CASE OF PETROV v. BULGARIA

La 12 noiembrie 1990, reclamantul și un dl S.V. au fost arestați la Sofia pentru suspiciune că au furat o mașină. Ei au fost acuzați de un investigator militar, care a fost competent pentru că în momentul în care dl S.V. a fost o armată privată și plasat în detenție preliminară. La începutul anului 1991, dl S.V. a reușit să evadeze într-un transfer dintr-un loc de detenție la altul. În mai 1991, reclamantul a fost eliberat pe cauțiune. La 24 iulie 1991, reclamantul a fost arestat în Gabrovo pentru furt. Cazul a fost atribuit procurorului militar regional Pleven din cauza faptului că dl S.V. a fost în armată. Acolo a fost alăturat la alte cazuri în așteptare împotriva dlui S.V., unele dintre care au implicat, de asemenea, reclamantul. La 5 februarie 1993, procedurile s-au menținut în timp ce locul în care dl S.V. nu era cunoscut. Potrivit reclamantului, dl S.V. s-a stabilit în Grecia, dar în următorii ani s-a întors în Bulgaria în fiecare vară, fără a fi fost oprit sau deranjat de autoritățile, și-a reînnoit chiar documentele de identitate. În 2001 reclamantul a întrebat despre starea procedurilor împotriva lui. El a fost informat că dl S.V. nu a fost găsit încă și că procedurile au rămas încă. 10. La 27 iulie 2001, ancheta a fost luată de către Procuratura Regională a Procurorului Militar Pleven. La 10 august 2001, acest Oficiu a dispunut de cazurile împotriva reclamantului și le-a atribuit Biroului Procurorilor din districtul Sofia, Varna, Plovdiv și Gabrovo, în conformitate cu competențele lor teritoriale, precum și Biroului Procurorului Militar Regional Sofia. 11. La 28 iunie 2002, Procurorul din districtul Plovdiv a întrerupt ancheta împotriva reclamantului deoarece perioada de prelungire relevantă a expirat. La 28 august 2002, Procurorul din districtul Sofia și-a întrerupt ancheta din același motiv. 12. La 5 martie 2002, Procurorul din districtul Gabrovo a renunțat la anumite acuzații împotriva reclamantului și l-a acuzat pentru un număr de alți. Cazul a fost auzit de Curtea din districtul Gabrovo, care a condamnat reclamantul într-o hotărâre din 4 noiembrie 2002. Se pare că reclamantul nu a făcut apel. Unele alte acuzații împotriva reclamantului au fost respinse de către Procurorul din districtul Gabrovo la 28 octombrie 2003. 13. Nu este clar dacă cazurile împotriva reclamantului tratate de biroul Procurorului din districtul Varna și Biroul Procurorului Militar Regional din Sofia au fost întrerupte sau sunt încă în așteptare. 14. La 4 aprilie 2001, reclamantul a fost dus la închisoarea Lovech pentru a îndeplini o condamnare de trei ani și jumătate de închisoare impusă în 2000. Mai târziu, această condamnare a fost agregată cu alte pedeapsări efectuate în proceduri separate. El a fost eliberat la 29 ianuarie 2003. 15. În timpul sejurului său în închisoare, reclamantul nu a fost autorizat să scrie avocatului său reprezentând-l în diferite proceduri penale și în procedura dinaintea Curții în plicuri sigilate sau să vorbească cu ea la telefon. Scrisoarea sa, inclusiv scrisorile către și de la avocatul său, a fost deschisă și verificată sistematic. Acest lucru a fost confirmat printr-o scrisoare scrisă la 15 noiembrie 2006 de către șeful directorului „Execuție de Punții” al Ministerului Justiției și produsă de Guvern în fața Curții. Scrisoarea a afirmat că în conformitate cu art. 33 alineatul (1) litera (c) din Legea privind Execuția Punțiunilor din 1969 (a se vedea punctul 18) corespondența deținuților a fost supuse monitorizării de către administrația închisorii. În plus, în timp ce reclamantul a fost deținut, corespondența sa a fost monitorizată pentru a asigura punerea în aplicare adecvată a articolului 37 alineatul (2) din Regulamentele pentru aplicarea Actului (a se vedea punctul 19 de mai jos). 16. În vara anului 2001 a fost instalată o cabină telefonică în închisoare și deținuții au fost autorizați să-l folosească pentru a-și chema rudele de două ori pe lună. La cererea mai multor deținuți, directorul a fost informal acceptat să-l extindă la parteneri necăsătoriți. La început reclamantul, care a trăit înainte de încarcerarea sa de aproximativ patru ani cu dna S.P. și a avut un copil cu ea doar patruzeci de zile înainte de a merge la închisoare, a fost, de asemenea, capabil de a beneficia de oportunitatea de a suna partenerul său la telefon. Totuși, în august 2001 directorul a refuzat să-i permită să se folosească de acest loc. Reclamantul a contestat, dar directorul a răspuns că legea prevede dreptul de a apela doar soții și că, dacă reclamantul este atât de atașat de partenerul său și de copilul lor, el ar putea întotdeauna să se căsătorească cu ea. La începutul anului 2002, în urma unei intervenții a Agenției de Protecție a Copilului, pe care avocatul reclamantului le-a contactat în legătură cu această chestiune, el a fost autorizat din nou să aibă conversații telefonice cu partenerul său. 17. Articolele 30 și 34 din Constituția din 1991 au citit, după caz: „Toată lumea are dreptul de a se întâlni în încredere cu persoana care îl apără. Confidențialitatea comunicării lor este inviolabilă.” „1. Libertatea și secretul corespondenței și alte comunicări sunt inviolabile. Această regulă poate fi supusă excepțiilor numai cu permisiunea autorităților judiciare atunci când este necesar pentru descoperirea sau prevenirea infracțiunilor grave.” 18. Secțiunea 33 din Legea privind executarea pedepselor din 1969 („акон”) („pentru ce privește, în măsura în care este cazul: „1. Prizonierii au dreptul ... la: ... (c) corespondența și parcele alimentare, care sunt supuse inspecției de către administrația [prison].” 19. Secțiunea 37 alineatul (2) din regulamentele de aplicare a Actului, în vigoare la momentul respectiv și până la prezent, prevede că, dacă conținutul unei scrisori este astfel încât, pentru motive de securitate, regimul de închisoare sau de disciplinare, acesta nu poate fi livrat prizonierului sau expediat prin poștă, deținutul trebuie să fie informat de acest lucru și scrisoarea trebuie să fie pusă în dosarul său. 20. În iunie 2002 au fost adăugate la Lege noile dispoziții privind persoanele deținute în reținere. Subsecțiunea 3 din nou promulgat art. 132d a citit după cum urmează: „Corespondența acuzatului și a inculpatului este supusă unei inspecții de către administrația [prison]”. 21. Într-o decizie din 18 aprilie 2006 (рет. nr. 4 от 18 аδрил 2006 ש. 36 от 2 май 2006 ש.) Curtea Constituțională, hotărând în conformitate cu o cerere a procurorului șef, a declarat această dispoziție neconstituțională. După analizarea în detaliu a dispozițiilor constituționale și a Convenției relevante și prin efectuarea, printre altele, de referință la cazurile Campbell v. Regatul Unit (alegerea din 25 martie 1992, Seria A nr. 233), Calogero Diana v. Italia (alegerea din 15 noiembrie 1996, Raporturile hotărârilor și deciziilor 1996V) și Petra c. România (jurisprudența din 23 septembrie 1998, Raporturile 1998VII), instanța a susținut că o autorizație pătrată de inspectare a corespondenței tuturor deținuților, fără a le respecta circumstanțele lor și amenințarea pe care se presupunea că o constituie societatea prin această corespondență, a fost contrară art. 30 § 5 și 34 din Constituția din 1991. 22. Aspectul cazului a fost limitat la revizuirea constituționalității articolului 132d(3) din Legea privind executarea pedepselor din 1969. Din acest motiv, art. 33 alineatul (1) litera (c) din Lege, în ciuda unor formulații aproape identice, nu a fost revizuit pentru constituționalitate. 23. Conform legii bulgare, deciziile Curții Constituționale care declară o dispoziție legală contrară Constituției au efect numai pentru viitor (ex nunc). 24. Secțiunea 37a alineatul (1) din Regulamentele de aplicare a Legii de Execuție a Pedepselor din 1969, adăugat în iunie 2001, prevede că deținuții pot folosi un telefon payphone instalat în închisoare în conformitate cu reglementările emise de șeful directorului „Execuție a Pedepselor” al Ministerului Justiției. Subsecțiunea 2 prevede că deținuții pot folosi telefonul pentru a chema doar rudele lor prin linie ascendentă sau descendentă, frații, surorile și soții lor. Conversațiile telefonice sunt efectuate sub supravegherea unui membru al personalului închisorii, care se asigură în avans că conversația este într-adevăr cu supusul său destinatari (subsecțiunea 3). 25. Secțiunea 18 alineatul (2) din Legea privind barierele din 1991 („акон”) cu condiția ca corespondența dintre avocați și clienții lor să fie inviolabilă, să nu poată fi interceptată și să nu poată fi utilizată ca probă în instanță.