ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2687/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2016, pe rolul Curții d Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare și Utilități Publice a solicitat anularea Ordinului nr. 343/2010 emis de aceasta din urmă.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția tardivității, invocată de către instanță, din oficiu, și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare și Utilități Publice, ca tardiv formulată.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța de fond a reținut că reclamantul a învestit instanța de judecată cu o acțiune prin care tinde la anularea Ordinului nr. 343/2010 emis de către intimată, iar potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

A mai reținut instanță că, pentru motive temeinice, conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, în cazul actului administrativ individual se poate face acțiune în anulare și peste termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință sau data introducerii cererii. De asemenea, conform prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

Or, în cauză, reclamantul a depășit termenul de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care curge - cel mai târziu - de la data de 27.04.2013, un an de la data înregistrării reclamației înregistrate la ANPC cu nr. x/27.04.2012.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Reclamantul A. a promovat recurs împotriva sentinței civile nr. 671 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind alcătuirea completului de judecată cu aplicarea greșită a normelor de drept material precum și faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază fiind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios și, reluând criticile prezentate în fața instanței de fond, recurentul-reclamant a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinței, susținând că instanța de fond a interpretat în mod greșit aspecte legale incidente în cauză.

Criticile formulate de recurent au vizat, în esență, următoarele aspecte:

Hotărârea a fost pronunțată de un singur judecător deși legal completul de judecată trebuia să fie constituit din trei judecători.

Arată în continuare că sentința recurată a fost pronunțată de un singur judecător, în condițiile în care, conform dispozițiilor C. civ., litigiile ce au ca obiect raporturi de muncă trebuie să fie soluționate de cel puțin doi judecători, acesta fiind și obiectul din speța dedusă judecății.

Referitor la criticile privind nemotivarea hotărârii atacate, recurentul a precizat că, raportat la faptul că, deși art. 1666 din C. civ. prevede că măsurarea, cântărirea și cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzătorului, Ordinul nr. 343/2010 este încă în vigoare, indicând în acest sens decizia Curții Constituționale nr. 332/2016, potrivit căreia toate legile și ordinele care încalcă C. civ. trebuie anulate.

A mai susținut recurentul că a fost păgubit ca urmare a emiterii Ordinului nr. 343/2010 emis de pârâtă, stabilindu-se la vremea respectivă o sumă de 13.000 RON, iar în prezent de 19.000 RON.

Raportat la soluția instanței de fond, potrivit căreia acțiunea a fost introdusă tardiv, întrucât ordinul a fost emis în anul 2012, precizează că această soluție este nelegală, având în vedere că, după pronunțarea unei decizii de către Curtea Constituțională, partea a avut posibilitatea de a formula acțiune, dar fără a fi asistată de avocat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunicare și Utilități Publice prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În dezvoltarea apărărilor, a arătat că instanța a fost legal constituită, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cauza de față având ca obiect anulare act administrativ, respectiv Ordinul nr. 343/2010.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, apreciază că recurentul nu a indicat în ce măsură au fost încălcate normele de drept material, ordinul fiind emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, intimata a precizat că acesta ține de fondul cauzei, însă instanța de fond nu a mai antamat fondul cauzei.

Referitor la solicitarea de despăgubire, apreciază că aceasta nu se află în competența intimatei-pârâte, raportat la delimitarea rețele publice - rețele private.

La rândul său, recurentul-reclamant A., a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că își menține argumentele expuse în motivele de recurs.

În faza procesuală a recursului, recurentul-reclamat a depus un set de înscrisuri constând în încheieri de sedință pronunțate în alte cauze aflate pe rolul Judecătoriei și Tribunalului Suceava.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția din data de 23 octombrie 2018 a completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal).

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că, sub toate aspectele, sentința recurată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu împrejurările de fapt rezultate din probele administrate, nefiind susceptibilă de critici potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, referitor la excepția tardivității invocată de prima instanță din oficiu, soluția judecătorului fondului este corectă și în acord cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".

Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 343 din 13 iulie 2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 la data de 20 iulie 2010, reprezintă un act administrativ de autoritate supus cenzurii instanțelor de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, astfel cum a statuat Curtea de Apel București.

Cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A., nu conține precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate.

Însă, în virtutea rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 C. proc. civ., trecând la o analiza punctuală a celor înfățișate, instanța de recurs constată că nu sunt întemeiate criticile recurentului potrivit cărora sentința recurată este nelegală având în vedere că a fost pronunțată de un singur judecător (instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.).

Putem spune că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale atunci când completul de judecată nu a fost constituit în mod legal, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Or, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă în complet format dintr-un singur judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, cauzele civile se judecă în primă instanță de judecătorii, tribunale și curțile de apel în complet format dintr-un judecător; apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile în complet format din trei judecători.

Referitor la criticile potrivit cărora hotărârea instanței nu este motivată, in opinia recurentului fiind incidente prevederile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu pot fi reținute.

Din perspectiva acestor prevederi, în cazul în care instanta de fond nu a lămurit pe deplin situatia de fapt a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond, devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Or, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile reclamantei sau pârâtei.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantului.

Referitor la excepția tardivității invocată de instanță din oficiu, soluția judecătorului fondului este corectă și în acord cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".

Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 343 din 13 iulie 2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 la data de 20 iulie 2010, reprezintă un act administrativ de autoritate supus cenzurii instanțelor de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, astfel cum a statuat Curtea de Apel București.

Așa cum bine a reținut prima instanță, reclamantul a depășit termenul de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care curge - cel mai târziu - de la data de 27.04.2013, un an de la data înregistrării reclamației înregistrate la ANPC cu nr. x/27.04.2012.

Analiza instanței de fond din perspectiva admiterii excepției tardivității introducerii cererii privind anularea Ordinului nr. 343/2010 emis de către intimată, având în vedere că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în raport cu anumite momente reglementate restrictiv, prevede că "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni" de la acel moment, iar la alin. (2), că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului" este corectă.

Ca atare, cercetarea pe fond a litigiului nu se mai impunea în condițiile în care instanța de fond a apreciat ca fiind tardivă acțiunea, termenul de contestare a actului administrativ fiind depășit.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare,în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 671 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 671 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2019.