ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 29/2017

Decizia nr. 29/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de revizuire;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06 martie 2015, sub nr. x/2/2015, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele B. (fostă C.) și Camera Deputaților - Secretariatul General, revizuirea sentinței civile nr. 3245 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2010, să se constate că fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A., aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, descoperită în ședința publică de la data de 12 februarie 2015, Dosarul nr. x/3/2013, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, este un înscris nou, care îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute în dispozițiile art. 322 teza pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., să se schimbe în tot sentința civilă și, pe cale de consecință, să se stabilească termenul de judecată la care urmează să se judece pe fond cauza dedusă judecății.

În privința admisibilității cererii de revizuire formulate în temeiul dispozițiilor art. 322 teza I pct. 5 C. proc. civ., revizuentul A. învederează faptul că Fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014 este un înscris nou, care, în mod vădit neîndoielnic, îndeplinește, condițiile cumulative, prevăzute de lege:

1) „revizuirea poate fi cerută numai în cazul descoperii unor înscrisuri după pronunțarea hotărârii atacate pe calea revizuirii (…) și care trebuie să fi existat la data pronunțării acestei hotărâri”- fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului exista la data de 16 mai 2012, data pronunțării sentinței civile nr. 3245 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010;

2) a doua condiție, prevede „(…) imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată, (…) dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.” Astfel, fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr. 340 din 4 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de Aplicare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, este un document justificativ privind pensia lunară aflată în plată, elaborat de către Casa Locală de Pensii a sectorului 2, comunicată pentru prima dată de Casa de Pensii a Municipiului București în ședința publică de la data de 12 februarie 2015, în Dosarul nr. x/3/2013, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale;

3) a treia condiție, „(…) dacă înscrisul nou ar fi fost cunoscut instanței de fond la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, soluția ar fi fost de admitere a cererii introductive de instanță, așa cum a fost formulată.” Astfel, dacă instanța de fond, în ședința publică de la data de 16 mai 2012, în Dosarul nr. x/2/2010, ar fi avut posibilitatea, de a examina, atât prin prisma dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cât și, prin prisma dispozițiilor specifice Legii nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, cu trimitere la Art. 2 alin. (1) lit. c), lit. j), lit. ș), lit. t), art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) art. 15alin. (1) și art. 18 alin. (1), acesta fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului, soluția, ar fi fost în mod vădit neîndoielnic, de admitere a cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, de stopare a prejudiciului ce se perpetuează și în prezent, cu referire la consecințele nefaste ale nevalorificării veniturilor realizate în perioada 27 septembrie 2007 - 28 februarie 2008, perioada cuprinsă între data formulării cererii, privind stabilirea și punerea în plată a pensiei conform dispozițiilor Legii nr. 221/2007 pentru modificarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar și data efectivă de încetare a activității prin pensionare;

4) cea de a patra condiție, este aceea ca, ”(...) înscrisul invocat ca temei al revizuirii să fie prezentat de partea care exercită această cale extraordinară de atac. „este îndeplinită. Astfel, fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului, comunicată pentru prima dată în ședința publică de la data de 12 februarie 2015, în Dosarul nr. x/3/2013, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, este un înscris nou anexat cererii de revizuire înregistrate la data de 06 martie 2015, în termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4C. proc. civ., conform cărora, „Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 1. (...) în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 de la descoperirea, înscrisului nou - fișei pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A., aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014.”

Revizuentul a invocat și incidența dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, privitor la încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

S-a susținut că legislația internă, a fost armonizată, „(…), prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, căpătând prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne”. Astfel:

„(...) Instanțele interne independente și imparțiale, care alcătuiesc puterea judecătorească în accepțiunea Legii nr. 304/2004 sunt și trebuie să rămână singurele care au plenitudine de competență și singurele învestite cu puterea de a aprecia în litigiile cu care sunt sesizate, dacă trebuie să aplice un text de lege dintr-o lege internă, sau să aplice direct o normă internațională în baza prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituție.”;

„(...) Obligativitatea judecătorului național de a aplica cu prioritate reglementările internaționale față de legislația internă, chiar dacă s-a procedat la verificarea constituționalității acesteia de către Curtea Constituțională a fost statuată și în materia dreptului comunitar, care are de asemenea preeminentă față de dreptul intern la fel ca și prevederile internaționale referitoare protecția judiciară a drepturilor omului.

A mai arătat revizuentul că în cauza Buchen v. Cehia, s-a reținut, faptul că, „(...) pensia constituie un drept patrimonial, motiv pentru care limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, precum o pensie specială, nesocotit ulterior, fără o justificare obiectivă și rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate, în sensul art. 1 parag. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și o discriminare în sensul art. 1 din Constituție și a art. 1 din Protocolul nr. 12 (…)”.

De asemenea, în același sens, Curtea a reținut, faptul că, „(...) din moment ce un stat contractant, a adoptat o legislație, care prevede acordarea în mod automat, a unei prestații indiferent de împrejurarea dacă plata ei depinde ori nu de vărsarea unor cotizații prealabile de către persoana interesată, această legislație, dă naștere unui interes patrimonial, ce intră în domeniul de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Stecvs.Royaume - Uni.”

În cauza Kecko contra Ucrainei, cauză în care petentul a reclamat,”(...) nepunerea în aplicare a unor dispoziții legale ce priveau drepturi de natură salarială, sub cuvânt că fuseseră, prin efectul altor reglementări, suspendate, s-a apreciat că prin conceptual de „bunuri” din prima parte a art. 1 din Protocolul nr. 1, se are în vedere un sens autonom, care nu este limitat la proprietatea de bunuri fizice. Anumite alte drepturi și interese, precum datorii, activele la constituire, pot fi considerate „drepturi de proprietate” și, astfel „bunuri”, în sensul acestei dispoziții.”;

Curtea de la Strasbourg, în cauza Klausșilouri Kilandze contra Georgiei, a apreciat că, „(…) la momentul sesizării instanțelor interne, reclamanții aveau, în baza art. 9 din Legea din 11 noiembrie 1997, o creanță suficient de clară pentru a fi considerată exigibilă. Față de aprecierile Curții de la Strasbourg, se poate lesne concluziona că, pensia de serviciu constituie un bun, în accepțiunea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, bun de care am fost privat ca efect a recalculării (…)”.

A conchis revizuentul că, după cum se poate constata, dreptul la pensie reprezintă, în mod vădit neîndoielnic, un bun, în înțelesul, „(...) art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenție, indiferent dacă acesta rezultă direct din lege sau este stabilit printr-o hotărâre judecătorească și dacă se bazează sau nu pe principiul cotributivității (…)”.

S-a mai susținut că partea a doua a art. 1 din Protocolul nr. 1 statuează trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, după cum urmează : 1) privarea de bun să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie; 2) să fie impusă de o cauză de utilitate public ; 3) să fie conform cu principiile generale a dreptului internațional.”

Or, măsura transformării pensiilor de serviciu în pensii obișnuite, nu a respectat cerința justului echilibru, fiind evident că o astfel de măsură care a țintit în special categorii de foști salariați cu o carieră și grad de specializare cu mult peste media celorlalți pensionari, nu a produs efectele pretinse, respective nu a redus semnificativ pasivul bugetar reprezentat de plata tuturor pensiilor, de vreme ce Statul a continuat să plătească peste 4 milioane de pensii în aproximativ același cuantum.

Intimata B. a formulat întâmpinare la data de 17 martie 2015, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Intimata Camera Deputaților a formulat întâmpinare la data de 17 martie 2015, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

Hotărârea și considerentele Curții de Apel București;

Prin sentința civilă nr. 1850 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., împotriva sentinței civile nr. 3245 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 mai 2012 în Dosarul cu nr. x/2/2010, în contradictoriu cu intimatele B. și Camera Deputaților - Secretariatul General, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

În petitul cererii (filele 5 și 6 dosar), revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 teza I pct. 5 C. proc. civ.

În cuprinsul motivării, la pct. IV, sunt invocate ca fundament al cererii de revizuire și prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 3245 din 16 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2010, au fost respinse capetele de cerere, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. (fosta D.) și Camera Deputaților - Secretariatul General, având ca obiect anularea și suspendarea următoarelor acte:

- Ordinul președintelui D. nr. 671 din 30 iulie 2010;

- Convenția privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prev. de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 51/77 din 10 ianuarie 2007;

- Actul adițional la Convenția privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prev. de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar înregistrat la Camera Deputaților sub nr. 51/5607 din 28 decembrie 2007, precum și capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, ca nefondate.

Prin Decizia civilă nr. 2789 din 07 aprilie 2014 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2010*, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe.

Conform art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.;

„Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

Curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cererea de revizuire nefiind întemeiată.

Pe de o parte, revizuentul nu a făcut dovada imposibilității de administrare, în Dosarul nr. x/2/2010, a probei cu documentul justificativ privind pensia lunară aflată în plată pe perioada de referință, nefiind reținute elemente obiective în sprijinul concluziei că fișa privind evidența drepturilor bănești ale pensionarului a fost „reținută de partea potrivnică” sau faptul că înscrisul nu a putut fi înfățișat „dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”.

Pe de altă parte, având în vedere considerentele care au stat la baza respingerii cererii de anulare a actelor administrative:

Ordinul președintelui D. nr. 671 din 30 iulie 2010, Convenția privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prev. de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar înregistrată la Camera Deputaților sub nr. 51/77 din 10 ianuarie 2007 și Actul adițional la Convenția privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prev. de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar înregistrat la Camera Deputaților sub nr. 51/5607 din 28 decembrie 2007, se reține că înscrisul nu îndeplinește condiția legală de a fi „doveditor”.

Raportat la argumentele prezentate de revizuent în cererea de revizuire, Curtea constată că prin încheierea din 14 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibile capetele de cerere prin care s-a solicitat anularea și suspendarea următoarelor acte:

- Mapa transmisă de către secretarul general al Camerei Deputaților la data de 10 noiembrie 2006;

- Adeverința din 26 septembrie 2007 emisă de Camera Deputaților pentru pensionarea reclamantului în condițiile Legii nr. 7/2006;

- Decizia nr. 230847 din 14 noiembrie 2007 emisă de Casa de Pensii sector 2;

- Ordinul secretarului general al Camerei Deputaților nr. 257 din 28 februarie 2008 de încetare a raportului de serviciu al instituției cu reclamantul urmare pensionării;

- Adeverința din 24 iunie 2008 emisă de Camera Deputaților;

- Decizia nr. 230847 din 15 ianuarie 2009 emisă de Casa de Pensii sector 2;

- Decizia nr. 230847 din 20 august 2010 emisă de Casa de Pensii sector 2, reținând că acestea fie nu sunt acte administrative, fie pentru controlul lor legea prevede o altă procedură judiciară.

De asemenea, Curtea a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind solicitarea de a se menține în plată pensia de serviciu, așa cum a fost actualizată prin Decizia nr. 230847 din 12 martie 2009, având în vedere că această solicitare este accesorie capătului de cerere având ca obiect anularea deciziilor emise de Casa Județeană de Pensii sector 2.

Având în vedere obiectul capetelor de cerere respinse ca neîntemeiate prin sentința civilă nr. 3245/2012 și considerentele care au stat la baza soluției pronunțate în Dosarul nr. x/2/2010, Curtea de apel a constatat că depunerea fișei pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007- zi nu ar fi fundamentat pronunțarea unei soluții de admitere a acțiunii.

În ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 curtea de apel a reținut că acest motiv de revizuire privește situațiile în care dreptul Uniunii Europene este aplicabil, ceea ce în prezenta cauză, care privește un raport juridic pur intern, căruia nu îi sunt incidente dispozițiile dreptului originar (Tratatele constitutive) ori derivat al Uniunii Europene, nu poate fi reținut.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a fost sesizată cu întrebări preliminare referitoare la o pretinsă neconcordanță dintre legislația salarizării polițiștilor din România cu dispozițiile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Curtea a statuat că în aceste ipoteze, dreptul european nu este aplicabil și, ca atare, nici dispozițiile Cartei nu au incidență.

În ceea ce privește cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale, potrivit unei jurisprudențe constante, acestea sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii (a se vedea Hotărârea din 11 octombrie 2007, Möllendorf și Möllendorf-Niehuus, C-117/06, Rep., p. I-8361, punctul 78, Ordonanța din 12 noiembrie 2010, Asparuhov Estov și alții, C-339/10, nepublicată încă în Repertoriu, pct. 13, precum și Ordonanța din 1 martie 2011, Chartry, C-457/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 22).

Dat fiind că decizia de trimitere nu cuprinde niciun element concret în temeiul căruia să se poată considera că Legea nr. 118/2010 și Legea nr. 285/2010 urmăresc să pună în aplicare dreptul Uniunii, competența Curții de a răspunde la prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare nu este demonstrată.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel a constatat că cererea de revizuire nu este fondată, fiind respinsă în consecință.

Cererea de recurs;

Împotriva sentinței civile nr. 1850 din 23 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

a,

formulat recurs, revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9, precum și prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Fără a dezvolta separat motivele de recurs invocate, recurentul critică sentința atacată numai prin raportare la soluția de respingere a motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând, în esență, că înscrisul nou reprezentat de Fișa pentru evidența drepturilor bănești aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014 îndeplinește cerințele prevăzute de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., fiind hotărâtor pentru schimbarea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Recurentul reiterează susținerile dezvoltate în fața curții de apel, invocând faptul că instanța de revizuire nu a analizat înscrisul nou prin raportare la toate actele existente la dosarul cauzei și la prevederile legale incidente speței. De asemenea, recurentul dezvoltă argumente ce vizează fondul cauzei și care excedează analizei acestei instanțe, învestită cu soluționarea unei cereri de recurs formulată asupra unei hotărâri pronunțate în calea de atac extraordinară a revizuirii.

Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este nefondat.

În susținerea cererii de revizuire dedusă judecății, reclamantul a invocat dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. și prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este neîntemeiat.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile, apărările părților și mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic fiscal dedus judecății.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei).

Critica formulată de recurentul-revizuent subsumată motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondată

, recurentul neaducând niciun argument de fapt și de drept în susținerea acesteia.

Răspunzând criticilor formulate de recurentul-revizuent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., argumentul juridic hotărâtor ce susține această dezlegare constând în faptul că înscrisul nou invocat nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunțate.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

Din economia dispozițiilor legale menționate, rezultă că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. implică îndeplinirea mai multor condiții cumulative.

Astfel, înscrisul nou trebuie să existe la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere, dar să nu fi făcut obiectul cercetării judecătorești.

Revizuentului îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința atât a revizuentului, cât și a intimatului.

De asemenea, înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă înscrisul ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată, ar fi putut conduce la pronunțarea unei alte soluții.

Or, în cauza dedusă judecății, în mod corect, instanța de fond a reținut că înscrisul nou, invocat de revizuent, nu este apt să conducă la retractarea hotărârii pronunțate, în condițiile în care, revizuentul nu a făcut dovada imposibilității de administrare în Dosarul nr. x/2/2010 a probei cu documentul justificativ privind pensia lunară aflată în plată în perioada de referință și nici că acesta a fost reținut de partea potrivnică.

De asemenea, înscrisul nou nu poate avea rol determinant în pronunțarea soluției asupra fondului cauzei, atâta vreme cât raționamentul juridic al instanței în analiza demersului judiciar s-a bazat în primul rând pe interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale și a normelor reglementare invocate de părți ca având incidență în cauză, problema de drept dedusă judecății fiind legată de recalcularea pensiilor de serviciu în temeiul Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 737/2010, neavând relevanță fișa de evidență a drepturilor bănești ale recurentului pe o perioadă chiar ulterioară hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul - revizuent A. urmărește, în fapt, prin cererea de revizuire să repună în analiza instanței de revizuire chestiunile de fond deduse judecății, ceea ce excedează dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile asupra cererii de revizuire la admisibilitatea acesteia și la faptele pe care se întemeiază.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte împărtășește susținerile primei instanțe potrivit cărora, în cauza menționată, revizuentul nu a invocat nici un text dintr-un tratat comunitar sau regulament, care să fi fost încălcat prin respingerea acțiunii sale, prin sentința atacată.

Motivul de revizuire reglementat prin prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu atrage incidența numai prin simpla sa invocare, ci aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare incidente cauzei.

Or, în cauză, revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a indicat prevederile din legislația internă considerate a fi fost aplicate în mod greșit în decizia atacată și nu a motivat pretinsa incompatibilitate a acestora cu ordinea juridică comunitară, argumentele prezentate fiind nerelevante din perspectiva controlului judiciar exercitat într-o astfel de cale extraordinară de atac.

În baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de revizuentul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 1850 din 23 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.