ÎCCJ, Decizia nr. 21/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de revizuire Prin Decizia civilă nr. 2011 din 5 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante Asociația A. și B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 566 din 27 ianuarie 2015, Sentinței civile nr. 3910 din 26 mai 2015 și împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 28 mai 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul București, C. SA, D. SA și Consiliul General al Municipiului București. 1.

Cererea de revizuire Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 iunie 2016 sub nr. 2446/1/2016, revizuentele Asociația A. și B. SRL au solicitat, în contradictoriu cu intimații Municipiul București, C. SA, D. SA și Consiliul General al Municipiului București, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., anularea Deciziei civile nr. 2011 din 5 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2014. În motivarea cererii, revizuentele au susținut contradictorialitatea considerentelor deciziei atacate cu revizuire (care le-a fost comunicată la data de 14 iunie 2016, și respectiv, la data de 16 iunie 2016), în raport cu considerentele unor hotărâri definitive anterioare, respectiv Sentința civilă nr. 2812 din 26 septembrie 2013 și Decizia civilă nr. 3288 din 22 octombrie 2015, pronunțate în Dosarul nr. x/2013. 1.

Soluția instanței de revizuire Prin Decizia nr. 905 din 8 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016: - s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocată de revizuentele Asociația A. și B. SRL; - s-a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - s-a respins cererea de suspendare a judecării cererii de revizuire; - s-a admis excepția tardivității cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare de intimatul Municipiul București și s-a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 2011 din 5 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. 2. Cererea de recurs Împotriva deciziei instanței de revizuire, au declarat recurs revizuentele Asociația A. și B. SRL, București, solicitând admiterea căii de atac, casarea în tot a hotărârii atacate, pentru motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. După expunerea situației de fapt, printr-o primă critică, recurentele au susținut că, prin respingerea cererii de suspendare a judecății, pe care au formulat-o în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea normelor de procedură. Aceasta deoarece, pe de o parte, în motivarea admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța a reținut că prevederile legale menționate au legătură cu soluționarea cauzei, și, cu toate acestea, a apreciat că nu se impune suspendarea judecății, în condițiile în care dezlegarea cauzei și existența dreptului de exercitare a căii de atac depindeau în tot de modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate Pe de altă parte, autoarele recursului au menționat că, respingând cererea de suspendare, instanța de revizuire a încălcat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și, pronunțându-se în sensul respingerii cererii de revizuire ca tardiv formulată, le-a interzis accesul liber la justiție, deoarece, chiar în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, nu ar avea, conform prevederilor art. 513 alin. (6), coroborate cu cele ale art. 483 și urm. din C. proc. civ., decât calea de atac a recursului, nu și pe cea a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., în speță, o revizuire la revizuire nefiind admisibilă. Recurenții au mai susținut că, prin interpretarea normelor referitoare la autoritatea de lucru judecat, decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură. Cu referire la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, s-a arătat că cererea de revizuire dedusă judecății în cauză întrunește condițiile de admisibilitate, considerându-se ca nefiind necesară întrunirea triplei identități, întrucât, în accepțiunea noului C. proc. civ., aplicabilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este extinsă la toate situațiile în care o hotărâre este pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat și nu numai la acelea unde și părțile, și obiectul și cauza sunt identice în ambele dosare, așa cum a reținut instanța și cum impunea vechiul C. proc. civ. Printr-o altă critică, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a învederat că, prin admiterea excepției tardivității, decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest context, recurentele au susținut, în esență, că, în mod eronat, în speță, calcularea termenului de revizuire s-a realizat prin raportare la prevederile generale ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În opinia autoarelor, în cauză, erau incidente dispozițiile speciale, derogatorii, ale art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, termenul de revizuire fiind cel special, de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar nu cel general de 30 zile de la pronunțarea hotărârii, cum a considerat instanța de revizuire. Or, față de data de 14 iunie, respectiv, 16 iunie 2016, când hotărârea le-a fost comunicată, apreciază recurentele că înregistrarea cererii de revizuire la data de 28 iunie 2016 s-a făcut cu respectarea termenului legal, interpretarea Secției de contencios administrativ și fiscal limitând în mod nelegal accesul lor la justiție. 3. Apărările intimaților Intimatul Municipiul București a formulat și a atașat la dosar întâmpinare, solicitând motivat, în esență, respingerea, ca inadmisibil, a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât ceea ce se critică este opinia instanței asupra excepției de neconstituționalitate cuprinsă în încheierea de sesizare și respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recurs. De asemenea, intimatele C. SA, D. SA au depus întâmpinare, prin care s-a invocat, în esență, sub un prim aspect, inadmisibilitatea recursului împotriva măsurii respingerii cererii de suspendare a judecății, considerată o măsură de administrare a justiției, iar, sub un alt aspect, lipsa de obiect a recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât susținerile formulate vizează admisibilitatea cererii de revizuire, în condițiile în care cererea a fost respinsă, ca tardivă și au cerut motivat, în esență, respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea soluției pronunțate de instanța de revizuire.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., prin încheierea din data de 15 ianuarie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimaților, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă. Primul caz de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de recurente nu se circumscriu aspectelor de nulitate/nelegalitate expuse. Contrar celor susținute de către autoarele recursului, se constată că, respingând cererea de suspendare a judecății, instanța de revizuire nu a încălcat nici dispozițiile art. 413 alin. (l) pct. 1 din C. proc. civ. și nici nu le-a interzis petentelor accesul liber la justiție. Urmare modificărilor aduse dispozițiilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prin Legea nr. 177/2010, a fost abrogat textul care impunea, în cazul invocării unei excepții de neconstituționalitate, suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției, remediul juridic prevăzut de legiuitor nefiind suspendarea facultativă, ci revizuirea, prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., care operează în situația în care Curtea Constituțională ar admite excepția de neconstituționalitate invocată de una dintre părți, astfel că nu se poate constata îngrădirea accesului la justiție. Dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează suspendarea facultativă în cazurile în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, situație ce nu se regăsește în speță. Simplul fapt că excepția de neconstituționalitate invocată de revizuente are ca obiect dispoziții incidente în cauză nu atrage automat incidența prevederilor privind suspendarea judecății cauzei, având în vedere caracterul supletiv al dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., care permit instanței să aprecieze dacă măsura suspendării este sau nu oportună. Ținând cont de faptul că, prin raportare la datele speței, cu just temei, s-a considerat că o astfel de măsură nu se impune, se constată lipsa de fundament a susținerilor formulate de recurente sub acest aspect. Cât privește susținerea că, prin interpretarea normelor referitoare la autoritatea de lucru judecat, decizia atacată s-ar fi dat cu încălcarea normelor de procedură, se constată că aceasta este irelevantă din perspectiva controlului de legalitate pe care instanța de recurs îl realizează cu privire la hotărârea atacată, deoarece aspectele criticate constituie exclusiv opinia instanței asupra excepției de neconstituționalitate, formulate în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, ce nu poate forma obiect al cenzurii în acest cadru. Cum, niciun argument invocat de recurente în cadrul acestor critici nu se justifică, se constată că nu este incident cazul de casare invocat, fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Al doilea motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizează situația în care hotărârea cuprinde motive contradictorii. Din examinarea considerentelor ce au fundamentat hotărârea adoptată de instanța de revizuire, se constată, însă, că acestea sunt în concordanță cu soluție dată fiecărei cereri cu care a fost învestită, argumentarea fiind, contrar afirmațiilor recurentelor, logică și coerentă. Faptul că instanța de revizuire a reținut, pe de o parte, că prevederile legale criticate pe calea excepției de neconstituționalitate au legătură cu soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, că nu se impune suspendarea judecării cererii de revizuire până la soluționarea respectivei excepții, nu poate fi reproșat instanței de revizuire din perspectiva unui viciu de motivare a hotărârii adoptate, sub aspectul contradictorialității, examinarea respectivelor aspecte realizându-se din perspective diferite. Astfel, stabilirea legăturii cu cauza a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a făcut în contextul analizării condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, reglementate de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Examinând, în alt context legal, temeinicia cererii de suspendare, instanța a respins această solicitare ca neîntemeiată, reținând că prevederile în discuție au mai fost atacate cu excepție de neconstituționalitate, excepție respinsă de fiecare dată de către Curtea Constituțională. Prin urmare, au fost analizate două chestiuni distincte și anume, pe de o parte, îndeplinirea condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, iar pe de altă parte, îndeplinirea condițiilor privitoare la suspendarea judecării cauzei, constatarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale neatrăgând obligația instanței de a dispune și suspendarea judecății. În concluzie, în privința hotărârii atacate, se reține că sunt îndeplinite exigențele unei motivări corespunzătoare. Ca urmare, se constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea. Nu este întrunită nici ipoteza de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Nejustificat se susține de către recurente că soluția pronunțată de instanța de revizuire ar fi nelegală. Astfel, nu se poate reține că termenul de revizuire aplicabil în cauză ar fi termenul special de 15 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ, iar nu cel prevăzut de dreptul comun în art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cum a reținut Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme. Conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.". Având în vedere faptul că deși textul legal citat a fost declarat parțial neconstituțional, inițial prin punctul I. din Decizia Curții Constituționale nr. 1609/2010, începând cu 27 ianuarie 2011 și, ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1039/2012, începând cu 29 ianuarie 2013, fără ca legiuitorul să modifice formula legislativă, prezintă semnificație din perspectiva examinată modul în care acest text a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 45/2016, stabilindu-se următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii". În acord cu cele reținute în cuprinsul deciziei menționate, precum și cu caracterul special, derogatoriu al dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 față de dreptul comun, reprezentat de C. proc. civ., se constată că motivul de revizuire prevăzut de această normă specială este aplicabil doar în situația în care revizuentul face dovada încălcării principiului priorității dreptului comunitar prin prezentarea unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, sfera de aplicare a art. 21 din Legea nr. 554/2004, inclusiv în privința termenului prevăzut de acest text legal, nu vizează toate hotărârile pronunțate de instanța de contencios administrativ, ci numai acele hotărâri care au fost date cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, situație ce nu se regăsește în cauză. Întrucât cererea de revizuire formulată de revizuente a fost fundamentată pe motivul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând existența unor hotărâri definitive potrivnice, se impune a se conchide că nu este incidentă norma specială din art. 21 din Legea nr. 554/2004, deoarece susținerile părților nu se circumscriu motivului de revizuire special privind încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. În pofida celor susținute de către autoarele recursului, se constată, prin urmare, că incidența dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost corect dedusă, iar dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este conformă acestor prevederi legale. Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul defipt de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ. În speță, cererea de revizuire dedusă judecății vizează strict dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cauza pendinte, de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 5, respectiv de la 5 aprilie 2016. Deoarece cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 28 iunie 2016 și având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea. Ca atare, criticile formulate nu au relevanța ce li se atribuie de către autoare și nu sunt de natură a atrage nici incidența acestui motiv de casare și, implicit, nici nelegalitatea deciziei recurate. În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât argumentele recurentelor, formulate prin motivele de recurs, nu sunt întemeiate, în baza art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.