ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2017

Obiectul cererii de revizuire Prin Decizia civilă nr. 2011 din 5 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă a respins recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 566 din 27 ianuarie 2015, Sentinței civile nr. 3910 din 26 mai 2015 și împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 28 mai 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul București, C. SA, D. SA și Consiliul General al Municipiului București, ca nefondat.

Cererea de revizuire Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/1/2016, revizuentele A. și B. SRL au solicitat, în contradictoriu cu intimații Municipiul București, C. SA, D. SA și Consiliul General al Municipiului București, anularea Deciziei civile nr. 2011 din 5 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuentele au arătat că prin decizia atacată cu revizuire, care le-a fost comunicată la data de 14 iunie 2016, și respectiv, la data de 16 iunie 2016, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele-revizuente împotriva Sentinței civile nr. 566 din 27 ianuarie 2015 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. Considerentele deciziei sunt contradictorii în raport de considerentele unor hotărâri definitive anterioare, respectiv Sentința civilă nr. 2812 din 26 septembrie 2013 și Decizia civilă nr. 3288 din 22 octombrie 2015, pronunțate în Dosarul nr. x/2/2013. În acest dosar s-a judecat cererea formulată de D. SA și Municipiul București, de anulare a avizului ANCOM nr. DER/928 din 30 mai 2012 privind condițiile tehnice și economice în care se realizează accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice la infrastructura "Rețelei metropolitane de fibră optică a municipiului București pentru telecomunicații - D.", revizuentele având calitatea de interveniente principale în această cauză. În Dosarul nr. x/3/2014 revizuentele, în calitate de reclamante, au cerut anularea HCGMB nr. 108/2008 privind aprobarea contractului de concesiune de lucrări publice pentru obiectivul de investiții, "Rețeaua metropolitană de fibră optică a municipiului București pentru telecomunicații - D." precum și anularea actului subsecvent reprezentat de contractul de concesiune. Motivul acțiunii a fost acela al neaplicării de către municipiul București și concesionarii săi a prevederilor referitoare la "condițiile tehnice și economice în care se realizează accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice" cuprinse în avizul conform al ANCOM nr. DER/928 din 30 mai 2012. Prin Sentința civilă nr. 566 din 27 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea, ca inadmisibilă, pe motivul neparcurgerii procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin Decizia nr. 2011 din 5 aprilie 2016 a fost menținută soluția instanței de fond. Respingând recursul revizuentelor, Curtea de Apel București a lăsat fără efect și aplicare prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice, considerând în mod eronat și cu încălcarea considerentelor hotărârilor anterioare definitive, că plângerea prealabilă pe care revizuentele-reclamante au formulat-o pentru motive de nelegalitate cuprinse în Legea nr. 154/2012 ar fi trebuit să fie formulată la data emiterii HCGMB nr. 108/2008, adică la o dată anterioară cu patru ani intrării în vigoare a Legii nr. 154/2012. Considerentele contradictorii conținute de hotărârile definitive pronunțate în cele două dosare sunt: a) contrarietatea privind aplicarea imediată a dispozițiilor Legii nr. 154/2012 în cazul actelor administrative ce stau la baza proiectului D. Prin Decizia nr. 3288/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a statuat că nu reprezintă o situație juridică epuizată contractul de concesiune care se află în desfășurare, astfel fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 154/2012 (art. 10 din lege) în ceea ce privește modificarea condițiilor tehnice și economice de acces la infrastructură. Prin decizia supusă revizuirii s-a reținut că actului administrativ atacat nu îi sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 154/2012, deoarece legea nu poate retroactiva; b) contrarietatea privind caracterul de act normativ al HCGMB nr. 108/2008. În primul litigiu s-a reținut că HCGMB nr. 108/2008 cuprinde condițiile tehnice și economice pe care trebuie să le respecte furnizorii de rețele de comunicații electronice pentru a putea avea acces la infrastructura D., în timp ce prin decizia supusă revizuirii se consideră că în contractul de concesiune aprobat prin HCGMB nr. 108/2008 nu există reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu; c) contrarietatea privind aplicarea art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012 în ceea ce privește actele administrative care stau la baza proiectului D. București. Astfel, în Dosarul nr. x/2/2013 s-a reținut că avizul conform al ANCOM contribuie la întărirea caracterului legal al HCGMB nr. 108/2008, legalitatea avizului conform emis în baza Legii nr. 154/2012 putând fi supusă analizei instanței de contencios administrativ în mod indirect, pe calea unei acțiuni îndreptate împotriva actului administrativ prin care se stabilesc condițiile tehnice și economice de acces la infrastructură al furnizorilor de rețele de comunicații electronice. De altfel, aceasta a fost voința legiuitorului care, prin art. 10 alin. (4), a instituit o prezumție de nelegalitate a actului administrativ care stă la baza unui proiect de instalare de infrastructură realizat cu sprijinul autorităților administrației publice și care nu deține avizul conform al ANCOM. Prin decizia supusă revizuirii, instanța a lăsat fără aplicare prevederile legale menționate, considerând eronat că plângerea prealabilă (formulată pentru motive de nelegalitate întemeiate pe Legea nr. 154/2012) ar fi trebuit să fie adresată la data emiterii HCGMB nr. 108/2008, adică anterior intrării în vigoare a legii. Hotărârea supusă revizuirii este contrară și Sentinței civile nr. 3489 din 23 decembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, în care s-a soluționat cererea B. SRL de anulare a Deciziei nr. 29 din 27 iulie 2015 a Președintelui Consiliului Concurenței (conținând refuzul nejustificat al Consiliului Concurenței de a da curs plângerii reclamantei cu privire la săvârșirea de către D. SA și de către Municipiul București, prin autoritățile sale, a unor fapte anticoncurențiale - emiterea HCGMB nr. 108/2008 și încheierea contratului de concesiune creând cadrul administrativ și juridic prin care D. SA a avut posibilitatea să denatureze concurența. Și prin această hotărâre s-a reținut că potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012, implementarea unor proiecte de instalare de infrastructură realizate cu participarea sau sprijinul autorităților administrației publice sau finanțate din fonduri publice nu se poate realiza fără avizul conform al ANCOM. Pentru toate considerentele expuse, revizuentele arată că Decizia nr. 2011 din 5 aprilie 2016 încalcă autoritatea de lucru judecat statuată prin celelalte hotărâri definitive prezentate, motiv pentru care se impune anularea ultimei hotărâri definitive.

Apărările intimaților 3.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatele C. SA și D. SA au solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată. Cât privește inadmisibilitatea cererii de revizuire, arată că nu este îndeplinită prima condiție de admisibilitate, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv nu există contradicție între dispozitivele hotărârilor judecătorești invocate. Două hotărâri judecătorești definitive sunt contradictorii, în sensul textului de lege care constituie temeiul revizuirii, când dispozitivele lor se contrazic, nu și când există contradicție între considerente. Or, revizuentele invocă o contradicție între considerentele hotărârilor pronunțate în cele două cauze. Nu este îndeplinită nici a doua condiție de admisibilitate - nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză între cele trei dosare invocate de către revizuente. În subsidiar, arătă că este neîntemeiată cererea de revizuire întrucât așa-zisele considerente contradictorii nu sunt investite cu autoritate de lucru judecat, soluțiile pronunțate nefundamentându-se pe acestea. Astfel: a) în ceea ce privește contrarietatea hotărârii atacate cu considerentele privind aplicarea imediată a dispozițiilor Legii nr. 154/2012 în cazul actelor administrative ce stau la baza proiectului D. București, în Dosarul nr. x/2/2013, în care instanțele s-au pronunțat asupra legalității avizului ANCOM nr. DER/928 din 30 mai 2013, s-a reținut că acesta nu are caracterul unui act administrativ, ci reprezintă o operațiune procedurală anterioară emiterii unui act administrativ de către Municipiul București. Acestea sunt considerentele care sprijină dispozitivul hotărârii și nicidecum aprecierile cu privire la aplicabilitatea în timp a Legii nr. 154/2012, care nu are nicio relevanță în ceea ce privește stabilirea naturii juridice a avizului ANCOM; b) în ceea ce privește contrarietatea hotărârii atacate cu considerentele privind caracterul de act normativ al HCGMB nr. 108/2008, arată că în Dosarul nr. x/2/2013 nu a fost pus în discuție caracterul individual sau normativ al HCGMB nr. 108/2008, ci s-a analizat natura juridică a avizului ANCOM. Mai mult, nici nu s-a reținut că HCGMB nr. 108/2008 ar fi un act administrativ normativ aplicabil tuturor furnizorilor de rețele de comunicații electronice. Ar fi fost și absurdă o astfel de calificare întrucât beneficiarii acestei hotărârii sunt individual determinați (C. și D.). Revizuentele pun semnul egalității între caracterul general, impersonal și obligatoriu al oricărui act administrativ normativ și necesitatea ca anumite persoane, care doresc să intre în raporturi contractuale cu concesionarul municipalității, să respecte anumite condiții stabilite prin contractul de concesiune; c) în ceea ce privește contrarietatea hotărârii atacate cu considerentele privind aplicarea art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012, arată că o astfel de contrarietate nu există. Avizul ANCOM, fiind ulterior emiterii HCGMB nr. 108/2008, se poate referi numai la modificarea condițiilor tehnice și economice stabilite anterior prin contractul de concesiune. O astfel de modificare nu are nimic de-a face cu instituția nulității actului administrativ anterior. Din punct de vedere procedural, nimeni nu poate formula o plângere prealabilă pentru incidența ulterioară a unor cauze de nulitate. 3.2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul Consiliul General al Municipiului București a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată. În motivare arată că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a revizuirii potrivit punctului 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv hotărârile pronunțate nu vizează aceeași pricină, Dosarul nr. x/2/2013 având alt obiect și altă cauză. Din interpretarea dispozițiilor art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., conform cărora în cazul admiterii cererii de revizuire este anulată cea din urmă hotărâre, rezultă în mod evident că legiuitorul a avut în vedere existența triplei identități de părți, obiect și cauză juridică a cererii. În subsidiar, arată că motivele invocate de revizuente sunt simple speculații și interpretări proprii pe marginea considerentelor hotărârilor pronunțate în cele două cauze. a) Nu există contrarietate privind aplicarea imediată a dispozițiilor Legii nr. 154/2012, în prima cauză, care a avut ca obiect anularea avizului ANCOM, instanța analizând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 154/2012 sub aspectul modificării și aplicării condițiilor tehnice pe parcursul derulării contractului aflat în desfășurare, în timp ce în cea de-a doua cauză instanțele au analizat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 154/2012 sub aspectul motivelor de nulitate ale HCGMB nr. 108/2008. Aceste modificări survenite ulterior emiterii HCGMB nr. 108/2008 nu pot influența decât executarea unui contract aflat în desfășurare, iar nu legalitatea actului administrativ; b) Nu există contrarietate privind caracterul de act normativ al HCGMB nr. 108/2008. În primul litigiu instanțele nu s-au pronunțat asupra caracterului HCGMB de act normativ sau individual, așa încât, în cauza ulterioară, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu a contrazis sub nici un aspect cele reținute anterior de o instanță, ci s-a raportat la reglementările cuprinse în contractul de concesiune; c) Nu există contrarietate privind aplicarea art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012, în ceea ce privește actele administrative care stau la baza proiectului D.. Instanțele au avut în vedere ipoteze diferite, în prima cauză s-a reținut că avizul ANCOM este obligatoriu în ceea ce privește executarea contractelor aflate în derulare, însă instanțele investite cu această cauză nu s-au pronunțat asupra legalității HCGMB nr. 108/2008, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 154/2012. 3.3. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul Municipiul București a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca tardiv formulată, iar, în subsidiar, ca inadmisibilă. Cu privire la formularea tardivă a cererii de revizuire, intimatul se raportează la prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora termenul de revizuire este de o lună și curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Decizia nr. 2011 din 5 aprilie 2016 a devenit definitivă la data pronunțării sale, termenul legal menționat împlinindu-se la 5 mai 2016. Prin urmare, cererea de revizuire înregistrată la 28 iunie 2016 este tardiv formulată. Nu are relevanță data la care hotărârea atacată cu revizuire a fost comunicată revizuentelor. Art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost edictat în scopul protejării autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească. Or, eventuala identitate de părți, obiect și cauză este o împrejurare cunoscută revizuentului de la data pronunțării, nefiind necesar ca acesta să ia cunoștință de conținutul hotărârii, pentru a verifica dacă există o asemenea identitate. Cât privește inadmisibilitatea cererii de revizuire, arată că Decizia civilă nr. 2011/2016 nu este o hotărâre dată asupra fondului și nu evocă fondul (confirmând respingerea, ca inadmisibilă, a cererii în anulare, pentru neparcurgerea în termen a procedurii administrative prealabile. Apoi, contrarietatea invocată nu rezultă din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri și nu există triplă identitate, de părți, obiect și cauză. Doar motivele pe care se sprijină dispozitivul hotărârii intră în puterea de lucru judecat și doar cu referire și prin prisma respectivului dispozitiv. Raportat la dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că soluția de anulare a hotărârii definitive care încalcă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri definitive urmărește anihilarea efectelor hotărârii revizuite, considerându-se că această din urmă hotărâre nu a fost pronunțată, dar numai în condițiile în care cauzele sunt identice sub aspectul părților, obiectului și cauzei.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. și cererea, întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată 4.1. Prin cererea depusă la dosar la data de 13 decembrie 2016, revizuentele au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 21, art. 53 și art. 129 din Constituția României, solicitând ca, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate. Au arătat că excepția respectă condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, având în vedere că se invocă, pe calea revizuirii, contrarietatea între considerentele hotărârilor definitive pronunțate în două dosare diferite (Dosarul nr. x/2/2013 și Dosarul nr. x/3/2014), iar acestei cereri de revizuire i-a fost opusă excepția tardivității formulării ei, întemeiată pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care instituie termenul pentru declararea revizuirii în cazul existenței unor hotărâri definitive potrivnice, dar și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2), potrivit cărora hotărârile date în recurs sunt hotărâri definitive, de la data pronunțării lor. Prin aceste dispoziții legale se încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul la justiție, ale art. 53 referitoare la condițiile restrângerii, în cazul de față, interzicerii, exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 129 privitor la folosirea căilor de atac. Potrivit prevederilor legale vizate de excepția de neconstituționalitate justițiabilul nu poate formula în termenul legal o cerere de revizuire bazată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și îndreptată împotriva considerentelor celei de a doua hotărâri definitive potrivnice având în vedere că are cunoștință de considerentele celei de a doua hotărâri, considerată potrivnică, abia la data comunicării acesteia. Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat însoțește și considerentele pe care se sprijină dispozitivul. Or, motivarea cererii de revizuire nu poate fi realizată în mod judicios în lipsa considerentelor ultimei hotărâri definitive. Într-o atare situație, o instanță de judecată nu ar trebui să aibă dreptul de a respinge ca tardivă cererea de revizuire care se referă la considerentele hotărârii, atâta vreme cât instanța care a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire nu și-a respectat obligațiile în termenele procedurale, respectiv nu s-a pronunțat în ședință publică sau nu a redactat hotărârea în 30 de zile și nu a comunicat-o în timp util părților, astfel încât acestea să își poată exercita dreptul de a folosi căile de atac. 4.2. Prin cererea depusă la dosar la termenul din 14 decembrie 2016, revizuentele A. și B. SRL au solicitat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate, arătând că soluția asupra excepției de neconstituționalitate are influență asupra soluției ce se va pronunța în cauză, de ea depinzând existența dreptului de a cere revizuirea. 4.3. În punctul de vedere expus față de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ., intimatele C. SA și D. SA arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Prevederile legale atacate de revizuente au mai fost analizate de Curtea Constituțională, în raport de aceleași critici, statuându-se asupra constituționalității lor (Decizia nr. 524/2016). Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac (inclusiv revizuirea) se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Prin excepție, potrivit alin. (2) al aceluiași text legal, este posibilă îndreptarea căii de atac împotriva considerentelor, dacă prin acestea s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. În această ipoteză, soluția procedurală este înlăturarea considerentelor greșite și înlocuirea lor cu cele ale instanței investite cu soluționarea căii de atac. Revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este compatibilă cu posibilitatea ca o parte să atace numai considerentele celei de a doua hotărâri, cu motivarea că acestea ar încălca autoritatea de lucru judecat a considerentelor primei hotărâri. Consecința legală a admiterii cererii de revizuire este anularea în întregime a celei de a doua hotărâri întrucât situația de fapt calificată juridic a fost deja lămurită în primul litigiu în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce înseamnă că a doua hotărâre este inutilă. Or, anularea celei de a doua hotărâri este incompatibilă cu cercetarea de către instanța de retractare a considerentelor hotărârilor judecătorești, pentru a stabili dacă ele sunt sau nu contradictorii. Revizuirea în acest caz are un rol limitat, respectiv acela de a elimina din circuitul juridic hotărârea care încalcă autoritatea de lucru judecat, nu de a relua judecata și a crea o nouă autoritate de lucru judecat. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi îndreptată împotriva considerentelor, ci numai împotriva dispozitivului. În aceste condiții, împrejurarea că revizuentul nu cunoaște, la momentul introducerii cererii de revizuire, considerentele pe care se întemeiază ultima hotărâre nu este de natură să-l împiedice să își exercite accesul liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, respectiv să solicite anularea hotărâri care, în opinia sa, încalcă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri. Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin deciziile sale (Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, Decizia nr. 524/2016) reglementarea termenelor procedurale în interiorul cărora persoanele își pot exercita drepturile procesuale trebuie privită ca un factor important în buna administrare a justiției și nicidecum o îngrădire a drepturilor procesuale. Cât privește cererea de suspendare a judecății, intimatele C. SA și D. SA au solicitat respingerea acestei cereri ca neîntemeiată și continuarea judecății cererii de revizuire. Suspendarea facultativă nu este incidentă în cazul invocării excepției de neconstituționalitate. În acest caz, remediul juridic prevăzut de legiuitor este revizuirea, care operează în situația în care Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate invocată de una dintre părți. Măsura suspendării judecății apare excesivă și din perspectiva faptului că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, în cadrul căruia s-a stabilit că aceste prevederi legale sunt constituționale. 4.4. Prin notele scrise înregistrate la dosar, intimatul Consiliul General al Municipiului București a solicitat respingerea cererilor formulate de revizuente, ca nefondate, raportat la Decizia nr. 524/2016 a Curții Constituționale, de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care criticile de neconstituționalitate sunt aceleași cu cele analizate deja de Curte. Este invocată și Decizia nr. 353 din 2 mai 2006 precum și Deciziile nr. 235 din 5 iunie 2003 și nr. 251 din 9 martie 2006. 4.

Prin notele de ședință înregistrate la dosar, intimatul Municipiul București a solicitat respingerea, ca inadmisibile, a excepției de neconstituționalitate invocată de revizuente cu privire la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. și a cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate invocată. În subsidiar, a solicitat respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În motivare arată că dispozițiile legale care fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cauzei pe fond, ci cu soluționarea excepției tardivității formulării cererii de revizuire. Or, prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 trebuie interpretate în sensul că textul de lege pretins prejudiciabil trebuie să se afle în legătură cu soluționarea pe fond a litigiului ivit între părți. În ipoteza în care se trece peste inadmisibilitate, exprimă punctul de vedere potrivit căruia excepția este neîntemeiată. Motivul de revizuire invocat în cauză urmărește să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive, ceea ce presupune existența triplei identități, de părți, obiect și cauză. Așadar, pentru promovarea cererii de revizuire este suficientă cunoașterea pronunțării hotărâri care încalcă autoritatea de lucru judecat și nu este necesar ca partea revizuentă să cunoască conținutul motivării hotărârii. Astfel, termenul stabilit de legiuitor pentru promovarea cererii de revizuire nu contravine prevederilor constituționale invocate. În ceea ce privește cererea de suspendare, arată că nu sunt aplicabile prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care se referă la o altă judecată realizată de o instanță de drept comun. Excepția de neconstituționalitate nu reprezintă o astfel de judecată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. și asupra cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv de sesizare a Curții Constituționale cu excepția menționată, raportat la prevederile art. 29 alin. (1), (2), (3) și (5) din Legea nr. 47/1992. Astfel, potrivit textului de lege citat: (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (...) (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile. În prezenta cauză, revizuentele A. și B. SRL, în contradictoriu cu intimații Municipiul București, C. SA, D. și Consiliul General al Municipiului București, au formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 2011 din 5 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând anularea, în tot, a acestei decizii. Argumentele cererii sunt în sensul că motivarea hotărârii atacate cu revizuire este contradictorie față de considerentele hotărârilor definitive date în Dosarul nr. x/2/2013, respectiv cele ale Sentinței civile nr. 2813 din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, (pronunțată în fond) și cele ale Deciziei civile nr. 3288 din 22 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (pronunțată în recurs). Cererea de revizuire a fost formulată la data de 28 iunie 2016. Decizia civilă nr. 2011 este pronunțată la data de 5 aprilie 2016 și a devenit definitivă la aceeași dată, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Intimatul Municipiul București a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire, întemeindu-se pe reglementarea privitoare la termenul de exercitare a căii de atac extraordinare de retractare, anterior reprodusă. Revizuentele s-au apărat față de excepția tardivității invocând excepția de neconstituționalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ., pe care le apreciază contravenind prevederilor art. 21, art. 53 și art. 129 din Constituție. Înalta Curte constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie exclusiv prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează termenul de revizuire și data de început a acestuia (dies a quo), criticile de neconstituționalitate referindu-se la reglementarea datei de început a termenului, care este data rămânerii definitive a hotărârii atacate cu revizuire și care, în ipoteza în care această hotărâre este dată în recurs, este chiar data pronunțării ei, potrivit art. 643 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. Criticile de neconstituționalitate nu privesc calificarea hotărârilor date în recurs ca fiind definitive de la data pronunțării lor, pentru a se considera că excepția de neconstituționalitate are ca obiect și prevederile art. 643 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte are în vedere că excepția de neconstituționalitate vizează exclusiv dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de care excepția este admisibilă întrucât prevederile menționate au legătură cu soluționarea cauzei în prezenta cale de atac extraordinară, nu au fost declarate neconstituționale anterior, iar excepția este invocată de părțile revizuente. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care trasează două dintre condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate - norma legală să fie în vigoare și să aibă legătură cu soluționarea cauzei - nu restrânge sfera de invocare a excepției la ipoteza în care norma legală are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei (așa cum susține intimatul Municipiul București), ci stabilește că excepția este admisibilă când prevederile contestate urmează a fi aplicate în soluționarea cauzei. Or, având în vedere că analiza excepției tardivității declarării revizuirii se va raporta la prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legătura cu pricina a textului de lege care face obiectul excepției este evidentă. De asemenea, respingerea de către Curtea Constituțională, anterior, a excepției de neconstituționalitate a acelorași dispoziții, chiar și în ipoteza în care criticile de neconstituționalitate sunt aceleași, nu constituie motiv de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Art. 29 alin. (3) și (5) stabilesc că este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate care are ca obiect prevederi constatate ca fiind neconstituționale (care ies din fondul activ al legislației), iar nu excepția care are ca obiect prevederi constatate ca fiind constituționale (care rămân în vigoare). Înalta Curte opinează că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Are în vedere jurisprudența Curții Constituționale stabilită prin deciziile nr. 524 din 5 iulie 2016, nr. 353 din 2 mai 2006, nr. 235 din 5 iunie 2003 și nr. 251 din 9 martie 2006. Astfel, prin Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de critici similare celor expuse în prezenta cauză de către revizuente, reținând că formularea și motivarea cererii de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentelor care au stat la baza pronunțării hotărâri atacate și, pentru aceste rațiuni, nu este îngrădit accesul liber la justiție al revizuentului. De asemenea, a statuat că instituirea unor termene procesuale servește bunei administrări a justiției precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, asigurând cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional de acces la justiție. În cauza de față, revizuentele apreciază că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. contravin dispozițiilor constituționale din art. 21, art. 53 și art. 129 din Constituție, întrucât revizuirea se referă la contrarietatea de considerente între prima hotărâre definitivă, reprezentată de Sentința civilă nr. 2812 din 26 septembrie 2013 a Curții de Apel București, menținută prin Decizia civilă nr. 3288 din 22 august 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ambele pronunțate în Dosarul nr. x/2/2013 și hotărârea atacată cu revizuire. Invocă, astfel, revizuentele că nu au putut cunoaște caracterul potrivnic al celei de-a doua hotărâri, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, decât la data comunicării celei de-a doua hotărâri. Înalta Curte constată că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este menit să asigure autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești. Pentru ca într-un litigiu ulterior să poată fi opusă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare trebuie îndeplinită tripla identitate, de părți, obiect și cauză juridică a cererii. Din această perspectivă, rezultă că motivul de revizuire poate fi cunoscut de părți de la data pronunțării ultimei hotărâri. De asemenea, pentru a opera acest motiv de revizuire, este necesar ca invocata contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri, considerentele bucurându-se, la rândul lor, de autoritatea de lucru judecat numai în măsura în care sprijină dispozitivul hotărârii or rezolvă chestiuni litigioase relevante pentru soluția adoptată, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.. Acest motiv de revizuire nu permite ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pe motiv că prin considerentele ei se contravine considerentelor unei hotărâri anterioare, dacă cele două hotărâri sunt date în cauze diferite, nefiind îndeplinită identitatea de părți, de obiect și de cauză juridică. Rezultă, astfel, că nu se poate considera că reglementarea datei de început a termenului de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. încalcă prevederile constituționale invocate de revizuente. În privința cererii de suspendare a judecății, întemeiată de revizuente pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în urma abrogării cazului de suspendare de drept prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (prin Legea nr. 177/2010), în situația sesizării Curții Constituționale, nu mai este obligatorie suspendarea judecății. Prin înlăturarea acestui caz de suspendare de drept s-a urmărit să se acorde instanței investite cu soluționarea cererii în cadrul căreia este invocată excepția de neconstituționalitate atributul aprecierii asupra oportunității suspendării judecății. Prin urmare, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc un caz de suspendare facultativă, sunt aplicabile, în principiu, și în situația sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, chiar și luând în considerare reglementarea cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. Apreciind însă asupra necesității suspendării judecății în raport de natura și împrejurările cauzei, Înalta Curte consideră că nu se impune o astfel de suspendare, având în vedere că dispozițiile legale care fac obiectul excepției de neconstituționalitate au mai făcut obiectul controlului Curții Constituționale și au fost considerate constituționale. III. Considerentele Înaltei Curți asupra excepției tardivității formulării cererii de revizuire Așa cum s-a reținut anterior, Decizia nr. 2011 din 5 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, atacată cu revizuire, este o decizie pronunțată în recurs în Dosarul nr. x/3/2014, devenită definitivă de la data pronunțării ei, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru cazul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de formulare a cererii de revizuire, de o lună, se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate cu revizuire. Deși prin cererea introductivă revizuentele au invocat și prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care se referă la un alt caz de revizuire, specific contenciosului administrativ (pronunțarea hotărârii cu încălcarea dreptului Uniunii Europene) aceste dispoziții legale au fost indicate formal, fără nicio legătură cu motivele de revizuire susținute. Mai mult de atât, în cadrul cererii de reexaminare a taxei de timbru datorată pentru soluționarea cererii de revizuire (care a făcut obiectul Dosarului x/1/2016/a1), revizuentele au susținut expres și indubitabil că cererea de revizuire se bazează pe un unic motiv, cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Au arătat că trimiterea la art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are legătură numai cu termenul în care se exercită calea de atac a revizuirii, iar nu cu motivele de revizuire invocate. Aceste susțineri urmează a fi înlăturate întrucât termenul în care se exercită revizuirea pentru cazul prevăzut de art. 509 alin. (1)pct. 8 C. proc. civ. este reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu de art. 21 din Legea nr. 554/2004. Se constată, astfel, că hotărârea atacată cu revizuire a rămas definitivă la data de 5 aprilie 2016, iar cererea de revizuire este formulată cu depășirea termenului legal imperativ de o lună de la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv abia la data de 28 iunie 2016. IV. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, și va trimite la Curtea Constituțională excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Socotind că nu se impune suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., va respinge cererea de suspendare. În temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (6) C. proc. civ., va admite excepția tardivității cererii de revizuire și va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele A. și B. SRL împotriva Deciziei nr. 2011 din 5 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.