ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2015

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2109 din 8 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A.D. împotriva sentinței nr. 628 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și a respins recursul declarat de A.D. împotriva sentinței nr. 6733 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recurentul A.D., solicitând modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 628 din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, înlăturarea excepției autorității de lucru judecat și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată. Temeiul de drept invocat în susținerea cererii de revizuire este reprezentat de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd ca motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Ulterior, la data de 17 martie 2015, revizuentul a formulat o completare a cererii de revizuire a aceleiași decizii din 8 mai 2014, invocând ca și temei de drept dispozițiile art. 322 teza a II-a pct. 5 C. proc. civ. În susținerea acestei cereri învederează faptul că înscrisul nou, care, în mod vădit neîndoielnic, îndeplinește condițiile cumulative prevăzute în mod expres și limitativ de acest text de lege, este reprezentat de fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A.D. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014, înscris care exista la data pronunțării deciziei atacate (8 mai 2014), dar a fost comunicat pentru prima dată de Casa de Pensii a Municipiului București în ședința publică de la data de 12 februarie 2015 în Dosarul nr. 15519/3/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Revizuentul a expus pe larg situația de fapt și de drept din mai multe cauze pendinte pe rolul instanțelor de judecată, solicitând admiterea cererii de revizuire, astfel cum a formulat-o. În continuare, revizuentul a expus considerațiuni privind incidența art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în sensul încălcării normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii, precum și neaplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană.

Intimata Camera Deputaților a formulat întâmpinări, prin care a solicitat respingerea cererilor de revizuire, după caz, ca nefondată, respectiv inadmisibilă, arătând că motivul de revizuire invocat, respectiv prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu atrage incidența numai prin simpla sa invocare, ci aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare incidente fiecărei cauze în parte. A arătat intimata că, în raport de aceste considerente, deși revizuentul A.D.

a formulat cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 împotriva deciziei civile irevocabile nr. 2109 din 8 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 12759/2/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a motivat cererea de revizuire prin prisma jurisprudenței comunitare în privința drepturilor salariale și a pensiilor de serviciu, fără a indica în concret argumentele care să evidențieze existența unei pretinse incompatibilități între normele interne care reglementează autoritatea de lucru judecat și cele comunitare, argumentele prezentate fiind străine de natura cauzei, fără relevanții din perspectiva controlului judiciar exercitat într-o astfel de cale extraordinară de atac.

În ceea ce privește cererea de revizuire formulată la data de 15 martie 2015 împotriva aceleiași hotărâri judecătorești irevocabile, și anume decizia nr. 2109 pronunțată la data de 8 mai 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 12759/2/2010, intimata a arătat cărevizuentul a solicitat revizuirea în temeiul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocând ca înscrisuri noi „fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A.D. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014”, comunicată acestuia în ședința publică din data de 12 februarie 2015 de către Casa de Pensii a Municipiului București într-o cauză de asigurări sociale care formează obiectul Dosarului nr. 15519/3/2013 și aflată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

A arătat intimata că această cerere de revizuire este inadmisibilă, dată fiind natura hotărârii atacate cu revizuire, respectiv hotărâre irevocabilă, pronunțată de instanța de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluționarea respectivei căi de atac, ci a menținut soluția instanței de fond. Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității și al faptelor pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuent, inclusiv a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc.

civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată. Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne, ori în speță, revizuentul a invocat încălcarea acestor principii doar în calea de atac a revizuirii. Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare. Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a motivat incompatibilitatea prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică comunitară reglementată prin normele Tratatului Uniunii Europene, indicate în cererea de revizuire și, astfel, nu se poate reține existența unei incompatibilități între dreptul comunitar și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente. Încălcarea de către instanța de recurs a prevederilor dreptului comunitar cu relevanță în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuent pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat și argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluției de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar. Motivele invocate de către revizuent sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, însă, criticile recurentului-revizuent nu s-au încadrat în cerințele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conținând doar nemulțumirile părții față de soluția reținută de instanța de fond. Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă și din faptul că la judecarea recursului nu s-a solicitat aplicarea cu prioritate a prevederilor dreptului comunitar indicate în prezenta cerere de revizuire, astfel că, argumentele expuse de revizuent cu privire la încălcarea acestora nu corespund ipotezei juridice avută în vedere la reglementarea căii extraordinare de atac exercitată în cauză. Revizuentul a mai invocat și motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „ dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Din interpretarea logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putință de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment. Or, cererea de revizuire formulată la data de 15 martie 2015 în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

a fost îndreptată împotriva deciziei nr. 2109 din 8 mai 2014, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 628 din data de 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind astfel în prezența unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțată de instanța de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluționarea respectivei căi de atac, ci a menținut soluția instanței de fond. Pe de altă parte, în accepțiunea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisuri doveditoare noi sunt cele care existau la data judecății și care au fost reținute de partea potrivnică, ori nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Astfel, printre condițiile de admisibilitate a acestui caz de revizuire se numără și aceea ca înscrisul să nu fi fost cunoscut și folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii. De asemenea, este necesar ca înscrisul să fie determinant, adică apt să conducă la pronunțarea unei soluții contrare celei atacate. În cauză, revizuentul a indicat ca înscris nou, în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A.D. aferentă perioadei septembrie 2007-decembrie 2014, înscris despre care a arătat că exista la data pronunțării deciziei atacate (8 mai 2014), dar a fost comunicat pentru prima dată de Casa de Pensii a Municipiului București în ședința publică de la data de 12 februarie 2015 în Dosarul nr. 15519/3/2013 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Astfel, instanța apreciază că, deși revizuentul a arătat faptul că înscrisul invocat în susținerea cererii de revizuire a ajuns în posesia sa doar la data de 12 februarie 2015 și că astfel nu i se poate reține o conduită procesuală culpabilă prin faptul că la termenul din 8 mai 2014 nu a încunoștiințat instanța de recurs de existența sa, acesta nu a dovedit „împrejurarea mai presus de voința părților” datorită căreia nu l-a prezentat instanței. De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecății nu au intervenit modificări în materialul probator pe care s-a sprijinit instanța de control judiciar în Dosarul nr. 12759/2/2010, modificări care ar fi influențat hotărârea ce s-a bazat pe acel material probator.

Având în vedere considerentele prezentate anterior, precum și caracterul limitativ al dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă fără putință de tăgadă inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză întemeiată pe aceste dispoziții.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008). În consecință, în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că nu au existat încălcări ale vreunor norme ale dreptului comunitar, în sensul invocat de către revizuent, care să justifice admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. invocate de revizuent. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborate cu art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 2109 din 8 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2015.