ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4910/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4910/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 946/PI din

20 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, s-a admis

contestația formulată de reclamanții U.C.(E.), M.M., G.I., K.A. în

contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș.

S-a anulat dispoziția nr. 2271 din

22 octombrie 2004 în limitele suprafeței de 56 mp cu privire la care a obligat

Primarul Municipiului Timișoara să statueze în coordonatele art. 11 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere probele administrate în raport de care s-au reținut următoarele:

Prin notificarea adresată Primăriei

Municipiului Timișoara petentele U.C.(E.), M.(născută U.), G.I. și K.A.(K.) au

solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren

în suprafață de 847 mp situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara,

nr.top.2742/3, înscris în C.F. Timișoara, nr.top. 28027/1.

Prin Dispoziția nr. 2271 din 22

octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara a fost respinsă cererea

reținându-se că imobilul revendicat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, în

raport de dispozițiile art. 1, pct. 1.4. lit. c) din Normele Metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și art. 10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Din C.F. Timișoara,

in extenso

,

rezultă că imobilul evidențiat în această carte funciară a aparținut inițial

reclamantei U.E. și soțului acesteia U.A., iar la înstrăinarea cotei de 2/3 din

imobil, cota de 2/3 din teren a trecut în proprietatea statului în baza Legii

nr. 58/1974.

La data de 19 ianuarie 1979 a fost

evidențiată în C.F. operațiunea de dezmembrare a terenului în sensul că parcela

cu nr.top. 2942/3/1 în suprafață de 624 mp împreună cu casa a fost reînscrisă

în aceeași carte funciară, iar parcela cu 2942/3/2 în suprafață de 791 mp a

fost transcrisă în C.F. nou.

La data de 12 septembrie 1985 s-a

evidențiat o nouă operațiune de dezmembrare a parcelei cu nr. 18027 în parcela

cu nr. 28027/1 casa cu teren în suprafață de 568 mp care se reînscrie în

aceeași C.F., și parcela cu nr. 28027/2 în suprafață de 56 mp care se înscrie

în C.F. cu titlu de expropriere în casa de la nr. 21/1985.

Astfel, suprafața de 791 mp a fost

preluată de către stat în baza Legii nr. 58/1974 ca efect al înstrăinării unei

cote-părți din construcții, iar suprafața de 56 mp a fost preluată prin

expropriere.

Tribunalul a apreciat că în mod

judicios, entitatea notificată a respins cererea reclamantelor de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent în privința suprafeței de 791 mp aferente

construcțiilor asupra cărora a purtat operațiunea juridică de vânzare-cumpărare

intervenită sub imperiul Legii nr. 58/1974, act normativ care prin art. 30, teza

ultimă prevede că „… în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent

acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri

stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.”

Având în vedere că în privința

terenului de 56 mp, preluat prin expropriere, reclamantele au dovedit vocația

la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în nume propriu și

derivată din calitatea de moștenitoare legale ale defunctului U.A., astfel cum

o cer prevederile art. 3 și art. 4 din lege și că bunul a cărui restituire prin

echivalent se solicită, se circumscrie categoriei de imobile preluate abuziv în

patrimoniul statului, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr.

10/2001, tribunalul găsind întemeiată cererea reclamantelor, în baza

dispozițiilor art. 24 alin. (7) și (8) a admis-o și în consecință a anulat

dispoziția atacată în limita suprafeței de 56 mp teren, cu privire la care a

obligat entitatea notificată să statueze asupra notificării în coordonatele art.

11 alin. (4) cu referire la pct. 11.6 din Normele Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Prin decizia nr. 1872 din 21

noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-au

admis apelurile formulate de reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 946 din 20 mai 2005

pronunțată de Tribunalul Timiș.

A fost schimbată, în parte, sentința

în sensul că:

S-a admis, în parte, acțiunea față

de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara și s-a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice.

S-a dispus anularea dispoziției nr.

2271 din 22 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și a fost

obligat acesta să emită o nouă dispoziție care să stabilească măsurile

reparatorii adecvate prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată pentru întreaga

suprafață de 847 mp preluată de stat din patrimoniul reclamantei.

S-au respins celelalte cereri

formulate de reclamantă.

S-au respins ca nefondate apelurile

declarate de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea deciziei de apel s-au

reținut următoarele:

Starea de fapt care redă istoricul

trecerii terenului în discuție din patrimoniul reclamantelor în cel al statului

a fost corect reținută de prima instanță, însă interpretarea ei în sensul

voinței legiuitorului exprimată în conținutul Legii nr. 10/2001 trebuia să

conducă la o altfel de concluzie.

Imobilul în litigiu a constituit

inițial parcela cu nr.top.2742/3 în suprafață de 1415 mp, înscrisă în C.F.

Timișoara, dobândită în proprietate de U.C.(E.) împreună cu defunctul ei soț

U.A.L., conform poziției B 8 a acestei cărți funciare și transnotată în C.F.

Timișoara.

La 12 decembrie 1975, conform

pozițiilor B 4-8 din C.F. Timișoara, cu ocazia vânzării de către proprietari a

cotei de 2/3 părți din imobil pârâtelor G.I. (purtând numele P. la vremea

respectivă) și M.M. fiicelor și soților lor, cota de 2/3 părți din suprafața de

teren a parcelei în discuție a trecut în proprietatea Statului Român în baza

Legii nr. 58/1974. S-a precizat că în urma acestei înstrăinări nu au fost

deposedați de teren, el rămânând în întregime în perimetrul curții lor.

Ulterior, la 19 ianuarie 1979,

conform pozițiilor B 9-13 din aceeași carte funciară, parcela cu nr.top. 2742/3

s-a dezmembrat după cum urmează: parcela cu nr.top. 2742/3/1 constând în casa

cu nr. 10 de pe strada B. și curte în suprafață de 624 mp, rămasă în C.F.

Timișoara, cu starea proprietății neschimbată și parcela cu nr.top. 2742/3/2

constând în teren în suprafață de 791 mp transnotată în C.F. Timișoara în

favoarea Statului Român, conform Decretului nr. 279/1978.

Apoi, la 12 septembrie 1985, parcela

cu nr.top. 2742/3/1, renumerotată cu nr.top. 28027, s-a dezmembrat din nou

astfel: nr.top. 28027/1, constând în casă și curte de 568 mp, reînscrisă în

aceeași carte funciară în favoarea vechilor proprietari și parcela cu nr. 28027/2,

constând în teren de 56 mp, transcrisă în C.F. Timișoara, cu titlu de

expropriere conform Decretului nr. 21/1985 (pozițiile B 12-13 din C.F.

Timișoara). Cu ocazia celor două dezmembrări porțiunile de teren transnotate în

alte cărți funciare au fost integrate în zona de blocuri învecinată.

Din totalul terenului de 1415 mp,

cât a cuprins parcela inițială, au rămas ca suprafață aferentă construcției 568

mp, teren pe care, în temeiul Legii nr. 18/1991, proprietarii tabulari ai

acesteia l-au dobândit prin ordinul Prefectului.

Preluarea terenurilor, de cele mai

multe ori fără plată sau cu o plată derizorie operată în favoarea statului la

momentul încheierii unui act juridic

inter vivos

translativ de

proprietate asupra unor construcții sau cote părți ideale dintr-un imobil,

constituie potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, o preluare abuzivă,

întrucât Legea nr. 58/1974 contravenea prin dispozițiile sale nu numai art. 36

al Constituției din 1965 sub imperiul căreia fusese adoptată ci și instrumentelor

juridice internaționale asumate de Statul Român în acea perioadă.

Tocmai recunoscând caracterul

nelegitim al preluării terenurilor proprietate privată în această modalitate,

printre primele acte adoptate de puterea politică restaurată după decembrie

1989 s-a numărat și cel de abrogare a Legii nr. 58/1974 prin Decretul-lege nr.

1 din 26 decembrie 1989, apreciindu-se că legea a avut un caracter profund

nedrept și contrar intereselor poporului român.

Pentru a da posibilitatea

persoanelor îndreptățite de a beneficia de reparații materiale efective pentru

abuzurile suferite, art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 modificată a permis

atribuirea în proprietate a terenurilor aflate în folosința construcțiilor și

preluate conform Legii nr. 58/1974, măsură de care reclamantele au și

beneficiat însă numai pentru 568 mp teren, iar nu pentru întregul teren

preluat, suprafața de teren fiindu-le atribuită în proprietate prin Ordinul

prefectului, intabulată apoi în C.F. ind. Timișoara, sub nr.top.28087/1.

Întrucât aceasta este întreaga

suprafață de teren, din cei 1415 mp inițiali, pentru care au fost recunoscute

reclamantele ca proprietare, pentru restul de 847 mp li se cuvin măsuri

reparatorii.

Curtea a constatat că cei 56 mp

expropriați de stat în 1985 au fost preluați și din proprietatea reclamantelor

întrucât la acest moment reclamantele și statul erau proprietarii unor cote

părți ideale asupra aceluiași imobil și nu asupra unor părți determinate din

acesta care ar fi putut rezulta în urma unei eventuale sistări de indiviziune.

Prin urmare, după ce cota de 2/3 din

terenul casei din str. B. nr. 10 a trecut la stat conform Legii nr. 58/1974 și

după dezmembrări succesive operate în privința întregului imobil fără ca în

prealabil să fi existat o ieșire din indiviziune, rezultă că exproprierea s-a

făcut atât din patrimoniul reclamantelor cât și din cel al statului.

În aceste condiții, în mod corect

prima instanță a recunoscut dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii pentru

56 mp, însă pentru ca această soluție să fie coerentă în ansamblul său, trebuia

să se constate că ea provine dintr-un teren asupra căruia a operat o preluare

abuzivă conform Legii nr. 58/1974 și să aprecieze în acest fel că și pentru

restul terenului preluat reclamantelor trebuie să le fie recunoscut același

drept.

Deși art. 1.4 lit. c) din Normele de

aplicare a Legii nr. 10/2001 precizează că într-o astfel de situație în care se

află reclamantele nu această lege ci Legea nr. 18/1991 este aplicabilă, iar

Primarul Municipiului Timișoara și-a însușit acest argument respingându-le

notificarea, Curtea a apreciat că Legea nr. 10/2001 este cea aplicabilă în

cauză.

Ceea ce se putea solicita conform

Legii nr. 18/1991 li s-a acordat reclamantelor prin emiterea Ordinului

prefectului de atribuire în proprietate a 568 mp din terenul preluat.

Pentru restul de teren reclamantele

nu mai pot beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 18/1991 ci de ale

Legii nr. 10/2001 pentru că există un argument de text în această lege care le

confirmă susținerile.

Astfel, art. 1.4 lit. c) al normelor

menționate este parțial contrazis de art. 8.1. alin. (2) ale acelorași norme în

sensul că Legea nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport cu

celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar

inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare a legii

acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care nu au fost

restituite integral persoanelor îndreptățite până la intrarea ei în vigoare,

deci tocmai situația în care se află reclamantele.

Pentru că temeiul juridic corect al

solicitărilor reclamantelor este acest text, iar nu art. 1.4. lit. c) din

norme, nu este necesar a se mai constata pe cale incidentală excepția de

nelegalitate a acestuia din urmă.

Curtea a respins ca neîntemeiată cererea

de obligare a pârâților în mod direct la plata despăgubirilor cuvenite cu

argumentul că această cerere excede cadrului procesual al Legii nr. 10/2001 pe

care ele și-au bazat acțiunea, instanțele neputând să se substituie autorității

administrative competente a emite dispoziția prevăzută în acest sens de lege.

Aceleași argumente care susțin

apelul reclamantelor se opun admiterii apelului instituțiilor emitente pârâte,

motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat acest apel.

Totodată, Curtea a admis apelul

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș, a schimbat în

parte sentința și a respins acțiunea față de această instituție întrucât

potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Ministerul Finanțelor Publice nu are

nici o abilitare legală de a interveni în această procedură, astfel că nu

justifică calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva deciziei de apel au

declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și reclamanții.

Reclamanții au criticat decizia

pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a admis în

întregime apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, deși calea de atac

viza nu numai lipsa calității procesuale pasive a acestor instituții, ci și

fondul cauzei.

Instanța de apel, anulând în

întregime dispoziția atacată, trebuia să soluționeze ea însăși notificarea,

dispunând asupra naturii măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți, în

conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în

considerarea faptului că Primarul Municipiului Timișoara a soluționat deja

notificarea.

Pârâții Primarul Municipiului

Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au criticat decizia de

apel pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.:

Terenul revendicat a trecut în

proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, conform C.F. Timișoara.

Exproprierile ulterioare, în temeiul

Decretului nr. 279/1978 și a Decretului nr. 21/1998, evidențiate în C.F.

Timișoara se referă la un teren care se află deja în proprietatea statului.

Legea nr. 10/2001 și Normele

Metodologice de aplicare a prevederilor acestei legi aprobate prin H.G. nr.

498/2003 prevăd că Legea nr. 58/1974 nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Situația de fapt a fost reținută în

decizia de apel, urmând să se stabilească dacă în raport cu aceasta a avut loc

o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, din întreaga suprafață de

teren de 1415 mp, prin dezmembrări succesive, s-a reținut în proprietatea

titularilor de la imobilul în cauză o suprafață de 568 mp.

Se constată că au avut loc

dezmembrări ca urmare a intervenirii unor decrete de expropriere și preluarea

în acest fel în proprietatea statului a unei suprafețe de 847 mp, fără ca în

prealabil să aibă loc o sistare a stării de indiviziune asupra terenurilor.

Această indiviziune a rezultat în

urma înstrăinării de către proprietari a unei cote de 2/3 din imobilul

construcție în anul 1975 iar ca urmare, în temeiul art. 30 din Legea nr.

58/1974, a trecut în proprietatea statului cota aferentă de 2/3 din teren.

În condițiile în care prin Ordinul

Prefectului, emis în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, s-a emis

titlu de proprietate pentru suprafața de 568 mp, ca suprafață preluată în

temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în mod evident cota de 1/3 care a

aparținut proprietarilor care au înstrăinat numai 2/3, este inclusă în terenul

care se află în proprietatea statului.

Pe lângă acest aspect, din suprafața

de 2/3 preluată în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, s-a constituit titlu de

proprietate în sensul Legii nr. 18/1991 numai pentru 568 mp.

Prin Legea nr. 18/1991 [art. 36

alin. (3)] s-a soluționat problema terenurilor preluate în baza art. 30 din

Legea nr. 10/2001 în sensul că s-a recunoscut în favoarea dobânditorilor

construcțiilor dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru

terenul aferent construcțiilor cumpărate.

Având în vedere că diferența de

teren până la cota de 2/3 nu este liberă, fiind aferentă blocurilor de locuințe

edificate în zonă, nu poate fi eliberat titlu de proprietate dobânditorilor

construcțiilor în condițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Ținând cont de faptul că prin

această lege s-a conferit drept/vocație asupra terenului preluat conform art.

30 din Legea nr. 58/1974 dobânditorilor construcției, dar că dată fiind

situația generată de exproprieri acest drept/vocație nu poate fi exercitat

efectiv, deși posesia a fost deținută până la data exproprierilor, se constată

că se poate apela la dispozițiile speciale de reparații prevăzute de Legea nr.

10/2001.

În ceea ce privește critica

formulată de reclamanți în sensul neadmiterii, în parte, a apelului formulat de

Ministerul Finanțelor Publice se constată că apelul, ca și cale de atac, este

privit în ansamblu, urmând ca în cazul în care diferite critici nu sunt fondate

să se prezinte motivele pentru care nu sunt primite, fără a fi redate în

dispozitiv criticile care nu au fost soluționate favorabil.

Pe de altă parte, reclamanții au

interes să formuleze critici privind modul de soluționare a apelului formulat

de cealaltă parte, numai în măsura în care, prin modul de soluționare a

criticilor, le sunt vătămate interesele.

Înalta Curte constată că în mod

corect a fost soluționată cauza de către prima instanță, prin dispunerea

Primarului Municipiului Timișoara să emită dispoziție conform textelor legale

incidente, în condițiile în care notificarea nu a fost soluționată pe fond,

conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În considerarea celor reținute mai

sus și cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să

dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Primarul municipiului Timișoara, Consiliul Local al

municipiului Timișoara și de reclamantele U.C.(E.), M.M., G.I., K.A. împotriva

deciziei civile nr. 1872 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2006.