Petrov împotriva Bulgariei

La 12 noiembrie 1990, reclamantul și un dl S.V. au fost arestați la Sofia pentru suspiciune că au furat o mașină. Ei au fost acuzați de un investigator militar, care a fost competent pentru că în momentul în care dl S.V. a fost o armată privată și plasat în detenție preliminară. La începutul anului 1991, dl S.V. a reușit să evadeze într-un transfer dintr-un loc de detenție la altul. În mai 1991, reclamantul a fost eliberat pe cauțiune. La 24 iulie 1991, reclamantul a fost arestat în Gabrovo pentru furt. Cazul a fost atribuit procurorului militar regional Pleven din cauza faptului că dl S.V. a fost în armată. Acolo a fost alăturat la alte cazuri în așteptare împotriva dlui S.V., unele dintre care au implicat, de asemenea, reclamantul.

La 5 februarie 1993, procedurile s-au menținut în timp ce locul în care dl S.V. nu era cunoscut. Potrivit reclamantului, dl S.V. s-a stabilit în Grecia, dar în următorii ani s-a întors în Bulgaria în fiecare vară, fără a fi fost oprit sau deranjat de autoritățile, și-a reînnoit chiar documentele de identitate. În 2001 reclamantul a întrebat despre starea procedurilor împotriva lui. El a fost informat că dl S.V. nu a fost găsit încă și că procedurile au rămas încă. 10. La 27 iulie 2001, ancheta a fost luată de către Procuratura Regională a Procurorului Militar Pleven. La 10 august 2001, acest Oficiu a dispunut de cazurile împotriva reclamantului și le-a atribuit Biroului Procurorilor din districtul Sofia, Varna, Plovdiv și Gabrovo, în conformitate cu competențele lor teritoriale, precum și Biroului Procurorului Militar Regional Sofia.

11. La 28 iunie 2002, Procurorul din districtul Plovdiv a întrerupt ancheta împotriva reclamantului deoarece perioada de prelungire relevantă a expirat. La 28 august 2002, Procurorul din districtul Sofia și-a întrerupt ancheta din același motiv. 12. La 5 martie 2002, Procurorul din districtul Gabrovo a renunțat la anumite acuzații împotriva reclamantului și l-a acuzat pentru un număr de alți. Cazul a fost auzit de Curtea din districtul Gabrovo, care a condamnat reclamantul într-o hotărâre din 4 noiembrie 2002. Se pare că reclamantul nu a făcut apel. Unele alte acuzații împotriva reclamantului au fost respinse de către Procurorul din districtul Gabrovo la 28 octombrie 2003. 13. Nu este clar dacă cazurile împotriva reclamantului tratate de biroul Procurorului din districtul Varna și Biroul Procurorului Militar Regional din Sofia au fost întrerupte sau sunt încă în așteptare.

14. La 4 aprilie 2001, reclamantul a fost dus la închisoarea Lovech pentru a îndeplini o condamnare de trei ani și jumătate de închisoare impusă în 2000. Mai târziu, această condamnare a fost agregată cu alte pedeapsări efectuate în proceduri separate. El a fost eliberat la 29 ianuarie 2003. 15. În timpul sejurului său în închisoare, reclamantul nu a fost autorizat să scrie avocatului său reprezentând-l în diferite proceduri penale și în procedura dinaintea Curții în plicuri sigilate sau să vorbească cu ea la telefon. Scrisoarea sa, inclusiv scrisorile către și de la avocatul său, a fost deschisă și verificată sistematic. Acest lucru a fost confirmat printr-o scrisoare scrisă la 15 noiembrie 2006 de către șeful directorului „Execuție de Punții” al Ministerului Justiției și produsă de Guvern în fața Curții.

Scrisoarea a afirmat că în conformitate cu art. 33 alineatul (1) litera (c) din Legea privind Execuția Punțiunilor din 1969 (a se vedea punctul 18) corespondența deținuților a fost supuse monitorizării de către administrația închisorii. În plus, în timp ce reclamantul a fost deținut, corespondența sa a fost monitorizată pentru a asigura punerea în aplicare adecvată a articolului 37 alineatul (2) din Regulamentele pentru aplicarea Actului (a se vedea punctul 19 de mai jos). 16. În vara anului 2001 a fost instalată o cabină telefonică în închisoare și deținuții au fost autorizați să-l folosească pentru a-și chema rudele de două ori pe lună. La cererea mai multor deținuți, directorul a fost informal acceptat să-l extindă la parteneri necăsătoriți.

La început reclamantul, care a trăit înainte de încarcerarea sa de aproximativ patru ani cu dna S.P. și a avut un copil cu ea doar patruzeci de zile înainte de a merge la închisoare, a fost, de asemenea, capabil de a beneficia de oportunitatea de a suna partenerul său la telefon. Totuși, în august 2001 directorul a refuzat să-i permită să se folosească de acest loc. Reclamantul a contestat, dar directorul a răspuns că legea prevede dreptul de a apela doar soții și că, dacă reclamantul este atât de atașat de partenerul său și de copilul lor, el ar putea întotdeauna să se căsătorească cu ea. La începutul anului 2002, în urma unei intervenții a Agenției de Protecție a Copilului, pe care avocatul reclamantului le-a contactat în legătură cu această chestiune, el a fost autorizat din nou să aibă conversații telefonice cu partenerul său.

17. Articolele 30 și 34 din Constituția din 1991 au citit, după caz: „Toată lumea are dreptul de a se întâlni în încredere cu persoana care îl apără. Confidențialitatea comunicării lor este inviolabilă.” „1. Libertatea și secretul corespondenței și alte comunicări sunt inviolabile. Această regulă poate fi supusă excepțiilor numai cu permisiunea autorităților judiciare atunci când este necesar pentru descoperirea sau prevenirea infracțiunilor grave.” 18. Secțiunea 33 din Legea privind executarea pedepselor din 1969 („акон”) („pentru ce privește, în măsura în care este cazul: „1.

Prizonierii au dreptul ... la: ... (c) corespondența și parcele alimentare, care sunt supuse inspecției de către administrația [prison].” 19. Secțiunea 37 alineatul (2) din regulamentele de aplicare a Actului, în vigoare la momentul respectiv și până la prezent, prevede că, dacă conținutul unei scrisori este astfel încât, pentru motive de securitate, regimul de închisoare sau de disciplinare, acesta nu poate fi livrat prizonierului sau expediat prin poștă, deținutul trebuie să fie informat de acest lucru și scrisoarea trebuie să fie pusă în dosarul său. 20. În iunie 2002 au fost adăugate la Lege noile dispoziții privind persoanele deținute în reținere. Subsecțiunea 3 din nou promulgat art. 132d a citit după cum urmează: „Corespondența acuzatului și a inculpatului este supusă unei inspecții de către administrația [prison]”.

21. Într-o decizie din 18 aprilie 2006 (рет. nr. 4 от 18 аδрил 2006 ש. 36 от 2 май 2006 ש.) Curtea Constituțională, hotărând în conformitate cu o cerere a procurorului șef, a declarat această dispoziție neconstituțională.

După analizarea în detaliu a dispozițiilor constituționale și a Convenției relevante și prin efectuarea, printre altele, de referință la cazurile Campbell v. Regatul Unit (alegerea din 25 martie 1992, Seria A nr. 233), Calogero Diana v. Italia (alegerea din 15 noiembrie 1996, Raporturile hotărârilor și deciziilor 1996V) și Petra c. România (jurisprudența din 23 septembrie 1998, Raporturile 1998VII), instanța a susținut că o autorizație pătrată de inspectare a corespondenței tuturor deținuților, fără a le respecta circumstanțele lor și amenințarea pe care se presupunea că o constituie societatea prin această corespondență, a fost contrară art. 30 § 5 și 34 din Constituția din 1991. 22. Aspectul cazului a fost limitat la revizuirea constituționalității articolului 132d(3) din Legea privind executarea pedepselor din 1969. Din acest motiv, art. 33 alineatul (1) litera (c) din Lege, în ciuda unor formulații aproape identice, nu a fost revizuit pentru constituționalitate.

23. Conform legii bulgare, deciziile Curții Constituționale care declară o dispoziție legală contrară Constituției au efect numai pentru viitor (ex nunc). 24. Secțiunea 37a alineatul (1) din Regulamentele de aplicare a Legii de Execuție a Pedepselor din 1969, adăugat în iunie 2001, prevede că deținuții pot folosi un telefon payphone instalat în închisoare în conformitate cu reglementările emise de șeful directorului „Execuție a Pedepselor” al Ministerului Justiției. Subsecțiunea 2 prevede că deținuții pot folosi telefonul pentru a chema doar rudele lor prin linie ascendentă sau descendentă, frații, surorile și soții lor.

Conversațiile telefonice sunt efectuate sub supravegherea unui membru al personalului închisorii, care se asigură în avans că conversația este într-adevăr cu supusul său destinatari (subsecțiunea 3). 25. Secțiunea 18 alineatul (2) din Legea privind barierele din 1991 („акон”) cu condiția ca corespondența dintre avocați și clienții lor să fie inviolabilă, să nu poată fi interceptată și să nu poată fi utilizată ca probă în instanță.

5. On 12 November 1990 the applicant and a Mr S.V. were arrested in Sofia on suspicion of having stolen a car. They were charged by a military investigator, who was competent because at the time Mr S.V. was an army private, and placed in pretrial detention. 6. In the beginning of 1991 Mr S.V. managed to escape during a transfer from one detention facility to another. In May 1991 the applicant was released on bail. 7. On 24 July 1991 the applicant was arrested in Gabrovo on charges of theft. The case was assigned to the Pleven Regional Military Prosecutor’s Office on account of Mr S.V.’s being in the army. There it was joined to other cases pending against Mr S.V., some of which also concerned the applicant.

8. On 5 February 1993 the proceedings were stayed as Mr S.V.’s whereabouts were unknown. According to the applicant, Mr S.V. had settled in Greece, but during the following years had come back to Bulgaria every summer without ever having been stopped or bothered by the authorities, and had even renewed his identity documents. 9. In 2001 the applicant enquired about the state of the proceedings against him. He was informed that Mr S.V. had not been found yet and that the proceedings were still stayed. 10. On 27 July 2001 the investigation was taken up by the Pleven Regional Military Prosecutor’s Office. On 10 August 2001 this Office disjoined the cases against the applicant and assigned them to the Sofia, Varna, Plovdiv and Gabrovo District Prosecutor’s Offices, in accordance with their territorial competence, and to the Sofia Regional Military Prosecutor’s Office.

11. On 28 June 2002 the Plovdiv District Prosecutor’s Office discontinued the investigation against the applicant because the relevant limitation period has expired. On 28 August 2002 the Sofia District Prosecutor’s Office discontinued its investigation for the same reason. 12. On 5 March 2002 the Gabrovo District Prosecutor’s Office dropped certain charges against the applicant and indicted him for a number of others. The case was heard by the Gabrovo District Court, which convicted the applicant in a judgment of 4 November 2002. It seems that applicant did not appeal. Certain other charges against the applicant were dropped by the Gabrovo District Prosecutor’s Office on 28 October 2003. 13. It is unclear whether the cases against the applicant handled by the Varna District Prosecutor’s Office and the Sofia Regional Military Prosecutor’s Office have been discontinued or are still pending.

14. On 4 April 2001 the applicant was taken to the Lovech Prison to serve a sentence of three and a half years’ imprisonment imposed in 2000. Later this sentence was aggregated with several other punishments meted out in separate proceedings. He was released on 29 January 2003. 15. During his stay in prison, the applicant was not allowed to write to his lawyer representing him in various criminal proceedings and in the proceedings before the Court in sealed envelopes, or to talk to her on the telephone. His mail, including the letters to and from his lawyer, was systematically opened and checked. This was confirmed by a letter written on 15 November 2006 by the head of the “Execution of Punishments” directorate of the Ministry of Justice and produced by the Government before the Court.

The letter said that pursuant to section 33(1)(c) of the 1969 Execution of Punishments Act (see paragraph 18 below) prisoners’ correspondence was subject to monitoring by the prison administration. It further said that as the applicant had been an inmate, his correspondence had been monitored to ensure the proper implementation of section 37(2) of the Regulations for the application of the Act (see paragraph 19 below). 16. In the summer of 2001 a telephone booth was installed in the prison and the inmates were allowed to use it to call their relatives twice a month. They were told that this facility concerned parents, brothers and sisters, children and spouses. At the request of several inmates the warden apparently informally accepted to extend it to unmarried partners.

At first the applicant, who before his incarceration had lived for about four years with Ms S.P. and had had a child with her just forty days before going to prison, was also able to benefit from the opportunity to call his partner on the telephone. However, in August 2001 the warden refused to allow him to avail himself of this facility. The applicant objected, but the warden replied that the law provided for a right to call spouses only and that if the applicant was so attached to his partner and their child, he could always marry her. In the beginning of 2002, following an intervention by the Child Protection Agency, which the applicant’s lawyer had contacted about the matter, he was once again allowed to have telephone conversations with his partner.

17. Articles 30 and 34 of the 1991 Constitution read, as relevant: “Everyone has the right to meet in confidence with the person who defends him. The confidentiality of their communication shall be inviolable.” “1. The freedom and secret of correspondence and other communications shall be inviolable. 2. This rule may be subject to exceptions only with the permission of the judicial authorities when necessary for uncovering or preventing serious offences.” 18. Section 33 of the 1969 Execution of Punishments Act (Закон за изпълнение на наказанията), as in force at the relevant time, read, in so far as relevant: “1.

Prisoners are entitled ... to: ... (c) correspondence and food parcels, which are subject to inspection by the [prison] administration.” 19. Section 37(2) of the regulations for the application of the Act, as in force at the relevant time and until present, provides that if the contents of a letter are such that for security, prison regime or disciplinary reasons it cannot be delivered to the prisoner or dispatched by mail, the inmate must be informed of this and the letter must be put in his file. 20. In June 2002 new provisions regarding persons detained on remand were added to the Act. Subsection 3 of the newly enacted section 132d read as follows: “The correspondence of the accused and the indicted is subject to inspection by the [prison] administration.” 21. In a decision of 18 April 2006 (реш.

№ 4 от 18 април 2006 г. по конституционно дело № 11 от 2005 г., обн., ДВ, бр. 36 от 2 май 2006 г.) the Constitutional Court, acting pursuant to a request by Chief Prosecutor, declared this provision unconstitutional. After analysing in detail the relevant constitutional and Convention provisions and making, inter alia, reference to the cases of Campbell v. the United Kingdom (judgment of 25 March 1992, Series A no. 233), Calogero Diana v. Italy (judgment of 15 November 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996V) and Petra v. Romania (judgment of 23 September 1998, Reports 1998VII), the court held that a blanket authorisation to inspect the correspondence of all inmates without regard to their particular circumstances and the threat which they allegedly posed to society through such correspondence was contrary to Articles 30 § 5 and 34 of the 1991 Constitution.

22. The subjectmatter of the case was limited to reviewing the constitutionality of section 132d(3) of the 1969 Execution of Punishments Act. For this reason section 33(1)(c) of the Act, despite having almost identical wording, was not reviewed for constitutionality. 23. Under Bulgarian law, the decisions of the Constitutional Court declaring a statutory provision contrary to the Constitution have effect only for the future (ex nunc). 24. Section 37a(1) of the Regulations for the application of the 1969 Execution of Punishments Act, added in June 2001, provides that inmates may use a payphone installed in the prison in accordance with regulations issued by the head of the “Execution of Punishments” directorate of the Ministry of Justice.

Subsection 2 provides that inmates may use the telephone to call only their relatives by direct ascending or descending line, their brothers, sisters and spouses. The telephone conversations are carried out under the supervision of a prison staff member, who makes sure in advance that the conversation is indeed with its purported addressee (subsection 3). 25. Section 18(2) of the 1991 Bar Act (Закон за адвокатурата), presently superseded by section 33(2) of the 2004 Bar Act, provided that the correspondence between lawyers and their clients was inviolable, could not be subject to interception and could not be used as evidence in court.