ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3450/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 06.07.2020, sub nr. x/2020 reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a executării Adresei nr. x/24.06.2020 și a pct. 3 din Adresa nr. x din 12.06.2020, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 662 din data de 20 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată și a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, criticând-o pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 25.11.2020, reclamanta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția excepția nulității recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și excepția lipsei de interes în formularea recursului.

Critică recurenta soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității cererii sub aspectul calificării celor două adrese contestate ca acte administrative asimilate în accepțiunea legii contenciosului administrativ.

Asimilarea răspunsului ANRSC cu "refuzul autorității pârâte de a da curs cererilor reclamantului" este eronată, întrucât refuzul presupune că prin exces de putere autoritatea nu soluționează favorabil o cerere deși avea posibilitatea să o facă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac și excepția lipsei de interes invocate de intimata-reclamantă, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată și va admite excepția lipsei de interes și va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, ca lipsit de interes.

Prin cererea de recurs pârâta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate casa hotărârea când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile privind nemotivarea recursului sunt nefondate, fiind identificate nemulțumirile pârâtei referitoare la maniera de interpretare a normelor aplicabile de către instanța de fond.

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, în baza prevederilor art. 14 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării Adresei nr. x/24.06.2020 și a pct. 3 din Adresa nr. x din 12.06.2020, până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța de fond reținând că este inutilă analiza îndeplinirii condițiilor pentru suspendarea executării actului administrativ unilateral impuse prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, din moment ce adresele a căror suspendare se solicită în cauză nu sunt acte administrative unilaterale tipice, putând fi calificate doar acte administrative asimilate, care înglobează refuzul autorității de a soluționa favorabil cererea reclamantei, iar caracterul justificat sau nejustificat al acestui refuz poate face obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, a respins cererea de suspendare.

Înalta Curte reține că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate."

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea privind contenciosul administrativ, act administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

De asemenea, art. 2 alin. (2) din aceeași lege, dispune în sensul că "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.".

Autoritatea pârâtă susține că adresele a căror suspendare se solicită nu sunt acte administrative, iar asimilarea răspunsului ANRSC cu "refuzul autorității pârâte de a da curs cererilor reclamantei" este eronată, întrucât refuzul presupune ca prin exces de putere autoritatea nu soluționează favorabil o cerere desi avea posibilitatea legală.".

În speță, contrar susținerilor părților, ne aflăm în prezența unui act administrativ asimilat, sub forma refuzului de a rezolva o cerere referitoare la un drept, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit de art. 2 lit. i) ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane". Această ipoteză vizează cazul în care reclamantul solicită autorității emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni iar autoritatea refuză.

Refuzul nejustificat nu vizează însă situația în care autoritatea publică competentă a emis un act administrativ care produce în integralitate sau parțial consecințe vătămătoare pentru reclamant și ulterior, la cererea reclamantului, refuză modificarea actului în sensul pretins de reclamant.

În ceea ce privește cele două adrese a căror suspendare este solicitată, Înalta Curte constată că acestea conțin manifestarea de voință a autorității publice, exprimată în două rânduri, de a nu modifica actul administrativ în sensul cerut de reclamantă. Argumentele autorității pârâte care a arătat că cele două adrese nu sunt emise cu exces de putere nu pot fi primite, întrucât acestea nu privesc aspectul admisibilității acțiunii ci fondul acesteia.

În același sens, Înalta Curte mai arată că actul administrativ, pentru a fi supus cenzurii instanțelor judecătorești, trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau obiectivă.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Or, atât Adresa nr. x/24.06.2020, cât și pct. 3 din Adresa nr. x din 12.06.2020 a căror suspendare a fost solicitată de către reclamantă, nu cuprind dispoziții executorii în ceea ce privește raporturile juridice administrative dintre reclamanta A. S.A. și autoritatea pârâtă, astfel încât suspendarea nu se justifică.

Prin Adresa nr. x din 12.06.2020, emisă de pârâtă ca răspuns la solicitarea reclamantei intitulată "cerere pentru îndreptarea erorii și modificarea condițiilor asociate licenței", pârâta a adus la cunoștința societății următoarele: necesitatea de a furniza două documente solicitate (pct. 1), faptul că nu s-a conformat solicitării ANRSC de a accepta la depozitare deșeurile colectate de către operatorul licențiat B. S.A. (pct. 2), că nu își însușește dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 51/2006 potrivit cărora contractele de delegare se atribuie pe o perioadă determinată și nici dispozițiile art. 12 alin. (12) din H.G. nr. 745/2007 (pct. 3), punând totodată în vedere reclamantei faptul că dacă nu se conformează solicitărilor reiterate la pct. 1 și 2 din cuprinsul adresei până la data de 12.06.2020, ora 15, ANRSC va proceda la retragerea imediată a licenței.

În același sens, prin Adresa nr. x/24.06.2020 pârâta a comunicat reclamantei inexistența unei erori materiale în cuprinsul licenței anexă la Licența clasa 1 nr. 3683/05.05.2016, ca răspuns la adresa nr. x/18.06.2020, prin care reclamanta a solicitat pârâtei îndreptarea erorii și modificarea condițiilor asociate licenței, în sensul de a elimina sintagma "până la data de 14.07.2020".

Pe cale de consecință, nefiind în prezența unui act administrativ care să producă efecte juridice de sine stătătoare posibil a fi puse în executare, nu se poate pune problema suspendării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reprezintă o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, fiind o măsură de excepție dispusă în situația îndeplinirii condițiilor prevăzute cumulativ de lege.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține și dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. potrivit cărora justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

De asemenea, art. 33 C. proc. civ. dispune în sensul că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursului.

Prin urmare, având în vedere considerentele anterior antamate și soluția pronunțată de instanța de fond, aceasta fiind una favorabilă pârâtei, recursul este lipsit de interes.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de către intimata reclamantă S.C. A. S.A..

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice împotriva sentinței civile nr. 662 din data de 20 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2021.