ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5586/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5586/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de
revizuire de față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curți de
Casație și Justiție la data de 3 decembrie 2012, A.D. a solicitat revizuirea
Deciziei nr. 4660 din 31 octombrie 2012 pronunțată de această instanță, arătând
că această decizie este în contradicție cu Sentința nr. 973 din 10 aprilie 2007
pronunțată de Curtea de Apel București, invocând ca temei al cererii formulate
dispozițiile art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ.
Decizia Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Prin Decizia nr. 4660
din 31 octombrie 2012 a fost respins ca nefondat recursul declarat de A.D.
împotriva Sentinței nr. 6121 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că A.D. a învestit
Curtea de Apel cu o cerere de revizuire a Sentinței nr. 4153 din 26 octombrie
2010 pronunțată de Curtea de Apel București, având ca temei juridic
dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Instanța de revizuire a
respins cererea ca inadmisibilă, în raport de natura hotărârii atacate.
S-a reținut faptul că
la data pronunțării sentinței de către instanța de revizuire, Sentința nr. 4153
din 26 octombrie 2010 nu avea caracter definitiv și irevocabil, astfel încât
conform dispozițiilor legale cererea de revizuire era inadmisibilă.
Sentința invocată
de revizuent ca fiind în contradicție cu decizia ÎCCJ.
Prin Sentința nr. 973
din 10 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respinsă ca
inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.D. în contradictoriu cu
Secretariatul General al Camerei Deputaților, împotriva Sentinței nr. 789 din
11 septembrie 2002 a Curții de Apel București.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de revizuire a reținut că prin Sentința nr. 789 din
11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin Decizia
nr. 3027 din 19 septembrie 2002, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea
formulată de A.D.
Instanța a reținut că
Ordinele atacate de reclamant privesc în principal statele de funcții nominale
ale Secretariatului General al Camerei Deputaților și întrucât actele atacate
sunt emise în baza hotărârilor Camerei Deputaților, cât și în exercitarea
atribuțiilor în temeiul prevederilor din Regulamentul Camerei Deputaților, acestea
sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului
administrativ.
Cererea de
revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Revizuentul a atacat
Decizia nr. 4660 din 31 octombrie 2012 a ÎCCJ arătând că este în contradicție
cu Sentința nr. 973 din 10 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București
în Dosarul nr. 27/2/2007.
Revizuentul a
susținut că deși condiția de a fi vorba de o hotărâre de fond este prevăzută în
mod expres doar pentru hotărârile pronunțate de instanțele de recurs este de
principiu că, în toate cazurile revizuirea privește numai hotărârile prin care
s-a rezolvat fondul cauzei deduse judecății, susținând că se încalcă
autoritatea de lucru judecat ce rezultă din Sentința nr. 973 din 10 aprilie
2007 a Curții de Apel București, care a reținut faptul că art. 322 alin. (2) C.
proc. civ. prevede condiția evocării fondului doar în ceea ce privește decizia
pronunțată în recurs.
Revizuentul a
susținut că sunt întrunite în cauză condițiile de admisibilitate ale cererii de
revizuire formulate și a enumerat pe larg îndeplinirea a patru condiții.
Întâmpinarea
formulată în cauză.
În cauză Camera
Deputaților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca
inadmisibilă a cererii de revizuire de față, arătându-se că nu sunt întrunite
condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru promovarea acestei
căi de atac.
II. Decizia Înaltei
Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte sesizată
cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este
inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu
dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și
procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor
judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în condițiile legii.
C. proc. civ.
reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 -
328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute
de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în
instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o
instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri
potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și
aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Procedând la
verificarea deciziei atacată cu revizuire și a celei invocată ca fiind
contradictorie, Înalta Curte a constatat că sunt hotărâri diferite, pronunțate
în cauze diferite, fiind cereri de revizuire a unor hotărâri diferite, nefiind
întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale.
Înalta Curte reține
că prin reglementarea prevăzută în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit
crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două
sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se ajunge la
hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.
Prin una și aceeași
pricină se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de
cauză și de părți cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel
încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a
celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C.
proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.
Textul nu este
aplicabil dacă prin două hotărâri s-au soluționat cauze diferite, cum este
cazul de față, Înalta Curte constatând că nu există hotărâri potrivnice
invocate de revizuent.
Văzând și
dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care
dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care
se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.
Pentru aceste
considerente, văzând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct.
7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de față ca
inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire
formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 4660 din 31 octombrie 2012 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal ca
inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 iunie 2013.
Procesat de GGC - CL