ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/22.09.2015 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport București, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (4) și (5) și ale art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- anularea adresei nr. x din 23.06.2015 privind notificarea depusă împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BSN/5390 din 04.02.2015;

- anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 DIN 04.02.2015 întocmită cu privire la proiectul post/2009/2/3/001 - " Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunărea-Marea Neagră și lucrări aferente infrastructurii rutiere și de acces în Portul Constanța", cu consecința desființării corecției financiare aplicate și a creanței bugetare de 11.315.673,17 RON.

Prin sentința civilă nr. 38/CA din 25 februarie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice. A dispus anularea adresei nr. x/23.06.2015 emisă de Autoritatea de Management POS Transport din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare x/04.02.2015. A dispus exonerarea reclamantului de obligația de a suporta corecția financiară.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.

Prin decizia nr. 1109 din 1 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 38/CA din 25 februarie 2016 a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curții de Apel Cosntanța sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 205/CA din 23 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 205/CA din 23 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.

Circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurenta că a formulat motivări ample pe fondul cauzei, diferite de aspectele ce țin de neretroactivitatea în timp a sancțiunilor, motivări ce privesc fondul sub aspectul îndeplinirii condițiilor de imprevizibilitate prevăzute de lege, în vederea încheierii unui act adițional.

Cu toate acestea, instanța de fond a respins cererea ca fiind nefondată, fără a analiza aceste motive. A menționat că motivele sunt străine de natura cauzei din moment ce actele administrative atacate au avut în vedere dispozițiile legale care nu erau în vigoare la data încheierii notei justificative și actului adițional nr. x/2012.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a apreciat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004. Învederează că notificarea formulată de către CNAPM a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, iar nu în baza art. 7. Așadar, termenul de 1 an, de formulare a acțiunii se calculează de la data deciziei Curții Constituționale nr. 66/27.02.2015, prin urmare, cererea de chemare în judecată a fost formulată în acest termen.

Totodată, a solicitat să se aibă în vedere că este îndeplinită și condiția legală privind obiectul litigiului și existența unui prejudiciu, ce trebuie reparat prin anularea actului administrativ, CNAPM neputând să fie sancționată în baza unui text de lege apărut anterior săvârșirii neregulii.

În fine, în cazul admiterii recursului și a rejudecării cauzei, a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii introductive, iar pe fond solicită reținerea caracterului imprevizibil a lucrărilor ce au generat necesitatea încheierii actului adițional nr. x/2012.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta CN Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport București, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (4) și (5) și ale art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: anularea adresei nr. x din 23.06.2015 privind notificarea depusă împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 04.02.2015; anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x DIN 04.02.2015 întocmită cu privire la proiectul post/2009/2/3/001 - " Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunărea-Marea Neagră și lucrări aferente infrastructurii rutiere și de acces în Portul Constanța", cu consecința desființării corecției financiare aplicate și a creanței bugetare de 11.315.673,17 RON.

Prin sentința recurată, pronunțată în al doilea ciclu procesual, acțiunea a fost respinsă, reclamanta înțelegând să formuleze critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurentă cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Amintește instanța de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte observă că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Nici incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză, invocându-se, în esență, aceleași aspecte ca și în fața primei instanțe, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, precum și dovedirea printr-o hotărâre judecătorească definitivă a caracterului imprevizibil al lucrărilor ce a generat necesitatea încheierii actului adițional nr. x/2012, Înalta Curte împărtășind pe deplin opinia judecătorului fondului, constatând că argumentele recurentei sunt nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, având în vedere perioada când a fost efectuat controlul, urmare a mandatului de control nr. 40/DGA/LGB/SCSN/TG/228 din 25.08.2014, finalizat cu emiterea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015, Înalta Curte constată că, în mod corect a apreciat prima instanță, că procedura de control este cea reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 în vigoare la data efectuării controlului prin raportare și la decizia Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015.

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 constituie titlu de creanță, care, în raport de prevederile art. 34 alin. (3) poate fi contestat în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, procedură care este prevăzută la capitolul V din actul normativ.

Totodată, O.U.G. nr. 66/2011 la Cap. V intitulat Contestarea titlurilor de creanță emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli, prevede:

Secțiunea 1, Dispoziții generale

Art. 46 - (1) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii.

(3) Este îndreptățit la contestație debitorul, personal sau prin reprezentant legal.

Secțiunea a 2-a

Soluționarea contestațiilor administrative împotriva titlurilor de creanță

Art. 47 - (1) Contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță, și trebuie să conțină următoarele elemente:

a) datele de identificare a contestatarului;

b) obiectul contestației;

c) motivele de fapt și de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila, în cazul persoanelor juridice.

(2) Dovada calității de împuternicit al contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(3) Obiectul contestației administrative îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlu de creanță.

(4) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.

(5) Contestația administrativă se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanță care este contestat și nu este supusă taxelor de timbru.

O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, așadar, o procedură specială de contestare a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, foarte asemănătoare cu procedura de contestatare a titlurilor de creanță fiscală reglementată de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Debitorul nemulțumit de emiterea notei de contestare trebuie să urmeze procedura prevăzută de capitolul V din O.U.G. nr. 66/2011 și să respecte termenele imperative prescrise.

Având în vedere că notificarea cuprinde toate mențiunile formale prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. a) - e) din O.U.G. nr. 66/2011, este motivată în fapt și în drept, iar solicitarea de anulare a notei de constatare este fundamentată pe nelegalitatea aplicării retroactive a dispozițiilor din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 519/2014 cu privire la calificarea neregulii și stabilirea creanței bugetare, precum și de solicitarea reclamantei de anulare a notei de constare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cuprinsă în notificarea nr. x/03.06.2015, în acord cu concluzia curții de apel, instanța de control judiciar reține că se poate considera că această notificare reprezintă o contestație administrativă la titlul de creanță reprezentat de nota de constatare, în raport de prevederile art. 46-47 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel cum s-a dispus prin decizia de casare, prima instanță a lămurit și natura juridică a actului reprezentat de adresa nr. x/23.06.2015 Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management POS Transport, reținând că, deși se menționează în introducere că notificarea nr. x/03.06.2015 nu ar fi fost formulată în baza O.U.G. nr. 66/2011, ulterior se verifică aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea reclamantă fiind decăzută din dreptul a mai solicita anularea notei de constatare, ajungându-se în mod corect la concluzia că pârâta a soluționat conform prevederilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 contestația administrativă a reclamantei, iar adresa nr. x/23.06.2015 are natura deciziei prevăzute de această dispoziție legală câtă vreme s-a pronunțat o soluție de respingere a cererii de anulare a notei de constatare pentru nedepunerea în termen a "notificării".

Înalta Curte constată că la dosarul de fond se află dovada comunicării către reclamantă a notei de constatare, respectiv la data de 09.02.2015, astfel că termenul de 30 zile prevăzut de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 pentru contestarea administrativă a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 se împlinise cu mult anterior datei de 03.06.2015 (data notificării).

În ce privește reiterarea prin cererea de recurs a invocării prevederilor art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar amintește că aceste dispoziții reglementează o procedură specială față de procedura comună de invocare a excepției de neconstituționalitate a unei ordonanțe emise de Guvern. Diferența față de procedura comună, este că, în procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile din ordonanță/ordonanța în discuție au mai mult decât o legătură cu soluționarea cauzei, în sensul că reprezintă chiar cauza acțiunii. Cu alte cuvinte petentul trebuie să invoce vătămarea directă cauzată prin ordonanță, actul administrativ contestat împreună cu ordonanța fiind doar un vehicul formal prin care dispozițiile din ordonanța de Guvern își produc efectele vătămătoare față de acesta. Acesta este și motivul pentru care acțiunea, în cazul în care se respinge excepția de neconstituționalitate, nu se mai analizează pe fond ci se respinge ca inadmisibilă conform prevederilor art. 9 alin. (3) din lege.

În aceste condiții, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că trebuie lămurit în primul rând care este legătura dintre obiectul acțiunii în contencios și ordonanța a cărei neconstituționalitate se invocă sau s-a constatat deja.

Or, în speță, este evident că nu se poate reține că dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 ar fi vătămat interesele reclamantei în raport de emiterea actului adițional nr. x/2012, în sensul art. 9 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că aceste dispoziții preexistau întocmirii actului adițional, astfel că sunt nefondate criticile recurentei cu privire la acest aspect.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că autoritatea reclamantă a fost sancționată prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 în temeiul pct. 1 și 3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, Partea 1-a "Implementarea contractului" raportat la art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 31 alin. (4) lit. a) din Directiva 2004/18/CE, iar nu în temeiul art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. Vătămarea autorității contractante reclamante s-a produs exclusiv prin emiterea actului administrativ reprezentat de nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 și nu prin art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziții care existau încă dinainte de săvârșirea abaterii sancționate.

Prin urmare dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 care au fost constatate ca neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 66/26.02.2015 la care face trimitere recurenta nu reprezintă cauza acțiunii în prezenta cauză ci, așa cum a reținut judecătorul fondului, ar putea avea doar legătură cu cauza. În situația în care reclamanta era nemulțumită de aplicarea retroactivă a Anexei la O.U.G. nr. 66/2011 avea posibilitatea să conteste în termen, conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 și să își formuleze apărările corespunzătoare în acțiunea reglementată de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 îndreptată împotriva deciziei de soluționare a contestației.

Este relevant și faptul că, ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale a României nr. 66/26.02.2015, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat Hotărârea din 26 mai 2016 în cauzele conexe C 260-14 și C-261/14, hotărâre care a atenuat efectele deciziei Curții Constituționale cu privire la aplicarea retroactivă a dispozițiilor privind corecțiile financiare reglementate print-un nou act normativ.

În respectiva hotărâre, unde s-a analizat în principiu aceeași chestiune pe care s-a pronunțat și Curtea Constituțională, CJUE a statuat la paragrafele 52-57, esență, că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Prin urmare, aplicarea retroactivă a unor dispoziții prin care s-au stabilit corecții financiare în baza O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi considerată de plano nelegală în baza Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale a României, ci trebuie realizată o analiză de la caz la caz în funcție de criteriile oferite la paragrafele 52-57 din Hotărârea CJUE în cauzele conexe C 260-14 și C-261/14, instanța națională, în condițiile contestației formulate în baza art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 fiind în măsură să facă această analiză. Or, cum în speța de față contestația administrativă a fost legal respinsă ca nedepusă în termen, iar reclamanta nu are posibilitatea în baza art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 de a ocoli procedura specială și imperativă de contestație prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, cererea de chemare în judecată, prin care se solicită anularea adresei nr. x/23.06.2015 și subsecvent a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015, a fost în mod corect respinsă ca nefondată.

În fine, este lipsit de suport și argumentul privind valoarea probatorie a deciziei nr. 555/2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor emis de ANRMAP, Înalta Curte, prin decizia de casare, constatând reținerea greșită, în primul ciclu procesual, a autoritatii de lucru judecat în privința dezlegării problemei de drept ce vizează dovedirea cauzelor imprevizibile ce au determinat încheierea actului adițional

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACEST EMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă CN Administrația Porturilor Maritime S.A. împotriva sentinței nr. 205/CA din 23 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.