ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6765/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), anularea Ordinului nr. 343/2010 emis de pârâtă. În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea acestui ordin, astfel încât acesta să respecte dispozițiile art. 41 al Normelor metodologice din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, norme aprobate prin H.G.

nr. 1588/2007, articol ce prevede „(1) Cheltuielile pe consumuri individuale se repartizează în funcție de indexul repartitoarelor de costuri”, precum și să respecte principiul „consumatorul plătește”, principiu fundamental ce este cuprins atât în legislația națională cât și în cea europeană. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat autorității pârâte, cerând acestei instituții să formuleze o solicitare instanței competente în vederea anulării Ordinului nr. 343/2010, fie, în subsidiar, să modifice respectivul ordin, astfel încât acesta să respecte legislația internă, cât și cea comunitară, cerere la care a primit răspuns în sensul respingerii solicitării sale. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de anulare, respectiv de modificare a Ordinului Președintelui A.N.R.S.C.

nr. 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, susținând că motivele invocate de reclamantă în acțiune sunt neîntemeiate. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 371 din 13 aprilie 2012, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Ordinul nr. 343 din 13 iulie 2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, a fost emis a vând în vedere prevederile art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, în temeiul art. 4 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, aprobat prin H.G. nr. 671/2007, cu modificările ulterioare, și al art. 16 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Prin elaborarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, sunt puse în aplicare prevederi ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și ale Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, cu privire la repartizarea costurilor cu energia termică, într-un cadru unitar. Cu privire la motivul invocat de reclamantă, respectiv ca Ordinul să respecte dispozițiile art. 41 al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, norme aprobate prin H.G.

nr. 1588/2007, prima instanță a apreciat că nu poate fi reținut, având în vedere că aceste dispoziții sunt în deplină concordanță cu cele ale art. 13 din Norma tehnică privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, aprobată prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010. Referitor la motivul invocat de reclamantă pentru anularea Ordinului nr. 343/2010, respectiv să respecte principiul consumatorul plătește, prima instanță l-a înlăturat, întrucât acest principiu este reflectat în principiile specificate în art. 2 din Norma tehnică. Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 respectă principiul „consumatorul plătește” întrucât respectă regulile de repartizare stabilite atât în legislația serviciului public de alimentare cu energie termică, cât și în legislația specifică asociațiilor de proprietari.

Debranșarea reclamantei de la sistemul centralizat de energie termică are drept consecință plata consumului energiei termice în mod direct. Cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate comună, reprezintă doar o parte din cheltuielile pe care fiecare proprietar trebuie să le suporte proporțional cu cota parte indiviză din proprietatea comună și care se repartizează de asociația de proprietari. În speță, p rima instanță a avut în vedere și prevederile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 , reținând că c ei deconectați de la sistemul centralizat vor plăti cheltuielile comune. Plata acestor cheltuieli este reglementată de Legea asociațiilor de proprietari și Legea privind serviciul public de alimentare cu energie termică, iar Ordinul clarifică doar repartizarea acestor sume, care până acum erau repartizate aleatoriu.

Totodată, a reținut că atât în legislația anterioară, cât și în cea actuală nu s-a făcut nicio distincție între consumatorii racordați și cei deconectați de la sistemul centralizat cu privire la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, iar utilizarea noțiunii de „consumatori din imobilele de tip condominiu” chiar din titlul Normei tehnice este în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare, respectiv, cu art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 325/2006.

Nici motivul invocat de reclamantă conform căruia prin răspunsul înregistrat din 31 august 2011, pârâta încearcă să creeze o confuzie între participarea proprietarilor dintr-un condominiu la plata cheltuielilor stabilite proporțional cu cota parte indiviză din proprietatea comună nu a fost reținut de instanță, întrucât nu există nicio prevedere în Normă care să oblige vreun proprietar să achite tot consumul comun al condominiului, așa cum susține reclamanta, acesta fiind repartizat fiecărui proprietar proporțional cu cota indiviză. Dispozițiile legale în vigoare referitoare la repartizarea consumului comun proporțional cu cota indiviză sunt în acord cu cele menționate la art. 9 din Normă.

Cât privește motivul invocat de reclamantă în sensul că ordinul a fost emis de către pârâtă cu exces de putere, prin vătămarea dreptului de proprietate, de asemenea, nu a fost reținut de prima instanță, având în vedere că Norma aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 respectă prevederile art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare. Acesta nu modifică sfera reglementării și se limitează strict doar la repartizarea consumurilor de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum, așa cum A.N.R.S.C. a fost abilitată prin lege, potrivit art. 14 alin. (2), lit. h) din Legea nr. 325/2006 și nu conține nicio prevedere care să schimbe regimul proprietății stabilit prin lege sau care să se refere la reglementarea unor aspecte de altă natură.

Referitor la motivul invocat de reclamantă, respectiv că Ordinul este în mod vădit ilegal, întrucât obligă persoanele debranșate să suporte o cotă procentuală care poate ajunge până la 50% din factura energiei termice, nu a fost reținut de prima instanță, întrucât contractele de furnizare energie termică se încheie numai cu asociația de proprietari/ locatari și se materializează la branșamentul condominiului, în locul de separare/ delimitare a proprietății publice față proprietatea comună a asociației de proprietari, și nu la nivel de apartament, conform dispozițiilor legale atât din legislația anterioară, art. 52 alin. (2), (3) și (4) din O.G. nr. 73/2002, abrogată prin Legea nr. 325/2006, cât și din cea în vigoare, Legea nr. 325/2006.

Plata cotei părți din cheltuielile comune condominiului reprezintă o obligație a fiecărui proprietar față de asociație și nu față de un furnizor. Între asociație și proprietarii din condominiu nu se încheie contracte, regulile de repartizare și de participare la cheltuielile comune fiind stabilite în statutul asociației, conform legislației specifice din domeniul organizării și funcționării asociațiilor de proprietari, potrivit H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Nu există nicio prevedere în Ordin care să oblige o persoană să plătească până la 50% din factura energiei termice, așa cum susține reclamanta, asemenea cote procentuale fiind utilizate la determinarea consumului comun pentru întreg condominiul, ce trebuie plătit de toți proprietarii proporțional cu cota indiviză.

Nici motivele invocate de reclamantă, respectiv că prin acest ordin autoritatea emitentă nu face altceva decât să transfere obligația statului de a realiza protecție socială direct între locatarii aceluiași condominiu, precum și să acopere modul defectuos al administrării furnizării energiei termice, furnizare ce datorită rețelelor învechite suferă mari pierderi economice, nu au fost reținute de prima instanță, pentru că n u există nicio prevedere în Ordin prin care să fie repartizate consumuri mai mici sau să fie scutiți de la plată unii consumatori.

M otivul invocat de reclamantă, în sensul că nu este responsabilitatea persoanelor ce au optat să se retragă din acest sistem centralizat de furnizare de energie electrică să susțină în continuare acest sistem, cu atât mai mult cu cât retragerea din sistem s-a realizat cu respectarea tuturor cerințelor legale, precum și cu suportarea de către fiecare, în mod individual și fără nicio subvenție a tuturor cheltuielilor generate de instalarea și operarea centralelor de apartament, nu a fost reținut de prima instanță, față de dispozițiile art. 30 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 325/2006. Plata cotei părți din cheltuielile comune condominiului reprezintă o obligație a fiecărui proprietar față de asociație și nu față de un furnizor.

Între asociație și proprietarii din condominiu nu se încheie contracte, regulile de repartizare și de participare la cheltuielile comune fiind stabilite în statutul asociației, conform legislației specifice din domeniul organizării și funcționării asociațiilor de proprietari. Referitor la motivul invocat de reclamantă, respectiv că la momentul în care locatarii se debranșează de la sistemul centralizat de furnizare de energie electrică aceștia nu mai au repartitoare de costuri cu privire la această energie termică ce nu le este până la urmă furnizată și că acestora nu le este aplicabil art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 1588/2007, acesta a fost înlăturat de prima instanță, având în vedere că textul stabilește că proprietarii membri ai asociației de proprietari se întrunesc în adunări generale ordinare sau extraordinare și nu face referire la condiții de debranșare, contractare sau furnizare energie termică.

Nici motivul invocat de reclamantă, potrivit căruia repartitoarele de costuri instalate pe calorifere nu beneficiază de o verificare metrologică și nici măcar de sigilii, nu a fost reținut, având în vedere că repartitoarele de costuri nu se utilizează în tranzacții comerciale, ci numai la repartizarea unor cantități de energie termică, măsurate cu aparate legale de măsură, între proprietarii unui condominiu. Motivul invocat de reclamantă că Ordinul este în contradicție cu art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007, nu a fost reținut, având în vedere că acest text de lege este în deplină concordanță cu dispozițiile de la art. 9 din Normă.

Referitor la motivul invocat de reclamantă, în sensul că Ordinul nu respectă Legea nr. 230/2007, lege care stabilește cadrul în care se pot emite astfel de acte administrative, adăugând într-un mod nepermis la dispozițiile legale nu a fost reținut, având în vedere că Legea prevede în mod expres prin articolele menționate anterior că se pot stabili cheltuieli numai proporțional cu cota-parte indiviză din dreptul de proprietate comună. Motivele invocate de reclamantă, în sensul că la stabilirea cheltuielilor, în speță aferente încălzirii, se poate avea în vedere numai cota parte din proprietatea comună ce-i revine fiecărui proprietar și nu formula de calcul stabilită de către A.N.R.S.C.

și că pe lângă aceste cheltuieli stabilite în mod artificial de către autoritățile statului, locatarii debranșați de la sistemul centralizat trebuie să-și acopere și facturile aferente încălzirii locuinței în regim propriu, nu au fost reținute în raport cu prevederile art. 52 alin. (3) din H.G. nr. 1588/2007. Instanța a apreciat că Norma respectă art. 53 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României, revizuită, întrucât nu impune impozite și/sau taxe fiscale, iar plata contravalorii consumului de energie termică este o obligație a utilizatorilor stabilită prin lege, conform dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006 precum și ale art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, iar cheltuielile legate de montarea repartitoarelor de costuri sunt în sarcina utilizatorilor.

Motivele invocate de reclamantă, potrivit cărora administratorii clădirilor racordate la sistemul centralizat au dificultăți de explicare și aplicare a acestor prevederi și nu există posibilitate de verificare și de contestare a sumei ce este stabilită de firma ce se ocupă cu citirea contoarelor nu au fost reținute, față de art. 13 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.

În concluzie, prima instanță a reținut următoarele: Ordinul nr. 343/2010 nu permite firmelor de repartitoare „să stabilească cotele procentuale care trebuie achitate de locatari pentru consumul comun de căldură”, ci asigură determinarea acestei cote procentuale, în modul cel mai transparent și exact, ca raport între numărul de unități de consum înregistrate de repartitorul montat în spațiile comune și numărul total de unități înregistrate de toate repartitoarele din condominiu, având în vedere că indicațiile repartitorului comun sunt direct proporționale cu suprafața echivalentă termic a instalațiilor de încălzire din spațiile comune. Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 este în deplin acord cu prevederile legale menționate, nu impune vreo plată suplimentară celei deja stabilite legal și evidențiază obligația cunoscută de toți cei care locuiesc la bloc de a participa la plata consumului comun de energie termică.

Consumul de energie termică repartizat tuturor proprietarilor din bloc este cel facturat de furnizor, iar la acest consum nu se adaugă vreun consum suplimentar de energie termică. Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 respectă toate principiile și regulile de repartizare stabilite prin legislația specifică organizării și funcționării asociațiilor de proprietari și din legislația serviciului public de alimentare cu energie electrică și evidențiază pentru toți proprietarii dintr-un condominiu obligația de a participa la plata cotei procentuale aferente consumului comun de energie termică, fără a impune o plată suplimentară celei deja stabilită legal.

În cauză, nu ne aflăm în situația încălcării principiului legalității, al ierarhiei și forței juridice a actelor normative, fiind respectat principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedește cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat. Așa fiind, prima instanță a reținut că aspectele invocate de reclamantă pentru anularea ordinului se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale, iar capătul de cerere subsidiar privind modificarea ordinului nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3 . Calea de atac exercitată Recursul formulat de recurenta-reclamantă O.A. împotriva Sentinței nr. 371 din 13 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Instanța de fond a reținut în mod eronat că Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 respectă toate principiile și regulile de repartizare stabilite prin legislația specifică și că evidențiază pentru toți proprietarii dintr-un condominiu obligația de a participa la plata cotei procentuale aferente consumului comun de energie termică, fără a impune o plată suplimentară celei deja stabilite legal. Recurenta consideră că judecătorul fondului nu a sesizat diferența dintre obligația instituită prin lege și cea care este introdusă prin actul administrativ contestat.

Există o diferență între obligația instituită prin alin. (1) al art. 48 din Legea nr. 230/2007 și cea instituită prin dispozițiile art. 9 din Normă. La art. 48 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 se face vorbire despre cheltuielile de întreținere aferente proprietății comune a condominiului, ce trebuie să fie suportate de către fiecare proprietar. În ordinul contestat, se lărgește sfera cheltuielilor de întreținere ce trebuie plătite de către proprietar, în loc de consumul aferent proprietății comune, aceștia trebuie să suporte o cotă-parte dintr-un concurs comun. Consumul aferent proprietății comune este clar determinat: casa scării, podul, uscătoria, etc., pe când consumul comun este repartizarea pe fiecare apartament (branșat sau debranșat/ a diferenței dintre agentul termic ce a intrat în condominiu și energia termică ce a fost raportată ca fiind consemnată de cei branșați la sistemul centralizat, după citirea repartitoarelor de apartament.

Instanța de fond a preluat principala apărare a pârâtei, respectarea principiului „consumatorul plătește”, obligație care nu a fost însă contestată. Ordinul a fost aplicat de către asociația de proprietari, fără a se realiza în prealabil un inventar, astfel cum se prevede în ordinul contestat. Ordinul este nelegal, întrucât obligă persoane care nu sunt branșate și/ sau care nu beneficiază de termoficare de la CET-uri și care nu sunt în raporturi contractuale cu furnizorul de energie termică, să suporte o cotă procentuală semnificativă. 4. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.S.C.U.P. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se arată că Norma aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 respectă prevederile constituționale, precum și cele ale Legii nr. 325/2006 și nu conține dispoziții care să schimbe regimul proprietății plătibil prin lege.

Plata contravalorii consumului de energie termică este o obligație a utilizatorilor stabilită prin lege, conform art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006. Ordinul nr. 343/2010 nu impune nicio plată suplimentară celei deja stabilite legal, arătându-se la art. 19 că „energie termică aferentă părților comune ce revine proprietarului sau utilizatorului apartamentului sau spațiului cu altă destinație se determină proporțional cu cota indiviză aferentă apartamentului sau spațiului cu altă destinație”. Intimata invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, respectiv Decizia nr. 2789 din 5 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 136/39/2011. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este fondat.

Potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 „stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se face proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună”. Conform art. 9 din Normă „cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele de tip condominiu, indiferent dacă pentru individualizarea costurilor se utilizează repartitoare de costuri sau contoare de energie termică individuale la nivel de apartament, se repartizează proporțional cu cota indiviză și se achită de toți proprietarii din cadrul condominiului, indiferent dacă sunt sau nu racordați la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice”.

Interpretarea dispozițiilor din Normă se face în sensul că repartizarea sumei care privește consumul pentru proprietatea comună, depinde de cota indiviză din proprietatea comună deținută de fiecare proprietar din cadrul condominiului indiferent dacă proprietarii sunt sau nu racordați la sistemul centralizat de distribuire a energiei termice. Nu există nicio diferență între „consumul aferent proprietății comune” și „consumul comun”. Din actele dosarului, rezultă că recurenta-reclamantă este nemulțumită de modul în care a fost interpretat și aplicat textul de către asociația de proprietari. Împrejurarea inexistenței unui inventar asupra spațiilor comune, deși legea prevede obligativitatea realizării în prealabil aplicării Normei, este imputabilă asociației de proprietari și nu conținutului Ordinului nr. 343/2010.

Ordinul atacat nu obligă și nu poate obliga proprietarii să achite alte sume în afara celor stabilite prin actele normative cu forță superioară. Existența unei formule de calcul aplicată de asociația de proprietari, contrară dispozițiilor legale nu conduce la concluzia emiterii actului administrativ cu exces de putere, astfel cum susține recurenta. Raționamentul este identic și cu privire la afirmația recurentei referitor la stabilirea la nivel de asociația, în mod arbitrar a procentelor datorate, fără a se ține seama de suprafața reală care constituie proprietate comună, întrucât nelegalitatea nu privește condițiile de formă și de fond ale actului administrativ atacat, ci modul de aplicare a acestuia.

2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a Cod procedura civilă, coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.A. împotriva Sentinței nr. 371 din 13 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2013.