Decizia nr. 529/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 7239/2015 a Tribunalului București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare a solicitat anularea deciziei nr. 250/2014. Prin Sentința civilă nr. 7239 din 26 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a, în dosarul nr. x/2015 s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare în favoarea Curții de Apel București, secția CAF. Cauza a fost înregistrată la data de 12 ianuarie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 616 din data de 25 februarie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției, invocată de pârâtă. A respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare ca inadmisibilă, pentru depășirea termenului de sesizare a instanței.

Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 616 din data de 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, instanța de fond în mod greșit a apreciat că acțiunea ar fi fost introdusă peste termenul stabilit de lege, deoarece, așa cum se poate observa din înscrisurile existente la dosarul cauzei, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare i-a comunicat Decizia nr. 250 din 30 iulie 2014 la data de 11 august 2014, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 10 februarie 2015, cu respectarea termenului de 6 luni instituit de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la art. 165 coroborat cu art. 181 din C. proc. civ. Față de acest motiv solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 iulie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 6 februarie 2019.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatului-pârât invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 250/2014 emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Control și Verificare Utilizare Fonduri Comunitare. Instanța de fond a respins, ca inadmisibilă cererea dedusă judecății apreciind că termenul de sesizare a instanței a fost depășit. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Prin motivul de recurs, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"). Prin motivul de recurs se invocă nelegalitatea sentinței pentru modalitatea în care prima instanță a soluționat cererea cu încălcarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. Înalta Curte constată că Decizia nr. 250 din 30 iulie 2014 a fost comunicată de către intimatul-pârât cu adresa înregistrată la emitent sub nr. x din 1 august 2014 și înregistrată la recurenta-reclamantă sub nr. x la data de 11 august 2014. De asemenea, constată că, în mod greșit a reținut prima instanță faptul că actul administrativ i-ar fi fost comunicat reclamantei cu respectarea termenului de 5 zile lucrătoare, așa cum dispun prevederile art. 50 alin. (6) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la data de 4 august 2014, deoarece cifra 4 din data care atestă înregistrarea la destinatară a deciziei, reprezintă ultima cifră a anului, nu a zilei de comunicare. Aceste aspecte sunt confirmate și prin probele administrate în fața instanței de recurs, respectiv a copiei plicului de corespondență expediat de către intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la data de 8 august 2014 și primit de către destinatarul Unitatea Administrativ Teritorială Județul Mehedinți la data de 11 august 2014, prin urmare ștampila de înregistrare a reclamantei aplicată pe adresa de însoțire atestă în realitate că aceasta a fost înregistrată sub nr. x la aceeași dată - 11 august 2014. Față de aceste aspecte, termenul de 6 luni instituit de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la acest moment (11 august 2014), întrucât, potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare" și se împlinea la data de 11 februarie 2015. Având în vedere că, acțiunea a fost înaintată prin poștă la data de 10 februarie 2015 (plicul de la dosar vol. I tribunal), Înalta Curte constată că acțiunea reclamantei a fost introdusă cu respectarea termenului de sesizare a instanței. Prin urmare, criticile invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate.

Temeiul de drept al soluției Pentru considerentele mai sus expuse și având în vedere că prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.