ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1307/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1307/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 324

din 7 octombrie 2004, Tribunalul Maramureș a dispus condamnarea inculpatului

F.A. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare

de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit.

b) C. pen., cu consecințele prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv,

începând cu 28 decembrie 2003 la zi.

În baza art. 14 C. proc.

pen. și a art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții

civile B.D. despăgubiri civile astfel: - 41.200.000 lei despăgubiri materiale

și 120.000.000 lei despăgubiri morale.

A fost respinsă cererea părții

civile B.D. de obligare a inculpatului la plata unei rente unare viagere.

În baza art. 14 C. pen. și

art. 998 C. civ., inculpatul a mai fost obligat să plătească părților civile

B.S. și N. suma de câte 70.000.000 lei despăgubiri morale.

S-a dispus obligarea

inculpatului în favoarea părții civile C.A.S. Maramureș la plata sumei de

2.763.777 lei despăgubiri civile cu dobânda legală aferentă.

În baza art. 193 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească fiecărei părți civile suma de câte

2.000.000 lei cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 16.400.000 lei

cheltuieli judiciare.

A reținut instanța că, în

după-amiaza zilei de 25 decembrie 2003, inculpatul F.A. se afla în stare de

ebrietate și pe șoseaua principală din localitatea Libotin, s-a întâlnit cu

numitul B.G., în apropierea unui bar. Între cei doi a intervenit un conflict

spontan, împrejurare în care inculpatul a lovit victima cu pumnii și picioarele

peste cap și abdomen.

Urmare loviturilor primite

în zona abdominală, B.G. a decedat la 27 decembrie 2003 în Spitalul Județean

Baia Mare.

Potrivit raportului de

expertiză medico-legală nr. 1596/302 din 19 ianuarie 2004 întocmit de Serviciul

medico-legal județean Baia Mare moartea numitului B.G. a fost violentă și s-a

datorat unei rupturi traumatice de ileon cu peritonită și stare toxico-septică.

Leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire cu corp dur posibil

pumn, picior și strivirea intestinului subțire între acesta și coloana

vertebrală. Între agresiunea din data de 25 decembrie 2003 (leziunile

constatate la autopsie) și deces există o legătură directă de cauzalitate.

Tratamentul medical aplicat a fost corect.

Raportat la această stare de

fapt s-a apreciat că în speță fapta inculpatului F.A. întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen.

Cu privire la modul de

individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a avut

în vedere faptul că acesta nu are antecedente penale, și-a recunoscut doar

parțial fapta, precum și gradul de pericol social concret al faptei, primul

element fiind reținut ca și circumstanță atenuantă fiind în consecință

incidente prevederile art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a formulat apel, prin care a solicitat desființarea sentinței și a

se dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost

atacată, deoarece prin pronunțarea ei, nu a fost rezolvat fondul cauzei.

Astfel, în mod greșit

instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de

lovituri cauzatoare de moarte, deși există îndoieli cu privire la exactitatea

concluziilor raportului de expertiză medico-legală.

În susținerea motivelor de

apel, inculpatul a arătat că în raportul medico-legal criticat nu au fost

consemnate existența unor leziuni externe (echimoze) la nivelul abdomenului și

nici nu există consemnată vreo mențiune în acest sens.

Avându-se în vedere concluzia

finală a raportului, respectiv a leziunii ce a produs moartea victimei, trebuie

să se arate dacă aceasta este consecința unui mecanism direct (lovire) sau

indirect (prin cădere sau compresiune) asupra abdomenului și dacă se putea

produce printr-o simplă cădere pe un plan dur.

Se impune să se precizeze

modalitatea în care s-a produs efectiv ruptura de ileon, dată fiind ruptura în

lungime de 15 cm, posibilul corp contondent care ar fi produs leziunea, poziția

victimă-agresor la momentul aplicării loviturii și dacă leziunile medico-legale

interne și externe pe care ar fi trebuit să le prezinte victima, în raport de

cele constatate.

Raportul medico-legal

trebuia să se precizeze dacă ruptura de intestin putea interveni pe fondul unei

boli preexistente TBC, boală renală și care să fi contribuit la accelerarea

procesului de lichefiere a țesutului de la nivelul peretelui intestinal al

abdomenului victimei, raportat la aspectul membranelor găsite intraoperator.

Se impune precizarea

existenței raportului direct de cauzalitate între agresiunea din 25 decembrie

2003 și decesul victimei sau leziunea tanato-generatoare și care poate data

anterior acestei date.

În raportul medico-legal nu

s-a indicat simptomologia aferentă unei peritonite vechi de 3 zile și

intervalul de timp la care trebuia să apară simptomele, în raport de momentul

agresiunii și dacă victima mai putea servi masa sau băuturi alcoolice ori putea

face un efort cu deplasarea pe jos, pe o distanță de 2-7 km.

Și în final, dacă tehnica

operatorie descrisă în foaia de observație, a fost adecvată în raport de

intervenția chirurgicală efectuată asupra victimei.

Pe fondul existenței acestor

neclarități în mod greșit instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului,

care într-adevăr a lovit victima, dar numai în zona capului.

Curtea de Apel Cluj, prin

decizia penală nr. 330 din 30 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul

declarat de inculpat.

A motivat instanța de apel

că loviturile cu pumnii și picioarele aplicate victimei sunt recunoscute de

către inculpat, în declarația dată la urmărirea penală la data de 28 decembrie

2003, în prezența apărătorului.

Din raportul de expertiză

medico-legală a rezultat că în urma agresiunii inculpatului asupra victimei,

aceasta a suferit o ruptură traumatică de ileon, cu peritonită și stare

toxio-septică, moartea violentă a acesteia survenind la 27 decembrie 2003.

Din concluziile raportului

de expertiză medico-legală rezultă că leziunea tanato-generatoare s-a putut

produce prin lovire cu un corp dur, posibil pumn, picior și strivirea

intestinului subțire, între acesta și coloana vertebrală, iar între agresiunea

din 25 decembrie 2003 respectiv leziunile constatate la autopsie și deces,

există o legătură directă de cauzalitate.

În aceste condiții, în mod

corect instanța de fond a reținut în sarcina apelantului, săvârșirea

infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183

C. pen.

Susținerea inculpatului că

nu se face vinovat de decesul victimei deoarece i-a aplicat numai lovituri în

zona capului și că inexistența unor leziuni externe (echimoze) întărește

această apărare, se apreciază ca neîntemeiată.

În conținutul raportului de

expertiză medico-legală, la examinarea internă a aspectului abdomenului (pct.

4), coroborat cu planșele foto color, s-a remarcat că pereții abdominali care

sunt infiltrați cu sânge, anterior-paramedian, între fascie și mușchiul

abdominal drept, precum și între mușchi și seroasa parietală, ceea ce denotă o

urmă a unei intervenții violente.

Modul activ în care a

acționat inculpatul, prin aplicarea unor lovituri cu piciorul încălțat cu

gheată victimei, așa cum a recunoscut, dar care s-au aplicat din poziția

verticală în care se găsea apelantul, și față în față cu victima, rezultatul

agresiunii nu se putea prezenta sub forma unei compresiuni, apăsare, proiectare

sau călcare, ce pot antrena doar ivirea unor leziuni primare la nivelul dermei.

S-a motivat la pct. 4 al

raportului de expertiză că sufuziunea de sânge ce s-a format prin infiltrarea

cu sânge a țesutului subcutanat celulo-adipos apare ca un element de legătură

între acțiunea mecanică a loviturii cu piciorul încălțat și ruptura organului

intern. Acest efect s-a instalat ca urmare a cedării peretelui intestinului, în

locul în care presiunea cu care s-a acționat a întrecut rezistența peretelui

intestinului, având o contraforță, cea a sistemului osos al coloanei

vertebrale.

De altfel, chiar și ruperea

hainelor pe care le-a purtat victima s-a evidențiat în zona abdomenului și

coincid zonei în care s-au găsit urmele loviturii conform raportului

medico-legal.

Prin urmare, prin mecanismul

în care a acționat inculpatul așa cum a fost conturat, în urma propriei

recunoașteri, coroborată cu concluziile expertizei medico-legale, prima

instanța corect a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de

loviri cauzatoare de moarte.

În lipsa unor informații de

ordin medical, privind eventualele boli preexistente ce ar fi contribuit la

accelerarea procesului de lichefiere a țesutului a nivelul peretelui intestinal

al abdomenului, nu se poate reține o posibilă cauză ce ar fi precedat nașterea

efectului ce a dus la deces, dacă nu s-ar fi interpus acțiunea inculpatului,

așa cum a fost conturată din probele administrate.

În aceste condiții nu se

impune completarea raportului de expertiză medico-legală și nici efectuarea

unei noi lucrări.

În prezenta cauză,

inculpatul nu a putut dovedi o eventuală altă agresiune asupra victimei, care

s-a găsit într-o stare medicală corespunzătoare.

La stabilirea pedepsei

aplicate inculpatului prima instanță a avut în vedere toate criteriile generale

de individualizare, prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al faptei, dar și elementele ce caracterizează persoana apelantului,

recunoscându-i-se circumstanțele personale de atenuare a pedepsei prevăzută de

art. 74 C. pen., cu efectul prevăzută de art. 76 C. pen.

Și latura civilă a cauzei a

fost rezolvată corespunzător, inculpatul arătând că este de acord cu plata lor,

până la nivelul la care vor fi probate și în prezența stabilirii vinovăției sale,

împrejurare ce s-a conturat în prezentul dosar.

Împotriva acestei decizii

penale a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate, întrucât

greșit s-a reținut vinovăția sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C.

pen., fără efectuarea unei noi expertize care să stabilească legătura de

cauzalitate între loviturile aplicate de inculpat și decesul victimei.

Recursul declarat de

inculpat nu este fondat.

În cauză au fost

administrate toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet și

just apreciate, situația de fapt fiind corect reținută, încadrarea juridică

dată faptei este legală, iar vinovăția inculpatului rezultă fără dubiu din

actele dosarului.

În cauză nu se contestă că,

în ziua de 25 decembrie 2003, inculpatul a aplicat lovituri victimei cu pumnii

și picioarele, situație confirmată și de acesta în declarația dată la procuror

în prezența apărătorului.

După efectuarea expertizei

medico-legale care a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a

datorat unei rupturi traumatice de ileon cu peritonită și stare toxico-septică,

iar leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovirea cu un corp dur

(posibil pumn, picior) și strivirea intestinului subțire, inculpatul în cursul

cercetării judecătorești pentru a fi exonerat de răspunderea penală pentru

decesul victimei, a revenit parțial asupra declarației dată la urmărirea

penală, în sensul că a aplicat victimei lovituri numai în zona capului.

Corect instanțele au

înlăturat apărarea formulată de inculpat, în condițiile în care s-a stabilit

că, în ziua de 25 decembrie 2003, victima a avut conflict numai cu inculpatul,

iar membrii familiei victimei, audiați ca martori, au relatat că victima acuza

dureri de abdomen, în urma loviturilor aplicate de inculpat.

Pe de altă parte, loviturile

aplicate victimei în zona abdomenului, sunt probate și cu planșele fotografice

din care rezultă că leziunile constatate în această zonă și planșele

fotografice ale hainei victimei, care prezintă rupturi în zona abdomenului.

Solicitarea inculpatului de

a se efectua o nouă expertiză medico-legală corect a fost respinsă de către

instanțe, ca nefiind utilă cauzei.

Întrucât motivele de recurs

invocate de inculpat nu sunt întemeiate, iar din examinarea actelor dosarului

nu se constată existența unor cauze de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în

conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Se va deduce din pedeapsă

arestarea preventivă de la 28 decembrie 2003 la zi.

Recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.A., împotriva deciziei penale nr. 330 din 30 noiembrie

2004 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 28 decembrie 2003

la 22 februarie 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2005.