ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 5 decembrie 2006, revizuentul G.C. a solicitat revizuirea următoarelor hotărâri: Decizia civilă nr. 2596 din 29 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 6830/59/2006, Decizia civilă nr. 2064 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 11248/59/2006, Decizia civilă nr. 2660 din 10 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 8241/C/2005, Decizia civilă nr. 1286 din 26 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 2216/C/2005 și Sentința civilă nr. 8721 din 11 octombrie 2004, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 6734/2004.

Revizuentul a susținut că hotărârile pronunțate sunt nelegale pentru că au menținut Sentința civilă nr. 721 din 11 octombrie 2004 a Judecătoriei Timișoara prin care s-a dispus evacuarea sa, dispoziție care s-a bazat pe o eroare judiciară. Cererea de revizuire a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 1 și 2, art. *323 1 , art. 324, art. 325, art. 326 - 327 C. proc. civ., iar în fapt, pe invocarea erorilor judiciare cuprinse în aceste hotărâri. Prin Decizia civilă nr. 2103 din data de 23 octombrie 2012, irevocabilă, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a constatat perimată cererea de revizuire formulată de G.C. Instanța a reținut că, în cursul procesului, cauza a fost suspendată la data de 26 aprilie 2007, în temeiul dispozițiilor art. *155 1 C. proc.

civ., dat fiind faptul că revizuentul nu și-a îndeplinit obligația de depunere la dosarul cauzei o copie a plângerii penale formulată împotriva unuia din membrii completului de judecată, încheierea prin care a fost dispusă suspendarea nefiind atacată, iar la data de 28 august 2012 revizuentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. Instanța a reținut că măsura suspendării a fost justificată, că rămânerea cauzei în nelucrare, mai mult de un an, în concret mai mult de cinci ani, se datorează comportamentului procesual al revizuentului, iar instanța nu era obligată să efectueze, din oficiu, vreun act procedural în vederea reluării judecății, motiv pentru care, în baza art. 248 alin. (1) teza I C. proc.

civ., a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul G.C. La data de 26 octombrie 2012, revizuentul G.C. a formulat recurs împotriva acestei decizii. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul revizuentului a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 20 decembrie 2012, judecata acestuia fiind suspendată la data de 23 aprilie 2013, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna dintre părți nefiind prezentă la strigarea pricinii. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., incident în cauză „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an". Instituției perimării i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruință, vreme îndelungată, în judecata pricinii. Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată, în intervalul de timp reglementat de lege, în speță, de la data suspendării judecății prezentului recurs, respectiv 23 aprilie 2014 și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume 10 iunie 2014, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care nici una din părți nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuentul G.C. împotriva Deciziei nr. 2103 din data de 23 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2014. Procesat de GGC - LM