ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3610/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea de suspendare a executării sentinței formulată în cadrul apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 443/ C din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului Brașov și înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 2 septembrie 2013, s-a solicitat de către apelanta debitoare SC O. SRL suspendarea executării silite a sentinței civile nr. 443/ C din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului Brașov până la soluționarea apelului declarat împotriva acesteia. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 720 8 C. proc. civ. și art. 248 alin. (5) C. proc. civ. În motivarea cererii s-a contestat existența obligației de plată a sumelor menționate în dispozitivul sentinței și natura acestora, reținută de prima instanță, iar pe de altă parte s-a invocat blocarea conturilor societății ceea ce ar face imposibilă plata.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din camera de consiliu de la 5 septembrie 2013, a admis cererea de suspendare, a suspendat executarea silită a sentinței apelate până la soluționarea apelului, instanța constatând că sunt aplicabile dispozițiile art. 720 8 C. proc. civ. raportat la art. 403 C. proc. civ., art. 278 pct. 8 raportat la art. 280 alin. (3) și (4) C. proc. civ., potrivit cărora instanța va putea încuviința suspendarea executării vremelnice numai cu dare de cauțiune.

În fundamentarea acestei hotărâri instanța a reținut, în esență, că în speță se impune suspendarea executării acestei sentințe având în vedere că s-au formulat critici de către apelantă cu privire la lipsa obligației de plată către reclamant a sumelor pretinse de aceasta cu privire la natura juridică a acestor obligații dar și apărări ale reclamantei care privesc fondul cauzei și care nu pot fi analizate decât în cadrul apelului, că blocarea conturilor pârâtei și executarea sentinței ar putea crea un prejudiciu acesteia, care nu ar putea fi reparat pe calea întoarcerii executării silite în cazul schimbării sentinței în calea de atac. A mai reținut instanța că nu se poate reține nemotivarea cererii de suspendare a executării silite în condițiile în care considerentele formulării acesteia au fost expuse în cuprinsul cererii.

A mai reținut instanța că încheierea pronunțată de Judecătoria Brașov la data de 26 iunie 2013 în Dosarul nr. 16273/197/2013 nu are putere de lucru judecat în prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 166 C. proc. civ., 1201 C. civ. și caracterul special al procedurii suspendării provizorii care a format obiectul acestei cereri. Împotriva acestei decizii a declarat recurs G.D.F.S.E.R. SA solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de apelanta-pârâtă în temeiul art. 280 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. astfel: În cadrul criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. recurenta susține că în afară de mențiunea introdusă în petitul cererii de apel și de arătare a temeiurilor de drept, SC O. SRL nu a mai făcut niciun fel de precizare cu privire la cererea de suspendare în cadrul motivelor expuse, rezumându-se în mod exclusiv la a critica sentința civilă nr. 443 din 16 noiembrie 2012 pentru chestiuni ce țin de fondul cauzei și nicidecum de cererea de suspendare a executării vremelnice. Consideră recurenta că întrucât caracterul executoriu al hotărârii ce se execută reprezintă regula, așa cum rezultă din dispozițiile art. 720 8 C. proc.

civ., suspendarea executării vremelnice este o situație excepțională care trebuie să fie motivată, justificată prin motive excepționale care să stea la baza unei asemenea suspendări, astfel că suspendarea executării vremelnice nu poate interveni la simpla cerere și plata unei cauțiuni, într-un cuantum care oricum nu ar putea acoperi eventualele prejudicii ce ar putea fi cauzate printr-o suspendare abuzivă a executării, ce are ca obiect suma de peste 1.500.000 lei și se referă la practica judiciară în materie.

Arată recurenta că, față de îndeplinirea condițiilor privind urgența și prejudiciul creat și care nu ar mai putea fi reparat, instanța de apel a omis să se pronunțe prin considerentele hotărârii date, putându-se observa cu ușurință că instanța de apel nu a făcut nicio referire la caracterul urgent al suspendării executării hotărârii din fond și nu a motivat în niciun fel existența unui prejudiciu care nu ar mai putea fi reparat în cazul executării vremelnice a sentinței civile apelate, deși apelanta-pârâtă Ie-a adus în discuție în ședința din camera de consiliu.

Consideră recurenta că simpla mențiune conform căreia „blocarea conturilor pârâtei și executarea sentinței ar putea crea un prejudiciu acesteia, care nu ar mai putea fi reparat pe calea întoarcerii executării silite în cazul schimbării sentinței în calea de atac ” , fără a descrie prejudiciul și motivul pentru care acesta nu ar mai putea fi reparat, echivalează cu o nemotivare, explicația instanței reprezentând ipoteza de la care se pornește în astfel de spețe, însă aceasta trebuie să fie temeinic justificată, nefiind suficient a o reda pur și simplu în cuprinsul considerentelor.

Referindu-se la jurisprudenței în materie, recurenta arată că judecătorii au obligația să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea în a pronunța respectiva hotărâre, fără arătarea motivelor și a probelor neputându-se exercita controlul judiciar, împrejurare față de care motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii, care trebuie desființată, că prin raportare la dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privitoare la cuprinsul hotărârii judecătorești, doctrina statuează că motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ci trebuie să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Precizează recurenta că în fata instanței de fond a susținut că, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 26 iunie 2013 de către Judecătoria Brașov, în Dosarul nr. 16273/197/2013, rămasă definitivă conform noului Cod de procedură civilă, având ca obiect cererea de suspendare provizorie a executării silite, formulată de SC O. SRL împotriva sa, ca urmare a declanșării executării silite a titlului executoriu, reprezentat prin sentința civilă nr. 443 din 16 noiembrie 2012 de către BEJ – T.C.T., instanța a respins cererea, reținând că debitoarea nu justifică nicio urgență și nicio pagubă ce nu s-ar mai putea repara ulterior.

Consideră recurenta că încheierea de ședință pronunțată la data de 26 iunie 2013 de către Judecătoria Brașov are putere de lucru judecat cu privire la aspectele dezbătute în considerentele sale, în raport de cererea de suspendare formulată în prezentul dosar, singurele argumente ale instanței cu privire la acest aspect rezumându-se, pe de o parte, la enumerarea textelor de lege privitoare la autoritatea de lucru judecat și, pe de altă parte, la indicarea caracterului special al procedurii suspendării provizorii, fără a combate în niciun fel argumentele aduse de recurentă. Conchide recurenta, raportându-se și la decizia nr. 1357/1999 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, că motivarea sumară și confuză a instanței echivalează cu o nemotivare, astfel că hotărârea judecătorească atacată a fost dată fără respectarea art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. și, în consecință, trebuie desființată. O altă critică adusă de recurentă vizează faptul că încheierea din data de 5 septembrie 2013 este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 280 C. proc. civ. pentru că cererea de suspendare era inadmisibilă întrucât pe rolul Judecătoriei Brașov se află Dosarul nr. 16016/197/2013, având ca obiect contestație la executare împotriva executării silite începute de recurentă și cerere de suspendare a executării silite. În susținerea acestei critici recurenta arată că argumentele instanței în susținerea admiterii cererii nu au o construcție logică, pentru a îi da posibilitatea să se apere în mod corespunzător, că se poate cu ușurință observa că, singurele două motive arătate în considerente se raportează la faptul că apelanta-pârâtă contestă obligația de plată a creanței pretinse și la faptul că recurenta ar fi formulat apărări ce țin de fondul cauzei, primele critici făcând obiectul apelului.

Consideră recurenta că, față de natura cererii, instanța ar fi trebuit să se raporteze la alte aspecte în vederea admiterii cererii - ce țin de paguba care nu ar mai putea fi reparată în cazul executării sentinței primei instanțe și de urgenta suspendării executării - și nu la cele ce privesc fondul cauzei.

Consideră totodată, recurenta că și constatările instanței cu privire la apărările sale din ședința de judecată sunt contrare celor petrecute în realitate întrucât atât prin întâmpinare, cât și în ședința publică (astfel cum reiese din minuta ședinței de judecată, ce face parte integrantă din hotărârea atacată), a subliniat numai 3 aspecte ce țin în mod exclusiv de judecarea cererii de suspendare și nicidecum nu aduc în discuție fondul cauzei, respectiv: - denumirea greșită a cererii de suspendare formulată de către apelanta-pârâtă; - nemotivarea cererii de suspendare; - neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și puterea de lucru judecat a încheierii din data de 26 iunie 2013 în Dosarul nr. 16273/197/2013, cu privire la considerentele referitoare la caracterul urgent și la paguba ce nu ar mai putea fi reparată.

Precizează recurenta-pârâtă că la data de 14 mai 2013 a făcut cerere de executare silită către BEJ - T.C.T. împotriva SC O. SRL, în baza sentinței civile nr. 443 din 16 noiembrie 2012, dosarul fiind înregistrat sub nr. 349/2013, prezentând totodată detalii legate de respectiva cauză și conchide în sensul că, în condițiile în care anterior înregistrării și judecării cererii de suspendare a executării vremelnice în temeiul art. 280 C. proc. civ., s-au demarat procedurile de executare silită și s-au formulat contestații la executare (inclusiv cereri de suspendare provizorie sau direct în cadrul contestației), suspendarea executării silite poate constitui obiect numai al dosarului de executare înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov, fiind inadmisibilă cererea întemeiată pe art. 280 C. proc.

civ. Înalta Curte, examinând încheierea recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Hotărârea instanței de apel a fost soluționată din perspectiva incidenței art. 720 8 C. proc. civ. raportat la art. 403 C. proc. civ., respectiv art. 278 pct. 8 și art. 280 alin. (3) și (4) C. proc. civ. Cererea de suspendare a fost formulată de SC O. SRL în cadrul cererii de apel astfel că în mod firesc și legal instanța s-a raportat în soluționarea cererii la motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de apel, considerându-le motive comune, împrejurare față de care nu se poarte primi aserțiunea recurentei potrivit căreia instanța s-a pronunțat pe o cerere de suspendare nemotivată.

Cererea de suspendare provizorie de față a fost formulată în raport de art. 720 8 , respectiv 403 C. proc. civ., textele legale evocate reglementând o procedură cu regim juridic distinct față de cea care a format obiectul Dosarului nr. 16273/197/2013 al Judecătoriei Brașov, astfel că nu se poate invoca existența autorității de lucru judecat, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., neputându-se reține astfel încălcarea dispozițiilor art. 280 C. proc. civ.

Din aceleași rațiuni nu poate fi primită nici aserțiunea recurentei cu privire la inadmisibilitatea cererii de suspendare în raport de existența Dosarului nr. 16016/197/2013 al Judecătoriei Brașov în care a fost pronunțată încheierea de la data de 9 septembrie 2013. Nici criticile vizând soluționarea fondului cererii de suspendare nu pot fi primite dat fiind faptul că raționamentul instanței reflectă examenul realizat de aceasta asupra situației financiare și comerciale a societății petente din perspectiva efectelor produse în patrimoniul societății, din perspectiva urgenței măsurii, convingerea instanței fiind deplin argumentată, fără a prejudeca fondul cauzei. Așa fiind, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă G.D.F.S.E.R. SA București împotriva încheierii din camera de consiliu de la 5 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.