ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 ianuarie 2016, ulterior completată, reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL, K. SRL și L. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, au solicitat anularea dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităților aprobat prin Ordinul Autorității Naționale pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice nr. 82/2015.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 2258 din 28 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL, K. SRL și L. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, ca neîntemeiată. Prin încheierea ședinței de cameră de consiliu din 11 octombrie 2016, prima instanță a admis cererea formulată de reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL și K. SRL și a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Sentinței civile nr. 2258/28.06.2016, în sensul că a luat act că reclamanta L. SRL a renunțat la judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond, au declarat recurs reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL și K. SRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, rejudecarea litigiului în fond și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităților aprobat prin Ordinul Autorității Naționale pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice nr. 82/2015. Au invocat recurentele-reclamante, ca temei de drept al căii de atac declarate, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., susținând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material Au arătat recurentele că, pentru a pronunța hotărârea atacată, instanța a analizat textele de lege invocate în cererea de chemare în judecată, de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar o parte dintre aceste texte de lege au fost încălcate de către prima instanță, în timp ce altele au fost aplicate ori interpretate greșit, după cum se motivează în calea de atac declarată în cauză. Au precizat recurentele obiectul lor de activitate, acela de prestări servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, susținând că la nivelul unei unități administrativ-teritoriale este nevoie de un număr mare de astfel de societăți, întrucât este necesară dezinsecția, dezinfecția și deratizarea cvasitotalității proprietăților de la nivelul unității administrativ-teritoriale de mai multe ori pe an în vederea combaterii vectorilor dăunători. În opinia recurentelor-reclamante, A.N.R.S.C., autoritate de reglementare în domeniul serviciilor de utilități publice, prin emiterea actului normativ atacat, a realizat o ingerință în activitatea lor, prin care sunt prestate servicii potrivit normelor de drept civil, iar nu servicii publice. Potrivit interpretării A.N.R.S.C., ca efect al dispoziției atacate, numai operatorul unic căruia i-a fost atribuit serviciul public de salubrizare a localităților poate presta serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, chiar și în cazul în care serviciul este prestat în vederea eliminării vectorilor de la nivelul proprietăților private, iar serviciile sunt contractate de entități de drept privat, astfel că, o consecință a actului administrativ atacat o reprezintă faptul că toate societățile care prestează servicii I. vor fi eliminate de pe piață, rămânând ca societatea căreia i s-a atribuit serviciul public de salubrizare a localităților să presteze serviciile de I. la nivelul tuturor proprietăților private din unitatea administrativ-teritorială respectivă. Susțin recurentele că prima instanță a făcut o confuzie gravă între un serviciu public prestat la nivelul unei unități-administrativ teritoriale și un serviciu prestat la același nivel în favoarea unor entități private. Se arată în calea de atac declarată că au fost încălcate mai multe prevederi legale, după cum urmează: a) prevederile art. 1 din Legea nr. 101/2006 privind salubrizarea localităților, lege care reglementează serviciul public de salubrizare, fără a se aplica și asupra serviciilor prestate între entități de drept privat. Au susținut recurentele-reclamante că, prin art. 109 alin. (2) din Regulament se adaugă nepermis la lege, întrucât se impune serviciilor prestate în favoarea unor persoane fizice sau juridice de drept privat regimul juridic aplicabil serviciilor publice de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Așadar, prevederea atacată nu face distincție între societățile care prestează servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare în favoarea unor entități de drept privat și operatorii care prestează servicii în favoarea unei autorități publice locale, în regim de serviciu public. Aceasta cu toate că, în cazul serviciilor publice, sunt aplicabile raporturi de drept administrativ, în timp ce în cazul raporturilor dintre persoane de drept privat sunt aplicabile normele dreptului civil. O atare extindere, modificare de regim juridic printr-un ordin A.N.R.S.C. este contrară legii. Efectul reglementării pe care o consideră recurentele-reclamante ca fiind nelegală este eliminarea de pe piață a tuturor societăților cărora nu le-a fost atribuit contractul de prestări servicii publice și, totodată, obligarea tuturor persoanelor fizice și juridice să contacteze numai cu operatorul căruia i-a fost atribuit contractul de prestări servicii. b) prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, deoarece dispozițiile art. 109 alin. (2) din Regulament impun parcurgerea procedurii de atribuire prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 și în cazul prestării unor servicii cărora O.U.G. nr. 34/2006 nu le este aplicabilă. În mod greșit a interpretat prima instanță legea reținând că aceasta, Legea nr. 101/2006, face trimitere la O.U.G. nr. 34/2006 și, pe cale de consecință ar fi legală aplicarea procedurilor de achiziție publică în cazul serviciilor prestate de recurentele-reclamante, în condițiile în care nici Legea nr. 101/2006, nici O.U.G. nr. 34/2006 nu pot fi aplicate raporturilor dintre persoane de drept privat. c) prevederile Legii concurenței nr. 21/1996 Contrar interpretării greșite date de prima instanță, suprimarea dreptului de a presta servicii în favoarea persoanelor fizice și juridice de către societățile având ca obiect de activitate servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare cărora nu le-au fost atribuite contracte de achiziții publice reprezintă o încălcare a legii concurenței. Aceasta întrucât reglementarea criticată conduce la crearea unui monopol în favoarea operatorului căruia i-a fost atribuit contractul respectiv, toți ceilalți concurenți fiind eliminați de pe piață. Prin hotărârea pronunțată s-au încălcat prevederile art. 2 din Legea concurenței nr. 21/1996, întrucât prima instanță nu a cenzurat conduita contrară legii a A.N.R.S.C.. Hotărârea încalcă și prevederile art. 8 din Legea concurenței nr. 21/1996, întrucât instanța a refuzat să cenzureze comportamentul nelegal al A.N.R.S.C.. d) dispozițiile art. 1169 noul C. civ. privind libertatea de a contracta Art. 109 alin. (2) din Regulament limitează libertatea contractuală, pentru că obligă persoanele fizice și juridice să contracteze servicii de deratizare, dezinsecție și dezinfecție, însă pe de altă parte limitează dreptul acestora de a-și alege cocontractantul. e) dispozițiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică Intimata A.N.R.S.C. nu a respectat prevederile alin. (11) al art. 7 din Legea nr. 52/2003 și anume de a păstra pe site-ul său documentele care atestă respectarea dispozițiilor legale privind transparența decizională, iar în prezent nu mai poate fi analizat modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind transparența decizională. Neîndeplinirea acestei obligații nu reprezintă un impediment de a constata încălcarea procedurii prevăzute de lege, ci dimpotrivă dovedește tocmai vătămarea intervenită ca urmare a încălcării procedurii prevăzute de lege. f) dispozițiile art. 20 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice Prima instanță a nesocotit prevederile art. 20 alin. (1), stabilind că A.N.R.S.C. a acționat conform competențelor conferite de lege. Potrivit textului de lege invocat, A.N.R.S.C. are următoarele competențe și atribuții privind serviciile de utilități publice din sfera sa de reglementare: (...) p) propune autorităților administrației publice locale, ministerului de resort și Consiliului Concurenței măsuri pentru restrângerea ariilor în care se manifestă condiții de monopol, precum și pentru prevenirea abuzului de poziție dominantă pe piață, în vederea limitării efectelor caracterului de monopol al serviciilor. Or, conduita A.N.R.S.C. se află la polul opus față de cea reglementată de lege, căci dispoziția atacată are tocmai scopul de a crea un monopol pe piață. De altfel, și din punctul de vedere al Consiliului Concurenței depus la dosarul cauzei, reiese că prin dispoziția atacată se aduce o atingere gravă prevederilor legale incidente în materia dreptului concurenței. În plus, conduita A.N.R.S.C. reprezintă o ingerință în sfera serviciilor de drept privat și nu public, așa cum prevede textul citat. g) încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice Textul legal citat prevede foarte clar că operatorul de servicii de utilități publice asigură prestarea serviciilor numai până la limita de proprietate. Pe cale de consecință, textul legal garantează în mod expres dreptul persoanelor fizice și juridice de drept privat de a contracta cu orice prestator de servicii pentru satisfacerea nevoilor lor, inclusiv în ceea ce privește serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Prin hotărârea pronunțată de instanță se încalcă și acest text de lege. h) dispozițiile referitoare la competența A.N.R.S.C. Art. 14 alin. (3) prevede că "A.N.R.S.C. își exercită prerogativele de autoritate publică în condiții de echidistanță și echilibru atât față de utilizatori și operatori, cât și față de autoritățile administrației publice locale. A.N.R.S.C. își exercită competențele și atribuțiile conferite prin prezenta lege, față de toți operatorii, indiferent de forma de proprietate și natura capitalului, de organizarea acestora, de țara de origine și de modalitatea în care este organizată și se desfășoară, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, gestiunea serviciilor de utilități publice, precum și față de operatorii economici sau instituțiile publice care desfășoară în condiții de monopol unele activități specifice serviciilor de utilități publice din sfera sa de reglementare." Prin noțiunea de "operator" se înțelege orice persoană juridică de drept public sau privat înregistrată în România, într-un stat membru al Uniunii Europene ori în alt stat, care are competența și capacitatea, recunoscute prin licență emisă de autoritatea națională de reglementare competentă din România, de a furniza/presta, în condițiile reglementărilor în vigoare, un serviciu sau o activitate din sfera serviciilor de utilități publice și care asigură nemijlocit gestiunea serviciului/activității, precum și administrarea, funcționarea și exploatarea sistemului de utilități publice aferent acestuia/acesteia. Mai mult decât atât, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 prevede că "prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului furnizării/prestării reglementate a serviciilor comunitare de utilități publice." Din coroborarea dispozițiilor legale menționate, reiese că A.N.R.S.C. are prerogative numai în raport cu operatorii și utilizatorii serviciilor comunitare de utilități publice, nu și asupra operatorilor privați. Pe cale de consecință, inițiativa A.N.R.S.C. de a proceda la reglementarea unor raporturi juridice de drept privat încalcă în mod evident sfera sa de competență. În concluzie, au susținut recurentele-reclamante că prima instanță a nesocotit fragrant faptul că domeniul de aplicare al legii vizează serviciile comunitare de utilități publice și nu serviciile de dezinfecție, dezinsecție și deratizare în favoarea unor entități de drept privat prestate de către entități de drept privat.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A susținut intimata-pârâtă că, așa cum a reținut și prima instanță, ordinul atacat a respectat dispozițiile legale, cu forță juridică superioară, în baza cărora a fost emis, respectiv dispozițiile Legii nr. 51/2006 și ale legii speciale în domeniu, Legea nr. 101/2006, raportat la prevederile art. 4 alin. (3), ale art. 20 alin. (2) lit. e) și art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, întrucât utilizatorii serviciului de salubrizare sunt atât persoanele fizice, cât și cele juridice de pe raza unității administrativ teritoriale. Cât privește pretinsa "încălcare a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 34/2006", instanța de fond în mod corect a reținut că regulamentul emis a fost dat în aplicarea Legii nr. 101/2006, care prevede la art. 14 alin. (3) că "Procedura de atribuire și regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităților sunt cele stabilite de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare". Cât privește afirmațiile că "reglementarea criticată conduce la crearea unui monopol în favoarea operatorului căruia i-a fost atribuit contractul respectiv, toți ceilalți concurenți fiind eliminați de pe piață, încălcându-se prevederile Legii concurenței nr. 21/1996", respectiv "se încalcă dispozițiile art. 1169 noul C. civ. privind libertatea de a contracta", consideră intimata-pârâtă că ele nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte instanța reține că Legea nr. 101/2006 este legea specială în raport cu C. civ. și Legea concurenței nr. 21/1996, iar pe de alta parte chiar prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 612/28.04.2009 și Decizia Curții Constituționale a României nr. 750/01.06.2010 se constată că "dispozițiile art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 consacră în favoarea operatorilor selectați, potrivit procedurilor legale, să gestioneze serviciul public de salubrizare, dreptul la exclusivitate în acest domeniu de activitate pe raza unei anumite comunități locale, astfel cum rezultă din hotărârea de dare în administrare, hotărârea de atribuire sau din contractul de delegare a gestiunii, după caz. Norma juridică criticată nu conferă un drept de exclusivitate unui anumit operator, ci asigură celui care, cu respectarea legii, gestionează serviciul de salubrizare, posibilitatea exercitării în concret a obligațiilor sale specifice, asumate prin actele juridice indicate mai sus. Așadar, textul legal examinat nu face decât să întărească efectul acelor acte juridice în baza cărora un operator, în condiții de transparență și egalitate de tratament, a dobândit gestiunea serviciului public de salubrizare." Prevederile art. 109 alin. (2) din Ordinul nr. 82/2015 preiau prevederile art. 101 alin. (2) din Ordinul nr. 110/2007 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, abrogat odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 82/2015. Serviciile de salubrizare a localităților și, pe cale de consecință, activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare sunt desfășurate în regim de monopol reglementat, manifestarea concurenței dintre operatorii ce furnizează servicii de utilități publice realizându-se doar cu ocazia licitației derulate în vederea desemnării întreprinderii câștigătoare. Prin urmare, acțiunile Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice privind activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, aduse în atenția Consiliului Concurenței, nu sunt susceptibile să intre sub incidența prevederilor Legii concurenței. Referitor la posibilele încălcări ale dispozițiilor Legii nr. 52/2004 privind transparența decizională, urmează a nu fi reținute de instanța de recurs, având în vedere că, așa cum reiese din înscrisurile depuse în apărarea sa, A.N.R.S.C. a respectat aceste dispoziții legale. Cât privește criticile privind încălcarea unor prevederi din Legea nr. 51/2006, instanța în mod corect a reținut că "nu pot fi primite, deoarece Legea nr. 101/2006 are caracter special în raport cu Legea nr. 51/2006, iar regulamentul criticat a fost adoptat în aplicarea legii speciale, iar conținutul său trebuie analizat în raport cu prevederile acestuia". De asemenea, solicită intimata-pârâtă să fie înlăturate și susținerile privind adoptarea Regulamentului cu încălcarea competenței A.N.R.S.C., deoarece instituția intimată are ca atribuție principală reglementarea serviciilor comunitare de utilități publice, serviciul de salubrizare a localităților și implicit activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare făcând parte din sfera acestor servicii.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 26 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, Înalta Curte reține caracterul său fondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Fără a îmbrățișa soluția primei instanțe, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a stabilit corect că Legea nr. 101/2006 este norma specială în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. 82/2015, astfel cum rezultă din preambulul actului administrativ a cărui anulare parțială s-a solicitat. Potrivit normelor de tehnică legislativă prevăzute la art. 77 din Legea nr. 24/2000, "(O)rdinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)", iar potrivit prevederilor art. 78 din același act normativ, "(O)rdinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora." Potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2006, " A.N.R.S.C. elaborează reglementările-cadru privind serviciul de salubrizare, monitorizează modul de aplicare a legislației în domeniu și acordă licență operatorilor de salubrizare, conform prevederilor prezentei legi", acesta fiind unul dintre temeiurile de drept în baza cărora a fost emis Ordinul nr. 82/2015. Analizând acest context normativ, reține Înalta Curte că Legea nr. 101/2006 constituie legea specială ce reglementează serviciul public de salubrizare a localităților, după cum stipulează dispozițiile art. 1 alin. (2) al acestui text legal, în care se arată că "(P)revederile prezentei legi se aplică serviciului public de salubrizare a localităților, înființat și organizat de către autoritățile administrației publice locale la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor și al sectoarelor municipiului București". Recurentele-reclamante au solicitat anularea parțială a Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015, în ceea ce privește dispozițiile art. 109 alin. (2) din acest act administrativ, ce stabilesc că "(o)perațiunile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare se prestează numai de către operatorul licențiat de A.N.R.S.C. căruia i-a fost atribuită activitatea în gestiune directă sau delegată de către unitatea administrativ-teritorială, în condițiile legii". Un astfel de conținut al normei cu forță juridică inferioară încalcă, în mod flagrant, prevederile normei cu caracter superior, respectiv Legea nr. 101/2006 prin care s-a conferit intimatei-pârâte prerogative reglementării prin ordin a serviciului de salubrizare a localităților, în ceea ce privește componenta de serviciu public al acestei activități. După cum se observă din examinarea Legii nr. 101/2006, actul normativ analizat se referă exclusiv la reglementarea serviciului public de salubrizare a localităților, care "face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale ori ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităților", iar regulamentul cadru aprobat prin Ordinul nr. 82/2015 limitează, în mod nepermis, prin modul în care a fost edictat art. 109 alin. (2), serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare care se prestează în spațiile private ale persoanelor fizice și juridice de drept privat, prin instituirea obligației ca aceste servicii să fie realizate "numai de către operatorul licențiat al A.N.R.S.C. căruia i-a fost atribuită activitatea în gestiune direct sau delegate de către unitatea administrative-teritorială, în condițiile legii". O astfel de prevedere inserată în legislația secundară nu-și are nicio justificare legală prin raportare la norma juridică superioară ce trebuia respectată, excedând limitelor stabilite prin Legea nr. 101/2006, care, în reglementarea sa, a înțeles să definească drept utilizatori ai serviciilor de salubrizare persoanele fizice sau juridice care beneficiază individual de una sau mai multe dintre activitățile specifice serviciului de salubrizare, în cazul activităților a căror contractare se realizează pe baza unui contract de prestare a serviciului de salubrizare, încheiat în nume propriu cu operatorul licențiat pentru prestarea serviciului în unitatea administrativ- teritorială/sectoarele municipiului București respectivă/respective". Or, după cum se relevă din prevederile art. 103 din Regulamentul-cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015, se instituie obligativitatea întocmirii unui program unitar de acțiune de combatere a vectorilor, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, în cadrul căruia se identifică acțiunile pe care le va presta operatorul desemnat conform Legii nr. 51/2006 (art. 22 din Legea nr. 101/2006 face trimitere la modalitatea în care s obține licența de către un operator interesat), acest program făcând parte din componenta serviciului public organizat pentru activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Cum printre obiectivele din programul unitar de acțiune la care se aplică tratamentele descrise la art. 103 alin. (1) din Regulamentul-cadru nu intră și spațiile construite, indiferent de destinație, aparținând persoanelor fizice și juridice de drept privat, rezultă că modalitatea de stabilire a operatorilor care pot realiza activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare în aceste spații relevă o neconcordanță de reglementare a textelor legale din cuprinsul aceluiași act normativ, care, astfel, încalcă câmpul de aplicare a normei juridice superioare, respective Legea nr. 101/2006, în privința definirii activităților care intră în componența serviciului public și a utilizatorilor cărora le sunt aplicabile serviciile de salubrizare în virtutea unui contract încheiat cu operatorul desemnat pentru acele activități descrise în contract. Prin urmare, se reține nelegalitatea normei juridice inferioare Legii nr. 101/2006, în aplicarea căreia a fost edictată, fapt de natură a atrage sancțiunea anulării sale, dată fiind lipsa de conformitate a prevederilor art. 109 alin. (2) din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015 cu actul normativ cu forță juridică superioară ce a constituit temeiul de drept al emiterii, de către intimata-pârâtă, a Regulamentului cadru al serviciului de salubrizare a localităților din 9.03.2015. În raport de aceste considerente, Înalta Curte reține că nu se mai impune analizarea aspectelor de nelegalitate care derivă din necorelarea normei vizate cu alte prevederi legale rezultate din acte normative cu forță juridică superioară ordinului contestat parțial, fiind prioritară verificarea în raport de legea în aplicarea căreia a fost emis actul administrativ de către autoritatea intimată, verificare ce a condus la reținerea caracterului nelegal al dispozițiilor statuate la alin. (2) al art. 109 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015, forma în vigoare la data sesizării instanței judecătorești. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL și K. SRL, îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 2258 din 28 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sentință pe care o va casa și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, dispunând, în consecință, anularea dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul - cadru al serviciului de salubrizare a localităților aprobat prin Ordinul Autorității Naționale pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice nr. 82/2015. Dată fiind culpa procesuală a intimatei-pârâte A.N.R.S.C. în prezentul demers judiciar, aceasta va fi obligată la plata către recurentele-reclamante a cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului, în cuantum de 3540 RON, din totalul de 4 956,42 RON, în raport de prevederile art. 452 și cele ale art. 453 C. proc. civ., cheltuielile reprezentând taxă de timbru și onorariul cuvenit apărătorului ales, puse în sarcina intimatei-pârâte A.N.R.S.C., fiind cele dovedite prin înscrisurile aflate la dosar, fiind cuvenite pentru recurentele-reclamante care au depus atât factura fiscală pentru serviciile juridice prestate în cadrul dosarului de față, cât și extrasul de cont prin care s-a probat plata respectivelor servicii juridice.