ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7900/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9

aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții S.E., B.E., P.I.G. și H.A.

au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Timișoara pentru

anularea dispoziției nr. 563 din 8 martie 2004 emisă de acesta cât privește

respingerea notificării nr. 94 din 7 februarie 2002.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că antecesorul său, S.A. a avut în proprietate mai multe imobile.

Un prim imobil, întabulat în C.F. inițial

Timișoara, cu nr.top 23588 și 23589 actual devenit nr. 18055, deși a fost

revendicat în temeiul Legea nr. 18/1991 nici până în prezent nu a fost

retrocedat. Acest teren, fiind extravilan, reclamanții au fost de acord că

procedura revendicării își urmează calea de soluționare prevăzută de Legea nr. 18/1991.

Un al doilea imobil, întabulat în C.F.

Timișoara, în prezent nr. 23587, ca fiind în proprietatea antecesorului lor, M.Ș.,

imobil compus dintr-un teren de 2140 mp și o casă, astăzi demolată, a fost

preluat abuziv de către stat în 1966.

Reclamanții, pentru acest din urmă

imobil, au considerat că sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru casa demolată

chiar și în situația în care în C.F. a rămas înscris dreptul de proprietate al

antecesorului lor, pentru că statul nu și-a întabulat proprietatea preluată

abuziv.

Pretențiile și le-au întemeiat în

drept pe dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 10/2001.

Ulterior introducerii acțiunii

reclamanții au formulat precizări arătând că plângerea este îndreptată

împotriva Dispoziției nr. 563 din 6 iunie 2004 cu privire la notificările nr. 94

din 7 februarie 2002 și, respectiv 108 din 11 februarie 2002.

Prima notificare vizează imobilul

casă, curte și fânaț de 2140 mp în Seliște, înscris în C.F. nr.top 23587 iar a

doua notificare privește terenurile de 50570 mp cu nr.top 23588 și de 1 ha și

2624 mp cu nr.top 23589 înscrise inițial în C.F. Timișoara dar transnotate în C.F.

Timișoara.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 1006 din 10 septembrie 2004, a respins ca neîntemeiată acțiunea.

S-a reținut că decizia Primarului

este corectă și legală, imobilul inclus în C.F. Timișoara este și în prezent

proprietatea antecesorului reclamanților M.Ș., nefiind niciodată proprietate de

stat.

Cât privește imobilele înscrise în C.F.

nr.top 23588 și 23589 acestea sunt situate în extravilanul municipiului

Timișoara și, ca urmare, reglementarea lor juridică nu intră sub incidența Legea

nr. 10/2001 ci în aceea a Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000.

Curtea de apel Timișoara prin

decizia 593 din 14 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție Curtea

de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a Legea nr. 10/2001

care în art. 8 alin. (1) prevede în mod expres că nu intră sub incidența sa de

reglementare terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991

și de Legea nr. 1/2000.

S-a constatat că terenurile în

discuție se află în extravilanul orașului Timișoara și chiar antecesorul

reclamantelor a formulat o cerere de reconstituire a dreptului său de

proprietate asupra terenurilor pretinse prin acțiunea de față, în temeiul Legea

nr. 18/1991.

Împotriva acestei soluții

reclamanții au declarat în termen legal recurs.

În motivarea recursului a fost

invocat pct. 9 art. 304 C. proc. civ., și s-a arătat în esență că în mod greșit

s-a respins recursul pe împrejurarea că statul nu și-a întabulat dreptul de

proprietate, în realitate fiind operată o preluare faptică a terenului care în

prezent este reprezentată de o pășune.

S-a mai spus că Legea nr. 10/2001

asimilează preluarea faptică cu preluarea fără titlu [art. 2 alin. (1) lit. h)].

Reclamanții au mai considerat

nerelevant faptul că cererea de despăgubiri nu a fost făcută în cadrul

notificărilor 94 și 108/2002 ci ulterior, câtă vreme au făcut precizările de

acțiune pe parcursul procesului.

S-a mai arătat că suprafețele de

teren pretinse și care au făcut obiectul notificărilor 94 și 108/2002 se

situează în intravilanul localității și nu în extravilan, așa cum rezultă din individualizarea

pe care o face însăși înscrierea în C.F.

Recursul este întemeiat și se va

admite pentru următoarele considerente.

De esența acțiunii în revendicare

este determinarea în sens de individualizare în concret a bunului revendicat.

Părțile în proces: reclamanții

petiționari și Primarul orașului Timișoara care, prin dispoziția 563 din 8

martie 2004, a respins notificările 94/2002 și 108/2002 au poziții contrare cu

privire la terenurile revendicate. Reclamanții susțin că acestea se află în

intravilan, ultima susținere a reclamanților în acest sens fiind făcută privind

motivele de recurs. Pârâtul, din contră se referă la aceste terenuri, când își

motivează respingerea revendicării, ca fiind situate în extravilan.

Susținerile într-un sens sau altul

sunt făcute fără să existe dovezi cu privire la această situație.

Nici în notificării, nici în

dispoziția 563/04 atacată, nici în argumentarea soluțiilor pronunțate în cauză

nu există elemente care să conducă al individualizarea obiectului revendicării.

În cauză instanțele nu s-au preocupat

nici cu privire la calificarea naturii juridice actuale a imobilului .

Pentru a putea aprecia dacă soluția

de respingere a instanței de fond este în concordanță cu dispozițiile Legea nr.

10/2001 este fără îndoială necesar ca mai întâi să se determine obiectul

acțiunii în revendicare.

În lipsa unei asemenea

individualizări analiza aplicării sau nu a Legea nr. 10/2001 este lipsită de

obiect. Hotărârea curții de apel care apreciază că nu se aplică Legea nr.

10/2001 în virtutea dispozițiilor art. 8 al acestei legi nu se referă la natura

juridică a imobilului pentru a argumenta neaplicarea legii în discuție.

Pe cale de consecință constatând

cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va admite

recursul.

Constatând că modificarea hotărârii nu

este posibilă în lipsa elementelor menționate mai sus, fiind necesară

administrarea de probe noi, se va casa decizia curții de apel, și ca urmare, se

va admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1006 din

10 septembrie 2004 a Tribunalului Timiș pe care o desființează și observând

dispozițiile art. 314 C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecarea

fondului, aceluiași tribunal.

Cu ocazia rejudecării instanța va

analiza probele existente în dosar cu eventuala completare a acestora,

referitoare la identificarea bunului revendicat (ex. g. amplasare, adresă,

vecinătăți) pentru ca în raport de aceasta să se aprecieze dispozițiile legale

aplicabile revendicării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții S.E., B.E., P.I.G. și H.A. împotriva deciziei civile nr. 593 din 14

martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, pe care o casează.

Admite apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 1006 din 10 septembrie 2004 a Tribunalului Timiș

pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 octombrie 2005.