ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 294/2016

Decizia

nr. 294/2016

Asupra

cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

I. Cererea de recurs

Prin Decizia civilă nr. 110 din 2 martie

2015 Curtea de Apel Bacău, secția I

civilă,

a admis apelul declarat de intimata-pârâtă

A. Bacău împotriva sentinței civile nr. 959 din data de 27 iunie 2014,

pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă.

Prin motivele recursului declarat

împotriva deciziei civile nr. 110 din 2 manie 2015, pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, secția

I civilă,

recurentele au invocat faptul că instanța de apel a făcut o greșita aplicare a

prevederilor art. 5 din O.U.G. 36/2013, întrucât acest text de lege se reteră

ia „concedierea colectivă" și nu la încetarea efectivă a contractelor

individuale de muncă, rezultând, în mod evident, că legiuitorul a dorit ca în

acest termen să se realizeze procedura concedierii și nu s-a referit nicidecum

ca în această perioadă salariații concediați să solicite dreptul Sa venitul

lunar de completare.

Arată

că, în perioada de aplicabilitate a H.G. nr. 639/2013, recurentele au fost în

concedii medicale pentru diferite intervale de timp. Prin urmare, în temeiul art.

50 lit. b) C. muncii, raporturile rezultate din contractele individuale de

munca au fost suspendate de drept, iar în temeiul art 60 a operat o interdicție

temporara de concediere.

S-a mai invocat faptul că motivul

pentru care s-a stabilit un termen de 90 zile, între data concedierii colective

și data intrării în vigoare a H.G. nr. 693/2013, nu a fost acela de a crea

discriminări între persoanele disponibilizate în cadrul aceluiași program în

funcție de data de la care deciziile devin executorii, ci acela de a culege

date privind numărul total al salariaților disponibilități pentru a se aloca

sume de bani suficiente pentru toate aceste persoane. Astfel, instanța de

judecată trebuia sa verifice dacă în cazul recurentelor s-a dispus încetarea

contractelor de munca prin concediere colectivă, respectiv dacă deciziile de

concediere s-au emis în termenul de 90 de zile de Sa intrarea în vigoare a H.G.

nr. 639 din 30 iulie 2013.

Prin recurs s-a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ari 483 alin. (2) C. proc.

civ.,

potrivit cărora „nu

pot fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în cazul conflictelor de muncă

și asigurări sociale", cerere admisibilă, în opinia recurentelor, în

sensul art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Totodată, prin

înscrisul depus la data de 11 iunie 2015, recurentele au invocat și excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 36/2013,

potrivit cărora "(1) Concedierea

colectivă se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 C. muncii,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai târziu de

90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a H.G. prevăzute la art.

2".

Prin

încheierea din data de 24 septembrie 2015,

pronunțată în Dosarul nr. xxx/110/2014/al, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, a admis cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, a fost respinsă

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 36/2013.

De asemenea,

prin încheiere pronunțată la data de 24 septembrie 2015, s-a dispus continuarea

procedurii prevăzute de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în completul de

filtru, dat fiind faptul că. în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, în forma

în vigoare, nu se impune suspendarea cauzei de față până Ia soluționarea de

către Curtea Constituțională, a excepțiilor invocate în prezenta cauză.

Înalta Curte

de Casație și Justiție,

secția

I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este

admisibil.

Completul

de filtru C5, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C.

proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 26 noiembrie 2015, comunicarea

raportului către părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum

prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit

dovezilor aflate la filele 106-112 din dosarul de recurs, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentelor și

intimatei A. Bacău, fără ca părțile să fi depus punct de vedere.

La data de 1

februarie 2015, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat

termen pentru judecarea recursului ia data de 4 februarie 2015, în temeiul art.

493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

2, Analizând

recursul formulat, Înalta Curte constata că este inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Litigiul

de față este, ca natură juridică, un conflict de muncă.

Astfel, prin

acțiunea înregistrată sub nr. 1131/110/2014, la Tribunalul Bacău, la data de 10

martie 2014, contestatoarele B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu

pârâta A. Bacău, au solicitat anularea Deciziilor nr. 92 din 17 februarie 2014

-B.; nr. 84 din 10 februarie 2014 - C. (C.); nr. 88 din 12 februarie 2014 - D.;

nr. 88 din 11 februarie 2014 - E.; nr. 86 din 11 februarie 2014 - F. și nr. 89

din 12 februarie 2014 - G., prin care pârâta a respins dreptul la venitul lunar

de completare, solicitat ca urmare a concedierii colective. în conformitate cu

prevederile O.U.G. nr. 36/2013, ca fiind decizii nelegale și nelememice.

S-a mai

solicitat și obligarea pârâtei la emiterea de noi decizii de stabilire a

dreptului la venitul lunar de completare, cu respectarea art. 7 lit. b) și art.

8 din O.U.G. nr. 36/2013.

Prin sentința

civilă nr. 959 din data de 27 iunie 2014, Tribunalul Bacău, secția

I civilă, a admis acțiunea formulată

de reclamanți, a anulat Deciziile nr. 84, 86-89 și 92/2014 și a obligat pârâta

să plătească reclamantei venitul lunar de completare, stabilit potrivit

dispozițiilor O.U.G. nr. 36/2013.

Prin Decizia

civilă nr. 110 din 2 marile 2015

-

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul declarat împotriva

hotărârii pronunțate de prima instanță, schimbând în tot sentința civilă

apelată, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondata. instanța de apel a

apreciat că termenul de 90 zile prevăzut de O.U.G. nr. 36/2013 este un termen

de decădere, neexistând posibilitatea reținerii unor situații de natura să

determine prelungirea acestui termen.

Împotriva

acestei decizii, au declarat recurs reclamantele, la data de 7 mai 2015.

Înalta Curte

constată că, în raport de natura juridică a litigiului dedus judecății și de

data la care a fost promovat litigiul de față, situată între data intrării în

vigoare a Legii nr. 2/2013 și data de 31 decembrie 2015, în speță sunt

aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of.

din data de 12 februarie 2013, ce preia identic reglementarea cuprinsă în

dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia „nu suni supuse

recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile privind conflictele (ie

muncă și de asigurări sociale (...)."

Cum, în

temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive,

cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs", hotărârea pronunțată de instanța de apel este definitivă și prin

urmare, nu poate fi atacată cu recurs.

În concluzie,

fiind vorba despre un litigiu de muncă, început la data 10 martie 2014, Decizia

civilă nr. 110 din 02 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă,

în apel, în litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefund supusă

căii de atac a recursului.

Principiul

legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o

hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate

expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi

folosite alte mijloace

procedurale în scopul de a se obține

reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

În raport cu

dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 110 din 2 martie

2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, nu este supusă căii

de atac a recursului.

Având în

vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc, civ., raportat la art 493 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul

formulat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții G., B., F., E., D., C.

împotriva Deciziei civile nr. 110 din 02 martie 2015 pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, secția I civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2016.