ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1728/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Obiectul prezentei cauze rezultă din conexarea Dosarului nr. 3127/30/2006 la Dosarul nr. 5851/C/2006, ambele aparținând Tribunalului Timiș, la data de 3 noiembrie 2006. Obiectul Dosarului nr. 5851/C/20068, fost nr. 2859/2004 al Tribunalului Timiș, l-a constituit anularea dispoziției nr. 563 din 8 martie 2004 emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 de către Primarului municipiului Timișoara, iar cel al Dosarului nr. 3127/30/2006 l-a reprezentat contestația împotriva dispoziției nr. 2071 din 3 august 2006 a Primarului municipiului Timișoara.

După un prim ciclu procesual, care a avut ca obiect numai dispoziția nr. 563 din 8 martie 2004, a fost pronunțată decizia civilă nr. 7900/2005 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost trimisă cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiș cu motivarea că nu s-a individualizat obiectul revendicării pentru a se stabili natura juridică actuală a imobilului ce a făcut obiectul dispoziției nr. 563/2004, în raport de care să se aprecieze asupra dispozițiilor legale aplicabile. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 4978/30/2006, pe parcursul soluționării acestui dosar fiind dispusă, la termenul din 3 noiembrie 2006 conexarea Dosarului nr. 3127/30/2006 la Dosarul nr. 5851/C/2006, ambele aparținând Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 1605/ PI din 6 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 4978/30/2006, au fost respinse acțiunile conexe formulate de reclamanții S.E., B.E., P.I.G. și H.A. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată contestatorii, în calitate de moștenitori legali ai defunctului S.A., decedat la data de 2 noiembrie 2002, au solicitat anularea dispozițiilor nr. 563 din 08 martie 2004 și nr. 2071 din 3 august 2006 emise de Primarul Municipiului Timișoara, prin care s-a respins notificarea prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat în mod abuziv și demolat abuziv, situat în Timișoara, înscris în CF Timișoara, casă, curte și fânaț în Seliște, cu suprafața de 2140 m.p., având descrierea de fânaț în Seliște, în suprafață de 5.070 m.p.

primul și arabil în Seliște, în întindere de 1,2624 ha cel de-al doilea, transcrise din CF-ul inițial Timișoara în CF Timișoara. Ambele notificări au fost respinse cu motivarea că imobilul face obiectul de reglementare al legilor fondului funciar. Tribunalul, în urma probelor administrate în cauză, a constatat că imobilelor le sunt aplicabile dispozițiile legilor fondului funciar, deoarece, atât la data deposedării, cât și în prezent, sunt situate în extravilanul municipiului Timișoara. Prin decizia civilă nr. 531/ A din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamanții. Instanța de apel a reținut că imobilele solicitate, înscris în CF Timișoara, sunt situate în extravilanul municipiului Timișoara, situație în care nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, iar imobilul înscris în CF Timișoara, se află în proprietatea numitului M.Ș., nefiind preluat de către Statul Român.

A mai reținut instanța de apel, că reclamanții au contestat actele emise de Primăria municipiului Timișoara, sub aspectul calificării terenurilor solicitate ca fiind situate în extravilan și că s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate, prin care s-a stabilit că terenurile sunt situate în extravilan. În această situație nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii în termen legal, au declarat recurs reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 5673 din 09 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4978/30/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, reținând în esență că hotărârea pronunțată în apel nu este motivată.

Prin decizia civilă nr. 92 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, în rejudecare, s-a admis apelul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 1605 din 06 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a desființat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș. În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii, fiind necesar a se dispune și admiterea altor noi probe în dosar. Astfel, s-a apreciat că prima instanță a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, reținând în esență că terenurile în litigiu, pretinse de acestea, se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, deși era clar în dosar că obiectul litigiului l-a constituit contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acest text legal prevăzând în mod expres că decizia/dispoziția poate fi atacată la secția civilă a tribunalului.

Curtea a mai constatat că prima instanță a administrat un probatoriu insuficient pentru a stabili o corectă stare de fapt vizând mai multe suprafețe de teren și construcții demolate, susținând că, în privința imobilului înregistrat sub nr. top. x, proprietarul tabular M.Ș. nu a avut posibilitatea să dispună de bunul său, deoarece imobilul, care face parte din intravilan, a fost dat în administrarea operativă a Institutului Agronomic. În consecință, prima instanță este datoare, cu prilejul rejudecării cauzei, pe fond, să verifice susținerile reclamanților privind preluarea în fapt a bunului în litigiu, demolarea construcțiilor existente pe teren și deținerea imobilului de către Institutul Agronomic, precum și regimul juridic al imobilelor aflate - conform precizărilor acelorași reclamanți - în administrarea unei stațiuni de cercetare din agricultură.

Împotriva menționatei decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât municipiul Timișoara pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora recurentul-pârât arată că, în mod total eronat, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii fiind necesar a dispune și admiterea altor probe în dosar întrucât terenurile în speță, care fac obiectul prezentei cauze, respectiv imobilele înscrise în C.F.

Timișoara se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001 întrucât „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării, precum si cele ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările si completările ulterioare si prin Legea nr. 1/2000 ... cu modificările si completările ulterioare ” . Urmare celor mai sus arătate, recurentul consideră că prima instanță a cercetat întrutotul fondul cauzei nefiind necesar a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, secția civilă, având în vedere și faptul că Tribunalul Timiș a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ținând cont de dispozițiile legale în materie și de probatoriul administrat în cauză.

Mai mult, în mod absolut corect s-a reținut faptul că terenurile în litigiu au fost și sunt situate în extravilanul Municipiului Timișoara, aspect evidențiat de expertul tehnic care a fost numit în prezenta cauză, astfel fiind incidente în speță dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menționate anterior. Totodată, potrivit dispozițiilor pct. 8.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 „Nu fac obiectul legii terenurile situate în extravilanul localităților (inclusiv terenurile aflate în extravilanul localităților si evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale), indiferent că aveau această situare la data preluării abuzive sau la data notificării.” Prin urmare, rezultă fără putință de tăgadă că terenurile ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv imobilele înscrise în CF Timișoara, se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Într-un prim ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 7900/2005 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost trimisă cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul Timiș, cu motivarea că nu s-a individualizat obiectul revendicării pentru a se stabili natura juridică actuală a imobilului ce a făcut obiectul dispoziției nr. 563/2004, în raport de care să se aprecieze asupra dispozițiilor legale aplicabile. În rejudecarea cauzei în primă instanță, în al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1605/2007, Tribunalul Timiș a respins acțiunea, astfel cum a rezultat din conexarea celor două dosare, după ce a efectuat raport de expertiză topografică, conformându-se indicațiilor date de instanța de recurs pentru individualizarea imobilelor și stabilirea naturii sale intravilane sau extravilane.

Prin decizia nr. 5673 din 9 octombrie 2008, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus pentru a doua oară trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului împotriva sentinței civile nr. 1605/2007 la Curtea de Apel Timișoara, iar nu la prima instanță, astfel cum s-a procedat în primul ciclu procesual. În motivarea acestei dispoziții Înalta Curte a apreciat că instanța de apel nu s-a preocupat să răspundă tuturor criticilor aduse prin motivele de apel, că nu și-a motivat hotărârea sub aspectul incidenței în cauză a Legii nr. 18/1991 și nici a Legii nr. 1/2000, aspect exclusiv avut în vedere la pronunțarea soluției de către prima instanță de fond, nu a înlăturat motivat susținerile apelanților - reclamanți privind preluarea în fapt a bunului, demolarea construcțiilor existente pe teren și deținerea unuia dintre imobile de către Institutul Agronomic.

Trimițând cauza spre rejudecarea apelului, într-un al treilea ciclu procesual, Înalta Curte a considerat că instanța de apel va trebui să lămurească aspectele care țin de incidența în cauză a Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 sau a Legii nr. 10/2001, acest fapt fiind dat ca îndrumare expresă în scopul de a se răspunde criticilor de nelegalitate aduse sentinței primei instanțe. Procedând la admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, trimitere motivată numai de împrejurarea că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, Curtea de Apel Timișoara, fără a răspunde motivelor de apel, a încălcat prin decizia nr. 92/2009 dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., ignorând faptul că deja în primul ciclu procesual se dispusese de către instanța de recurs stabilirea naturii juridice a imobilelor în litigiu prin individualizare, aspect care a fost lămurit prin expertiza efectuată în cauză de către prima instanță în al doilea ciclu procesual. Urmare a celei de-a doua casări cu trimitere spre rejudecare, de această dată a apelului, ca urmare a lipsei de motivare, sarcina instanței era aceea de a răspunde criticilor formulate în apel, lucru pe care instanța de apel nu l-a făcut.

De altfel, Înalta Curte observă că în considerentele deciziei nr. 92/2009 nu se rețin argumentele pentru care s-a considerat ca fondat recursul și indicațiile date de instanța de recurs instanței de apel, ci numai argumentele pentru care în recurs s-a considerat nefondată critica privind greșita calificare a căii de atac, ceea ce dovedește că instanța de apel nu s-a preocupat să urmărească indicațiile ce i s-au dat, ocazie cu care ar fi observat că trebuia să răspundă criticilor din apel referitoare la toate cererile cu care prima instanță a fost investită și care au ca obiect mai multe suprafețe de teren și construcțiile demolate, să stabilească legea aplicabilă și în cazul imobilului înregistrat sub nr. top.

x. Fără a răspunde acestor critici, apreciind că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și că nu a administrat probe suficiente pentru stabilirea situației de fapt, instanța de apel a desființat în mod greșit sentința nr. 1605/2007, neconformându-se dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și indicațiilor date de instanța de recurs, în condițiile în care, în temeiul art. 292 alin. (1) teza II coroborat cu art. 295 C. proc. civ., putea administra toate probele pe care le considera necesare pentru lămurirea deplină a situației de fapt, în raport de care să verifice ulterior aspectele de legalitate ale sentinței apelate, în limitele cererii de apel. Celelalte critici invocate de recurent vizează cauze de nelegalitate care au fost invocate și pe calea apelului și cărora urmează a li se răspunde de către instanța de apel cu ocazia analizării motivelor de apel, după casare.

Pentru aceste argumente și în temeiul art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 92 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2010.