Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
88/1/2017
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Data
29 mai 2017

Decizia nr. 37/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 88/1/2017 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: "interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri…

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 600 din 26/07/2017 Iulia Cristina Tarcea - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului Lavinia Curelea - președintele delegat al Secției I civile Eugenia Voicheci - președintele Secției a II-a civile Eugenia Marin - pentru președintele Secției de contencios administrativ și fiscal Florentin Sorin Drăguț - judecător la Secția I civilă Bianca Elena Țăndărescu - judecător la Secția I civilă Lavinia Dascălu - judecător la Secția I civilă Simona Lala Cristescu - judecător la Secția I civilă Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secția I civilă Ruxandra Monica Duță - judecător la Secția a II-a civilă Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă Paulina Lucia Brehar - judecător la Secția a II-a civilă Marian Budă - judecător la Secția a II-a civilă Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secția a II-a civilă Rodica Florica Voicu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Iuliana Măiereanu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Decebal Constantin Vlad - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,

învestit cu soluționarea Dosarului nr. 88/1/2017, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27 5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul). Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27 6 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă intră sub incidența acestor prevederi și personalul care, deși nesalarizat conform Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a primit drepturi de natură salarială considerate necuvenite tocmai prin încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011". Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul-pârât a depus, în termen legal,

prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 38.833/3/2015 și, în consecință, stabilește că: Prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că nu intră sub incidența normei menționate personalul care, deși nesalarizat conform Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a primit drepturi de natură salarială considerate necuvenite, prin încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2017.

Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.