ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2109/2014

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Timișoara la data de 5 decembrie 2006, revizuentul G.C. a solicitat revizuirea

următoarelor hotărâri: Decizia civilă nr. 2596 din 29 noiembrie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 6830/59/2006, Decizia civilă nr.

2064 din 26 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul

nr. 11248/59/2006, Decizia civilă nr. 2660 din 10 octombrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 8241/C/2005, Decizia civilă nr. 1286

din 26 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.

2216/C/2005 și Sentința civilă nr. 8721 din 11 octombrie 2004, pronunțată de

Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 6734/2004.

Revizuentul a

susținut că hotărârile pronunțate sunt nelegale pentru că au menținut Sentința

civilă nr. 721 din 11 octombrie 2004 a Judecătoriei Timișoara prin care s-a

dispus evacuarea sa, dispoziție care s-a bazat pe o eroare judiciară.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 1 și 2,

art. *323

1

, art. 324, art. 325, art. 326 - 327 C. proc. civ., iar în

fapt, pe invocarea erorilor judiciare cuprinse în aceste hotărâri.

Prin Decizia civilă

nr. 2103 din data de 23 octombrie 2012, irevocabilă, Curtea de Apel Timișoara,

secția I civilă a constatat perimată cererea de revizuire formulată de G.C.

Instanța a reținut

că, în cursul procesului, cauza a fost suspendată la data de 26 aprilie 2007,

în temeiul dispozițiilor art. *155

1

C. proc. civ., dat fiind faptul

că revizuentul nu și-a îndeplinit obligația de depunere la dosarul cauzei o copie

a plângerii penale formulată împotriva unuia din membrii completului de

judecată, încheierea prin care a fost dispusă suspendarea nefiind atacată, iar

la data de 28 august 2012 revizuentul a formulat cerere de repunere pe rol a

cauzei.

Instanța a reținut că

măsura suspendării a fost justificată, că rămânerea cauzei în nelucrare, mai

mult de un an, în concret mai mult de cinci ani, se datorează comportamentului

procesual al revizuentului, iar instanța nu era obligată să efectueze, din

oficiu, vreun act procedural în vederea reluării judecății, motiv pentru care,

în baza art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ., a constatat perimată cererea

de revizuire formulată de revizuentul G.C.

La data de 26

octombrie 2012, revizuentul G.C. a formulat recurs împotriva acestei decizii.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul

revizuentului a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă la data de 20 decembrie 2012, judecata acestuia fiind suspendată

la data de 23 aprilie 2013, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

niciuna dintre părți nefiind prezentă la strigarea pricinii.

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză „orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire orice altă cerere de reformare

sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas

în nelucrare din vina părții mai mult de un an".

Instituției perimării

i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o

sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și

o prezumție de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruință, vreme

îndelungată, în judecata pricinii.

Reglementată ca o

excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind

judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale

este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută,

întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul

părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni

însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului

se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă,

dedusă din lipsa de stăruință în judecată, în intervalul de timp reglementat de

lege, în speță, de la data suspendării judecății prezentului recurs, respectiv

23 aprilie 2014 și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume 10 iunie

2014, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care nici una din părți

nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și

perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de revizuentul G.C. împotriva Deciziei nr. 2103 din data de

23 octombrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iulie 2014.

Procesat de GGC - LM