ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3610/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3610/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față,
Din
examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de
suspendare a executării sentinței formulată în cadrul apelului declarat
împotriva sentinței civile nr. 443/ C din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului
Brașov și înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 2 septembrie 2013,
s-a solicitat de către apelanta debitoare SC O. SRL suspendarea executării
silite a sentinței civile nr. 443/ C din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului
Brașov până la soluționarea apelului declarat împotriva acesteia.
Cererea
a fost întemeiată pe dispozițiile art. 720
8
C. proc. civ. și art. 248
alin. (5) C. proc. civ.
În
motivarea cererii s-a contestat existența obligației de plată a sumelor
menționate în dispozitivul sentinței și natura acestora, reținută de prima
instanță, iar pe de altă parte s-a invocat blocarea conturilor societății ceea
ce ar face imposibilă plata.
Curtea
de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte
de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din camera de consiliu de la 5
septembrie 2013, a admis cererea de suspendare, a suspendat executarea silită a
sentinței apelate până la soluționarea apelului, instanța constatând că sunt
aplicabile dispozițiile art. 720
8
C. proc. civ. raportat la art. 403
C. proc. civ., art. 278 pct. 8 raportat la art. 280 alin. (3) și (4) C. proc.
civ., potrivit cărora instanța va putea încuviința suspendarea executării
vremelnice numai cu dare de cauțiune.
În
fundamentarea acestei hotărâri instanța a reținut, în esență, că în speță se
impune suspendarea executării acestei sentințe având în vedere că s-au formulat
critici de către apelantă cu privire la lipsa obligației de plată către
reclamant a sumelor pretinse de aceasta cu privire la natura juridică a acestor
obligații dar și apărări ale reclamantei care privesc fondul cauzei și care nu
pot fi analizate decât în cadrul apelului, că blocarea conturilor pârâtei și
executarea sentinței ar putea crea un prejudiciu acesteia, care nu ar putea fi
reparat pe calea întoarcerii executării silite în cazul schimbării sentinței în
calea de atac.
A
mai reținut instanța că nu se poate reține nemotivarea cererii de suspendare a
executării silite în condițiile în care considerentele formulării acesteia au
fost expuse în cuprinsul cererii.
A
mai reținut instanța că încheierea pronunțată de Judecătoria Brașov la data de
26 iunie 2013 în Dosarul nr. 16273/197/2013 nu are putere de lucru judecat în
prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 166 C. proc. civ., 1201 C. civ.
și caracterul special al procedurii suspendării provizorii care a format
obiectul acestei cereri.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs G.D.F.S.E.R. SA solicitând admiterea
recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de
suspendare formulată de apelanta-pârâtă în temeiul art. 280 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă
își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7
și 9 C. proc. civ. astfel:
În
cadrul criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta susține
că în afară de mențiunea introdusă în petitul cererii de apel și de arătare a
temeiurilor de drept, SC O. SRL nu a mai făcut niciun fel de precizare cu
privire la cererea de suspendare în cadrul motivelor expuse, rezumându-se în
mod exclusiv la a critica sentința civilă nr. 443 din 16 noiembrie 2012 pentru
chestiuni ce țin de fondul cauzei și nicidecum de cererea de suspendare a
executării vremelnice.
Consideră
recurenta că întrucât caracterul executoriu al hotărârii ce se execută
reprezintă regula, așa cum rezultă din dispozițiile art. 720
8
C.
proc. civ., suspendarea executării vremelnice este o situație excepțională care
trebuie să fie motivată, justificată prin motive excepționale care să stea la
baza unei asemenea suspendări, astfel că suspendarea executării vremelnice nu
poate interveni la simpla cerere și plata unei cauțiuni, într-un cuantum care
oricum nu ar putea acoperi eventualele prejudicii ce ar putea fi cauzate
printr-o suspendare abuzivă a executării, ce are ca obiect suma de peste
1.500.000 lei și se referă la practica judiciară în materie.
Arată
recurenta că, față de îndeplinirea condițiilor privind urgența și prejudiciul
creat și care nu ar mai putea fi reparat, instanța de apel a omis să se
pronunțe prin considerentele hotărârii date, putându-se observa cu ușurință că
instanța de apel nu a făcut nicio referire la caracterul urgent al suspendării
executării hotărârii din fond și nu a motivat în niciun fel existența unui
prejudiciu care nu ar mai putea fi reparat în cazul executării vremelnice a
sentinței civile apelate, deși apelanta-pârâtă Ie-a adus în discuție în ședința
din camera de consiliu.
Consideră
recurenta că simpla mențiune conform căreia „blocarea conturilor pârâtei și
executarea sentinței ar putea crea un prejudiciu acesteia, care nu ar mai putea
fi reparat pe calea întoarcerii executării silite în cazul schimbării sentinței
în calea de atac
”
, fără a descrie prejudiciul și
motivul pentru care acesta nu ar mai putea fi reparat, echivalează cu o
nemotivare, explicația instanței reprezentând ipoteza de la care se pornește în
astfel de spețe, însă aceasta trebuie să fie temeinic justificată, nefiind
suficient a o reda pur și simplu în cuprinsul considerentelor.
Referindu-se
la jurisprudenței în materie, recurenta arată că judecătorii au obligația să
arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora
și-au format convingerea în a pronunța respectiva hotărâre, fără arătarea
motivelor și a probelor neputându-se exercita controlul judiciar, împrejurare
față de care motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează
cu nemotivarea hotărârii, care trebuie desființată, că prin raportare la
dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privitoare la cuprinsul
hotărârii judecătorești, doctrina statuează că motivele invocate în hotărâre nu
trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ci trebuie să ofere părților și
instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor pe
baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
Precizează
recurenta că în fata instanței de fond a susținut că, prin încheierea de
ședință pronunțată la data de 26 iunie 2013 de către Judecătoria Brașov, în Dosarul
nr. 16273/197/2013, rămasă definitivă conform noului Cod de procedură civilă,
având ca obiect cererea de suspendare provizorie a executării silite, formulată
de SC O. SRL împotriva sa, ca urmare a declanșării executării silite a titlului
executoriu, reprezentat prin sentința civilă nr. 443 din 16 noiembrie 2012 de
către BEJ – T.C.T., instanța a respins cererea, reținând că debitoarea nu
justifică nicio urgență și nicio pagubă ce nu s-ar mai putea repara ulterior.
Consideră
recurenta că încheierea de ședință pronunțată la data de 26 iunie 2013 de către
Judecătoria Brașov are putere de lucru judecat cu privire la aspectele
dezbătute în considerentele sale, în raport de cererea de suspendare formulată
în prezentul dosar, singurele argumente ale instanței cu privire la acest
aspect rezumându-se, pe de o parte, la enumerarea textelor de lege privitoare
la autoritatea de lucru judecat și, pe de altă parte, la indicarea caracterului
special al procedurii suspendării provizorii, fără a combate în niciun fel
argumentele aduse de recurentă.
Conchide
recurenta, raportându-se și la decizia nr. 1357/1999 a Curții de Apel
București, secția a III-a civilă, că motivarea sumară și confuză a instanței
echivalează cu o nemotivare, astfel că hotărârea judecătorească atacată a fost
dată fără respectarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și, în consecință, trebuie
desființată.
O
altă critică adusă de recurentă vizează faptul că încheierea din data de 5
septembrie 2013 este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 280 C. proc. civ. pentru că cererea de suspendare era
inadmisibilă întrucât pe rolul Judecătoriei Brașov se află Dosarul nr. 16016/197/2013,
având ca obiect contestație la executare împotriva executării silite începute
de recurentă și cerere de suspendare a executării silite.
În
susținerea acestei critici recurenta arată că argumentele instanței în
susținerea admiterii cererii nu au o construcție logică, pentru a îi da
posibilitatea să se apere în mod corespunzător, că se poate cu ușurință observa
că, singurele două motive arătate în considerente se raportează la faptul că
apelanta-pârâtă contestă obligația de plată a creanței pretinse și la faptul că
recurenta ar fi formulat apărări ce țin de fondul cauzei, primele critici
făcând obiectul apelului.
Consideră
recurenta că, față de natura cererii, instanța ar fi trebuit să se raporteze la
alte aspecte în vederea admiterii cererii - ce țin de paguba care nu ar mai
putea fi reparată în cazul executării sentinței primei instanțe și de urgenta
suspendării executării - și nu la cele ce privesc fondul cauzei.
Consideră
totodată, recurenta că și constatările instanței cu privire la apărările sale
din ședința de judecată sunt contrare celor petrecute în realitate întrucât
atât prin întâmpinare, cât și în ședința publică (astfel cum reiese din minuta
ședinței de judecată, ce face parte integrantă din hotărârea atacată), a
subliniat numai 3 aspecte ce țin în mod exclusiv de judecarea cererii de
suspendare și nicidecum nu aduc în discuție fondul cauzei, respectiv:
-
denumirea greșită a cererii de suspendare formulată de către apelanta-pârâtă;
-
nemotivarea cererii de suspendare;
-
neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și puterea de lucru judecat a
încheierii din data de 26 iunie 2013 în Dosarul nr. 16273/197/2013, cu privire
la considerentele referitoare la caracterul urgent și la paguba ce nu ar mai
putea fi reparată.
Precizează
recurenta-pârâtă că la data de 14 mai 2013 a făcut cerere de executare silită
către BEJ - T.C.T. împotriva SC O. SRL, în baza sentinței civile nr. 443 din 16
noiembrie 2012, dosarul fiind înregistrat sub nr. 349/2013, prezentând totodată
detalii legate de respectiva cauză și conchide în sensul că, în condițiile în
care anterior înregistrării și judecării cererii de suspendare a executării
vremelnice în temeiul art. 280 C. proc. civ., s-au demarat procedurile de
executare silită și s-au formulat contestații la executare (inclusiv cereri de
suspendare provizorie sau direct în cadrul contestației), suspendarea
executării silite poate constitui obiect numai al dosarului de executare
înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov, fiind inadmisibilă cererea întemeiată
pe art. 280 C. proc. civ.
Înalta
Curte, examinând încheierea recurată din perspectiva criticilor formulate,
constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Hotărârea
instanței de apel a fost soluționată din perspectiva incidenței art. 720
8
C. proc. civ. raportat la art. 403 C. proc. civ., respectiv art. 278 pct. 8 și art.
280 alin. (3) și (4) C. proc. civ.
Cererea
de suspendare a fost formulată de SC O. SRL în cadrul cererii de apel astfel că
în mod firesc și legal instanța s-a raportat în soluționarea cererii la
motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de apel, considerându-le motive
comune, împrejurare față de care nu se poarte primi aserțiunea recurentei
potrivit căreia instanța s-a pronunțat pe o cerere de suspendare nemotivată.
Cererea
de suspendare provizorie de față a fost formulată în raport de art. 720
8
,
respectiv 403 C. proc. civ., textele legale evocate reglementând o procedură cu
regim juridic distinct față de cea care a format obiectul Dosarului nr. 16273/197/2013
al Judecătoriei Brașov, astfel că nu se poate invoca existența autorității de
lucru judecat, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civ.,
neputându-se reține astfel încălcarea dispozițiilor art. 280 C. proc. civ.
Din
aceleași rațiuni nu poate fi primită nici aserțiunea recurentei cu privire la
inadmisibilitatea cererii de suspendare în raport de existența Dosarului nr. 16016/197/2013
al Judecătoriei Brașov în care a fost pronunțată încheierea de la data de 9
septembrie 2013.
Nici
criticile vizând soluționarea fondului cererii de suspendare nu pot fi primite
dat fiind faptul că raționamentul instanței reflectă examenul realizat de
aceasta asupra situației financiare și comerciale a societății petente din
perspectiva efectelor produse în patrimoniul societății, din perspectiva urgenței
măsurii, convingerea instanței fiind deplin argumentată, fără a prejudeca
fondul cauzei.
Așa
fiind, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi
cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc.
civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C
I D E
Respinge
recursul declarat de recurenta-reclamantă G.D.F.S.E.R. SA București împotriva
încheierii din camera de consiliu de la 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea
de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte
de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.