ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 294/2016

Decizia nr. 294/2016 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: I. Cererea de recurs Prin Decizia civilă nr. 110 din 2 martie 2015 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul declarat de intimata-pârâtă A. Bacău împotriva sentinței civile nr. 959 din data de 27 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă. Prin motivele recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 110 din 2 manie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, recurentele au invocat faptul că instanța de apel a făcut o greșita aplicare a prevederilor art. 5 din O.U.G.

36/2013, întrucât acest text de lege se reteră ia „concedierea colectivă" și nu la încetarea efectivă a contractelor individuale de muncă, rezultând, în mod evident, că legiuitorul a dorit ca în acest termen să se realizeze procedura concedierii și nu s-a referit nicidecum ca în această perioadă salariații concediați să solicite dreptul Sa venitul lunar de completare. Arată că, în perioada de aplicabilitate a H.G. nr. 639/2013, recurentele au fost în concedii medicale pentru diferite intervale de timp. Prin urmare, în temeiul art. 50 lit. b) C. muncii, raporturile rezultate din contractele individuale de munca au fost suspendate de drept, iar în temeiul art 60 a operat o interdicție temporara de concediere.

S-a mai invocat faptul că motivul pentru care s-a stabilit un termen de 90 zile, între data concedierii colective și data intrării în vigoare a H.G. nr. 693/2013, nu a fost acela de a crea discriminări între persoanele disponibilizate în cadrul aceluiași program în funcție de data de la care deciziile devin executorii, ci acela de a culege date privind numărul total al salariaților disponibilități pentru a se aloca sume de bani suficiente pentru toate aceste persoane. Astfel, instanța de judecată trebuia sa verifice dacă în cazul recurentelor s-a dispus încetarea contractelor de munca prin concediere colectivă, respectiv dacă deciziile de concediere s-au emis în termenul de 90 de zile de Sa intrarea în vigoare a H.G.

nr. 639 din 30 iulie 2013. Prin recurs s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ari 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „nu pot fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în cazul conflictelor de muncă și asigurări sociale", cerere admisibilă, în opinia recurentelor, în sensul art. 29 din Legea nr. 47/1992. Totodată, prin înscrisul depus la data de 11 iunie 2015, recurentele au invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 36/2013, potrivit cărora "(1) Concedierea colectivă se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 C. muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a H.G.

prevăzute la art. 2". Prin încheierea din data de 24 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. xxx/110/2014/al, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 36/2013. De asemenea, prin încheiere pronunțată la data de 24 septembrie 2015, s-a dispus continuarea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în completul de filtru, dat fiind faptul că. în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, în forma în vigoare, nu se impune suspendarea cauzei de față până Ia soluționarea de către Curtea Constituțională, a excepțiilor invocate în prezenta cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C5, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 26 noiembrie 2015, comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 106-112 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentelor și intimatei A. Bacău, fără ca părțile să fi depus punct de vedere.

La data de 1 februarie 2015, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului ia data de 4 februarie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților. 2, Analizând recursul formulat, Înalta Curte constata că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Litigiul de față este, ca natură juridică, un conflict de muncă.

Astfel, prin acțiunea înregistrată sub nr. 1131/110/2014, la Tribunalul Bacău, la data de 10 martie 2014, contestatoarele B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâta A. Bacău, au solicitat anularea Deciziilor nr. 92 din 17 februarie 2014 -B.; nr. 84 din 10 februarie 2014 - C. (C.); nr. 88 din 12 februarie 2014 - D.; nr. 88 din 11 februarie 2014 - E.; nr. 86 din 11 februarie 2014 - F. și nr. 89 din 12 februarie 2014 - G., prin care pârâta a respins dreptul la venitul lunar de completare, solicitat ca urmare a concedierii colective. în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 36/2013, ca fiind decizii nelegale și nelememice. S-a mai solicitat și obligarea pârâtei la emiterea de noi decizii de stabilire a dreptului la venitul lunar de completare, cu respectarea art. 7 lit. b) și art. 8 din O.U.G.

nr. 36/2013. Prin sentința civilă nr. 959 din data de 27 iunie 2014, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat Deciziile nr. 84, 86-89 și 92/2014 și a obligat pârâta să plătească reclamantei venitul lunar de completare, stabilit potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 36/2013. Prin Decizia civilă nr. 110 din 2 marile 2015 - Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, schimbând în tot sentința civilă apelată, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondata. instanța de apel a apreciat că termenul de 90 zile prevăzut de O.U.G. nr. 36/2013 este un termen de decădere, neexistând posibilitatea reținerii unor situații de natura să determine prelungirea acestui termen.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele, la data de 7 mai 2015. Înalta Curte constată că, în raport de natura juridică a litigiului dedus judecății și de data la care a fost promovat litigiul de față, situată între data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 și data de 31 decembrie 2015, în speță sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, ce preia identic reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia „nu suni supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile privind conflictele (ie muncă și de asigurări sociale (...)." Cum, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", hotărârea pronunțată de instanța de apel este definitivă și prin urmare, nu poate fi atacată cu recurs. În concluzie, fiind vorba despre un litigiu de muncă, început la data 10 martie 2014, Decizia civilă nr. 110 din 02 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în apel, în litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefund supusă căii de atac a recursului. Principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Decizia civilă nr. 110 din 2 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc, civ., raportat la art 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții G., B., F., E., D., C. împotriva Deciziei civile nr. 110 din 02 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2016.