ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 941/2017

Decizia nr. 941/2017

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19 iunie 2013 sub nr. Dosar x/300/2013, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. SRL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze procesul-verbal din data de 13 iunie 2013 întocmit de B.E.J. "C." în Dosarul de executare nr. x/2011 și suspendarea executării silite.

Prin Sentința civilă nr. 17587 din 04 noiembrie 2013, Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. SRL.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 350 din 07 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. x/207/2010, irevocabilă, contestatorul A. a fost obligat la plata către intimata B. SRL a sumei de 220.794,82 lei, ca urmare a anulării în parte a actelor de executare silită efectuate la inițiativa contestatorului de B.E.J. "D." în Dosarul de executare nr. x/2010, în baza titlului executoriu.

La data de 16 decembrie 2011, intimata a depus o cerere de executare silită la B.E.J. "C.", în acest sens fiind format Dosarul de executare nr. x/2011.

Prin procesul-verbal din data de 16 februarie 2012, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 32.382,59 lei.

La data de 25 iulie 2012, intimata a formulat o precizare, prin care a învederat diminuarea debitului urmărit cu suma de 11.156 lei, creanța urmărită silit fiind astfel în cuantum de 209.638,82 lei.

Prin Sentința civilă nr. 4979 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Caracal, s-a reținut că, urmare a adresei emise la data de 19 septembrie 2012 de către B.E.J. "E." în Dosarul de executare nr. x/2012, constituit la solicitarea contestatorului, din contul intimatei a fost indisponibilizată suma de 524.728,02 lei, deși, ca urmare a deducerii sumei de 220.794,82 lei stabilite prin Sentința comercială nr. 350 din 07 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. x/207/2010, suma care ar fi trebuit într-adevăr indisponibilizată de către B.E.J. "E." ar fi trebuit să fie de 110.612,76 lei, la care să fie adăugate cheltuielile de executare silită.

Suma de 524.728,02 lei a fost depusă în contul de consemnări al B.E.J. "E.", astfel cum reiese din procesul-verbal din 18 decembrie 2012 întocmit de acest executor judecătoresc și distribuită potrivit procesului-verbal din data de 07 ianuarie 2013, contestatorului revenindu-i suma de 139.299,42 lei, iar intimatei suma de 385.428,60 lei.

La data de 23 ianuarie 2013, BE.J. "E." a restituit intimatei suma de 220.794,90 lei stabilită prin Sentința comercială nr. 350 din 07 aprilie 2011, potrivit recipisei de consemnare nr. 47 și suma de 164.633,70 lei, potrivit Sentinței civile nr. 4979 din 20 noiembrie 2012., potrivit recipisei de consemnare nr. 48.

Prin Sentința civilă nr. 3180 din 11 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. x/207/2012*, a fost anulată poprirea înființată de B.E.J. "E." la data de 19 septembrie 2012 în Dosarul de executare silită nr. x/2012, și respinsă cererea de întoarcere a executării silite, ca rămasă fără obiect, dat fiind procesul-verbal de distribuire sume anterior menționat.

Contestația la executare formulată de contestatorul A. a vizat strict procesul-verbal întocmit la data de 13 iunie 2013 de B.E.J. "C." în Dosarul de executare nr. x/2011, iar criticile de nelegalitate au vizat, pe de o parte, perimarea executării silite, iar pe de altă parte, caracterul cert al creanței și stingerea creanței executate silit.

Prin procesul-verbal întocmit la data de 13 iunie 2013 de B.E.J. "C." în Dosarul de executare nr. x/2011, a fost stabilită suma de 321.533 lei cu titlu de preț de licitație pentru imobilul situat în București, sector 2.

Instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera sancțiunea perimării actelor de executare silită, prevăzută de art. 389 din C. proc. civ., iar primul motiv de nelegalitate a procesului-verbal întocmit la data de 13 iunie 2013 de B.E.J. "C." în Dosarul de executare nr. x/2011 a fost apreciat ca neîntemeiat.

Referitor la caracterul cert al creanței, instanța a reținut că, prin contestația la executare formulată, contestatorul a solicitat doar anularea procesului-verbal întocmit la data de 13 iunie 2013, prin care a fost stabilit doar prețul de licitație al imobilului urmărit silit, nu și cuantumul creanței. Astfel, diminuarea cuantumului creanței pretinse de intimată nu poate determina anularea acestui proces-verbal, ci eventual a actelor de executare efectuate ulterior datei de 23 ianuarie 2013 (la care au fost restituite suma de 220.794,90 lei și suma de 164.633,70 lei), susceptibile de a fi anulate în parte sau de a fi îndreptate, după caz.

Referitor la stingerea creanței, s-a reținut că, în cauză, ca urmare a plății efectuate potrivit recipisei din 23 ianuarie 2013 (nu a compensației), doar creanța intimatei în cuantum de 220.794,82 lei s-a stins, nu și obligația debitorului de plată a sumei de 32.382,59 lei stabilite la data de 16 februarie 2012 cu titlu de cheltuieli de executare.

Chiar și cu luarea în considerare a sumei de 11.156 lei compensate potrivit voinței părților consemnate în procesul-verbal din data de 19 iulie 2012, pentru diferența rămasă până la valoarea de 32.382,59 lei procedura de executare silită nu a încetat, procesul-verbal întocmit la data de 13 iunie 2013 de B.E.J. "C." fiind așadar legal întocmit.

La dosar nu a fost depusă sentința civilă pronunțată în Dosarul nr. x/1748/2013 al Judecătoriei Cornetu, purtând mențiunea irevocabilă, astfel că instanța nu a reținut argumentul contestatorului privind puterea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești.

Compensația care ar opera ulterior efectuării actului de executare silită contestat nu poate determina nulitatea acestuia, cauzele aplicării acestei sancțiuni neputând fi decât contemporane momentului încheierii actului.

Mai mult, compensația nu poate opera decât în cazul unor creanțe certe, lichide și exigibile; or, în afara sumei de 220.794,82 lei, contestatorul nu a determinat prin cuantum și scadență nicio altă creanță, referindu-se cu titlu general la drepturile salariale care i-au fost recunoscute.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 399 C. proc. civ., instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs atât contestatorul, cât și intimata creditoare, fiecare criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 611/R din 25 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/300/2013, s-a admis excepția lipsei de interes în promovarea recursului declarat de recurenta pârâtă SC B. SRL.

S-a respins, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta pârâtă SC B. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 17587 din 4 noiembrie 2013, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București, în Dosarul nr. x/300/2013.

S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator A., împotriva aceleiași sentințe.

Asupra recursului declarat de pârâtă, analiza a vizat cu prioritate excepția lipsei interesului legitim în declararea căii de atac, instanța apreciind că este întemeiată.

S-a reținut că, în sistemul Codului de procedură civilă de la 1865 (aplicabil în speță deoarece contestația la executare vizează o executare începută anterior intrării în vigoare a noului cod), partea nu poate declara apel sau recurs împotriva unei hotărâri prin care i s-a acordat câștig de cauză, admițându-se pretențiile sale sau respingându-se cele ale părții adverse; chiar și în situația în care argumentele expuse în considerentele hotărârii ar fi, în tot sau în parte, eronate, partea care a câștigat procesul nu are interes să atace hotărârea, legiuitorul considerând că intră în puterea lucrului judecat soluția în sine, așa cum este exprimată în partea dispozitivă a hotărârii, independent de considerentele ce o susțin, acestea căpătând putere de lucru judecat numai în măsura în care explică soluția dată în dispozitiv.

Asupra recursului declarat de reclamant, tribunalul a reținut că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, întrucât instanța a argumentat soluția dată cu privire la fiecare aspect ce a întemeiat contestația la executare formulată de către recurent, reținând, în final (după ce a expus argumentele pentru care a considerat că nu a intervenit perimarea executării și că subzistă o justificare a continuării executării silite pentru o parte din suma ce reprezintă cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal din 16 februarie 2012), că, raportat la obiectul contestației (anularea procesului-verbal de stabilire a prețului de licitație încheiat la 13 iunie 2013), nu au existat motive de anulare a acestui act de executare din perspectiva compensației ori a stingerii debitului principal, executarea putând continua dacă nu s-au recuperat în întregime cheltuielile de executare.

Tribunalul a apreciat că soluția este una corectă, de altfel, raportat la dispozițiile art. 371

5

lit. a) C. proc. civ., potrivit cu care executarea încetează numai dacă s-a realizat în întregime obligația înscrisă în titlul executoriu, fiind în totalitate achitate cheltuielile de executare și orice alte sume datorate potrivit legii.

Recurentul nu a invocat critici referitoare la greșita înțelegere a cadrului procesual cu privire la obiectul cauzei și nici referitoare la modalitatea în care instanța de fond a apreciat și a stabilit existența unei diferențe de urmărit în urma plății făcute cu recipisa din 23 ianuarie 2013, astfel că nu se susține critica adusă privind nereținerea stingerii debitului către intimata creditoare.

Cât privește cea de-a doua critică, referitoare la nevalorificarea efectelor Sentinței civile nr. 6279 din 1 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu în Dosar nr. x/1748/2013, tribunalul a reținut netemeinicia acesteia, de vreme ce puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești este dobândită de la data rămânerii ei irevocabile (în accepțiunea vechiului Cod de procedură civilă), iar recurentul contestator nu a prezentat hotărârea cu mențiunea rămânerii ei irevocabile; de altfel, nici în faza recursului această hotărâre nu a fost prezentată, nici în extras și nici in extenso, tribunalul aplicând, ca și instanța de fond, regula de probațiune instituită de art. 1169 din vechiul C. civ., aplicabil față de prevederile art. 26 alin. (1) noul C. proc. civ., în sensul că sarcina probei incumbă celui ce a invocat existența unui fapt probator în sens larg, în speță - recurentului contestator, nefiind săvârșită nicio greșeală de către judecătorul fondului sub aspectul criticat.

În ce privește cuantumul sumei rămase în executare, instanța nu s-a mai putut raporta, la acest moment, la creanțele pentru care cele două părți au cerut, reciproc, executarea silită și au obținut anularea actelor de executare și întoarcerea executării, existând în acest sens hotărâri irevocabile, invocate chiar de către părți și aflate la dosarul cauzei; nu se mai poate relua, așadar, tot raționamentul propus de recurent, cum nici pe cel propus de către intimată, în sensul în care s-ar tinde să se stabilească din nou valoarea debitului (cel inițial al recurentului către intimată, cel al intimatei către recurent, stingerea acestora prin plată, ori măsura în care ar fi intervenit sau nu compensația legală și până la concurența cărei sume), opunându-se autoritatea de lucru judecat.

Oricum, însă, rămânând în cadrul procesual al contestației, motivele de nulitate ce țin de cuantumul creanțelor nu au o legătură cu actul de executare a cărui anulare se cere, din perspectiva art. 391, 399 C. proc. civ., iar în discuție este continuarea executării care poate avea loc pentru o parte a cheltuielilor de executare, cum corect a reținut prima instanță și nu s-a criticat, de altfel, de către recurent.

Din perspectiva celor expuse, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., găsind neîntemeiate criticile, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul contestatorului, menținând hotărârea atacată, ca fiind legală și temeinică.

Împotriva Deciziei civile nr. 611/R din 25 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/300/2013, a formulat cerere de revizuire SC B. SRL, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., precizând că hotărârile judecătorești potrivnice hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o sunt următoarele: Decizia nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunțată în Dosar nr. x/207/2013 de Tribunalul Olt; Decizia nr. 2103 R din 18. 06. 2014 pronunțată în Dosar nr. x/300/2013 de Tribunalul București; Decizia nr. 533 A din 30 septembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. x/178/2013 de Tribunalul Ilfov; Decizia nr. 2048 A din 12 decembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. x/300/2014 de Tribunalul București.

Prin Decizia civilă nr. 1714 R din 28 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SRL, împotriva Deciziei civile nr. 611R din data de 25 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/300/2013 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul A., către Curtea de Apel Craiova.

Prin Decizia civilă nr. 116/2016 din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de SC B. SRL, împotriva Deciziei civile nr. 611/R din 25 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/300/2013, în contradictoriu cu intimatul A.

S-a dispus reducerea onorariului apărătorului intimatului la 1500 lei și a fost obligată revizuenta la plata acestei sume, către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii, instanța de revizuire a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu se poate reține pe de o parte existența triplei identități de părți, obiect și cauză în toate pricinile invocate, prin raportare la hotărârile judecătorești la care revizuenta a făcut trimitere și ultima hotărâre, considerată de aceasta că ar încălca autoritatea de lucru judecat rezultată din acestea, iar pe de altă parte nu se poate reține condiția neinvocării excepției puterii lucrului judecat, sau dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.

Astfel, două dintre hotărârile la care s-a făcut trimitere în dovedirea cererii de revizuire au fost pronunțate în materia ordonanței președințiale (Decizia nr. 2103 R din 18 iunie 2014 în Dosar nr. x/300/2013 și Decizia nr. 2048 A din 12 decembrie 2014 în Dosar nr. x/300/2014, ambele pronunțate de Tribunalul București), iar în temeiul art. 1002 alin. (2) noul C. proc. civilă, "Ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului ".

De asemenea, potrivit art. 1002 alin. (3) noul C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonanță președințială."

În același sens, s-a reținut faptul că jurisprudența noastră a statuat constant că revizuirea este inadmisibilă, în cazul în care una dintre hotărâri este pronunțată în baza unei cereri de ordonanță președințială, situație în care nu se poate reține faptul că aceasta ar fi o hotărâre potrivnică și că dispozițiile acesteia nu se pot aduce la îndeplinire.

Cu atât mai mult, ordonanța președințială are ca obiect numai luarea unor măsuri vremelnice, astfel că prin ea nu se dezleagă fondul cauzei, iar asupra unor asemenea măsuri se poate reveni în același cadru procesual.

În ceea ce privește, Decizia nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosar nr. x/207/2013 și Decizia nr. 533 A din 30 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/1748/2013, curtea de apel a constatat că în primul dosar obiectul cauzei a fost reprezentat de contestație la executare, iar în ultimul dosar cel de validare poprire, astfel că nu este îndeplinită nici condiția existenței triplei identități de părți, obiect și cauză.

Astfel, în prima cauză menționată revizuenta SC B. SRL a avut calitatea de contestatoare și în cea de a doua cauză aceasta a avut calitatea de creditoare, iar în cauzele având ca obiect ordonanță președințială calitatea de reclamant a avut-o A. și revizuenta calitatea de pârâtă.

Așadar, curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., situație în care în temeiul art. 328 C. proc. civ. (de la 1865) cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Referitor la cheltuielile de judecată, curtea a reținut că dispozițiile din dreptul intern, respectiv art. 274 alin. (3) C. proc. civ, prevăd posibilitatea pentru judecători de a mări sau micșora onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În raport de aspectele analizate și complexitatea cauzei, precum și neprezentarea apărătorului intimatului la termenele din 03 februarie 2016, 10 februarie 2016 și cel din 02 martie 2016, la care pricina a rămas în pronunțare, au fost diminuate cheltuielile de judecată, reprezentate de onorariul de avocat la 1500 lei, la care a fost obligată revizuenta către intimatul A., cu acest titlu.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs recurenta SC B. SRL, solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire și anulării Deciziei nr. 611R din 25 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/300/2013.

Recurenta arată că a solicitat revizuirea Deciziei nr. 611R din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/300/2013, care a confirmat cele reținute în Sentința civilă nr. 17587 din 14 noiembrie 2013, motivat de faptul că există contrarietate între aspectele tranșate prin aceasta și cele constatate prin Decizia nr. 823 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/207/2013, Decizia nr. 533A din 30 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/178/2013, Decizia nr. 2103R din 18 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2013 de Tribunalul București și Decizia nr. 2048 A din 12 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2014 de Tribunalul București, cu privire la natura plății de 220.794,82 lei, efectuată prin Recipisa de operațiuni în contul curent de consemnări din 23 ianuarie 2013.

Recurenta susține că Decizia nr. 116 din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de apel Craiova, secția I civilă, este netemeinică și nelegală, instanța de revizuire interpretând greșit modul de aplicare a condițiilor prevăzute de art 322 alin. (7) C. proc. civ.

Arată că reglementarea motivului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este menită să asigure respectarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, nu numai în situația când sunt contradictorii dispozitivele celor două hotărâri, ci și atunci când caracterul potrivnic vizează considerente acestora, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările irevocabile ale primei instanțe sunt negate sau contrazise de cele ale instanței ulterioare.

Efectul autorității de lucru judecat trebuie recunoscut și considerentelor cu valoarea jurisdicțională, respectiv acelor motive care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului, chiar dacă nu se găsesc distinct în dispozitiv, cum este cazul în speță.

Susține că, așa cum a arătat și prin cererea de revizuire, cele reținute prin Sentința civilă nr. 17587 din 14 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2013 și confirmate de Decizia nr. 611R din 25 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, sunt contradictorii cu aspectele tranșate/dezlegate de instanțele judecătorești, care au pronunțat Deciziile nr. 823 din 23 septembrie 2013 și nr. 533A din 30 septembrie 2014.

Referitor la Decizia nr. 823 din 23 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/207/2013 de Tribunalul Olt, arată că, contrarietatea dintre cele reținute de instanțele de judecată, ca urmare a soluțiilor pronunțate Dosarul nr. x/207/2013, pe de o parte, și Dosarul nr. x/300/2013, pe de altă parte, constă în faptul că în primul dosar (x/207/2013) s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că intimatul A. nu are niciun drept la suma ce a făcut obiectul dosarului de executare, dispunându-se în mod irevocabil, anularea actelor de executare și întoarcerea executării silite, iar în cel de-al doilea dosar (x/300/2013), instanța a reținut ca o plată valabilă din partea intimatului A., pentru suma de 220.794,90 lei, conform recipisei din 23 ianuarie 2013, apreciind și constatând că, astfel, s-a stins creanța recurentei în cuantum de 220.794,82 lei.

Cu privire la Decizia nr. 533 A din 30 septembrie 2014. pronunțată în Dosarul nr. x/178/2013 de Tribunalul Ilfov, susține că, contrarietatea dintre cele reținute de instanțele de judecată, ca urmare a soluțiilor pronunțate în Dosarul nr. x/178/2013, pe de o parte, și Dosarul nr. x/300/2013, pe de altă parte, constă în faptul că în primul dosar (x/178/2013) prin Decizia nr. 533A din 30 septembrie 2014 s-a reținut că "restituirea sumei de 220.794,90 lei potrivit recipisei de operațiuni în contul curent de consemnări din 23 ianuarie 2013 nu reprezintă o restituire a debitului pe care intimatul-debitor îl datorează în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 350 din 07 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/207/2010", iar în cel de-al doilea Dosar nr. x/300/2013, prin Sentința civilă nr. 17587 din 14 noiembrie 2013, menținută prin Decizia revizuită nr. 611R din 25 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/300/2013, s-a statuat că "în cauză, ca urmare a plății efectuate potrivit recipisei din 23 ianuarie 2013 (nu a compensației), doar creanța intimatei în cuantum de 220.794,82 lei s-a stins, nu și obligația debitorului de plată a sumei de 32.382,59 lei stabilite la data de 16 februarie 2012 cu titlu de cheltuieli de executare."

Raportat la constatarea instanței potrivit căreia, în speță, nu există identitate de părți, obiect și cauză, solicită să se aibă în vedere că interpretarea dată de aceasta dispozițiilor art. 322 pct 7 C. proc. civ. este una greșită în raport cu scopul/obiectivul urmărit de legiuitor, atunci când a reglementat acest motiv de revizuire, fiind contrară și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recurenta arată că prin decizia revizuită s-a revenit asupra unei chestiuni în litigiu care a fost deja soluționată și care a făcut obiectul unei decizii definitive, context în care apreciază că este atins scopul urmărit de legiuitor prin art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și cererea de revizuire este perfect admisibilă.

Din analiza Dosarului nr. x/1748/2013, se poate observa că aspectul litigios dintre părți (SC B. SRL și A.) dezbătut a fost tocmai acela legat de achitarea/neachitarea debitului, care face obiectul Dosarului de executare silită nr. x/2012, prin Recipisa nr. 47 din 23 ianuarie 2013, iar în Dosarul nr. x/300/2013 intimatul A. a formulat contestație la executare împotriva executării silite din Dosarul de executare nr. x/2011, în care a invocat achitarea debitului prin Recipisa nr. 47 din 23 ianuarie 2013. În aceste condiții este greșită aprecierea instanței de revizuire, potrivit căreia nu există identitate de obiect și părți, de vreme ce ambele dosare s-au judecat între aceleași părți, respectiv A. și B. SRL, instanțele s-a pronunțat cu privire la același aspect litigios.

Cu privire la Dosarul nr. x/207/2013 susține că instanța a dispus anularea actelor de executare din Dosarul de executare nr. x/2012, statuând ca intimatul A. nu are niciun drept asupra sumei de 524.730,02 lei, ce a făcut obiectul acestuia, context în care este evident că nu poate dispune nici de suma de 220.794,90 lei cu care susține că a achitat debitul în Dosarul de executare silită nr. x/2011, potrivit Recipisei nr. 47 din 23 ianuarie 2013. Prin urmare, de vreme ce în Dosarul nr. x/300/2013, în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită, intimatul A. a formulat contestație la executare, prin care a invocat plata debitului din Dosarul de executare nr. x/2011 al B.E.J. C., în cuantum de 220.794,82 lei cu Recipisa de operațiuni în contul curent de consemnări nr. 47 din 23 ianuarie 2013, apreciază că este indiscutabilă existența identității de obiect și de părți.

O altă critică se referă la faptul că prin interpretarea dată de instanța de revizuire s-a încălcat principiul securității raporturilor juridice și, implicit, dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Invocă Hotărârea din 16 aprilie 2013 în cauza Bernd împotriva României (atașată), în care Curtea a apreciat faptul că, deși nu există identitate de părți și obiect, prin revenirea asupra unei chestiuni în litigiu care a fost deja soluționată și care a făcut obiectul unei decizii definitive, a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice, respectiv dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție.

Arată că atât Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se vor aplica cu prioritate față de legislația națională, conform art. 46 alin. (1) din Convenție, precum și art. 11 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Constituția României.

Prin urmare, consideră recurenta, din hotărârile invocate rezultă că plata/restituirea sumei în litigiu, prin recipisa din 23 ianuarie 2013 nu s-a făcut din patrimoniul contestatorului A. (în așa fel încât patrimoniul acestuia să se diminueze) în favoarea patrimoniului recurentei (în așa fel încât patrimoniul său să sporească), ci a reprezentat o restituire a unei sume de bani (220.794,90 lei dintr-un total de 524.730 lei), care a fost executată prin poprire în mod nelegal, în acest sens pronunțându-se instanța întâi învestită să dezlege aspectul litigios, și anume, din Dosarul nr. x/1748/2013.Practic, nu a fost o plată în sensul Codului civil, ci a fost o restituire a unei sume de bani care nu i se cuvenea, fiind vorba de o sumă de bani poprită în mod nelegal din contul bancar al societății recurente, care în momentul respectiv - 23 ianuarie 2013 - se regăsea în contul bancar al executorului judecătoresc, context în care este mai mult decât evidentă contradicția dintre hotărârile indicate în privința acestui aspect, încălcându-se autoritatea de lucru judecat de către instanța, care a soluționat cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/300/2013.

Așadar, raportat la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, de vreme ce prin Decizia nr. 823 din 23 septembrie 2013 și Decizia nr. 533 A din 30 septembrie 2014 a fost dezlegat aspectul litigios, potrivit căruia plata sumei de 220.794,90 lei, conform recipisei de operațiuni în contul curent de consemnări din 23 ianuarie 2013 nu reprezintă o restituire a debitului pe care intimatul-debitor îl datorează în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 350 din 07 aprilie 2011, iar prin hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/300/2013 s-a stabilit contrariul, argumentele care stau la baza respingerii cererii de revizuire cu privire la inexistența triplei identități de părți, obiect și cauză sunt nelegale.

Totodată, recurenta susține, contrar aprecierii instanței de revizuire, că și condiția, potrivit căreia este necesar ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat ori, dacă a fost invocată, instanța să nu se fi pronunțat asupra ei, este îndeplinită. Arată că, prin cererea de recurs formulată împotriva hotărârii instanței de fond (Sentința civilă nr. 17587 din 14 noiembrie 2013), a atacat considerentele acesteia, tocmai pe motivul contrarietății acestora cu hotărârile indicate în revizuire. Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra celor invocate de recurentă, respingând recursul pe cale de excepție (lipsa de interes), motivat de faptul că cele reținute în considerente, potrivit dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, nu pot face obiectul recursului.

Nu în ultimul rând, deși hotărârile din Dosarele nr. x/300/2013 și nr. x/300/2014, nu prezintă autoritate de lucru judecat, fiind pronunțate în materia ordonanței președințiale, consideră că și prin acestea instanțele de judecată au constatat că plata sumei de 220.794,90 lei, conform recipisei de operațiuni în contul curent de consemnări din 23 ianuarie 2013 nu reprezintă o restituire a debitului pe care intimatul-debitor îl datorează în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 350 din 07 aprilie 2011, context în care apreciază că soluția curții de apel este greșită, având în vedere și faptul că toate instanțele s-au pronunțat asupra chestiunii litigioase, în sensul neachitării debitului din Dosarul execuțional nr. x/2011, cu excepția instanței din Dosarul nr. x/300/2013, fiind instanța ulterioară și de fapt unica, care a stabilit contrariul, încălcând principiul fundamental, al autorității de lucru judecat.

Invocă faptul că într-o altă cauză, dintre aceleași părți, Curtea de Apel Craiova a admis revizuirea formulată de recurentă, cauză ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/54/2014, pe care o anexează la dosar. De altfel, susține că a solicitat instanței să dispună acvirarea tuturor dosarelor în care au fost pronunțate hotărârile pe care le-a invocat, față de care soluția pronunțată în Dosarul nr. x/300/2013 este potrivnică, în așa fel încât să se observe cât se poate de clar, că sunt îndeplinite condițiile necesare admiterii cererii de revizuire. Instanța, din păcate, a respins această cerere în probațiune la primul termen de judecată, nu a efectuat o cercetare judecătorească deplină și a pronunțat o soluție nelegală, având în vedere că admisibilitatea revizuirii nu a fost privită și prin prisma dosarelor anterior soluționate celui cu nr. x/300/2013.

Curtea de apel a reținut că Dosarul nr. x/207/2013 a vizat contestație la executare și al doilea, validare de poprire, așa încât nu este îndeplinită condiția de identitate de obiect. Ori, dacă ne raportăm la motivarea instanței, susține că nu este corectă, întrucât în Dosarul nr. x/207/2013, cât și în Dosarul nr. x/300/2013, obiectul cauzelor a fost contestație la executare. De asemenea, nu poate fi primită motivarea instanței că părțile au fost diferite, adică în Dosarul nr. x/207/2013 a avut calitatea de contestatoare, iar în Dosarul nr. x/300/2013 a deținut calitatea de intimată. Condiția de identitate de părți nu se referă la faptul că trebuie să dețină în ambele dosare, calitatea de contestatoare, ci calitatea trebuie privită din perspectiva raportului juridic dedus judecății, de drept material. În cauză, fiind vorba de hotărâri potrivnice, date în una și aceeași pricină (fiind vorba de dosarul de executare silită, care vizează creanța împotriva intimatului A., unde se pune problema stingerii acesteia sau nu prin plata făcută în contul acestui dosar), între aceleași persoane (intimatul A. și recurenta B. SRL) și având aceeași calitate (de creditor, respectiv debitor).

În concluzie, recurenta consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii de revizuire, situație în care se impune analizarea motivelor invocate, iar în vederea restabilirii ordinii juridice create prin efectul autorității de lucru judecat, de care se bucură Hotărârile nr. 823 din 23 septembrie 2013 și nr. 533A din 30 septembrie 2014, este necesară admiterea recursului, cu consecința anulării Hotărârii revizuite nr. 611R din 25 februarie 2015.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, excepție care a fost respinsă pentru considerentele reținute în practicaua acestei decizii.

Mai întâi, Înalta Curte a constatat că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere că litigiul pendinte privește contestația la executare demarată în temeiul Sentinței comerciale nr. 350 din 17 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. x/207/2010, prin încheierea din 16 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus înregistrarea dosarului pe lista dosarelor care se judecă în ședința publică și sunt supuse dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, precum și a susținerilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În conformitate cu art. 326 alin. (3) C. proc. civ., "Dezbaterile asupra revizuirii sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Curtea de apel a făcut aplicarea acestor dispoziții și, constatând că nu sunt întrunite cerințele deduse din art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Această soluție este legală, în condițiile în care, pe de o parte, nu există contrarietate între hotărârile indicate de către revizuentă iar, pe de altă parte, nu subzistă elementele autorității de lucru judecat.

Înalta Curte apreciază că, spre deosebire de alte cazuri de revizuire prevăzute de art. 322, în cazul descris de pct. 7 nu este necesar ca hotărârea a cărei revizuire se solicită să evoce fondul, însă, în măsura în care nu este vorba despre o hotărâre de evocare a fondului, trebuie ca ambele hotărâri pretins contradictorii să fi fost pronunțate fie în temeiul aceleiași excepții procesuale, fie în fond.

În esență, recurenta-revizuentă SC B. SRL critică decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în legătură cu soluțiile date în contestațiile la executare formulate, referitoare la natura plății de 220.794,82 lei, conform recipisei din 23 ianuarie 2013, susținând că există hotărâri potrivnice date Tribunalul București și de Tribunalul Olt și Tribunalul Ilfov, sub acest aspect.

Înalta Curte reține că această critică este nefondată.

Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, astfel cum aceasta este definită de art. 1201 din vechiul C. civ. - "una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Prin "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște o dublă manifestare și are un dublu efect - acela extinctiv, negativ care interzice o a doua judecată, în condițiile identității de părți, obiect, cauză (non bis in idem) rezultată din coroborarea dispozițiilor art. 1201 C. civ. cu art. 166 C. proc. civ., și efectul pozitiv - care permite părții să se prevaleze de un aspect litigios tranșat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis (așa-numita prezumție de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.).

În timp ce efectul extinctiv al autorității de lucru judecat este menit să asigure evitarea contrazicerilor între dispozitivele hotărârilor judecătorești, efectul pozitiv are ca scop evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor (și totodată, asigurarea celerității judecății, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional anterior, va fi folosit într-o nouă judecată, fără a mai face obiect al probațiunii și totodată, fără posibilitatea de a mai fi contrazis).

Textul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată având același obiect, ci ele au fost pronunțate în cadrul altor procese, diferite, pe parcursul unor procese distincte, determinate de acțiunile formulate de părți.

În speță, recurenta-revizuentă SC B. SRL a pretins că un aspect al litigiului (așadar, așa- numitul efect pozitiv al autorității de lucru judecat), legat de contestațiile la executare formulate, cât privește natura plății sumei de 220.794,90 lei făcută de intimatul A. prin recipisa din 23 ianuarie 2013, ar fi fost rezolvat diferit și contradictoriu.

Numai că această susținere nu poate constitui motiv de revizuire în accepțiunea art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții legale deschid calea de atac extraordinară de retractare numai pentru a da eficiență efectului negativ al autorității de lucru judecat.

Puterea de lucru judecat putea fi invocată de recurenta-revizuentă în fața instanței care a pronunțat Decizia civilă nr. 611/R din 25 februarie 2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, care a menținut Sentința civilă nr. 17587 din 14 noiembrie 2013 a Judecătoriei Sector 2 București și acest lucru s-a și întâmplat, instanța de recurs respingând în mod irevocabil susținerile recurentei.

Pretinzând în această manieră nesocotirea autorității de lucru judecat, recurenta- revizuentă ignoră că, la fundamentul instituției revizuirii se află contradictorialitatea dezbaterilor părților asupra aspectelor litigioase și dezlegarea jurisdicțională a instanței.

În speța de față, nu sunt întrunite cerințele textului de lege menționat, deoarece Decizia nr. 611 din 25 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/300/2013, pe de o parte și Decizia nr. 823 din 23 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/207/2013, precum și Decizia nr. 533A din 30 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. x/1748/2013, pe de altă parte, nu sunt contrare.

Din analizarea acestor hotărâri judecătorești reiese că nu există autoritate de lucru judecat, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză, așa cum în mod greșit susține recurenta-revizuentă SC B. SRL.

Astfel, în dosarul în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 611R din 25 februarie 2015 a Tribunalului București, a cărei revizuire se solicită, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata SC B. SRL a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la 13 iunie 2013 de B.E.J. C. în Dosarul de executare nr. x/2011, prin care a fost stabilită suma de 321.533 cu titlu de preț de licitație pentru imobilul urmărit silit (nu și cuantumul creanței). Dosarul a fost finalizat irevocabil prin decizia evocată, fiind respins atât recursul declarat de contestatorul A. și menținută sentința judecătoriei prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de A., cât și recursul pârâtei SC B. SRL, acesta fiind respins ca lipsit de interes.

În Dosarul nr. x/207/2013, în care a fost pronunțată Decizia nr. 823 din 23 septembrie 2013 a Tribunalului Olt, secția I civilă, contestatoarea SC B. SRL a formulat contestație la executare împotriva procesului-verbal de cheltuieli din 18 decembrie 2012, a somației nr. 46/2012 din aceeași dată, precum și a procesului-verbal din 18 decembrie 2012 întocmite în Dosarul de executare nr. x/2012 de B.E.J. E., în contradictoriu cu intimatul A., solicitând anularea actelor de executare silită menționate și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare. În acest dosar s-a tranșat irevocabil aspectul referitor la momentul la care a încetat obligația angajatorului de reintegrare efectivă a angajatului, ca fiind data emiterii celei de-a doua Decizii de concediere nr. 75/2009, a cărei legalitate a fost confirmată irevocabil prin respingerea contestației formulată împotriva sa (stabilindu-se că intimatul are drept la despăgubiri doar pentru perioada cuprinsă între data primei concedieri - 09 aprilie 2009 și până la data celei de-a doua concedieri, respectiv 25 iunie 2009).

Totodată, în litigiul soluționat prin Decizia nr. 533A din 30 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/1748/2013 al Tribunalului Ilfov, creditoarea SC B. SRL a solicitat instanței să valideze poprirea înființată de Biroul Executorului Judecătoresc C. în Dosarul de executare nr. x/2011 asupra veniturilor datorate de terțul poprit SC F. SRL debitorului A., până la concurența sumei de 242.021,41 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare.

În ceea ce privește obiectul și cauza cererilor soluționate prin Deciziile nr. 2103 R din 18 iunie 2014 în Dosar nr. x/300/2013 și nr. 2048 A din 12 decembrie 2014 în Dosar nr. x/300/2014, ambele pronunțate de Tribunalul București, se constată că, în mod corect a statuat curtea de apel că au fost pronunțate în baza unor cereri formulate pe calea ordonanței președințiale, situație în care nu se poate reține faptul că acestea ar fi hotărâri potrivnice, ale căror dispoziții nu se pot aduce la îndeplinire.

Prin urmare, așa cum corect a reținut și curtea de apel prin decizia recurată, Decizia civilă nr. 611R din 25 februarie 2015 a Tribunalului București nu era susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, o astfel de situație neputând fi aplicabilă în cazul de față, când între pricinile în care s-au dat hotărârile pretins potrivnice nu există identitate de părți, de obiect și de cauză, obiectul litigiilor fiind diferit și soluționat în conformitate cu cadrul normativ incident, și acesta diferit, în cadrul unor proceduri judiciare distincte, cu cauze diferite.

În acest caz de revizuire, instanța sesizată nu face o judecată propriu-zisă, nu examinează care dintre hotărârile pretins contradictorii este justă, ci, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, dacă găsește întemeiat, anulează hotărârea din urmă, dată cu încălcarea lucrului judecat.

Atunci când revizuirea se solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru contrarietate de hotărâri, suportul ei rezidă în respectarea principiului puterii de lucru judecat, iar posibilitatea de a o cere este supusă condiției să existe hotărâri definitive potrivnice care să nu poată fi executate simultan, precum și ca ele să fi fost date în aceeași pricină, având același obiect, cu aceeași cauză și între aceleași persoane, având aceeași calitate - ceea ce nu este cazul în speță.

Așa fiind, corect a reținut instanța de revizuire că niciuna dintre hotărârile pretins potrivnice nu întrunește cerințele legale arătate, întrucât, pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. se referă la contrarietatea între hotărâri pronunțate "în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", și nicidecum la contrarietatea dintre hotărârile judecătorești pronunțate în alte litigii dintre părți, în cadrul unor proceduri judiciare diferite, cu obiect și cauze diferite, și care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce privește hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În consecință, legal a apreciat Curtea de Apel Craiova că nu se poate spune că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri, pentru ca, pe calea revizuirii să se obțină anularea ultimei decizii.

Înalta Curte mai constată că, în soluționarea cauzei, instanța de revizuire a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate și spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite, privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil, consacrat prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Textul consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, ceea ce, în speță, a fost pe deplin respectat.

Așa fiind, în mod legal s-a reținut de către Curtea de Apel că hotărârea dată în speță nu întrunește condițiile cerute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză îndreptarea căii extraordinare de atac împotriva unei hotărâri pretins potrivnică cu o altă hotărâre, dar pronunțată în dosare diferite, cu cauză și obiect diferit, pe parcursul unor litigii procesuale diferite, determinate de contestațiile la executare diferite exercitate, neputând fi primită.

Toate aceste argumente au fundamentat convingerea instanței supreme că hotărârea recurată este legală și temeinică și că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul declarat de recurenta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 116/2016 din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 116/2016 din 16 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2017.

Procesat de GGC - NN