ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 50/2017

Decizia nr. 50/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2015, la data de 23 februarie 2015, revizuenta A., reprezentată de B., a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii a Municipiului București și Trezoreria Sector 3 București să dispună revizuirea Deciziei civile nr. 233R din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosar nr. x/300/2012, pentru motivele de revizuire reglementate de art. 322 pct. 2 și art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 29 iunie 2015, revizuenta A., prin avocat, a dat lămuriri instanței, în sensul că a fost indicat ca temei al revizuirii art. 322 pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

În fapt, prin cererea introductivă și prin concluziile de la termenul de judecată din 29 iunie 2015, s-a arătat că, referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care reprezintă o aplicare a principiului disponibilității, există inadvertențe între ceea ce s-a solicitat și dezlegarea dată de instanța care a pronunțat Decizia civilă nr. 233R din 21 ianuarie 2015.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cererea introductivă s-a arătat că există două decizii potrivnice hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv cele pronunțate în dosarele x/300/2012 și nr. x/300/2012 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, respectiv secția a V-a civilă.

La termenul de judecată din data de 29 iunie 2015, tribunalul a invocat necompetența sa materială în soluționarea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 1462/R din 29 iunie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuenții A. și B. în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii a Municipiului București și Trezoreria Sector 3 București, împotriva Deciziei civile nr. 233R din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., în cazul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. În speță, se invocă existența unor hotărâri potrivnice pronunțate de diferite secții ale Tribunalului București, astfel că, potrivit textului legal susmenționat, competența soluționării acestui motiv de revizuire aparține Curții de Apel București, căreia i-a fost declinată competența de soluționare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La data de 3 decembrie 2015, B. a arătat că a invocat dispozițiile pct. 7 din art. 322 C. proc. civ., ce vizează contrarietatea de hotărâri, făcând trimitere la Sentința civilă nr. 12616 din 2 august 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/300/2012, Sentința civilă nr. 11553 din 21 august 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/300/2012, Sentința civilă nr. 9361 din 3 august 2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/301/2010, Sentința civilă nr. 14554 din 16 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/301/2010, Sentința civilă nr. 11591 din 26 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/300/2012 și Sentința civilă nr. 10536 din 20 iulie 2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/301/2011.

Curtea de Apel București a constatat că prin cererea cu care a fost învestită s-a invocat contradicția între Decizia civilă nr. 233/2015 a Tribunalului București cu hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/0/2012 și nr. x/300/2012.

Reprezentantul intimatei, B., a precizat la același termen că înțelege să completeze cererea de revizuire, solicitând să se constate contrarietatea între Decizia civilă nr. 233 din 21 ianuarie 2015 și toate hotărârile astăzi depuse la dosar. Aceeași parte a arătat că la acest termen, a depus acte doveditoare privind contrarietatea între mai multe hotărâri. A enumerat numai două prin cererea de revizuire, însă ele sunt mai multe.

Curtea, având în vedere precizarea reprezentantului revizuentei de la termenul de judecată din 3 decembrie 2015, în sensul că, în realitate, înțelege să invoce contrarietatea între Decizia civilă nr. 233/2015 în raport de hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/301/2010, nr. x/301/2010, nr. x/300/2012 și nr. x/301/2011, a solicitat revizuentei să formuleze în scris această solicitare de învestire a instanței, în conformitate cu prevederile art. 326 coroborat cu art. 82 C. proc. civ.

În aceeași ședință de judecată, instanța a adus la cunoștința părții că are obligația de a depune la dosar cererea modificatoare la care partea a făcut referire la acest termen în trei exemplare, un exemplar pentru instanță și două pentru comunicare către părțile adverse.

Întrucât partea prezentă a invocat un motiv de imposibilitate a îndeplinirii acestei obligații, din motive de sănătate, instanța a acordat un termen de judecată util cauzei pentru a da posibilitate acestei părți să satisfacă cerința instanței.

La termenul de judecată din data de 18 februarie 2016, revizuenta prin mandatar a arătat că a formulat oral completările solicitate de către instanță la un termen anterior, iar potrivit dispozițiilor C. proc. civ. nu este obligatoriu să le formuleze și în scris.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 163 din 18 februarie 2016 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. prin reprezentant B. împotriva Deciziei civile nr. 233 din 21 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/300/2012.

În argumentarea acestei decizii, Curtea de Apel București a reținut că întrucât revizuenta nu a satisfăcut obligația de a depune în formă scrisă a actului de completare a cererii de sesizare, se consideră învestită doar cu cererea de sesizare formulată în scris și care vizează contrarietatea Deciziei civile nr. 233R din 21 ianuarie 2015 în raport de deciziile pronunțate în dosarele x/300/2012 și nr. x/300/2012 de Tribunalul București, secția a III-a civilă, respectiv secția a V-a civilă.

Pe fondul cererii de revizuire s-a reținut, în esență, că, în ce privește solicitarea de anulare a Deciziei nr. 233R din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, întrucât este potrivnică Deciziei civile nr. 1573 din 12 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr. x/300/2012 de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, în privința obiectului, acestea nu sunt identice întru totul.

Astfel, în dosarul nr. x/300/2012 pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, ce s-a soluționat irevocabil prin Decizia nr. 233R din 21 ianuarie 2015, de către Tribunalului București, secția a III-a civilă Tribunalul București, solicitarea contestatoarei a privit anularea formelor de înființare a popririi asupra conturilor sale pentru suma de 23.367,64 lei, precum și împotriva executării silite a Deciziei civile nr. 386R din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București și completată de Decizia civilă nr. 1211/R din 9 martie 2010, rămasă irevocabilă, executare silită pornită prin adresa de înființare a popririi întocmită la data de 6 aprilie 2011 și procesul-verbal din data de 5 aprilie 2011 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul de executare silită nr. x/2010.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/300/2012, soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1573/R din 12 iunie 2013, contestatoarea a solicitat să se dispună anularea adresei de poprire a sumei de 1.687,75 lei și a sumei de 62 lei reprezentând cheltuieli de judecată, anularea procesului verbal încheiat la data de 17 iunie 2011 în dosarul nr. x/2010, anularea procesului-verbal încheiat la data de 6 mai 2011 rectificat la data de 24 iunie 2011, anularea tuturor formelor de executare silită ca urmare a pronunțării Sentinței civile nr. 5812 din 2 iulie 2009, care a fost modificată în parte prin Decizia nr. 3867/R din 26 ianuarie 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 1211R din 9 martie 2010.

Mai mult, din perspectiva cheltuielilor de executare, îndeosebi a celor de reprezentare prin avocat vizate de revizuenți prin cererea de revizuire, în dosarul nr. x/300/2012, instanța a apreciat că onorariul avocațial aferent fazei de executare nu a fost dovedit, la dosar nu există dovada efectuării acestor cheltuieli, respectiv chitanța de plată a sumei de 3.000 lei cu acest titlu, în timp ce în dosarul nr. x/300/2012, instanța a apreciat că recurenta contestatoare nu a formulat prin contestația la executare un motiv de anulare a actelor de executare, respectiv contestatoarea nu a înțeles să invoce pe calea contestației la executare și motivul referitor la cuantumul onorariului avocațial.

Totodată, s-a reținut că, deși între cele două pricini există identitate de părți și cauză, nu există identitate de obiect, astfel încât nu este îndeplinită cerința cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1201 C. civ.

Așadar, chiar dacă părțile din cele două pricini sunt aceleași, respectiv există identitate de cauză, câtă vreme celelalte cerințe impuse de art. 1201 C. civ., nu sunt îndeplinite, față de considerentele anterior prezentate, nu se poate reține că cererea de revizuire formulată îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În ce privește solicitarea de anulare a Deciziei nr. 233R din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, întrucât este potrivnică Deciziei civile nr. 4490R din 12 decembrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/300/2012 de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a reținut că în Decizia civilă nr. 4490R din 12 decembrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/300/2012 de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, cererea a fost formulată de către Casa de Pensii a Municipiului București în contradictoriu cu intimata A., prin această cerere solicitându-se ca pe calea contestației la executare să se dispună anularea procesului verbal încheiat la data de 11 mai 2010 și anularea formelor de executare începute în baza Sentinței civile nr. 386/R din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2009, executare silită ce face obiectul dosarului de executare nr. x/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc C.

Dacă în privința părților și cauzei, s-a constatat că cele două decizii vizează o identitate în privința acestora - fiind aceleași părți, iar cererea este întemeiată pe același fundament juridic, respectiv dispozițiile care reglementează contestația la executare - Curtea de Apel București a constatat că obiectul nu este identic, fiind vizate și alte acte de începere a executării silite.

S-a avut în vedere faptul că prin soluția ce s-a dat prin Decizia nr. 4490R din 12 decembrie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/300/2012 de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, nu se poate vorbi de o încălcare a autorității de lucru judecat, prin pronunțarea celei de-a doua decizii neputându-se vorbi de o imposibilitate de executare simultană a acestora.

Totodată, s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 4490R din 12 decembrie 2014 Tribunalul București a respins ca lipsit de interes recursul formulat de intimata A. și ca inadmisibil recursul declarat de reprezentantul acestei părți, B., neputându-se pune problema executării vreunei dispoziții în baza acestei decizii, de vreme ce nu enunță o obligație în sarcina vreuneia dintre părți.

S-a reținut că, în privința celor două pricini nu se poate vorbi de o încălcare a principiului autorității de lucru judecat - condiție ce se cere a fi întrunită pentru a se putea solicita revizuirea celei din urmă hotărâri care ar încălca acest principiu.

Instanța de revizuire, prin raportare la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., reține că, pentru a se putea vorbi despre contrarietate de hotărâri este necesar ca ambele hotărâri să fie apte de a produce efecte și să rezolve în mod diferit același diferend juridic astfel că nu s-ar putea pune în executare o hotărâre care să nu aducă atingere situației juridice prescrise de cealaltă și cum această ultimă cerință nu este îndeplinită, nu se poate reține că cererea de revizuire formulată îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile cerute de textul de lege mai sus invocat.

Împotriva acestei decizii B. și A. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurenții au arătat, în esență, că, instanța a fost alcătuită cu încălcarea prevederilor art. 6 din protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului și al art. 99 din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012, judecătorul D. fiind în litigiu civil cu B., iar decizia recurată este lovită de nulitate absolută.

Recurenții susțin că față de petitul cererii raportat la hotărârile judecătorești depuse în probațiune rezultă că instanța nu a dat ceea ce s-a cerut; a interpretat voit eronat actele în probațiune depuse; a aplicat voit eronat legea; considerentele deciziei sunt netemeinice și în neconcordanță voită în raport cu hotărârile judecătorești depuse în dovedire, hotărâre ce de fapt reprezintă unul și același dosar de executare silită nr. x/2010 al BEJ C., iar considerentele sunt străine pricinii.

Pentru aceste considerente recurenții au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Casa de Pensii a Municipiului București a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Din perspectiva menționatelor dispoziții, recurenții au susținut că instanța a fost alcătuită cu încălcarea prevederilor art. 6 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului și al art. 99 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012, judecătorul D. fiind în litigiu cu B..

Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt motive de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., invocate de către recurenți.

În aplicarea art. 304 pct. 1 C. proc. civ. situația în care din completul de judecată au făcut parte judecători incompatibili ori în privința cărora fusese admisă o cerere de abținere sau de recuzare atrage casarea hotărârii în baza acestui motiv de recurs.

Însă, în cauză, cererea de recuzare formulată de B. reprezentantul revizuentei, împotriva domnului judecător C., a fost respinsă prin încheierea din data de 8 februarie 2016 de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 1 din C. proc. civ., nu se poate reține nelegalitatea hotărârii pronunțate, cât timp nu a existat o cerere de recuzare care să fie admisă.

Înalta Curte reține că instanța a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, nefiind întrunite ipotezele art. 304 pct. 1 C. proc. civ., astfel că decizia recurată este legală întrucât nu se poate susține aspectul nelegal al compunerii completului de judecată.

Este de necontestat că art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, la care și recurenții au făcut referire, consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, în soluționarea cauzei, instanța a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Cât privește critica privind încălcarea dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va fi înlăturată, întrucât aceste dispozițiile menționate privesc enumerarea faptelor ce pot constitui abateri disciplinare ale judecătorilor și procurorilor în exercitarea funcției, ceea ce în speță nu este cazul.

Susținerile recurenților aduse în argumentarea recursului vizând nelegala compunere a completului de judecată se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanță care, în speță, nu coincid cu susținerile părților, simpla nemulțumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă, nu poate justifica invocarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a pune în discuție încălcarea principiului disponibilității exprimat de altfel de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care obligă instanța ca în toate cazurile să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Ori, recurenții nu au arătat în ce mod instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire "nu a dat ce s-a cerut", astfel încât instanța nu poate face o analiză a cererii de revizuire din perspectiva motivului de recurs invocat.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

În analiza acestui motiv, Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor acestui text de lege s-a efectuat formal, fără a fi dezvoltate și indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv.

În concluzie, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicție între considerente și dispozitiv sau că au fost reținute motive care nu au legătură cu pricina, criticile aduse de recurentă nu sprijină motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Distinct de această concluzie, se constată că soluția este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 261 (5) C. proc. civ., astfel că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct.

Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate recurge la o analiză a nelegalității din moment ce recurenții nu au arătat în motivarea căii de atac în ce constă efectiv schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic dedus judecății.

Motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Observând cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel prin decizia recurată, a reținut corect că în cauză nu există contrarietate de hotărâri întrucât, pentru a se putea vorbi despre contrarietate de hotărâri este necesar ca ambele hotărâri să fie apte de a produce efecte și să rezolve în mod diferit același diferend juridic astfel că nu s-ar putea pune în executare o hotărâre care să nu aducă atingere situației juridice prescrise de cealaltă și cum această ultimă cerință nu este îndeplinită, nu se poate reține că cererea de revizuire formulată îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile cerute de textul de lege mai sus invocat

Așadar, instanța de revizuire făcând o corectă analiză a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire a apreciat în mod corect că dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu-și găsesc aplicare în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 163 din 18 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 163 din 18 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - CL