ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 19/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, contestatoarea SC H.R. SRL a formulat contestație la executare împotriva procesului verbal de cheltuieli din 18 decembrie 2012, a somației din 2012 din aceeași dată, precum și a procesului verbal din 18 decembrie 2012 întocmite în Dosarul de executare nr. 46/2012 de B.E.J., G.R., în contradictoriu cu intimatul P.D., solicitând anularea actelor de executare silită menționate și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare. Prin sentința civilă nr. 969 din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în Dosarul civil nr. 248/207/2013, s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea SC H.R. SRL în contradictoriu cu intimatul P.D., ca neîntemeiată și s-a respins cererea de întoarcere a executării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea SC H.R. SRL iar prin Decizia civilă nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, s-a admis recursul, s-a modificat sentința recurată, în sensul că s-a admis contestația la executare și s-a dispus anularea formelor de executare. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că recurenta-contestatoare SC H.R. SRL a emis două Decizii de concediere succesive, respectiv nr. 35 din 09 aprilie 2009 și nr. 75 din 25 iunie 2009, contestate în mod separat de către intimatul P.D. S-a mai reținut că prin Decizia civilă nr. 1143/R din 4 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 18620/3/2009 (nr. 7063/2009), irevocabilă, s-a dispus anularea Deciziei nr. 35 din 09 aprilie 2009 emisă de recurenta-contestatoare și reintegrarea intimatului P.D.

în funcția avută anterior, fiind obligată contestatoarea SC H.R. SRL la plata către intimatul P.D. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la efectiva reintegrare. Astfel, prin această decizie, intimatul P.D. a fost reintegrat în funcția deținută anterior Deciziei de concediere nr. 35 din 09 aprilie 2009, redobândindu-și în mod retroactiv, de la data stabilită prin decizie, calitatea de salariat al recurentei, căreia îi incumba doar obligația reintegrării efective. A mai reținut instanța că valabilitatea Deciziei de concediere nr. 75 din 25 iunie 2009 a fost stabilită în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 31114/3/2009, reținându-se că această decizie a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii.

De asemenea, s-a mai statuat că întrucât Decizia de concediere nr. 35 din 09 aprilie 2009 a rămas lipsită de efecte, ca urmare a anulării sale pe cale judecătorească, contestatorul avea calitatea de salariat la data emiterii Deciziei nr. 75 din 25 iunie 2009. Astfel, având în vedere Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012, intimatul P.D. a pierdut în mod definitiv calitatea de salariat al recurentei, de la data stabilită prin Decizia nr. 75/2009. S-a apreciat că celor două hotărâri judecătorești menționate anterior, pronunțate între părțile în litigiu, cu privire la deciziile de concediere succesive, trebuie să li se recunoască în egală măsură efectele autorității de lucru judecat, prima neputând fi executată cu ignorarea celei de-a doua.

În speță, recunoașterea efectului pozitiv al lucrului judecat, raportat atât la Decizia civilă nr. 1143/R din 4 martie 2010, cât și la Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012, conduce în mod logic la concluzia că obligația angajatorului de reintegrare efectivă a angajatului în funcția deținută anterior Deciziei de concediere nr. 35/2009 a încetat la data concedierii dispuse în mod legal prin Decizia nr. 75/2009. Nu a fost primită apărarea intimatului în sensul că ar trebui să se facă abstracție de existența Deciziei nr. 75/2009, astfel cum s-a pronunțat Curtea de Apel București în soluționarea cererii de lămurire a Deciziei civile nr. 1143/R din 4 martie 2010 sau Judecătoria Caracal și Tribunalul Olt pe calea contestației la executare, întrucât aceste instanțe nu au fost învestite cu analizarea legalității celei de-a doua decizii de concediere, iar Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012 nu se pronunțase încă.

Pentru aceste considerente, s-a constatat că primul motiv de recurs este întemeiat. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, tribunalul a constatat că și acesta este fondat, întrucât sumele calculate prin procesul-verbal din 2012 și menționate în somația din 2012, încheiate de B.E.J., G.R. la data de 18 decembrie 2012 în Dosarul nr. 46/2012 s-au raportat la sentința civilă nr. 4979 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Caracal, casată ulterior prin Decizia civilă nr. 330 din 22 martie 2013, cu trimitere spre rejudecare. În raport de cele reținute și în temeiul dispozițiilor art. 404 1 C. proc. civ. s-a apreciat a fi întemeiată și cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare emiterii procesului-verbal din 2012 și somației din 2012, întocmite de B.E.J., G.R.

la data de 18 decembrie 2012în Dosarul nr. 46/2012. Prin urmare, constatându-se incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., tribunalul a admis recursul declarat, a modificat sentința recurată, în sensul că a admis contestația la executare și a dispus anularea formelor de executare și întoarcerea executării silite. Prin cererea înregistrată sub nr. 4478/104/2013 pe rolul Tribunalului Olt, revizuentul P.D. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, invocând în drept dispozițiile art. 322 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 128 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Olt, s-au respins capetele de cerere având ca obiect revizuirea împotriva Deciziei civile nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, în contradictoriu cu intimații SC H.R.

SRL și B.E.J., G.R., ca neîntemeiată. A fost disjuns capătul de cerere având ca obiect revizuire conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a fost declinată competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel Craiova. În motivarea acestei cereri, revizuentul a arătat că Decizia civilă nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt este potrivnică altor hotărâri ale instanțelor de judecată, definitive și irevocabile la data pronunțării deciziei menționate, nefiind avută în vedere autoritatea de lucru judecat a acestora.

Revizuentul a precizat că înțelege să invoce contrarietatea deciziei atacate față de următoarele hotărâri: 1. Sentința civilă nr. 1575 din 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, prin care au fost soluționate aspectele ce au făcut obiectul recursului, respectiv motivele care se reiau și în contestația la executare ca a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii. 2. Decizia nr. 1297 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosar nr. 3572/207/2010, în care s-a motivat că: "Astfel, executarea silită se întinde din momentul emiterii deciziei de concediere și se termină în momentul reintegrării, Decizia de concediere nr. 75/2009 neproducându-și efecte atâta timp cât la data emiterii ei 25 iunie 2009, intimatul P.D.

nu era reîncadrat așa cum dispusese Curtea de Apel București, aceasta având calitatea de salariat, pentru că în această calitate instanța i-a acordat despăgubirile menționate în hotărâre.

3. Încheierea din 10 iunie 2010, dată de Curtea de Apel București în soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1143/R din 4 martie 2010, care trebuia avută în vedere sub aspectul motivării reținute de către instanța de recurs privind efectele Deciziei de concediere nr. 75, în motivarea acestei încheieri argumentându-se la pag.4 că "instanța de recurs putea și trebuia să facă abstracție de existența acestei decizii (Decizia de concediere nr. 75 din 25 iunie 2009 ) cu atât mai mult cu cât nici o dispoziție din legislația muncii în vigoare nu permit unui angajator să emită două decizii de concediere cu privire la același salariat, susceptibile de a-și produce efecte juridice concomitent." A menționat revizuentul că toate aceste hotărâri sunt anterioare deciziei atacate și consideră că trebuiau avute în vedere de către instanța de recurs, care nu putea să pronunțe o hotărâre contrară, susținând că toate aspectele reținute și motivarea acesteia fiind date cu încălcarea soluțiilor date anterior.

Sub acest aspect, revizuentul a arătat faptul că fundamentul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat și că autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ. are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Consideră revizuentul că principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză, fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară dată în alt proces.

Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu art. 323 alin. (2) teza finală C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește cererea de revizuire prin care s-a invocat existența unei contrarietăți a deciziei atacate cu revizuire față de sentința civilă nr. 1575 din 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal și de Decizia nr. 1297 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3572/207/2010, s-a reținut că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., și anume existența triplei identități de părți, obiect și cauză, întrucât dosarele în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești ce se invocă a fi potrivnice au avut obiecte diferite.

Astfel, contestația la executare soluționată irevocabil prin decizia a cărei revizuire se solicită a privit actele de executare constând în procesul-verbal de cheltuieli din 18 decembrie 2012, somația din data de 18 decembrie 2012 și procesul verbal din aceeași dată -18 decembrie 2012, întocmite în Dosarul nr. 46/2012 al B.E.J., G.R. iar prin sentința civilă nr. 1575 din 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal, s-a soluționat contestația la executare formulată de SC H.R. SRL îndreptată împotriva altor acte de executare decât cele din litigiul anterior menționat, respectiv împotriva procesului verbal din data de 07 ianuarie 2013 de distribuire a sumei rezultate din executare. Totodată, contestația la executare soluționată în mod irevocabil prin Decizia nr. 1297 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Olt a vizat formele de executare întocmite într-un alt dosar de executare, și anume în Dosarul de executare nr. 136/2010 al B.E.J., R.V.

Prin urmare, contestațiile la executare soluționate prin hotărârile judecătorești invocate de revizuent a fi potrivnice au avut ca obiect anularea unor acte de executare diferite, unele dintre acestea emise în dosare de executare diferite, astfel că nu există identitate de obiect între cauze. Pentru argumentele reținute, s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei civile nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, ce vizează contrari etatea între această decizie și încheierea din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a respins cererea de revizuire ce vizează celelalte hotărâri.

Analizând cererea de revizuire, în raport de temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care succed: Prealabil examinării cererii de revizuire, Înalta Curte a examinat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J., G.R. invocată prin întâmpinare, excepție ce se constată a fi nefondată și pe cale de consecință va fi respinsă, având în vedere că legitimarea procesuală este dată de calitatea de parte avută în fazele procesuale anterioare. În ceea ce privește cererea de revizuire de față, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 823/2013 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis recursul declarat de contestatoarea SC H.R.

SRL împotriva sentinței civile nr. 969 din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal, a modificat sentința recurată, în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare. Totodată, prin aceeași decizie, s-a dispus întoarcerea executării silite. Prin încheierea din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 1143/R din 4 martie 2010 a aceleiași instanțe, ca neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceleași calități procesuale. Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

Verificând hotărârile pretins contradictorii indicate de revizuent, Înalta Curte constată că acestea au fost pronunțate în litigii purtate între aceleași părți, având însă obiect și cauză distincte. Astfel, primul litigiu în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, a privit actele de executare constând în procesul-verbal de cheltuieli din 18 decembrie 2012, somația din data de 18 decembrie 2012 și procesul verbal din aceeași dată, întocmite în Dosarul nr. 46/2012 al B.E.J., G.R., în timp ce al doilea litigiu, în care s-a pronunțat încheierea din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, a avut ca obiect contestația împotriva Deciziei nr. 35 din 09 aprilie 2009. Prin urmare, Înalta Curte constată că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt contradictorii, cererea de revizuire fiind nefondată atât din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., respectiv existența triplei identități de cauză, obiect și părți, cât și în raport de rațiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea textului legal, aceea de a evita pronunțarea de hotărâri contradictorii între aceleași părți, în aceeași cauză, cu același obiect, în dosare diferite. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei nr. 823/2013 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei nr. 823/2013 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.