ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6765/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6765/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.A. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile

Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), anularea Ordinului nr. 343/2010 emis

de pârâtă.

În subsidiar, reclamanta

a solicitat modificarea acestui ordin, astfel încât acesta să respecte dispozițiile

art. 41 al Normelor metodologice din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, norme

aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, articol ce prevede „(1) Cheltuielile pe consumuri

individuale se repartizează în funcție de indexul repartitoarelor de costuri”, precum

și să respecte principiul „consumatorul plătește”, principiu fundamental ce este

cuprins atât în legislația națională cât și în cea europeană.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a adresat autorității pârâte, cerând acestei instituții

să formuleze o solicitare instanței competente în vederea anulării Ordinului

nr. 343/2010, fie, în subsidiar, să modifice respectivul ordin, astfel încât acesta

să respecte legislația internă, cât și cea comunitară, cerere la care a primit răspuns

în sensul respingerii solicitării sale.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea cererii de anulare, respectiv de modificare a Ordinului

Președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea

consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu,

în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă

caldă de consum, susținând că motivele invocate de reclamantă în acțiune sunt neîntemeiate.

Curtea de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 371 din 13

aprilie 2012, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Ordinul nr. 343

din 13 iulie 2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea

consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu,

în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă

caldă de consum, a fost emis a

vând în vedere prevederile

art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului public de alimentare cu energie

termică nr. 325/2006, în temeiul art. 4 alin. (4) din Regulamentul de organizare

și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare

de Utilități Publice, aprobat prin H.G. nr. 671/2007, cu modificările ulterioare,

și al art. 16 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice

nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Prin

elaborarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între

consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare

a costurilor pentru încălzire și apă caldă de consum, sunt puse în aplicare prevederi

ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și ale Legii

nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, cu privire la

repartizarea costurilor cu energia termică, într-un cadru unitar.

Cu privire la motivul

invocat de reclamantă, respectiv ca Ordinul să respecte dispozițiile art. 41 al

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea

și funcționarea asociațiilor de proprietari, norme aprobate prin H.G. nr. 1588/2007,

prima instanță a apreciat că nu poate fi reținut, având în vedere că aceste dispoziții

sunt în deplină concordanță cu cele ale art. 13 din Norma tehnică privind repartizarea

consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu,

în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și apă

caldă de consum, aprobată prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010.

Referitor la motivul invocat

de reclamantă pentru anularea Ordinului nr. 343/2010, respectiv să respecte principiul

consumatorul plătește, prima instanță l-a înlăturat, întrucât acest principiu este

reflectat în principiile specificate în art. 2 din Norma tehnică.

Norma tehnică aprobată

prin Ordinul nr. 343/2010 respectă principiul „consumatorul plătește” întrucât respectă

regulile de repartizare stabilite atât în legislația serviciului public de alimentare

cu energie termică, cât și în legislația specifică asociațiilor de proprietari.

Debranșarea

reclamantei de la sistemul centralizat de energie termică are drept consecință plata

consumului energiei termice în mod direct.

Cheltuielile

cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate comună,

reprezintă doar o parte din cheltuielile pe care fiecare proprietar trebuie să le

suporte proporțional cu cota parte indiviză din proprietatea comună și care se repartizează

de asociația de proprietari.

În speță, p

rima instanță a avut în vedere și prevederile art. 48 alin. (1) din

Legea nr. 230/2007

, reținând că c

ei deconectați de la sistemul

centralizat vor plăti cheltuielile comune. Plata acestor cheltuieli este reglementată

de Legea asociațiilor de proprietari și Legea privind serviciul public de alimentare

cu energie termică, iar Ordinul clarifică doar repartizarea acestor sume, care până

acum erau repartizate aleatoriu.

Totodată, a reținut că

atât în legislația anterioară, cât și în cea actuală nu s-a făcut nicio distincție

între consumatorii racordați și cei deconectați de la sistemul centralizat cu privire

la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, iar utilizarea noțiunii

de „consumatori din imobilele de tip condominiu” chiar din titlul Normei tehnice

este în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare, respectiv, cu art. 14

alin. (2) lit. h) din Legea nr. 325/2006.

Nici motivul invocat de

reclamantă conform căruia prin răspunsul înregistrat din 31 august 2011, pârâta

încearcă să creeze o confuzie între participarea proprietarilor dintr-un condominiu

la plata cheltuielilor stabilite proporțional cu cota parte indiviză din proprietatea

comună nu a fost reținut de instanță, întrucât nu există nicio prevedere în Normă

care să oblige vreun proprietar să achite tot consumul comun al condominiului, așa

cum susține reclamanta, acesta fiind repartizat fiecărui proprietar proporțional

cu cota indiviză.

Dispozițiile legale în

vigoare referitoare la repartizarea consumului comun proporțional cu cota indiviză

sunt în acord cu cele menționate la art. 9 din Normă.

Cât privește motivul invocat

de reclamantă în sensul că ordinul a fost emis de către pârâtă cu exces de putere,

prin vătămarea dreptului de proprietate, de asemenea, nu a fost reținut de prima

instanță, având în vedere că Norma aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 respectă prevederile

art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, cu modificările și completările ulterioare. Acesta nu modifică

sfera reglementării și se limitează strict doar la repartizarea consumurilor de

energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum, așa cum A.N.R.S.C. a fost

abilitată prin lege, potrivit art. 14 alin. (2), lit. h) din Legea nr. 325/2006

și nu conține nicio prevedere care să schimbe regimul proprietății stabilit prin

lege sau care să se refere la reglementarea unor aspecte de altă natură.

Referitor la motivul invocat

de reclamantă, respectiv că Ordinul este în mod vădit ilegal, întrucât obligă persoanele

debranșate să suporte o cotă procentuală care poate ajunge până la 50% din factura

energiei termice, nu a fost reținut de prima instanță, întrucât contractele de furnizare

energie termică se încheie numai cu asociația de proprietari/ locatari și se materializează

la branșamentul condominiului, în locul de separare/ delimitare a proprietății publice

față proprietatea comună a asociației de proprietari, și nu la nivel de apartament,

conform dispozițiilor legale atât din legislația anterioară, art. 52 alin. (2),

(3) și (4) din O.G. nr. 73/2002, abrogată prin Legea nr. 325/2006, cât și din cea

în vigoare, Legea nr. 325/2006. Plata cotei părți din cheltuielile comune condominiului

reprezintă o obligație a fiecărui proprietar față de asociație și nu față de un

furnizor. Între asociație și proprietarii din condominiu nu se încheie contracte,

regulile de repartizare și de participare la cheltuielile comune fiind stabilite

în statutul asociației, conform legislației specifice din domeniul organizării și

funcționării asociațiilor de proprietari, potrivit H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea

și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Nu există nicio prevedere

în Ordin care să oblige o persoană să plătească până la 50% din factura energiei

termice, așa cum susține reclamanta, asemenea cote procentuale fiind utilizate la

determinarea consumului comun pentru întreg condominiul, ce trebuie plătit de toți

proprietarii proporțional cu cota indiviză.

Nici motivele invocate

de reclamantă, respectiv că prin acest ordin autoritatea emitentă nu face altceva

decât să transfere obligația statului de a realiza protecție socială direct între

locatarii aceluiași condominiu, precum și să acopere modul defectuos al administrării

furnizării energiei termice, furnizare ce datorită rețelelor învechite suferă mari

pierderi economice, nu au fost reținute de prima instanță, pentru că n

u

există nicio prevedere în Ordin prin care să fie repartizate consumuri mai mici

sau să fie scutiți de la plată unii consumatori.

M

otivul invocat de reclamantă,

în sensul că nu este responsabilitatea persoanelor ce au optat să se retragă din

acest sistem centralizat de furnizare de energie electrică să susțină în continuare

acest sistem, cu atât mai mult cu cât retragerea din sistem s-a realizat cu respectarea

tuturor cerințelor legale, precum și cu suportarea de către fiecare, în mod individual

și fără nicio subvenție a tuturor cheltuielilor generate de instalarea și operarea

centralelor de apartament, nu a fost reținut de prima instanță, față de dispozițiile

art. 30 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 325/2006.

Plata cotei părți din

cheltuielile comune condominiului reprezintă o obligație a fiecărui proprietar față

de asociație și nu față de un furnizor. Între asociație și proprietarii din condominiu

nu se încheie contracte, regulile de repartizare și de participare la cheltuielile

comune fiind stabilite în statutul asociației, conform legislației specifice din

domeniul organizării și funcționării asociațiilor de proprietari.

Referitor la motivul invocat

de reclamantă, respectiv că la momentul în care locatarii se debranșează de la sistemul

centralizat de furnizare de energie electrică aceștia nu mai au repartitoare de

costuri cu privire la această energie termică ce nu le este până la urmă furnizată

și că acestora nu le este aplicabil art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 1588/2007, acesta

a fost înlăturat de prima instanță, având în vedere că textul stabilește că proprietarii

membri ai asociației de proprietari se întrunesc în adunări generale ordinare sau

extraordinare și nu face referire la condiții de debranșare, contractare sau furnizare

energie termică.

Nici motivul invocat de

reclamantă, potrivit căruia repartitoarele de costuri instalate pe calorifere nu

beneficiază de o verificare metrologică și nici măcar de sigilii, nu a fost reținut,

având în vedere că repartitoarele de costuri nu se utilizează în tranzacții comerciale,

ci numai la repartizarea unor cantități de energie termică, măsurate cu aparate

legale de măsură, între proprietarii unui condominiu.

Motivul invocat de reclamantă

că Ordinul este în contradicție cu art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007,

nu a fost reținut, având în vedere că acest text de lege este în deplină concordanță

cu dispozițiile de la art. 9 din Normă.

Referitor la motivul invocat

de reclamantă, în sensul că Ordinul nu respectă Legea nr. 230/2007, lege care stabilește

cadrul în care se pot emite astfel de acte administrative, adăugând într-un mod

nepermis la dispozițiile legale nu a fost reținut, având în vedere că Legea prevede

în mod expres prin articolele menționate anterior că se pot stabili cheltuieli numai

proporțional cu cota-parte indiviză din dreptul de proprietate comună.

Motivele invocate de reclamantă,

în sensul că la stabilirea cheltuielilor, în speță aferente încălzirii, se poate

avea în vedere numai cota parte din proprietatea comună ce-i revine fiecărui proprietar

și nu formula de calcul stabilită de către A.N.R.S.C. și că pe lângă aceste cheltuieli

stabilite în mod artificial de către autoritățile statului, locatarii debranșați

de la sistemul centralizat trebuie să-și acopere și facturile aferente încălzirii

locuinței în regim propriu, nu au fost reținute în raport cu prevederile art. 52

alin. (3) din H.G. nr. 1588/2007.

Instanța a apreciat că

Norma respectă art. 53 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României, revizuită,

întrucât nu impune impozite și/sau taxe fiscale, iar plata contravalorii consumului

de energie termică este o obligație a utilizatorilor stabilită prin lege, conform

dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006 precum și ale

art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, iar cheltuielile legate de montarea repartitoarelor

de costuri sunt în sarcina utilizatorilor.

Motivele

invocate de reclamantă, potrivit cărora administratorii clădirilor racordate la

sistemul centralizat au dificultăți de explicare și aplicare a acestor prevederi

și nu există posibilitate de verificare și de contestare a sumei ce este stabilită

de firma ce se ocupă cu citirea contoarelor nu au fost reținute, față de art. 13

alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 70/2011

privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.

În concluzie, prima instanță

a reținut următoarele:

Ordinul nr. 343/2010 nu

permite firmelor de repartitoare „să stabilească cotele procentuale care trebuie

achitate de locatari pentru consumul comun de căldură”, ci asigură determinarea

acestei cote procentuale, în modul cel mai transparent și exact, ca raport între

numărul de unități de consum înregistrate de repartitorul montat în spațiile comune

și numărul total de unități înregistrate de toate repartitoarele din condominiu,

având în vedere că indicațiile repartitorului comun sunt direct proporționale cu

suprafața echivalentă termic a instalațiilor de încălzire din spațiile comune.

Norma tehnică aprobată

prin Ordinul nr. 343/2010 este în deplin acord cu prevederile legale menționate,

nu impune vreo plată suplimentară celei deja stabilite legal și evidențiază obligația

cunoscută de toți cei care locuiesc la bloc de a participa la plata consumului comun

de energie termică. Consumul de energie termică repartizat tuturor proprietarilor

din bloc este cel facturat de furnizor, iar la acest consum nu se adaugă vreun consum

suplimentar de energie termică.

Ordinul Președintelui

A.N.R.S.C. nr. 343/2010 respectă toate principiile și regulile de repartizare stabilite

prin legislația specifică organizării și funcționării asociațiilor de proprietari

și din legislația serviciului public de alimentare cu energie electrică și evidențiază

pentru toți proprietarii dintr-un condominiu obligația de a participa la plata cotei

procentuale aferente consumului comun de energie termică, fără a impune o plată

suplimentară celei deja stabilită legal.

În cauză, nu ne aflăm

în situația încălcării principiului legalității, al ierarhiei și forței juridice

a actelor normative, fiind respectat principiul ierarhiei forței juridice a actelor

normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 din

Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative.

Pe calea contenciosului

administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedește

cu certitudine încălcarea dispozițiilor legale în vigoare ce au servit ca temei

al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Așa fiind, prima instanță

a reținut că aspectele invocate de reclamantă pentru anularea ordinului se fundamentează

pe o interpretare eronată a prevederilor legale, iar capătul de cerere subsidiar

privind modificarea ordinului nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art.

18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

3

. Calea de atac exercitată

Recursul formulat de recurenta-reclamantă

O.A. împotriva Sentinței nr. 371 din 13 aprilie  2012 a Curții de Apel Craiova.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Instanța de fond a reținut

în mod eronat că Ordinul Președintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 respectă toate principiile

și regulile de repartizare stabilite prin legislația specifică și că evidențiază

pentru toți proprietarii dintr-un condominiu obligația de a participa la plata cotei

procentuale aferente consumului comun de energie termică, fără a impune o plată

suplimentară celei deja stabilite legal.

Recurenta consideră că

judecătorul fondului nu a sesizat diferența dintre obligația instituită prin lege

și cea care este introdusă prin actul administrativ contestat.

Există o diferență între

obligația instituită prin alin. (1) al art. 48 din Legea nr. 230/2007 și cea instituită

prin dispozițiile art. 9 din Normă.

La art. 48 alin. (1) din

Legea nr. 230/2007 se face vorbire despre cheltuielile de întreținere aferente proprietății

comune a condominiului, ce trebuie să fie suportate de către fiecare proprietar.

În ordinul contestat,

se lărgește sfera cheltuielilor de întreținere ce trebuie plătite de către proprietar,

în loc de consumul aferent proprietății comune, aceștia trebuie să suporte o cotă-parte

dintr-un concurs comun.

Consumul aferent proprietății

comune este clar determinat: casa scării, podul, uscătoria, etc., pe când consumul

comun este repartizarea pe fiecare apartament (branșat sau debranșat/ a diferenței

dintre agentul termic ce a intrat în condominiu și energia termică ce a fost raportată

ca fiind consemnată de cei branșați la sistemul centralizat, după citirea repartitoarelor

de apartament.

Instanța de fond a preluat

principala apărare a pârâtei, respectarea principiului „consumatorul plătește”,

obligație care nu a fost însă contestată.

Ordinul a fost aplicat

de către asociația de proprietari, fără a se realiza în prealabil un inventar, astfel

cum se prevede în ordinul contestat.

Ordinul este nelegal,

întrucât obligă persoane care nu sunt branșate și/ sau care nu beneficiază de termoficare

de la CET-uri și care nu sunt în raporturi contractuale cu furnizorul de energie

termică, să suporte o cotă procentuală semnificativă.

de intimata-pârâtă A.N.S.C.U.P.

Prin întâmpinare, intimata

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Se arată că Norma aprobată

prin Ordinul nr. 343/2010 respectă prevederile constituționale, precum și cele ale

Legii nr. 325/2006 și nu conține dispoziții care să schimbe regimul proprietății

plătibil prin lege.

Plata contravalorii consumului

de energie termică este o obligație a utilizatorilor stabilită prin lege, conform

art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006.

Ordinul nr. 343/2010 nu

impune nicio plată suplimentară celei deja stabilite legal, arătându-se la art.

19 că „energie termică aferentă părților comune ce revine proprietarului sau utilizatorului

apartamentului sau spațiului cu altă destinație se determină proporțional cu cota

indiviză aferentă apartamentului sau spațiului cu altă destinație”.

Intimata invocă jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, respectiv Decizia nr. 2789 din

5 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 136/39/2011.

II. Considerentele Înaltei

Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

Potrivit art. 48

alin. (1) din Legea nr. 230/2007 „stabilirea și repartizarea sumei care privește

proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se face

proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună”.

Conform art. 9 din Normă

„cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele de tip condominiu,

indiferent dacă pentru individualizarea costurilor se utilizează repartitoare de

costuri sau contoare de energie termică individuale la nivel de apartament, se repartizează

proporțional cu cota indiviză și se achită de toți proprietarii din cadrul condominiului,

indiferent dacă sunt sau nu racordați la sistemul centralizat de distribuție a energiei

termice”.

Interpretarea dispozițiilor

din Normă se face în sensul că repartizarea sumei care privește consumul pentru

proprietatea comună, depinde de cota indiviză din proprietatea comună deținută de

fiecare proprietar din cadrul condominiului indiferent dacă proprietarii sunt sau

nu racordați la sistemul centralizat de distribuire a energiei termice.

Nu există nicio diferență

între „consumul aferent proprietății comune” și „consumul comun”.

Din actele dosarului,

rezultă că recurenta-reclamantă este nemulțumită de modul în care a fost interpretat

și aplicat textul de către asociația de proprietari.

Împrejurarea inexistenței

unui inventar asupra spațiilor comune, deși legea prevede obligativitatea realizării

în prealabil aplicării Normei, este imputabilă asociației de proprietari și nu conținutului

Ordinului nr. 343/2010.

Ordinul atacat nu obligă

și nu poate obliga proprietarii să achite alte sume în afara celor stabilite prin

actele normative cu forță superioară.

Existența unei formule

de calcul aplicată de asociația de proprietari, contrară dispozițiilor legale nu

conduce la concluzia emiterii actului administrativ cu exces de putere, astfel cum

susține recurenta.

Raționamentul este identic

și cu privire la afirmația recurentei referitor la stabilirea la nivel de asociația,

în mod arbitrar a procentelor datorate, fără a se ține seama de suprafața reală

care constituie proprietate comună, întrucât nelegalitatea nu privește condițiile

de formă și de fond ale actului administrativ atacat, ci modul de aplicare a acestuia.

întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a Cod procedura

civilă, coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de O.A. împotriva Sentinței nr. 371 din 13 aprilie 2012 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2013.