ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 19/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 19/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Caracal, contestatoarea SC H.R. SRL a formulat contestație

la executare împotriva procesului verbal de cheltuieli din 18 decembrie 2012, a

somației din 2012 din aceeași dată, precum și a procesului verbal din 18

decembrie 2012 întocmite în Dosarul de executare nr. 46/2012 de B.E.J., G.R.,

în contradictoriu cu intimatul P.D., solicitând anularea actelor de executare

silită menționate și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației

anterioare.

Prin sentința

civilă nr. 969 din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în

Dosarul civil nr. 248/207/2013, s-a respins contestația la executare formulată

de contestatoarea SC H.R. SRL în contradictoriu cu intimatul P.D., ca

neîntemeiată și s-a respins cererea de întoarcere a executării.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea SC H.R. SRL iar prin Decizia

civilă nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I

civilă, s-a admis recursul, s-a modificat sentința recurată, în sensul că s-a

admis contestația la executare și s-a dispus anularea formelor de executare.

Pentru a se

pronunța astfel, tribunalul a reținut că recurenta-contestatoare SC H.R. SRL a

emis două Decizii de concediere succesive, respectiv nr. 35 din 09 aprilie 2009

și nr. 75 din 25 iunie 2009, contestate în mod separat de către intimatul P.D.

S-a mai reținut

că prin Decizia civilă nr. 1143/R din 4 martie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel București în Dosarul nr. 18620/3/2009 (nr. 7063/2009), irevocabilă, s-a

dispus anularea Deciziei nr. 35 din 09 aprilie 2009 emisă de

recurenta-contestatoare și reintegrarea intimatului P.D. în funcția avută

anterior, fiind obligată contestatoarea SC H.R. SRL la plata către intimatul

P.D. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate

și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii

și până la efectiva reintegrare.

Astfel, prin

această decizie, intimatul P.D. a fost reintegrat în funcția deținută anterior

Deciziei de concediere nr. 35 din 09 aprilie 2009, redobândindu-și în mod

retroactiv, de la data stabilită prin decizie, calitatea de salariat al

recurentei, căreia îi incumba doar obligația reintegrării efective.

A mai reținut

instanța că valabilitatea Deciziei de concediere nr. 75 din 25 iunie 2009 a

fost stabilită în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 31114/3/2009,

reținându-se că această decizie a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor

de fond și de formă prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii. De asemenea, s-a

mai statuat că întrucât Decizia de concediere nr. 35 din 09 aprilie 2009 a

rămas lipsită de efecte, ca urmare a anulării sale pe cale judecătorească,

contestatorul avea calitatea de salariat la data emiterii Deciziei nr. 75 din

25 iunie 2009.

Astfel, având

în vedere Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012, intimatul P.D. a

pierdut în mod definitiv calitatea de salariat al recurentei, de la data

stabilită prin Decizia nr. 75/2009.

S-a apreciat că

celor două hotărâri judecătorești menționate anterior, pronunțate între părțile

în litigiu, cu privire la deciziile de concediere succesive, trebuie să li se

recunoască în egală măsură efectele autorității de lucru judecat, prima

neputând fi executată cu ignorarea celei de-a doua.

În speță,

recunoașterea efectului pozitiv al lucrului judecat, raportat atât la Decizia

civilă nr. 1143/R din 4 martie 2010, cât și la Decizia civilă nr. 1220 din 13

februarie 2012, conduce în mod logic la concluzia că obligația angajatorului de

reintegrare efectivă a angajatului în funcția deținută anterior Deciziei de

concediere nr. 35/2009 a încetat la data concedierii dispuse în mod legal prin

Decizia nr. 75/2009.

Nu a fost

primită apărarea intimatului în sensul că ar trebui să se facă abstracție de

existența Deciziei nr. 75/2009, astfel cum s-a pronunțat Curtea de Apel

București în soluționarea cererii de lămurire a Deciziei civile nr. 1143/R din

4 martie 2010 sau Judecătoria Caracal și Tribunalul Olt pe calea contestației

la executare, întrucât aceste instanțe nu au fost învestite cu analizarea

legalității celei de-a doua decizii de concediere, iar Decizia civilă nr. 1220

din 13 februarie 2012 nu se pronunțase încă.

Pentru aceste

considerente, s-a constatat că primul motiv de recurs este întemeiat.

În ceea ce

privește cel de-al doilea motiv de recurs, tribunalul a constatat că și acesta

este fondat, întrucât sumele calculate prin procesul-verbal din 2012 și

menționate în somația din 2012, încheiate de B.E.J., G.R. la data de 18

decembrie 2012 în Dosarul nr. 46/2012 s-au raportat la sentința civilă nr. 4979

din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Caracal, casată ulterior prin

Decizia civilă nr. 330 din 22 martie 2013, cu trimitere spre rejudecare.

În raport de

cele reținute și în temeiul dispozițiilor art. 404

1

C. proc. civ. s-a

apreciat a fi întemeiată și cererea de întoarcere a executării silite prin

restabilirea situației anterioare emiterii procesului-verbal din 2012 și

somației din 2012, întocmite de B.E.J., G.R. la data de 18 decembrie 2012în

Dosarul nr. 46/2012.

Prin urmare,

constatându-se incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

tribunalul a admis recursul declarat, a modificat sentința recurată, în sensul

că a admis contestația la executare și a dispus anularea formelor de executare

și întoarcerea executării silite.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 4478/104/2013 pe rolul Tribunalului Olt, revizuentul P.D.

a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 823 din 23 septembrie 2013

pronunțată de Tribunalul Olt, invocând în drept dispozițiile art. 322 pct. 5, 7

și 8 C. proc. civ.

Prin Decizia

civilă nr. 128 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Olt, s-au respins

capetele de cerere având ca obiect revizuirea împotriva Deciziei civile nr. 823

din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, în contradictoriu cu

intimații SC H.R. SRL și B.E.J., G.R., ca neîntemeiată.

A fost disjuns

capătul de cerere având ca obiect revizuire conform art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și a fost declinată competența soluționării acesteia în favoarea Curții de

Apel Craiova.

În motivarea

acestei cereri, revizuentul a arătat că Decizia civilă nr. 823 din 23

septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt este potrivnică altor hotărâri ale

instanțelor de judecată, definitive și irevocabile la data pronunțării deciziei

menționate, nefiind avută în vedere autoritatea de lucru judecat a acestora.

Revizuentul a

precizat că înțelege să invoce contrarietatea deciziei atacate față de

următoarele hotărâri:

civilă nr. 1575 din 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal, rămasă

definitivă și irevocabilă prin nerecurare, prin care au fost soluționate

aspectele ce au făcut obiectul recursului, respectiv motivele care se reiau și

în contestația la executare ca a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat

hotărârea supusă revizuirii.

1297 din 13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosar nr. 3572/207/2010,

în care s-a motivat că: "Astfel, executarea silită se întinde din momentul

emiterii deciziei de concediere și se termină în momentul reintegrării, Decizia

de concediere nr. 75/2009 neproducându-și efecte atâta timp cât la data

emiterii ei 25 iunie 2009, intimatul P.D. nu era reîncadrat așa cum dispusese

Curtea de Apel București, aceasta având calitatea de salariat, pentru că în

această calitate instanța i-a acordat despăgubirile menționate în hotărâre.

din 10 iunie 2010, dată de Curtea de Apel București în soluționarea cererii de

lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1143/R din 4 martie 2010, care

trebuia avută în vedere sub aspectul motivării reținute de către instanța de

recurs privind efectele Deciziei de concediere nr. 75, în motivarea acestei

încheieri argumentându-se la pag.4 că "instanța de recurs putea și trebuia

să facă abstracție de existența acestei decizii (Decizia de concediere nr. 75

din 25 iunie 2009 ) cu atât mai mult cu cât nici o dispoziție din legislația

muncii în vigoare nu permit unui angajator să emită două decizii de concediere

cu privire la același salariat, susceptibile de a-și produce efecte juridice

concomitent."

A menționat

revizuentul că toate aceste hotărâri sunt anterioare deciziei atacate și

consideră că trebuiau avute în vedere de către instanța de recurs, care nu

putea să pronunțe o hotărâre contrară, susținând că toate aspectele reținute și

motivarea acesteia fiind date cu încălcarea soluțiilor date anterior.

Sub acest

aspect, revizuentul a arătat faptul că fundamentul motivului de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl reprezintă instituția puterii

lucrului judecat și că autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C.

civ. are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată decât o

singură dată și că o constatare făcută într-o hotărâre judecătorească

definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul

de a se realiza o administrare uniformă a justiției.

Consideră

revizuentul că principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai

judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză,

fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile între două hotărâri

judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările

făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre

ulterioară dată în alt proces.

Verificându-și

din oficiu competența, în conformitate cu art. 323 alin. (2) teza finală C.

proc. civ., Curtea de Apel Craiova a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce

privește cererea de revizuire prin care s-a invocat existența unei

contrarietăți a deciziei atacate cu revizuire față de sentința civilă nr. 1575

din 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal și de Decizia nr. 1297 din

13 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3572/207/2010,

s-a reținut că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale prevăzute de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., și anume existența triplei identități de părți,

obiect și cauză, întrucât dosarele în care s-au pronunțat hotărârile

judecătorești ce se invocă a fi potrivnice au avut obiecte diferite.

Astfel,

contestația la executare soluționată irevocabil prin decizia a cărei revizuire

se solicită a privit actele de executare constând în procesul-verbal de

cheltuieli din 18 decembrie 2012, somația din data de 18 decembrie 2012 și

procesul verbal din aceeași dată -18 decembrie 2012, întocmite în Dosarul nr.

46/2012 al B.E.J., G.R. iar prin sentința civilă nr. 1575 din 19 martie 2013

pronunțată de Judecătoria Caracal, s-a soluționat contestația la executare formulată

de SC H.R. SRL îndreptată împotriva altor acte de executare decât cele din

litigiul anterior menționat, respectiv împotriva procesului verbal din data de

07 ianuarie 2013 de distribuire a sumei rezultate din executare.

Totodată,

contestația la executare soluționată în mod irevocabil prin Decizia nr. 1297

din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Olt a vizat formele de executare întocmite

într-un alt dosar de executare, și anume în Dosarul de executare nr. 136/2010

al B.E.J., R.V.

Prin urmare,

contestațiile la executare soluționate prin hotărârile judecătorești invocate

de revizuent a fi potrivnice au avut ca obiect anularea unor acte de executare

diferite, unele dintre acestea emise în dosare de executare diferite, astfel că

nu există identitate de obiect între cauze.

Pentru

argumentele reținute, s-a declinat competența de soluționare a cererii de

revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei civile nr. 823 din

23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, ce vizează

contrari etatea între această decizie și încheierea din 10 iunie 2010 a Curții

de Apel București, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a

respins cererea de revizuire ce vizează celelalte hotărâri.

Analizând

cererea de revizuire, în raport de temeiul de drept invocat, Înalta Curte

constată că este nefondată pentru considerentele care succed:

Prealabil

examinării cererii de revizuire, Înalta Curte a examinat excepția lipsei

calității procesuale pasive a intimatului B.E.J., G.R. invocată prin întâmpinare,

excepție ce se constată a fi nefondată și pe cale de consecință va fi respinsă,

având în vedere că legitimarea procesuală este dată de calitatea de parte avută

în fazele procesuale anterioare.

În ceea ce

privește cererea de revizuire de față, Înalta Curte reține că prin Decizia nr.

823/2013 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis

recursul declarat de contestatoarea SC H.R. SRL împotriva sentinței civile nr.

969 din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal, a modificat sentința

recurată, în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de

executare. Totodată, prin aceeași decizie, s-a dispus întoarcerea executării

silite.

Prin încheierea

din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de

lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 1143/R din 4 martie 2010 a

aceleiași instanțe, ca neîntemeiată.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci

când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceleași grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având

aceleași calități procesuale.

Rațiunea

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de

lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare

diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile

anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre

aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

Verificând

hotărârile pretins contradictorii indicate de revizuent, Înalta Curte constată

că acestea au fost pronunțate în litigii purtate între aceleași părți, având

însă obiect și cauză distincte.

Astfel, primul

litigiu în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, a privit

actele de executare constând în procesul-verbal de cheltuieli din 18 decembrie

2012, somația din data de 18 decembrie 2012 și procesul verbal din aceeași

dată, întocmite în Dosarul nr. 46/2012 al B.E.J., G.R., în timp ce al doilea

litigiu, în care s-a pronunțat încheierea din 10 iunie 2010 a Curții de Apel

București, a avut ca obiect contestația împotriva Deciziei nr. 35 din 09

aprilie 2009.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt contradictorii,

cererea de revizuire fiind nefondată atât din perspectiva îndeplinirii

condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

respectiv existența triplei identități de cauză, obiect și părți, cât și în

raport de rațiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea textului legal,

aceea de a evita pronunțarea de hotărâri contradictorii între aceleași părți,

în aceeași cauză, cu același obiect, în dosare diferite.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată

de revizuentul P.D. împotriva Deciziei nr. 823/2013 din 23 septembrie 2013

pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei nr.

823/2013 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.