ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5428/2013

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 4299 din 23 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2329/2/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 5991 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 5991 din 18 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2329/2/2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 1925 din 24 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1821/2/2008.

Prin această ultimă sentință s-a respins ca tardivă acțiunea în anularea Ordinului nr. 1108 din 10 noiembrie 2006 emis de Secretariatul General al Camerei Deputaților. Împotriva Deciziei nr. 4299 din 23 octombrie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat cerere de revizuire recurentul A.D., întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, invocând încălcarea priorității dreptului comunitar, reglementată de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României. Analizând conținutul cererii de revizuire, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a exercitării acestei căi extraordinare împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs este ca prin aceasta să se fi rezolvat fondul cauzei, ceea ce presupune ca instanța de recurs, casând sentința instanței de fond să procedeze la rejudecarea pricinii sau în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanță. La această condiție de admisibilitate trebuie să se raporteze și motivul special de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, în lipsa unei reglementări distincte, fiind aplicabile regulile procedurale comune C. proc.

civ., interpretare care rezultă din chiar conținutul art. 21: „(...) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă (...)" În speța de față, prin Decizia nr. 4299 din 23 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul declarat de reclamantul A.D., împotriva sentinței civile nr. 5991 din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București, l-a respins ca nefondat, menținând dispozițiile hotărârii atacate ca fiind temeinice și legale. În această situație, este evident că instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, dacă s-a stabilit corect situația de fapt și dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente cauzei.

Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivelor de revizuire invocate de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de reclamantul A.D. împotriva Deciziei nr. 4299 din 23 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2013.