ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1728/2010

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Obiectul prezentei cauze rezultă din

conexarea Dosarului nr. 3127/30/2006 la Dosarul nr. 5851/C/2006, ambele

aparținând Tribunalului Timiș, la data de 3 noiembrie 2006.

Obiectul Dosarului nr.

5851/C/20068, fost nr. 2859/2004 al Tribunalului Timiș, l-a constituit anularea

dispoziției nr. 563 din 8 martie 2004 emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 de

către Primarului municipiului Timișoara, iar cel al Dosarului nr. 3127/30/2006

l-a reprezentat contestația împotriva dispoziției nr. 2071 din 3 august 2006 a

Primarului municipiului Timișoara.

După un prim ciclu

procesual, care a avut ca obiect numai dispoziția nr. 563 din 8 martie 2004, a

fost pronunțată decizia civilă nr. 7900/2005 de către Înalta Curte de Casație

și Justiție prin care a fost trimisă cauza pentru rejudecare la Tribunalul

Timiș cu motivarea că nu s-a individualizat obiectul revendicării pentru a se

stabili natura juridică actuală a imobilului ce a făcut obiectul dispoziției nr.

563/2004, în raport de care să se aprecieze asupra dispozițiilor legale

aplicabile.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 4978/30/2006, pe parcursul

soluționării acestui dosar fiind dispusă, la termenul din 3 noiembrie 2006

conexarea Dosarului nr. 3127/30/2006 la Dosarul nr. 5851/C/2006, ambele

aparținând Tribunalului Timiș.

Prin

sentința civilă nr.

1605/ PI din 6 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 4978/30/2006,

au fost respinse acțiunile conexe formulate de reclamanții S.E., B.E., P.I.G. și

H.A. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată

contestatorii, în calitate de moștenitori legali ai defunctului S.A., decedat

la data de 2 noiembrie 2002, au solicitat anularea dispozițiilor nr. 563 din 08

martie 2004 și nr. 2071 din 3 august 2006 emise de Primarul Municipiului

Timișoara, prin care s-a respins notificarea prin care s-a solicitat acordarea

de despăgubiri bănești pentru imobilul preluat în mod abuziv și demolat abuziv,

situat în Timișoara, înscris în CF Timișoara, casă, curte și fânaț în Seliște,

cu suprafața de 2140 m.p., având descrierea de fânaț în Seliște, în suprafață

de 5.070 m.p. primul și arabil în Seliște, în întindere de 1,2624 ha cel de-al

doilea, transcrise din CF-ul inițial Timișoara în CF Timișoara. Ambele

notificări au fost respinse cu motivarea că imobilul face obiectul de

reglementare al legilor fondului funciar.

Tribunalul, în urma

probelor administrate în cauză, a constatat că imobilelor le sunt aplicabile

dispozițiile legilor fondului funciar, deoarece, atât la data deposedării, cât

și în prezent, sunt situate în extravilanul municipiului Timișoara.

Prin decizia civilă nr.

531/ A din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat

de reclamanții.

Instanța de apel a

reținut că imobilele solicitate, înscris în CF Timișoara, sunt situate în

extravilanul municipiului Timișoara, situație în care nu intră sub incidența

Legii nr. 10/2001, iar imobilul înscris în CF Timișoara, se află în

proprietatea numitului M.Ș., nefiind preluat de către Statul Român.

A mai reținut

instanța de apel, că reclamanții au contestat actele emise de Primăria

municipiului Timișoara, sub aspectul calificării terenurilor solicitate ca

fiind situate în extravilan și că s-a efectuat o expertiză tehnică de

specialitate, prin care s-a stabilit că terenurile sunt situate în extravilan.

În această situație nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii în termen legal, au declarat recurs reclamanții, iar prin decizia

civilă nr. 5673 din 09 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 4978/30/2006,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților și a trimis

cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, reținând în esență că hotărârea

pronunțată în apel nu este motivată.

Prin decizia civilă nr.

92 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, în

rejudecare, s-a admis apelul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile

nr. 1605 din 06 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a

desființat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

În motivarea acestei

soluții instanța de apel a reținut că prima instanță nu a cercetat fondul

pricinii, fiind necesar a se dispune și admiterea altor noi probe în dosar.

Astfel, s-a apreciat că prima instanță a soluționat cauza pe excepția

inadmisibilității acțiunii reclamanților, reținând în esență că terenurile în

litigiu, pretinse de acestea, se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001,

deși era clar în dosar că obiectul litigiului l-a constituit contestația

întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acest text

legal prevăzând în mod expres că decizia/dispoziția poate fi atacată la

secția civilă a tribunalului.

Curtea a mai constatat

că prima instanță a administrat un probatoriu insuficient pentru a stabili o

corectă stare de fapt vizând mai multe suprafețe de

teren și construcții demolate, susținând că, în privința imobilului

înregistrat sub nr. top. x, proprietarul tabular M.Ș. nu a avut posibilitatea

să dispună de bunul

său, deoarece imobilul, care face parte din

intravilan, a fost dat în administrarea operativă a Institutului Agronomic.

În consecință, prima

instanță este datoare, cu prilejul rejudecării cauzei, pe fond, să verifice

susținerile reclamanților privind preluarea în fapt a bunului în litigiu,

demolarea construcțiilor existente pe teren și deținerea imobilului de către

Institutul Agronomic, precum și regimul juridic al imobilelor aflate - conform

precizărilor acelorași reclamanți - în administrarea unei stațiuni de cercetare

din agricultură.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât

municipiul Timișoara pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora recurentul-pârât arată că, în mod total eronat, Curtea de Apel

Timișoara a apreciat că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii fiind

necesar a dispune și admiterea altor probe în dosar întrucât terenurile în

speță, care fac obiectul prezentei cauze, respectiv imobilele înscrise în C.F.

Timișoara se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001 întrucât „Nu intră

sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localității la

data preluării abuzive sau la data notificării, precum si cele ale căror regim

juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată,

cu modificările si completările ulterioare si prin Legea nr. 1/2000 ... cu

modificările si completările ulterioare

”

.

Urmare celor mai sus

arătate, recurentul consideră că prima instanță a cercetat întrutotul fondul

cauzei nefiind necesar a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la

Tribunalul Timiș, secția civilă, având în vedere și faptul că Tribunalul Timiș

a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ținând cont de dispozițiile legale

în materie și de probatoriul administrat în cauză.

Mai mult, în mod

absolut corect s-a reținut faptul că terenurile în litigiu au fost și sunt

situate în extravilanul Municipiului Timișoara, aspect evidențiat de expertul

tehnic care a fost numit în prezenta cauză, astfel fiind incidente în speță

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menționate anterior.

Totodată, potrivit dispozițiilor

pct. 8.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 „Nu fac

obiectul legii terenurile situate în extravilanul localităților (inclusiv

terenurile aflate în extravilanul localităților si evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale), indiferent că aveau această situare la data

preluării abuzive sau la data notificării.”

Prin urmare, rezultă

fără putință de tăgadă că terenurile ce fac

obiectul

prezentei cauze, respectiv imobilele înscrise în

CF Timișoara,

se sustrag sferei de aplicare a

Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este fondat pentru următoarele considerente:

Într-un prim ciclu

procesual, prin

decizia civilă nr. 7900/2005 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, a fost trimisă cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul

Timiș, cu motivarea că nu s-a individualizat obiectul revendicării pentru a se

stabili natura juridică actuală a imobilului ce a făcut obiectul dispoziției nr.

563/2004, în raport de care să se aprecieze asupra dispozițiilor legale

aplicabile.

În rejudecarea cauzei

în primă instanță, în al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1605/2007,

Tribunalul Timiș a respins acțiunea, astfel cum a rezultat din conexarea celor

două dosare, după ce a efectuat raport de expertiză topografică, conformându-se

indicațiilor date de instanța de recurs pentru individualizarea imobilelor și

stabilirea naturii sale intravilane sau extravilane.

Prin decizia nr. 5673

din 9 octombrie 2008, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a dispus pentru a doua oară trimiterea cauzei pentru rejudecarea

apelului împotriva sentinței civile nr. 1605/2007 la Curtea de Apel Timișoara,

iar nu la prima instanță, astfel cum s-a procedat în primul ciclu procesual.

În motivarea acestei

dispoziții Înalta Curte a apreciat că instanța de apel nu s-a preocupat să

răspundă tuturor criticilor aduse prin motivele de apel, că nu și-a motivat

hotărârea sub aspectul incidenței în cauză a Legii nr. 18/1991 și nici a Legii nr.

1/2000, aspect exclusiv avut în vedere la pronunțarea soluției de către prima

instanță de fond, nu a înlăturat motivat susținerile apelanților - reclamanți

privind preluarea în fapt a bunului, demolarea construcțiilor existente pe

teren și deținerea unuia dintre imobile de către Institutul Agronomic.

Trimițând cauza spre

rejudecarea apelului, într-un al treilea ciclu procesual, Înalta Curte a

considerat că instanța de apel va trebui să lămurească aspectele care țin de

incidența în cauză a Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000 sau a Legii nr. 10/2001,

acest fapt fiind dat ca îndrumare expresă în scopul de a se răspunde criticilor

de nelegalitate aduse sentinței primei instanțe.

Procedând la

admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, trimitere

motivată numai de împrejurarea că prima instanță nu a intrat în cercetarea

fondului, Curtea de Apel Timișoara, fără a răspunde motivelor de apel, a

încălcat prin decizia nr. 92/2009 dispozițiile art. 315 C. proc. civ., ignorând

faptul că deja în primul ciclu procesual se dispusese de către instanța de

recurs stabilirea naturii juridice a imobilelor în litigiu prin

individualizare, aspect care a fost lămurit prin expertiza efectuată în cauză

de către prima instanță în al doilea ciclu procesual.

Urmare a celei de-a

doua casări cu trimitere spre rejudecare, de această dată a apelului, ca urmare

a lipsei de motivare, sarcina instanței era aceea de a răspunde criticilor

formulate în apel, lucru pe care instanța de apel nu l-a făcut.

De altfel, Înalta

Curte observă că în considerentele deciziei nr. 92/2009 nu se rețin argumentele

pentru care s-a considerat ca fondat recursul și indicațiile date de instanța

de recurs instanței de apel, ci numai argumentele pentru care în recurs s-a

considerat nefondată critica privind greșita calificare a căii de atac, ceea ce

dovedește că instanța de apel nu s-a preocupat să urmărească indicațiile ce i

s-au dat, ocazie cu care ar fi observat că trebuia să răspundă criticilor din

apel referitoare la toate cererile cu care prima instanță a fost investită și

care au ca obiect mai multe suprafețe de teren și construcțiile demolate, să

stabilească legea aplicabilă și în cazul imobilului înregistrat sub nr. top. x.

Fără a răspunde

acestor critici, apreciind că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului

cauzei și că nu a administrat probe suficiente pentru stabilirea situației de

fapt, instanța de apel a desființat în mod greșit sentința nr. 1605/2007,

neconformându-se dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. și indicațiilor date de

instanța de recurs, în condițiile în care, în temeiul art. 292 alin. (1) teza

II coroborat cu art. 295 C. proc. civ., putea administra toate probele pe care

le considera necesare pentru lămurirea deplină a situației de fapt, în raport

de care să verifice ulterior aspectele de legalitate ale sentinței apelate, în

limitele cererii de apel.

Celelalte critici

invocate de recurent vizează cauze de nelegalitate care au fost invocate și pe

calea apelului și cărora urmează a li se răspunde de către instanța de apel cu

ocazia analizării motivelor de apel, după casare.

Pentru aceste

argumente și în temeiul art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, va casa decizia recurată

și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile

nr. 92 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 martie 2010.