ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1872/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 102/ F din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr. 937/2004 au fost respinse, ca nefondate plângerile formulate de petiționarii Șt.I. și Șt.G. împotriva rezoluției din 13 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 120/P/2004, fiind obligați petiționarii la câte 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Petiționarii Șt.I. și Șt.G.

au formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, plângere penală împotriva notarului public G.A., cu sediul biroului notarial în municipiul Curtea de Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., motivat de faptul că, cu ocazia autentificării contractului de vânzare-cumpărare nr. 2561 din 14 mai 2004, ce a avut ca obiect suprafața de 4.000 mp. teren, nu s-a preocupat de identificarea adevăratului proprietar al terenului. Pe baza actelor premergătoare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin rezoluția din 13 iulie 2004, dată în dosarul nr. 120/P/2004 a dispus neînceperea urmăririi penale. Parchetul a reținut că notarul public G.A.

„a întocmit contractul de vânzare-cumpărare pe baza documentelor prezentate de părți, astfel că el nu a încălcat nici o dispoziție legală cu privire la întocmirea acestuia și nici nu a consemnat date care să nu corespundă adevărului.” Împotriva rezoluției parchetului, petiționarii Șt.I. și Șt.G. au formulat plângeri și de această dată, susținând că în contractul de vânzare-cumpărare, notarul public a consemnat împrejurări neconforme adevărului, în sensul că vânzătoarea este proprietare terenului ce a făcut obiectul vânzării. Examinând rezoluția pronunțată, în raport cu critica formulată și în conformitate cu art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că plângerile sunt neîntemeiate, reținând că la data de 14 mai 2004, notarul public G.A.

a autentificat contractul nr. 2561, având ca obiect suprafața de 4.000 mp. teren situat în intravilanul comunei Cocu, sat Richițele, vânzătoare fiind M.D., iar cumpărător fiul acesteia, M.L.C. La întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, notarul public a avut în vedere actul încheiat la 14 octombrie 1978, legalizat de fostul comitet executiv al Consiliului Popular al comunei Cocu, județul Argeș, în care se preciza că „M.A. a cumpărat în numele și pentru fratele său M.C. (soțul vânzătoarei M.D., în prezent decedat) de la numitul Șt.C. casa de locuit, grajdul precum și terenul aferent în suprafață de 4.356 mp., situate în comuna Cocu, sat Richițele, județul Argeș”. Tot astfel, notarul public a avut în vedere, la întocmirea actului și adeverința de rol nr. 1204, precum și certificatul fiscal nr. 1203/2004 prin care Primăria comunei Cocu atesta că vânzătoarea M.D.

figurează în rolul agricol cu terenul vândut. Nu este lipsit de semnificație faptul că, atât terenul cât și construcțiile aflate pe acesta au fost folosite în mod neîntrerupt și netulburat de către vânzătoarea M.D. împreună cu soțul ei, până la deces, începând cu anul 1978 și până în prezent, fără ca petiționarii Șt.I. și Șt.G. să pretindă vreun drept de proprietate, așa cum au făcut-o în prezenta plângere. Prin urmare s-a constatat că în sarcina notarului public nu se poate reține infracțiunea de fals intelectual prin atestarea unor fapte neconforme adevărului, referitoare la dreptul de proprietate al vânzătoarei, aceasta, deoarece infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., imputată notarului public este o infracțiune de intenție caracterizată prin urmărirea de către făptuitor a producerii rezultatului socialmente periculos al faptei sale, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen legal, recursuri petiționarii Șt.I. și Șt.G., criticând sentința pronunțată pentru nelegalitate, arătând în scris că au dovedit că prin actul încheiat cu intenție directă de către notarul public G.A. se caută a se paraliza dreptul lor de moștenitori ai autorului Șt.M.G., că li s-a reconstituit dreptul de proprietate, fiindu-le eliberat titlul de proprietate nr. 127.910 din 12 mai 2004, fiind ilegal a se susține că prin contractul incriminat fostul soț și respectiv tată al vânzătoarei M.D. ar fi achiziționat terenul printr-o simplă chitanță de mână în anul 1978, când autorul lor era membru cooperator și terenurile erau scoase din circuitul civil.

Recurenții apreciază că este fals actul întocmit de notarul public G.A., deoarece pentru întocmirea și autentificarea actului de vânzare-cumpărare era obligat ca în conformitate cu dispozițiile art. 70 din Regulamentul privind aplicarea Legii nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 710/C/1995 al Ministerului Justiției să solicite părților să prezinte actele necesare (actul de proprietate al celui ce vinde, certificat de sarcini, certificat fiscal).

De asemenea, recurenții consideră vânzarea-cumpărarea ca fiind nelegală, întrucât înstrăinarea imobilelor presupune numai existența actelor autentice, actele sub semnătură privată fiind excluse, astfel că în mod fraudulos s-a recurs la autentificarea actului incriminat, notarul public făcându-se vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 36/1995 care reglementează activitatea sa, în sensul că nu și-a îndeplinit obligația de a desluși raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care îl încheie, nu a urmărit cu sinceritate scopul dorit de părțile contractului pe care l-a autentificat, Hotărârea nr. 70/1991 a Comisiei Județene de aplicare a Legii fondului funciar rămânând definitivă, materializându-se în titlu de proprietate din 12 mai 2004, solicitând admiterea recursului, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. În recurs, Înalta Curte a dispus atașarea dosarului nr. 120/P/2004 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, punând în vedere recurentului petiționar Șt.I. să depună plicul cu data la care a primit comunicarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 120/ P din 13 iulie 2004, numărul de înregistrare a plângerii la procurorul general și, de asemenea, să facă dovada datei la care a primit răspunsul de la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. La dosarul prezentei cauze a fost atașat dosarul solicitat, precizându-se în adresa de înaintare mențiunea că la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești nu s-a soluționat plângere privind temeinicia soluției dată în dosarul nr. 120/P/2004 conform art. 278 C. proc.

pen. În recurs, la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise ale intimatului G.A. prin care se solicită respingerea recursurilor petenților Șt.I.

și Șt.G., arătând că la data de 14 mai 2004 s-au prezentat la sediul biroului M.D., în calitate de vânzătoare și fiul său M.L.C., în calitate de cumpărător care i-au solicitat să redacteze și să autentifice un contract de dispoziție pentru suprafața de 4.000 mp teren din care, 1000 mp curți și construcții și 3000 mp arabil, situat în intravilanul comunei Cocu, sat Richițele de Jos, județul Argeș, teren ce a fost dobândit de către vânzătoarea M.D., prin cumpărare împreună cu defunctul ei soț M.C., decedat la data de 10 februarie 2004 printr-un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 octombrie 1978 la sediul fostului Consiliu Popular al comunei Cocu, județul Argeș, de la fostul vânzător Șt.C., împreună cu o casă de locuit și un grajd, care ulterior încheierii antecontractului au fost demolate, rămânând în proprietate numai terenul menționat, precizând actele depuse.

Intimatul menționează aspecte în drept privind convenția încheiată între părți sub imperiul Legilor nr. 58 și nr. 59/1974, faptul că dacă la acea dată se încheia un act autentic pentru teren și construcții, beneficiarul cumpărător dobândea în deplină proprietate și posesie construcțiile, iar terenul trecea în proprietatea statului, dându-i-se beneficiarului cumpărător numai dreptul de folosință, iar după abrogarea legilor menționate s-a revenit la regula dreptului comun în materie, prevăzută de art. 1310 C. civ., potrivit căreia „toate lucrurile care sunt în comerț pot fi vândute, afară numai dacă vreo lege a oprit aceasta”. Întrucât la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și până la data de 14 mai 2004, când s-a încheiat contractul autentificat sub nr. 2561/2004, moștenitorii defunctului M.C.

au stăpânit imobilul, în mod continuu, pașnic, public, liber, netulburați de nimeni, sub nume de proprietar, iar promitentul vânzător Șt.C. a predat imobilul în mâna cumpărătorilor și de la aceștia a primit prețul pretins în sumă de 11.000 lei a considerat proprietari ai terenului pe beneficiarii cumpărători M.D. și M.C. De asemenea, intimatul arată că recurenții la data de 10 iunie 2004 au introdus acțiune de revendicare pentru terenul descris, acțiune ce le-a fost respinsă conform sentinței civile nr. 4556/2004 dată în dosarul nr. 5838/2004 al Judecătoriei Pitești, întrucât nu aveau calitate procesuală activă, iar faptul că ulterior au dobândit titlul de proprietate nr. 127910/2004 de care nu a avut cunoștință la întocmirea contractului este lipsit de relevanță, întrucât antecontractele obliga numai părțile semnatare, cu obligația de a face, existând două soluții pe care le poate da instanța sesizată.

Potrivit art. 716 C. proc. civ., părțile contractante pot renunța la certificatul de sarcini al imobilul, iar la acea dată, potrivit Legii nr. 7/1996 întocmirea documentației cadastrale nu era obligatorie, cartea funciară fiind nedefinitivă, anexând mai multe înscrisuri. Petiționarii în concluziile orale, în dezbateri au solicitat admiterea recursurilor, învederând că își mențin plângerile formulate, depunând la dosar mai multe înscrisuri, respectiv adresa nr. 120/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, plicul de expeditor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, copia titlului de proprietate nr. 127.910 din 12 mai 2004. Examinând recursurile declarate de petiționarii Șt.I.

și Șt.G. împotriva sentinței instanței de fond în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., cât și din oficiu potrivit art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile petiționarilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondate, plângerile petiționarilor Șt.I. și Șt.G. Înalta Curte consideră că a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public G.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., deoarece fapta nu există.

Așa cum rezultă din cauză au fost examinate criticile formulate de petiționari, în raport cu persoana și fapta pretins a fi săvârșită de către acesta, constatându-se că nu poate fi avută în vedere, deoarece notarul public G.A. a avut în vedere la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, actul încheiat la 14 octombrie 1978 legalizat de fostul comitet executiv al Consiliului Popular al comunei Cocu, județul Argeș, adeverința de rol nr. 1204, precum și certificatul fiscal nr. 1203/2004 prin care Primăria comunei Cocu atesta că vânzătoarea M.D. figurează în rolul agricol cu terenul vândut, astfel că nu a încălcat nici o dispoziție legală cu privire la întocmirea contractului și nici nu a consemnat date care să nu corespundă adevărului.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului probator administrat, analizându-se condițiile în care a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare reclamat, constatând motivat că nu se poate reține în sarcina notarului public infracțiunea de fals intelectual. Astfel, criticile formulate de recurenții petiționari nu pot fi avute în vedere, deoarece prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale prin sentința pronunțată, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. De asemenea, Înalta Curte, în recursurile declarate de petiționari nu poate examina admisibilitatea plângerilor formulate de către aceștia în raport cu lipsa rezoluției procurorului general asupra soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă inițial de procuror, deoarece s-ar încălca principiul neagravării situației în propriul recurs.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, pe baza evaluării ansamblului probelor administrate, neconstatând nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii Șt.I. și Șt.G. împotriva sentinței penale nr. 102/ F din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga fiecare recurent petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii Șt.I. și Șt.G. împotriva sentinței penale nr. 102/ F din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe fiecare recurent petiționar la plata sumei de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2005.