ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2928/2006

Asupra recursului în de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1573 din 17 decembrie 2004, Tribunalul Timiș a admis

contestația formulată de contestatoarea L.C. în contradictoriu cu pârâții

Primarul și Primăria Municipiului Timișoara, sens în care a anulat Dispoziția

nr. 899 din 20 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și a

obligat pe pârâtă să soluționeze cererea formulată de petentă prin notificarea

nr. 75 din 11 februarie 2002.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea formulată în

baza Legii nr. 10/2001, petenta a solicitat restituirea în natură a terenului

situat în Timișoara, identificat în C.F. Timișoara, în cotă de 2262/456669

părți, respectiv 1487/456669 părți din C.F. Timișoara și 775/456669 părți din

C.F. Timișoara, iar prin Dispoziția nr. 889/2004 a fost respinsă notificarea cu

motivarea că terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, acesta a trecut

în proprietatea privată a Municipiului Timișoara și în administrarea Primăriei

Municipiului Timișoara în baza Legii nr. 18/1991, prin Ordinul prefectului nr.

947/1999, iar petenta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a

dreptului invocat, necompletând dosarul în termenul prevăzut de lege.

Prima instanță a mai reținut că

soluția dată de pârât este greșită, deoarece argumentul acestuia potrivit

căruia terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 este

infirmat de dovezile existente la dosar, respectiv, extrasele de C.F. în

extenso Timișoara și extrasele din planul cadastral al municipiului Timișoara

din care rezultă că terenul solicitat de contestatoare este situat în

intravilanul localității, astfel că intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prima instanță a mai reținut că

trecerea unei părți din terenul evidențiat în C.F. Timișoara în domeniul privat

al Municipiului Timișoara nu poate conduce la concluzia că petenta nu poate

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru bunurile preluate de

stat de la antecesorii săi.

În fine, prima instanță a mai

reținut că petenta a făcut dovada vocației succesorale în raport cu foștii

proprietari tabulari ai terenului solicitat, S.C. și S.S.

Soluția primei instanțe a fost

confirmată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr.

1307 din 30 mai 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Primarul

Municipiului Timișoara.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Susține, astfel, că potrivit art. 8

din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror

regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/2001 și Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor

forestiere. Art. 6 din aceeași lege prevede că intră sub incidența Legii nr.

10/2001 în vederea restituirii sau acordării de despăgubiri persoanelor

îndreptățite numai terenurile aflate în intravilanul localităților. Or, la data

apariției Legii nr. 10/2001, terenul solicitat se află în extravilanul

localității, fiind trecut în intravilanul acesteia în cursul anului 2002.

Mai arată că la momentul apariției

Legii nr. 10/2001 terenul solicitat se afla în extravilanul localității, fiind

trecut în proprietatea Municipiului Timișoara prin Ordinul prefectului nr.

947/1999 iar apoi, în intravilanul localității prin hotărârea consiliului

local.

Recurentul-pârât a mai susținut că

autoarea notificării nu a făcut dovada de persoană îndreptățită și a dreptului

pretins, întrucât nu a completat dosarul în termenul prevăzut de Legea nr.

10/2001, prelungit prin Legea nr. 289/2003 până la 1 iulie 2003, după expirarea

căruia actele doveditoare nu mai pot fi admise ca probe.

Examinând decizia atacată prin

prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Conform art. 6.1 lit. c) din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

498/2003, cu referire la art. 6 din lege, fac obiectul Legii nr. 10/2001,

„terenurile din intravilan neocupate de construcții sau care nu au făcut

obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza

legilor speciale anterioare (denumite în continuare disponibile), indiferent de

afectațiunea juridică actuală a acestora, fiind fără relevanță juridică calificările

Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare, sau alte acte normative

subsidiare acestora”.

De asemenea, conform art. 8.1 din

aceleași Norme, cu referire la art. 8 din lege, „restituirea în natură a

terenului (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităților intră

sub incidența procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este

disponibil (deci nu este ocupat de construcții ale terților ori pe terenul

respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane

cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare)”.

Cum, în speță,

contestatoarea-intimată a făcut dovada cu extrasul de C.F. și planul cadastral

că terenul în litigiu este situat în intravilanul localității, în mod just instanța

de fond cât și instanța de apel au reținut ca neavând relevanță faptul că la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era în extravilanul localității,

față de principiile prevalenței restituirii în natură și respectării

reglementărilor referitoare la proprietate cuprinse în Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de

România prin Legea nr. 30/1994, principii consacrate de Legea nr. 10/2001 și al

Normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia și față de faptul că până

în prezent nu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane

îndreptățite, în temeiul legilor anterioare (Legea nr. 18/1991 și Legea nr.

1/2000).

Mai mult decât atât, din chiar

adresa depusă de pârât la dosar, rezultă că terenul în litigiu a fost cuprins

în extravilanul municipiului Timișoara doar în perioada 1997-2002.

Pe cale de consecință, la data

preluării abuzive a terenului din care fac parte și cotele-părți deținute de

contestatoare, terenul era situat în intravilan.

De asemenea, dacă se are în vedere

notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. D 06

X 2000697 din 13 februarie 2002, rezultă că la data depunerii notificării,

terenul era situat în intravilan.

În atare situație, terenul în

litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001 și raportat la modificările aduse prin

Legea nr. 247/2005 care a complinit lipsurile art. 8 din Legea nr. 10/2001,

prevăzând, în mod expres, data la care terenul trebuie să fie situat în

intravilan pentru a intra sub incidența acestei legi, respectiv, la data

preluării abuzive sau la data notificării.

Referitor la cel de al doilea motiv

de recurs, nici acesta nu poate fi primit, în condițiile în care, în mod just,

atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că

intimata-contestatoare a depus la dosarul administrativ toate actele cu care

aceasta a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită și a dreptului de

proprietate.

Împrejurarea că aceasta a depus

toate actele solicitate rezultă și din faptul că, ultima adresă a pârâtului,

(fila 33 dosar fond) este din data de 1 aprilie 2003, iar contestatoarea a

depus actele solicitate în data de 17 aprilie 2003, deci anterior împlinirii

termenului de decădere prevăzut de dispozițiile legale.

Pe de altă parte, chiar dacă

contestatoarea nu ar fi depus la dosarul administrativ înscrisurile în

dovedirea calității sale de persoană îndreptățită, aceasta putea complini

lipsurile de probațiune în fața instanței, drept care derivă din necesitatea

asigurării unui proces echitabil, cu toate garanțiile procesuale pe care o

procedură judiciară le antrenează și care implică, între altele, dreptul la

apărare, dreptul de a administra probe, etc., exigențe ce decurg din art. 6 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și

urmează a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 1307/A din 30 mai 2005 a

Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2006.