ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 229/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 21 iulie 2011, reclamanta C.N.A.C.N. SA Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, suspendarea executării procesului -verbal de constatare încheiat la data de 06 aprilie 2011 de către pârât, prin care s-a constatat neeligibilitatea sumei de 2.695.660 lei și s-a dispus rambursarea acesteia, anularea măsurii dispuse și, în subsidiar, aplicarea sancțiunii prevăzute de Ordinul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nr. 621/2010, pct. 24, respectiv 10% din valoarea contractului.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat necompetența materială a Tribunalului Constanța. Prin Sentința nr. 1466/2011, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, în raport cu rangul pârâtului, de autoritate publică centrală. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, iar la data de 24 noiembrie 2011, reclamanta a depus o precizare de acțiune în care a arătat că procesul-verbal contestat a fost revizuit, fiind emis un alt proces-verbal de constatare a neregulilor privind proiectul „Sistem de măsurători topohidrografice pe canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Midia Năvodari”, din 13 octombrie 2011, prin care s-a revenit asupra măsurilor luate.

A arătat reclamanta că organismul care a reanalizat situația a constatat în mod corect că suma de 2.695.660,03 lei a fost achitată de către reclamantă și nu de către Comunitatea Europeană, decontarea acesteia nemaiavând loc. În acest context, reclamanta și-a precizat cererea, în sensul că a solicitat anularea procesului-verbal nr. 6859 din 06 aprilie 2011, motivat de revizuirea lui de către organul emitent, și, de asemenea, anularea măsurii de obligare la plata sumei de 2.695.660,03 lei. La 5 ianuarie 2012, reclamanta a precizat că nu mai insistă în cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal și că renunță la capătul de cerere subsidiar, privind aplicarea sancțiunii prevăzută de Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii.

nr. 621/2010, respectiv 10% din valoarea contractului. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 111 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, ulterior promovării acțiunii ce formează obiectul cauzei, Direcția Generală de Control din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a procedat la revizuirea procesului verbal anterior menționat, ca urmare a informațiilor noi puse la dispoziție de Autoritatea de Certificare și Plăți din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Urmare a acestui fapt, prin emiterea variantei revizuite a procesului verbal de constatare din 06 aprilie 2011, aprobată la 13 octombrie 2011, a fost modificat doar cuantumul debitului datorat de reclamantă din prezenta cauză, celelalte constatări ale titlului de creanță inițial, respectiv, ale procesului-verbal din 06 aprilie 2011, rămânând neschimbate. În acest context, prima instanță a reținut că, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulteriore, viciile sub imperiul cărora a fost derulată de către reclamantă procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a unei nave de măsurători topohidrografice califică, fără dubiu, cheltuielile avansate în derularea acestui contract, ca neeligibile pentru asistență financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană.

De asemenea, instanța a stabilit că nu se poate face aplicarea dispozițiilor Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 621 din 11 august 2010 deoarece, în speță, nu sunt întrunite condițiile expres prevăzute în cuprinsul acestuia și anume includerea prevederilor Ghidului pentru stabilirea corecțiilor financiare aplicabile cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale sau de coeziune pentru nerespectarea reglementărilor privind achizițiile publice, în cuprinsul contractului de finanțare. Cu privire la solicitarea reclamantei privind anularea măsurii dispuse prin procesul-verbal din 06 aprilie 2011 de obligare la plata sumei de 2.695.660,03 lei, prima instanță a apreciat că este lipsită de interes, în condițiile în care, prin procesul verbal din 13 octombrie 2011 a fost modificat cuantumul debitului datorat, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 218.562,43 lei, sumă pe care de altfel, nu a înțeles să o conteste.

3. Recursul reclamantei C.N.A.C.N. SA Constanța a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta - reclamantă a arătat că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, considerând că urmare a diminuării cuantumului corecției aplicate nu ar mai exista interes în cauză și a făcut acest lucru fără a pune în discuția contradictorie a părților excepția lipsei de interes, aspect ce indică și încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul raportului juridic dedus judecății, recurenta – reclamantă a reluat argumentele din motivarea cererii de chemare în judecată, referitoare la încălcarea principiului tratamentului egal, la contractul de finanțare și aplicarea sancțiunilor specifice acestuia și la măsura dispusă prin procesul – verbal de control din 06 aprilie 2011. 4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Transporturilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a procedat la analizarea actului administrativ contestat sub aspectul pretinselor motive de netemeinicie și nelegalitate invocate de către reclamant, cu respectarea principiului disponibilității, având în vedere faptul că în orice cauză, cadrul procesual este stabilit de către reclamant, care are obligația de a menționa în cererea sa de chemare în judecată atât persoanele cu care înțelege să se judece cât și obiectul cererii, adică ceea ce pretinde și a reținut în mod întemeiat faptul că, urmare a revizuirii procesului verbal contestat, a fost modificat doar cuantumul debitului declarat de reclamantă, celelalte constatări ale titlului de creanță rămânând neschimbate.

Referitor la fondul cauzei, intimatul – pârât a arătat că instanța a apreciat în mod întemeiat caracterul neeligibil al cheltuielilor supuse analizei, pentru că, în cadrul procedurii de atribuire a contractului, reclamanta a încălcat principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) și d) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, modificând clauze obligatorii care, prin efectul legii, de plano, nu puteau fi modificate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecată, recurenta – reclamantă a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, după parcurgerea procedurii administrative de contestare prealabilă, procesul – verbal de constatare din 6 aprilie 2011, privind proiectul „Sistem de măsurători topografice pe canalele Dunăre – Marea Neagră și Poarta Albă – Midia Năvodari”, întocmit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Prin acest proces – verbal, constituind titlu de creanță bugetară, conform art. 3 alin. (2) din O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, s-a stabilit că entitatea controlată datorează autorității cu competență în gestionarea fondurilor comunitare un debit în valoare de 2.695.660,03 lei, reprezentând cheltuieli declarate neeligibile, efectuate din bugetul de stat. După învestirea instanței, prin procesul – verbal de constatare a neregulilor din 13 octombrie 2011, s-a reținut că suma declarată neeligibilă în Procesul verbal de constatare din 06 aprilie 2011, în cuantum de 2.695.660,03 lei (inclusiv T.V.A.), nu corespunde întrutotul prevederilor art. 1, alin. (2) din H.G.

1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, unde se precizează că sumele declarate neeligibile în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene reprezintă acele sume "obținute sau utilizate cu nerespectarea prevederilor legale ori contractuale" și care "sunt plătite din bugetul general al Comunității Europene sau din bugetele din care provine cofinanțarea aferentă.” Luând în considerare faptul că doar o singură factură, din cele emise în cadrul contractului din 24 noiembrie 2008, a fost autorizată la plată și faptul că din cuantumul acesteia de 307.315,00 lei (fără T.V.A.), doar cota de contribuție europeană (71,12%) a fost rambursată de C.E., autoritatea emitentă a apreciat că doar suma aferentă acestei rambursări – de 218.562,43 lei - poate fi declarată ca neeligibilă în cadrul proiectului.

În capitolul 11 al procesului - verbal din data de 13 octombrie 2011 s-a prevăzut clar că suma datorată este de 218.562,43 lei (50.654,12, euro), corespunde sumei rambursate de Autoritatea de Certificare și plată în contul de venituri al bugetului de stat Ministerului Transportului și Infrastructurii, deschis în numele debitorului și urmează să reîntregească bugetul din care a fost virată contribuția Fondului European de Dezvoltare Regională la finanțarea proiectului. Este vorba, așadar, de o revocare parțială a primului proces-verbal, în ceea ce privește cuantumul debitului stabilit în sarcina recurentei - reclamante, care a fost redus de la 2.695.660,03 lei la 218.562,43 lei. Manifestarea de voință a autorității emitente a fost corect identificată și interpretată de instanța de fond, astfel că Înalta Curte constată că sentința nu este susceptibilă de critici din perspectiva unei interpretări greșite a actului dedus judecății.

Totodată, soluția pronunțată este motivată convingător în fapt și în drept cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În plan procesual, urmare a emiterii celui de-al doilea proces – verbal, la data de 4 noiembrie 2011, recurenta - reclamantă și-a precizat acțiunea în sensul următor „În acest context, reclamanta a solicitat anularea Procesului Verbal din 06 aprilie 2011 motivat de revizuirea lui de către organul emitent și de asemenea anularea măsurii dispuse de obligare la plata sumei de 2.695.660,03 lei.

Reclamanta solicită anularea întrucât nu s-a dispus aceasta prin actul rectificator și autoritatea emitentă a apreciat că acest lucru ar putea duce la confuzii și erori mai ales în contextul în care în baza Procesului verbal s-a dispus chiar executarea silită.” La data de 5 ianuarie 2012, recurenta – reclamantă a depus la dosar noi precizări, învederând următoarele: „Înțelegem sa nu mai insistam în cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal intitulat ''Proces verbal de constatare din data de 06 aprilie 2011” prin care s-a constatat neeligibilitatea sumei de 2 695 660 03.lei (inclusiv T.V.A.) și am fost obligați la rambursarea acesteia. Motivația o reprezintă revizuirea actului contestat, ceea ce determina si imposibilitatea legala de punere in executare a acestuia.

Acest lucru nu este însa soluționat in realitate întrucât A.N.A.F. a demarat procedura de executare silita pentru recuperarea debitului (revizuit de altfel) de 2.695.660,03.lei. Insistam în admiterea capătului de cerere privind anularea Procesului verbal intitulat "Proces verbal de constatare din data de 06 aprilie 2011" prin care s-a constatat neeligibilitatea sumei de 2.695.660,03 lei (inclusiv T.V.A.) si am fost obligați la rambursarea acesteia. Renunțam la capătul de cerere privind aplicarea sancțiunilor prevăzute de Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 621/2010, pct. 24, respectiv, 10% din valoarea contractului.” Prin niciuna dintre aceste precizări ale acțiunii nu a fost contestat procesul - verbal din data de 13 octombrie 2011, recurenta – reclamantă exprimându-și clar intenția de a obține anularea primului proces – verbal, aspect reținut întocmai de judecătorul fondului.

În ceea ce privește legalitatea măsurilor dispuse, care, cu excepția argumentelor privind cuantumul debitului, au fost motivate identic în cele două procese – verbale, instanța de fond a reținut corect existența abaterii constatate de autoritatea emitentă, constând în încălcarea unor prevederi ale O.U.G. nr. 34/2006, prin modificarea unei clauze contractuale care a primit un alt conținut decât cel existent în documentația de atribuire. Nu poate fi reținută apărarea recurentei – reclamante, în sensul că modificarea nu era substanțială, întrucât ea avea ca obiect clauza penală cuprinsă la art. 11.alin. (1) din contractul de achiziție publică, modificând cuantumul penalităților ce urmau a fi plătite în caz de nerealizare a obligațiilor furnizorului, prin introducerea unei limite maxime de 5% din valoarea contractului, care nu era prevăzută în documentația inițială.

În ceea ce privește aplicarea măsurii de recuperare a debitului constând în cheltuiala neeligibilă, măsură pe care debitorul o consideră excesivă, întreaga argumentație cuprinsă în motivarea recursului se referă la debitul inițial, ignorând, pe de o parte, soluția și argumentația cuprinsă în procesul – verbal din 13 octombrie 2011 și, pe de altă parte, înseși precizările făcute la fondul cauzei, prin care recurenta - reclamantă a arătat că renunță la capătul de cerere privind aplicarea sancțiunii prevăzute de Ordinul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nr. 621/2010, pct. 24, respectiv 10% din valoarea contractului. Or, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul se pronunță doar asupra aspectelor deduse judecății.

În fine, lipsa de interes a capătului de cerere privind anularea măsurii de recuperare a sumei de 2.696.660,03 lei a fost invocată prin notele scrise depuse de intimatul - pârât la termenul din 5 martie 2012, când recurenta - pârâtă a lipsit, dar argumentele pe care s-a fondat această apărare au fost puse în discuție și la un termen anterior, în 5 decembrie 2011, când instanța a dispus ca reclamantei să i se solicite în scris precizarea poziției procesuale, în raport cu faptul că debitul de 2.695.660,03 lei a fost diminuat până la suma de 218.562,43 lei. Prin urmare, nu poate fi reținută o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin reformarea sentinței, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., pentru motivul că excepția procesuală a lipsei de interes nu a fost pusă în mod formal în dezbaterea părților. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.A.C.N. SA Constanța împotriva Sentinței nr. 111 din 05 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2013.