ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3183/2015

HOTĂRÂRE
16.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3183/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3183/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4620 din 8 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3483 din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recurentul A., solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate și, pe cale de consecință, stabilirea termenului de judecată la care ar urma să se rejudece recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3483, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ședința publică de la data de 16 mai 2011 în Dosarul nr. x/2/2011.

Temeiul de drept invocat în susținerea cererii de revizuire este reprezentat de dispozițiile art. 322 teza a II-a pct. 5 C. proc. civ. (situația în care după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților) și respectiv dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd ca motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

În susținerea acestei cereri, revizuentul învederează faptul că înscrisul nou, care îndeplinește condițiile cumulative prevăzute în mod expres și limitativ de art. 322 teza a II-a pct. 5 C. proc. civ., este reprezentat de Fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A., aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, înscris care a fost comunicat pentru prima dată de Casa de Pensii a Municipiului București în ședința publică de la data de 12 februarie 2015, în Dosarul nr. x/3/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Revizuentul a expus pe larg situația de fapt și de drept din mai multe cauze pendinte pe rolul instanțelor de judecată, solicitând admiterea cererii de revizuire, astfel cum a formulat-o.

În continuare, revizuentul a expus considerațiuni privind incidența art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în sensul încălcării normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii, precum și neaplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană.

Intimata Camera Deputaților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată, sau, după caz, inadmisibilă, cu referire la motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ori ca nefondată, cu referire la motivul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la primul motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., intimata a invocat tardivitatea depunerii cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 324 alin. (1) pct. 4, care reține termen de o lună din ziua în care s-au descoperit înscrisurile, în considerarea datei de 12 februarie 2015, data comunicării Fișei pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. în ședință publică în Dosarul nr. x/3/2013 și a datei de formulare a acestei cereri de revizuire și anume 15 martie 2015.

De asemenea, intimata a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, dată fiind natura hotărârii atacate cu revizuire, respectiv o decizie irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 3483 din 16 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind astfel în prezența unei hotărâri pronunțate în recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluționarea respectivei căi de atac, ci a menținut soluția instanței de fond. Prin urmare, această hotărâre nu face parte din categoria hotărârilor supuse revizuirii conform condițiilor reglementate prin art. 322 teza a II-a C. proc. civ.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, invocat în motivarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., intimata a arătat că prin decizia nr. 4620 din 08 noiembrie 2012 nu au fost încălcate principii ale dreptului comunitar în soluționarea recursului în cauza care a format obiectul Dosarului nr. x/2/2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar motivele invocate de revizuent cu referire la drepturile de pensie și pensie de serviciu, cu trimiteri privind aceste drepturi de asigurări sociale la hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor, nu au nicio relevanță, fiind total străine de instituția suspendării care a format obiectul Dosarului nr. x/2/2011 și de soluția instanței de fond, respectiv admiterea excepției lipsei de obiect a cauzei și respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantul A., ca fiind lipsită de obiect.

Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității și al faptelor pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuent, inclusiv a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Revizuentul a invocat, ca un prim motiv de revizuire, motivul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Din interpretarea logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putință de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Or, cererea de revizuire formulată la data de 15 martie 2015 în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a fost îndreptată împotriva deciziei nr. 4620 din 08 noiembrie 2012, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3483 din data de 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind astfel în prezența unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțată de instanța de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluționarea respectivei căi de atac, ci a menținut soluția instanței de fond.

Pe de altă parte, în accepțiunea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisuri doveditoare noi sunt cele care existau la data judecății și care au fost reținute de partea potrivnică, ori nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Astfel, printre condițiile de admisibilitate a acestui caz de revizuire se numără și aceea ca înscrisul să nu fi fost cunoscut și folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii.

De asemenea, este necesar ca înscrisul să fie determinant, adică apt să conducă la pronunțarea unei soluții contrare celei atacate.

În cauză, revizuentul a indicat ca înscris nou, în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, înscris despre care a arătat că a fost comunicat pentru prima dată de Casa de Pensii a Municipiului București în ședința publică de la data de 12 februarie 2015 în dosarul nr. 15519/3/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Astfel, instanța apreciază că, deși revizuentul a arătat faptul că înscrisul invocat în susținerea cererii de revizuire a ajuns în posesia sa doar la data de 12.02.2015 și că astfel nu i se poate reține o conduită procesuală culpabilă prin faptul că la termenul din 8.11.2012 nu a încunoștiințat instanța de recurs de existența sa, acesta nu a dovedit „împrejurarea mai presus de voința părților” datorită căreia nu l-a prezentat instanței.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecății nu au intervenit modificări în materialul probator pe care s-a sprijinit instanța de control judiciar în Dosarul nr. x/2/2011, modificări care ar fi influențat hotărârea ce s-a bazat pe acel material probator.

Având în vedere considerentele prezentate anterior, precum și caracterul limitativ al dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă fără putință de tăgadă inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză, întemeiată pe aceste dispoziții.

Pe de altă parte, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne, ori în speță, revizuentul a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii.

Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare.

Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a motivat incompatibilitatea prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică comunitară reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene, indicate în cererea de revizuire și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între dreptul comunitar și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente.

Încălcarea de către instanța de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanță în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat și argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluției de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar.

Motivele invocate de către revizuent sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, însă, criticile recurentului-revizuent nu s-au încadrat în cerințele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conținând doar nemulțumirile părții față de soluția reținută de instanța de fond.

Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă și din faptul că la judecarea recursului nu s-a solicitat aplicarea cu prioritate a prevederilor dreptului comunitar indicate în prezenta cerere de revizuire, astfel că, argumentele expuse de revizuent cu privire la încălcarea acestora nu corespund ipotezei juridice avută în vedere la reglementarea căii extraordinare de atac exercitată în cauză.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hotărârea nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, parag. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hotărârea nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, parag. 26).

În consecință, în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că nu au existat încălcări ale vreunor norme ale dreptului comunitar, în sensul invocat de către revizuent, care să justifice admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocate de revizuent.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborate cu art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4620 din 08 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2015
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2109 din 8 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul decl
ÎCCJ 2011-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4960/2013
către Înalta Curte de Casație și Justiție. În consecință, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de revizuire era inadmisibilă. Dat fiind faptul că cererea de revizuire formulată de recurent a fost califi
ÎCCJ 2014-11-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4533/2014
a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 formulată de revizuent, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea ș
ÎCCJ 2013-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5586/2013
Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 decembrie 2012, A.D. a so
ÎCCJ 2015-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1520/2015
Deciziei nr. 1604 din 31 martie 2010, cerere analizată din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 3. Decizia în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat; Prin Decizia nr. 190 din 17 ianuarie 2014 pro
Sursă