ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1520/2015

Decizia nr. 1520/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a reținut următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 iulie 2014, A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 2925 din 19 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind invocate ca motive ale cererii de revizuire dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2925 din 19 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței nr. 5853 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că revizuentul a invocat încălcarea puterii de lucru judecat ce rezultă din pronunțarea Deciziei civile nr. 458/2011.

A constatat instanța că prin sentința nr. 5853 din 17 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței nr. 2334 din 2 iunie 2009, formulată în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Sentința nr. 5853 din 17 octombrie 2012 a fost atacată de revizuent și cu recurs, care a fost soluționat prin Decizia nr. 2520 din 29 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în sensul respingerii, ca nefondat.

Prin Decizia nr. 458 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, considerată de parte potrivnică sentinței Curții de Apel, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1604 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, pentru neîndeplinirea condițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Din analiza cuprinsului celor două hotărâri (sentința nr. 5853/2012 și Decizia nr. 458/2011), a constatat instanța de revizuire că rezultă cu evidență că nu există identitate de obiect, cauză și părți.

Obiectul și cauza dosarelor sunt diferite, solicitându-se revizuirea a două sentințe pentru motive distincte.

Așa fiind, principiul autorității de lucru judecat nu este înfrânt prin pronunțarea sentinței nr. 5853 din 17 octombrie 2012, întrucât instanța care a soluționat cererea de revizuire s-a pronunțat asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate din perspectiva prevederilor art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. și în legătură cu sentința nr. 2334 din 2 iunie 2009, fără a exista vreo legătură cu obiectul și cauza din Dosarul nr. x/1/2010 în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 458 din 21 ianuarie 2011 care a privit cererea de revizuire a Deciziei nr. 1604 din 31 martie 2010, cerere analizată din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 190 din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4960 din 11 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

A reținut instanța de revizuire că A. a solicitat anularea Deciziei nr. 4960 din 11 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2012, care este contrară sentinței nr. 6034 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrative și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012.

Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire este nefondată, având în vedere că prin sentința nr. 6034 din 24 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire a sentinței nr. 1077 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București și a respins cererea de revizuire a aceleiași sentințe, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 4960 din 11 aprilie 2013, Înalta Curte a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 4460 din 31 octombrie 2012 a Înaltei Curți, ca inadmisibilă.

A reținut instanța de revizuire că din analiza hotărârilor considerate contradictorii rezultă că acestea nu sunt pronunțate în una și aceeași pricină, ci sunt pronunțate în cauze diferite, după cum a rezultat din expunerea rezumativă a conținutului celor două hotărâri judecătorești.

II. Decizia instanței de revizuire;

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de revizuire, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, se poate cere (pct. 5) dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; (pct. 7) dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a invocat existența unor înscrisuri noi obținute la data de 1 martie 2012, respectiv Fișa postului aferentă poz.31 din Anexa 20 Direcția Comercială din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaților și înscrisurile descoperite la data de 21 iunie 2013, în Dosarul nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, respective, extrasul statului de funcții cu drepturile salariale, cât și extrasul declarațiilor nominale.

În sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră.

Înalta Curte reține că revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a intimaților.

Or, în cauza dedusă judecății, revizuentul nu a produs o asemenea dovadă, limitându-se ca în motivarea cererii de revizuire să afirme că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

O asemenea susținere însă nu poate fi primită de instanța de revizuire, care a constatat că la dosar nu există dovada efectuării unor demersuri succesive, prin care reclamantul să fi încercat, încă în faza judecății pe fond, să obțină toate înscrisurile necesare soluționării cauzei sale.

Or, în cauza de față, actele invocate de revizuent nu pot fi considerate înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru că în acest caz condiția de admisibilitate analizată presupune nu doar ca înscrisul invocat să nu fi fost depus la dosar cu prilejul judecății de fond, ci și ca existența și conținutul său să nu fi fost cunoscute la acel moment. Având în vedere raporturile dintre revizuent și instituția care deținea, în propria arhivă, înscrisurile referitoare la dosarele funcționarilor săi, simpla lor necunoaștere de către revizuent nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă forței majore, ci reprezintă mai degrabă o deficiență de apărare în procesul de fond.

Pentru aceste considerente, înscrisurile noi prezentate nu sunt de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, întrucât nu poate fi stabilită, în baza actelor invocate, o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de control judiciar.

Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul a invocat existența autorității de lucru judecat în cauză, dată de pronunțarea Deciziei nr. 190 din 17 ianuarie 2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că pentru a fi aplicabile aceste dispoziții este necesar ca hotărârile invocate ca fiind potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, să fie vorba de aceeași pricină, aceleași părți, în aceeași calitate, însă în cauza de față hotărârile invocate ca fiind potrivnice nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, obiectul litigiilor fiind diferit.

Înalta Curte reține că rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Având în vedere că instanța învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 nu poate face nici o apreciere asupra temeiniciei și legalității soluțiilor date prin cele două hotărâri arătate ca fiind potrivnice, ci procedează strict la verificarea faptului dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, Înalta Curte a constatat faptul că hotărârile invocate ca fiind potrivnice nu sunt de natură a determina și identitatea de obiect dintre cauzele invocate acum contradictorii în cererea de revizuire.

2.Temeiul legal al soluției adoptate;

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2925 din 19 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 1 aprilie 2015.