ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2408/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 88 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a admis cererea de revizuire formulată de Primarul Municipiului Timișoara privind decizia civilă nr. 184 din 31 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara dosar nr. 2883/2006 și s-a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea revizuentului formulată de intervenienții F.E., L.S. și C.L., s-a schimbat decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2768 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiș în dosarul nr. 3345/C/2005 s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul respingerii contestației formulată și precizată de contestatoarea S.H.M.

împotriva Dispoziției nr. 862 din 9 martie 2005. De asemenea s-a respins cererea de revizuire formulată de Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul local Timișoara. Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2008 sub nr. 9500/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost investită cu soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în baza art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., având ca obiect Decizia civilă nr. 10426 din 15 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 11442/1/2006 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 184 din 31 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara.

Revizuenții au solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, anularea Deciziei civile nr. 10426 din 15 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 11442/1/2006 de Înalta Curte, admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 184 din 31 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara și a sentinței civile nr. 2768 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiș, cu trimiterea dosarului la prima instanță în vederea rejudecării. Intimații F.I., L.S. și C.M.L. au formulat întâmpinare, solicitând admiterea cererii, iar intimata S.H.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire. Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 19 iunie 2009, revizuenții și-au precizat cererea în sensul că obiectul acesteia îl constituie decizia civilă nr. 184 din 31 mai 2006 a Curți de Apel Timișoara, secția civilă, solicitând, totodată, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (1) C. proc.

civ., declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire formulată în temeiul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. către Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Revizuenții au solicitat, prin aceea cerere precizatoare, că înțeleg să renunțe la capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., despre care au arătat că a fost menționat în mod greșit în cuprinsul cererii, singurul motiv de revizuire invocat fiind cel întemeiat pe dispozițiile art. 355 pct. 5 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 8485 din 21 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 9500/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere și, întrucât obiectul prezentei cereri, astfel cum a fost precizat, îl constituie Decizia civilă nr. 184 din 31 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 15 ianuarie 2010 sub nr. 9500/1/2008. Prin cererea de intervenție accesorie în interesul revizuenților, înregistrată la data de 5 martie 2010 (fila 68), intervenienții F.I., L.S.

și C.L. au solicitat admiterea cererii de revizuire în sensul schimbării în tot a sentinței atacate și respingerii contestației formulate de contestatoarea S.H. împotriva Dispoziției nr. 862 din 09 martie 2005 emisă de Primarul Municipiului Timișoara. În motivarea cererii de intervenție accesorie, intervenienții au arătat că în calitate de locatari ai imobilului în litigiu justifică interesul în a interveni în prezenta cauză.

Totodată, au învederat că, față de înscrisurile noi înfățișate și descoperite cu prilejul pronunțării sentinței civile nr. 10322 din 25 octombrie 2007 a Judecătoriei Timișoara, rămasă irevocabilă, respectiv față de sentința civilă nr. 1072/1953 a Tribunalului Popular al Orașului Timișoara, ordinul Ministerului de Justiție nr. 6/1958 (VII.4) IM despre procedura succesorală în traducere din limba maghiară, Încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului nr. 11621 din 16 octombrie 2007, Certificatul de moștenitor din Ungaria care se bazează pe art. 87 alin. (1) pct. B din Ordinul Ministrului de Justiție nr. 6/1958 (VII.4)IM și Certificatul de adopție, rezultă că certificatul de moștenitor de care s-a prevalat intimata S.H.

nu produce efecte pe teritoriul României, astfel că aceasta nu justifică calitatea de persoană îndreptățită de a revendica imobilul în litigiu conform Legii nr. 10/2001. Prin întâmpinare (f.112), intimata S.H.M. a solicitat respingerea cererii de revizuire cu motivarea că sentința civilă nr. 10322/2007 a Judecătoriei Timișoara, dată după pronunțarea Deciziei civile nr. 184 din 31 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara și a sentinței civile nr. 2768 din 22 noiembrie 2005 a tribunalului Timiș, a căror revizuire se cere, nu poate constitui temei pentru revizuire, întrucât nu poate fi invocată retroactiv. Intimata a mai învederat că actele reținute în sentința civilă nr. 10322/2007, existau la dosar.

În urma examinării cererii de revizuire în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., s-a apreciat că este întemeiată, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Așa cum rezultă din precizarea cererii de revizuire (fila 142 dosar nr. 9500/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție), revizuenții au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 184 din 31 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2883/C/2006, prin care a rămas definitivă sentința civilă nr. 2768 din 22 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3345/C/2005, invocând următoarele înscrisuri doveditoare: sentința civilă nr. 1072 din 19 mai 1953 a Tribunalului Popular al Orașului Timișoara; Ordinul nr. 6/1958 (VII.4) IM despre procedura succesorală în traducere din limba maghiară; încheiere de legalizare a semnăturii traducătorului nr. 11621 din 16 octombrie 2007; certificatul de moștenitor din Ungaria care se bazează pe art. 87 alin. (1) pct. b din ordinul Ministrului de Justiție nr. 6/1958 (VII.4) IM despre procedura succesorală; certificatul de adopție; sentința civilă nr. 10322 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 8553/325/2007, rămasă irevocabilă.

Este adevărat că sentința civilă nr. 1072 din 19 mai 2003, certificatul de adopție și certificatul de moștenitor emis de autoritățile maghiare au existat și în dosarul nr. 3345/C/2005 al Tribunalului Timiș, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2768 din 22 noiembrie 2005, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 184 din 31 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, a căror revizuire se cere, însă din înscrisul nou, respectiv din Ordinul Ministrului Justiției nr. 6/1958 (VII.4) IM despre procedura succesorală (fila 192 dosar nr. 9500/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție), rezultă care este adevărata semnificație juridică a certificatului de moștenire emis de autoritățile maghiare.

Potrivit acestui act normativ (art. 87 alin. (1)), certificatul de moștenire emis în Ungaria, avut în vedere la pronunțarea hotărârilor a căror revizuire se solicită, nu este un certificat de moștenitor în sensul celui prevăzut de legislația română, ci este un certificat de calitate de moștenitor care se emite dacă valoarea bunurilor mobile aparținând succesiunii nu depășește trei sute de mii de forinți. Or, Ordinul Ministrului Justiției nr. 6/1958 (VII.4) IM despre procedura succesorală îndeplinește cerințele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că el este un înscris nou, are forță probantă prin al însuși, a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și este determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de către instanță soluția ar fi fost alta.

În acest context este de menționat că prin sentința civilă nr. 10322 din 25 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 8553/325/2007, rămasă irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara, prin primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, sens în care s-a constatat că certificatul de moștenitor emis în Ungaria nu produce efecte juridice pe teritoriul României în raport de dispozițiile art. 66 din Legea nr. 105/1992, legea aplicabilă moștenirii rămase după defuncta P.M.S.M., în ceea ce privește imobilele sale, fiind legea română, iar intimata S.H.M., deși este rudă de sânge (nepoată de fiu) nu are vocație succesorală, pierzând acest drept prin adopția sa de către L.N., în baza art. 313 C. civ., așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 131 din 02 aprilie 1949. Pe de altă parte, chiar dacă în cuprinsul sentinței civile nr. 2768 din 22 noiembrie 2005 și decizia civilă nr. 184 din 31 mai 2006, s-a reținut că intimata S.H.M.

a dovedit calitatea sa de moștenitoare legală a defunctei P.J.M.S.M., atât prin certificatul de moștenitor emis în Ungaria, cât și prin actele de stare civilă, din înscrisurile noi depuse la filele 23-26 din dosarul nr. 9500/1/2008 al Curții de Apel Timișoara, respectiv din certificatul de înfiere tradus în limba germană la 7 iunie 1980, folosit în Austria, și din testamentul făcut de mama intimatei la 28 iunie 2002, în traducere din limba germană rezultă că intimata a fost adoptată de către L.N., adopție (înfiere) care fiind încuviințată prin sentința civilă nr. 1072 din 19 mai 1953, nu putea fi decât cu efecte depline, în raport de dispozițiile art. 313 C. civ. român, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, care prevedeau la acea dată că singura modalitate de adopție este adopția cu efecte depline.

Ca atare instanța a reținut că, față de toate înscrisurile analizate mai sus, rezultă că soluția dată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită ar fi fost alta dacă aceste înscrisuri erau la dosar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata S.H.M. solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de revizuire. Criticile aduse hotărârii recurate vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel se susține că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât înscrisurile pe care le reține instanța existau la dosar la data pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită.

De asemenea se susține că înscrisurile pe care instanța și-a întemeiat soluția de admitere a cererii de revizuire nu constituie acte noi, nici certificatul de înfiere, nici sentința civilă nr. 1322/2007, cu atât mai mult cu cât hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care a examinat toate actele de la dosar, inclusiv cele de înfiere, statuând că are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. Intimații s-au opus admiterii recursului. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Astfel dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. vizează motivul de revizuire a unei hotărâri dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie însă îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - să existe un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; - înscrisul să aibă forța probantă prin el însuși fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; - înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; - înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; Din interpretarea dispozițiilor sus evocate mai rezultă că este necesar ca revizuentul să nu fi cunoscut faptul reținerii înscrisului de către adversar în momentul judecării fondului.

Dacă una din condițiile sus evocate nu este îndeplinită, cererea de revizuire nu este admisibilă. Ca atare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care are caracterul de „înscris nou doveditor”, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Funcția revizuirii de cale extraordinară de atac nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate. Astfel din perspectiva celor expuse, nici unul din înscrisurile la care instanța face referire și nici Ordinul Ministrului Justiției nr. 61958 existent la fila 192 dosar nr. 9500/1/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici certificatul de moștenire nu întrunesc cerințele imperative și exprese ale art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv nu au caracterul de înscris nou deținut de partea potrivnică. De altfel este de reținut că instanța nu examinează cerințele cumulative impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., ci face o reevaluare a probelor și o analiză a hotărârilor judecătorești, sentința civilă nr. 2768 din 22 noiembrie 2005 și respectiv, decizia civilă nr. 184 din 31 mai 2006. Or, nefiind întrunite condițiile cumulative impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi admis, a se modifica hotărârea recurată în sensul respingerii cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.H.M. împotriva deciziei nr. 88 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara– secția civilă. Modifica decizia recurată în sensul că respinge cererea de revizuire formulată de Primarul municipiului Timișoara împotriva decizia nr. 184 din 31 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara – secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2012.