neaplicabilitatea ordinului, deoarece cota comună nu se calculează corect "conform STAS 11984/2002 după care se pot calcula consumurile pe țeavă, calorifere și țevi subsol", iar ordinul nu conține măsuri coercitive aplicabile în cazul nerespectării prevederilor acestuia, față de dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 49 din Norma aprobată prin Ordinul nr. 343/2010, precum și faptul că aspectele legate de pretinsa încălcare a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, invocate de intervenient, exced domeniului de reglementare a ordinului contestat, astfel că nu pot fi reținute în analiza legalității acestuia.

Instanța a apreciat că afirmația intervenientului privitoare la nerespectarea legislației interne ce reglementează domeniul concurenței nu este susținută prin trimiteri exprese la dispoziții ale ordinului analizat, ordin care se limitează strict la repartizarea consumurilor de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum.

În consecință, pentru considerentele arătate, Curtea a constatat că Ordinul nr. 343/2010 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, fiind menținut, iar acțiunea promovată de reclamant și cererea de intervenție în interes propriu, astfel cum au fost precizate, au fost respinse ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul A., cât și intervenientul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. În motivarea recursului declarat de reclamantul A. se arată că, prin sentința recurată, Curtea de Apel București nu s-a pronunțat cu privire la punctele 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 11 din cele 15 care formau cererea de chemare în judecată, iar pronunțarea referitoare la punctele 9, 10, 12, 13, 14 și 15 conține concluzii netemeinice și nelegale.

Recurentul arată, în esență, că instanța pornește de la premiza că A.N.R.S.C. are dreptul de a emite acte normative cu caracter general și invocă art. 13, 14 alin. (2), lit. h) și art. 20 din Legea nr. 51/2006, ori articolele invocate nu dau drept de reglementare generală A.N.R.S.C., ci indică doar domeniul de reglementare al A.N.R.S.C., care este unul special și limitat operatorilor din domeniul serviciilor publice; că instanța nu face distincția între instituții cu drept de reglementare și instituții cu drept de reglementare generală, or, nici A.N.R.S.C. și nici instanța de fond nu poate să extindă lista instituțiilor cu drept de reglementare generală.

Astfel, recurentul arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la aspectele reclamate la punctele 2, a, b și c din cererea de chemare în judecată, unde a expus clar considerentele pentru care A.N.R.S.C. nu are drept de reglementare.

Recurentul mai arată că, în ceea ce privește reglementarea din Legea nr. 230/2007, conform căreia repartizarea sumelor ce privesc proprietatea comună se face proporțional cu cota parte din proprietatea comună, instanța se află într-o confuzie esențială, deoarece prevederea se referă la suportarea consumurilor aferente proprietății comune, iar reclamantul a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la modul de repartizare a cheltuielilor privind proprietatea individuală, respectiv a consumului aferent proprietății individuale, exclusive și nu cu privire la proprietatea comună.

Recurentul critică sentința atacată și în ceea ce privește aprecierea instanței potrivit căreia referirea la încălcarea dreptului la respectarea vieții private și cele referitoare la libera asociere sunt generale și deci nefondate, în ceea ce privește dreptul la liberă asociere, precum și cu privire la faptul că instanța a constatat că Ordinul nr. 343/2010 nu creează un tratament diferențiat între cei branșați la CET și cei nebranșați.

II. Prin motivele de recurs formulate, intervenientul B. critică hotărârea pronunțată de instanța de fond, apreciind că, în raport de dispozițiile legale aplicabile și situația de fapt a cauzei, hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece greșit și nelegal a fost respinsă acțiunea privind anularea Ordinului nr. 343/2010 privind aprobarea Normei tehnice din 13 iulie 2010 publicat în M. Of. nr. 501/20.07.2010, Partea I, al A.N.R.S.C. și înlăturarea efectelor juridice produse de acest ordin de la emitere și până la anularea acestuia, motivul reținut de instanță fiind acela că ordinul a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.

Recurentul arată că în mod nelegal instanța de fond a aplicat și interpretat dispozițiile legale aplicabile cauzei, respectiv art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, conform căruia A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă pentru "producerea, transportul, distribuirea și furnizarea de energie termică în sistem centralizat (...)"; că în mod nelegal și abuziv instanța de fond a preluat din apărările pârâtei A.N.R.S.C. teza totalitară, simplificat uniformatizatoare, conform căreia condominiile sunt racordate apriori la utilități în sistem centralizat; că este întemeiat motivul de nelegalitate invocat, potrivit căruia A.N.R.S.C. nu are dreptul de a emite acte normative cu caracter general și obligatoriu, ce se aplică în mod abuziv și persoanelor/entităților ce nu intră sub incidența domeniului reglementat (cazul apartamentelor debranșate de la sistemul centralizat de producere/transport/furnizare a energiei termice), adică per a contrario A.N.R.S.C. are dreptul de a emite acte de tipul celor precizate mai sus, însă sub incidența lor nu pot intra decât beneficiarii sistemului de încălzire centralizat.

Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, recurentul solicită admiterea acestui motiv de recurs ca fondat, având în vedere faptul de necontestat că producerea și implicit transportul (din centrală), distribuirea în calorifere și în ultimă instanță furnizarea căldurii - a energiei termice în apartamentul său se face în sistem individual/privat și nicidecum în sistem centralizat, cum greșit a reținut instanța de fond.

Recurentul apreciază că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită și încălcarea dispozițiilor legale, fiind nelegală motivarea instanței conform căreia "Ordinul 343/2010 nu conține prevederi prin care să fie afectat dreptul de proprietate privată și nici nu instituie obligații suplimentare pentru consumatori, față de cele reglementate de Legea serviciului de alimentare cu energie termică nr. 325/2006".

Arată recurentul că nu este legală motivarea instanței de fond cu privire la respingerea capătului de cerere privind dispoziții care afectează dreptul de proprietate al proprietarilor apartamentelor debranșate, fiind ușor de sesizat faptul că Ordinul nr. 343/2010 stabilește în mod efectiv obligații suplimentare numai pentru o categorie de proprietari (și nu de consumatori, cum se precizează în motivarea instanței) și anume pentru cei debranșați de la sistemul centralizat.

Recurentul mai critică sentința recurată, arătând că instanța de fond, ignorând principiul juridic ce consfințește forța superioară a legii față de ordinele care se emit în baza ei, a preluat întrutotul apărările pârâtei, fără a-și exercita rolul activ în ceea ce privește constatarea ilegalității acestui ordin.

Apreciază recurentul că prin Ordinul nr. 343/2010 emis de A.N.R.S.C. și prin respingerea cererii sale de anulare a acestuia, a fost adusă atingere dreptului său de proprietate asupra apartamentului proprietate personală, așa cum este definit în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece au fost stabilite în mod arbitrar sume de bani pe care trebuie să le plătească pentru un serviciu de care nu beneficiază în mod real.

Recurentul solicită admiterea acestui motiv de recurs ca fondat, arătând că instanța de fond a analizat superficial fondul cauzei, a confundat prevederile legale aplicabile în materie, iar sentința civilă recurată cuprinde motivele ce nu au fost puse în discuție nici de reclamant, nici de către intervenient (întrucât nu s-a contestat competența A.N.R.S.C. de a interveni în domeniul energiei termice, ci a modului abuziv, netransparent, uniformizator și contradictoriu în care a procedat) și a fost dată cu încălcarea legii.

În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, recurentul arată că instanța de fond a făcut confuzie între cererile formulate de reclamantul A. și intervenient, în sensul că nu a contestat Ordinul A.N.R.S.C. nr. 483/2008 privind contractul-cadru de furnizare a energiei termice, ci Ordinul nr. 343/2010 emis de aceeași autoritate, ordin care însă vine în contradicție cu acel contract-cadru.

Arată recurentul că în mod nelegal instanța de fond a apreciat că în cauză nu pot fi reținute motive de nelegalitate ce vizează inexistența raporturilor juridice dintre furnizorul utilității (RADET/CET) și beneficiar și a unui raport multiplu între proprietar, furnizorul de utilități, asociația de proprietari și firmele de repartitoare; că instanța de fond nu a argumentat din punct de vedere juridic care este raportul juridic dintre proprietarii apartamentelor debranșate și firmele de repartitoare.

Solicită admiterea acestui motiv de recurs ca fondat, arătând că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 48 din Legea nr. 230/2007 și Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Un al patrulea motiv de recurs invocat este acela că instanța de fond a admis servitutea impusă în mod nelegal proprietății private (apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice), cu încălcarea flagrantă a prevederilor C. civ., care în conținutul art. 620 - 643 reglementează servituțile stabilite prin fapta omului, singurele servituți veritabile, solicitând admiterea acestui motiv de recurs ca fondat, deoarece A.N.R.S.C., prin Ordinul nr. 343/2010, a stabilit în sarcina apartamentelor (proprietarilor acestora) debranșate obligații suplimentare, prin formule de calcul opace, netransparente, impunând plata unui serviciu nesolicitat și efectiv neprestat, intervenind în mod nelegal în reglementarea unei servituți ce va fi întreținută pecuniar chiar de către proprietarul fondului aservit.

Mai arată recurentul că în mod injust instanța de fond a apreciat că tratamentul juridic aplicat proprietarilor ce folosesc sistemul centralizat nu este discriminatoriu față de cel aplicat celor debranșați și dotați cu sisteme proprii de încălzire, că instanța de fond nu a procedat în mod corect la administrarea probatoriului, în sensul de a solicita pârâtei A.N.R.S.C. date privind modul de autorizare a firmelor de repartitoare, și dacă există date privind omologarea acestor repartitoare de costuri, precum și faptul că este nelegală și lipsită de logică motivarea instanței de fond și în ceea ce privește instituirea unui criteriu unic de repartizare a consumului de energie termică, atâta timp cât sistemele sunt diferite (sistem individual versus sistem colectiv).

Subliniază recurentul că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, nici în ceea ce privește discriminatorul criteriu unic de repartizare, care nu este aplicat decât în România, nu și-a exercitat rolul activ și nu a solicitat A.N.R.S.C. să dovedească faptul că în Uniunea Europeană există condominii cu două sau mai multe sisteme de încălzire (centralizat și individual - pe bază de gaze, panouri radiante, electric etc.), să nominalizeze acel stat, și dacă, raportat la cele constatate, se mai poate susține motivarea pârâtei cu privire la criteriul unic de repartizare aplicat la două sisteme diferite de încălzire.

O ultimă critică adusă sentinței recurate constă în aceea că în mod injust instanța de fond a considerat că încălcarea prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (prevederi preluate și în legislația românească în materia concurenței) invocate, excede domeniului de reglementare a ordinului contestat.

În concluzie, recurentul-intervenient solicită admiterea recursului, cu modificarea în tot a Sentinței civile nr. 2047 din 21 martie 2012, în sensul admiterii acțiunii sale (cererii de intervenție în interes propriu), așa cum a fost formulată și motivată.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Sentința atacată este legală în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate, respectiv excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de calitatea recurenților și de obiectul acțiunii, respectiv anulare ordin cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă, precum și asupra excepției prematurității acțiunii.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a supus cenzurii instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 343/2010 emis de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum.

Actul criticat a fost emis în temeiul și aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, și ale art. 4 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, aprobat prin H.G. nr. 671/2007, cu modificările ulterioare, și al art. 16 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Astfel, examinarea nelegalității unui act administrativ presupune cenzurarea acestuia prin raportare la legea în a cărei executare a fost emis.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară, fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituție.

În cauză, examinând conținutul dispozițiilor contestate, prin raportare la actele normative cu forța juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul și executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu poate reține elemente de nelegalitate a acestora.

În cauză, nu ne aflăm în situația încălcării principiului legalității, al ierarhiei și forței juridice a actelor normative, fiind respectat principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Ordinul nr. 343/2010 respectă prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu modifică sfera reglementării și se limitează strict doar la repartizarea consumurilor de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum în condominiile în care sunt utilizate repartitoare de costuri, așa cum A.N.R.S.C. a fost abilitată prin lege, criticile recurenților fiind neîntemeiate din această perspectivă.

Din punct de vedere al condițiilor de legalitate, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost respectate dispozițiile legale cu forță juridică superioară, în baza cărora a fost emis Ordinul A.N.R.S.C. nr. 343/2010 pentru aplicarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, respectiv dispozițiile Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 325/2006 și ale Legii nr. 230/2007.

Potrivit art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă pentru "producerea, transportul, distribuirea și furnizarea de energie termică în sistem centralizat, cu excepția activității de producere a energiei termice în cogenerare".

În conformitate cu art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, A.N.R.S.C. elaborează și aprobă, prin ordin al președintelui, norme tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum.

De asemenea, art. 20 alin. (1) lit. a) din același act normativ prevede că "A.N.R.S.C. elaborează și stabilește reglementări sectoriale de nivel secundar și terțiar cu caracter obligatoriu".

Potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociaților de proprietari, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se face proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Conform art. 9 din Normă, "cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele de tip condominiu, indiferent dacă pentru individualizarea costurilor se utilizează repartitoare de costuri sau contoare de energie termică individuale la nivel de apartament, se repartizează proporțional cu cota indiviză și se achită de toți proprietarii din cadrul condominiului, indiferent dacă sunt sau nu racordați la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice".

Interpretarea dispozițiilor din Normă se face în sensul că repartizarea sumei care privește consumul pentru proprietatea comună, depinde de cota indiviză din proprietatea comună deținută de fiecare proprietar din cadrul condominiului indiferent dacă proprietarii sunt sau nu racordați la sistemul centralizat de distribuire a energiei termice.

Astfel, prin elaborarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, sunt puse în aplicare prevederi ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și ale Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, cu privire la repartizarea costurilor cu energia termică, într-un cadru unitar, norma respectând regulile de repartizare stabilite atât în legislația serviciului public de alimentare cu energie termică, cât și în legislația specifică asociațiilor de proprietari.

Debranșarea recurenților de la sistemul centralizat de energie termică are drept consecință plata consumului energiei termice în mod direct, în acest sens fiind și prevederile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, potrivit cărora cei deconectați de la sistemul centralizat vor plăti cheltuielile comune. Plata acestor cheltuieli este reglementată de Legea asociațiilor de proprietari și Legea privind serviciul public de alimentare cu energie termică, iar ordinul clarifică doar repartizarea acestor sume, care până acum erau repartizate aleatoriu.

Atât în legislația anterioară, cât și în cea actuală nu s-a făcut nici o distincție între consumatorii racordați și cei deconectați de la sistemul centralizat cu privire la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, iar norma aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 nu introduce nici o discriminare între diferitele categorii de consumatori, repartizarea consumului comun de energie termică făcându-se în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, respectiv către toți proprietarii în mod echitabil și după același criteriu, proporțional cu cota indiviză, indiferent dacă aceștia au instalațiile proprii de încălzire conectate sau nu la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică.

Instanța de fond în mod corect a reținut că "emiterea ordinului contestat nu creează un tratament juridic diferențiat între proprietarii branșați la CET și cei nebranșați la CET, cum susține reclamantul, ci instituie un criteriu unic de repartizare a consumului de energie termică, respectiv cota indiviză de proprietate."

Cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate comună, reprezintă doar o parte din cheltuielile pe care fiecare proprietar trebuie să le suporte proporțional cu cota parte indiviză din proprietatea comună și care se repartizează de asociația de proprietari.

Ordinul nr. 343/2010 nu permite firmelor de repartitoare "să stabilească cotele procentuale care trebuie achitate de locatari pentru consumul comun de căldură", ci asigură determinarea acestei cote procentuale, în modul cel mai transparent și exact, ca raport între numărul de unități de consum înregistrate de repartitorul montat în spațiile comune și numărul total de unități înregistrate de toate repartitoarele din condominiu, având în vedere că indicațiile repartitorului comun sunt direct proporționale cu suprafața echivalentă termic a instalațiilor de încălzire din spațiile comune.

Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 este în deplin acord cu prevederile legale menționate, nu impune vreo plată suplimentară celei deja stabilite legal și evidențiază obligația cunoscută de toți cei care locuiesc la bloc de a participa la plata consumului comun de energie termică. Consumul de energie termică repartizat tuturor proprietarilor din bloc este cel facturat de furnizor, iar la acest consum nu se adaugă vreun consum suplimentar de energie termică.

Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 respectă toate principiile și regulile de repartizare stabilite prin legislația specifică organizării și funcționării asociațiilor de proprietari și din legislația serviciului public de alimentare cu energie electrică și evidențiază pentru toți proprietarii dintr-un condominiu obligația de a participa la plata cotei procentuale aferente consumului comun de energie termică, fără a impune o plată suplimentară celei deja stabilită legal.

Emiterea acestui act administrativ cu caracter normativ a fost necesară în vederea asigurării unei reglementări unitare și obligatorii la nivel național, avându-se în vedere și capacitatea tehnică și informatică de aplicare, care nu poate fi lăsată la dispoziția asociațiilor de proprietari, deoarece ar fi determinată o aplicare diferită în raport de diferitele regiuni geografice.

Se mai constată că, inclusiv în cererile de recurs, sunt invocate aspecte ce țin de aplicarea concretă, în situația recurenților și a condominiului în care aceștia locuiesc, a Ordinului A.N.R.S.C. nr. 343/2010 și de modul în care instituțiile locale abilitate înțeleg să procedeze în aplicarea dispozițiilor acestui ordin, aspecte care exced atribuțiilor instanței de contencios administrativ și limitelor unei acțiuni în anularea actului administrativ, remediul solicitat de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond că existența sau inexistența unei suprapuneri de reglementare cu acte normative de drept civil și comercial nu poate fi analizată în cadrul acțiunii în contencios administrativ întemeiată pe Legea nr. 554/2004, respectiv că motivele de nelegalitate privitoare la încălcarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, precum și a dreptului la libera asociere nu pot fi reținute întrucât acestea reprezintă afirmații cu caracter general, fără vreo trimitere la prevederile ordinului prin care se pretinde că aceste drepturi ar fi fost încălcate.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că aspectele legate de pretinsa încălcare a prevederilor art. 101 și 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene invocate de intervenient exced domeniului de reglementare a ordinului contestat, astfel că nu pot fi reținute în analiza legalității acestuia.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de Apel, care a expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul menținerii actului administrativ atacat.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de intervenientul B. împotriva Sentinței civile nr. 2047 din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI