ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5132/2019

Ședința publică din data de 29 octombrie 2019

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare și Utilități Publice a solicitat anularea Ordinului nr. 343/2010 emis de această instituție.

1.1. Soluția instanței de fond

Curea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 671 din 28 februarie 2017 a admis excepția tardivității, invocată de către instanță, din oficiu, și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare și Utilități Publice, ca tardiv formulată.

1.2. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 671 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. motivând prin cererea de recurs că această hotărâre a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, nu a fost motivată și cuprinde motive contradictorii și s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

1.3. Hotărârea instanței de recurs.

Prin decizia nr. 2687 din 22 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 671 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 2687 din 22 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul-reclamant A. a formulat contestație în anulare la data de 23 iunie 2019 solicitând anularea acestei decizii în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În susținerea contestației în anulare, contestatorul a prezentat următoarele argumente:

Potrivit art. 503 pct. (3) C. proc. civ. instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C. nr. 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobile de tip condominiu, punea în mișcare un act de corupție. O corupție prin care era jefuită populația pentru că era încălcat art. 1.666 alin. (2) din C. civ. care stipulează clar că: "Măsurarea, cântărirea, și cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzătorului". Trecerea în sarcina cumpărătorului a acestei operații prin Ordinul nr. 343/2010 este un act de corupție prin care S.C. B. S.R.L. jefuia populația. Faptul doveditor al acestei proceduri de corupție este că la baza lui stă o aberație termoenergetică prin care se complică o operație care în condiții normale nu ar mai necesita un agent autorizat.

În condițiile existenței unui act de corupție, contestatorul a apreciat că devine aplicabil și art. 503 (1) privind alcătuirea instanței.

În speță apreciază că este vorba de Decizia Curții Constituționale privind judecarea cauzelor privind corupția de un complet de 5 judecători. Cauza de față a fost judecată de un complet de 3 judecători.

Menționează contestatorul faptul că încă de la primirea citației privind judecarea cauzei era convins că nu sunt șanse pentru soluționarea favorabilă a ei. Acest lucru este urmarea faptului că prin citație i se recomanda că poate să nu se prezinte la proces, cu condiția să anunțe acest lucru.

Acesta susține că s-a prezentat la proces că să vadă care sunt motivele pentru care urma să fie respins apelul. Mai întâi a fost întrebat de ce a arătat că se tergiversează procesul potrivit art. 522 din C. proc. civ., apoi, de ce a cerut anularea actului așa de târziu. Contestatorul afirmă că a arătat că Decizia Curții Constituționale nr. 485 din 23 iunie 2015 prin care s-a constat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din C. proc. civ. i-a permis să se adreseze unei instanțe superioare judecătoriei. În schimb acesta afirmă că nu a primit nicio întrebare privind corupția și nici pentru reprezentatul ANRSC.

Contestatorul afirmă că nu s-a înțeles nici de ce a solicitat anularea Ordinului 343/2010 nici de ce acest lucru trebuia făcut cât mai repede fiind o corupție în derulare.

Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare - A.N.R.S.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă având în vedere că formulează contestație în anulare împotriva sentinței nr. 671 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel București, hotărâre care nu este definitivă.

În cazul în care se va aprecia că excepția inadmisibilității nu este întemeiată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea contestației ca fiind prematur introdusă.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepțiile inadmisibilității și prematurității contestației în anulare invocate Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare - A.N.R.S.C. apreciază că acestea nu sunt întemeiate și le va respinge ca atare.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, Înalta Curte constată că s-a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2687 din 22 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2016 și nu împotriva sentinței nr. 671 din 28 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cum greșit a apreciat intimata Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare - A.N.R.S.C. În aceste condiții, pentru formularea contestației în anulare, contestatorul a respectat prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., republicat, considerente pentru care excepția inadmisibilității nu este incidentă.

Cu privire la excepția prematurității, invocată de intimata-pârâtă pe motiv că în promovarea contestației în anulare nu s-a respectat termenul prevăzut de art. 506 C. proc. civ., contestatorul depunând contestația în anulare înainte de comunicarea deciziei, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată. Termenul prevăzut de art. 506 C. proc. civ., republicat este un termen de decădere din dreptul de a formula contestație, însă nu reprezintă un termen procedural care să limiteze dreptul contestatorului de a formula contestație chiar înainte de comunicarea deciziei împotriva căreia formulează contestație în anulare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge și această excepție ca fiind neîntemeiată.

Înalta Curte trecând la analiza contestației în anulare apreciază că aceasta este neîntemeiată și o va respinge pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)

În speță, Înalta Curte constată că se formulează de către contestator o contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2687 din 22 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2016, întemeiând-o formal pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Din argumentele prezentate în cuprinsul contestație în anulare, instanța constată că acesta face o confuzie între procedura privitoare la soluționarea litigiilor în materia contenciosului administrativ și fiscal și litigiile ce fac obiectul competenței instanțelor penale.

Contestația în anulare este concepută ca o cale extraordinară de retractare ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.

Contestația în anulare formulată de contestator nu vizează modul în care instanța de recurs a pronunțat o hotărâre asupra căreia pot fi incidente prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ci opinia acestuia cu privire la procedura în care s-a desfășurat procesul în fața instanței de recurs. Totodată, instanța constată că în argumentarea contestației în anulare, contestatorul face referire la o serie de aspecte ce țin de fondul cauzei, iar în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, acesta prin promovarea contestației lasă impresia că în fapt solicită o reanalizarea a argumentelor instanței de control judiciar, care au condus la soluția pronunțată, or acest lucru nu se poată face având în vedere că motivele prezentate nu se circumscriu condițiilor de promovare a contestație, prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Contestația în anulare nu poate avea caracterului unui "apel sau recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute de textele legale reiterate mai sus.

Din această perspectivă, trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru care, principiul securității raporturilor juridice reprezintă o garanție esențială a statului de drept, în general, și a dreptului la un proces echitabil, în special, și pentru care numai circumstanțe substanțiale și imperative justifică redeschiderea procesului (cauza Stanca Popescu c. României).

Principiile generale privind admisibilitatea unei căi extraordinare de atac au fost reiterate de Curtea Europeană în cauza Mitrea c. României.

Curtea a reamintit că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiză a cauzei.

Având în vedere aceste împrejurări, motivele contestației în anulare privind omisiunea cercetării vreunui motiv de casare invocat de recurent prin decizia nr. 2687 nr. 12 din 22 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sunt neîntemeiate.

Pentru considerente prezentate mai sus, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 508 C. proc. civ. va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității și a prematurității invocate de intimate Autroritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare și Utilități Publice.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei 2687 nr. 12 din 22 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2019.