ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1109/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/22.09.2015 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta A. SA Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport București, în temeiul disp. art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (4) și (5) și ale art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- anularea adresei nr. x din 23.06.2015 privind notificarea depusă împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BSN/x din 04.02.2015;

- anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/y DIN 04.02.2015 întocmită cu privire la proiectul post/2009/2/3/001 - " Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunărea - Marea Neagră și lucrări aferente infrastructurii rutiere și de acces în Portul Constanța", cu consecința desființării corecției financiare aplicate și a creanței bugetare de 11.315.673,17 RON.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 38/CA din 25 februarie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A dispus anularea adresei nr. x/23.06.2015 emisă de Autoritatea de Management POS Transport din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare x/04.02.2015.

A dispus exonerarea reclamantului de obligația de a suporta corecția financiară.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 38/CA din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea recursului, pârâta, a arătat, în esență, următoarele:

Potrivit art. 425 alin. (1B din Legea nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se e atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Din analiza considerentelor hotărârii atacate, rezultă că instanța de fond nu a respectat dispozițiile legale citate. Astfel, În cuprinsul sentinței nu se regăsește nici o mențiune cu privire la întâmpinarea formulată de pârât și nu s-a făcut nicio trimitere la argumentele pe care acesta le-a invocat în susținerea ne temeinicie acțiunii, Lipsind astfel hotărârea de indicarea motivelor în baza cărora a respins apărările formulate și în raport de care ar fi putut fi formulate eventuale critici.

Nerespectarea dispozițiilor legale menționate anterior echivalează cu ne motivarea hotărârii judecătorești, situație ce atrage ca sarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Cu privire la raționamentul în baza căreia instanța de judecată și a întemeiat hotărârea pronunțată, este de observat că aceasta apreciat eronat că reclamanta a urmat procedura specială prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 a, deși notificarea formulată de către XXX, prin care a solicitat anularea notei de constatare a neregulilor, a fost fundamentată pe prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere obiectul dosarului, Curtea de Apel trebuia să aibă în vedere îndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă, prevăzută de ordonanța de urgență amintită. Din cuprinsul hotărârii pronunțate de nu rezultă că instanța a avut în vedere că pârâta își desfășoară activitatea în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, considerând că procedura administrativă a fost îndeplinită contrar a ceea cere a reținut instanța, din conținutul modificări nu reiese că reclamanta a dorit ca notificarea se îmbrace forma unei contestații și nu este deloc menționat ca temei legal azi 46 a din ordonanța de urgență 66 din 2011. În aceste condiții, rezultă că reclamanta nu am devenit procedura prealabilă și, prin urmare, instanța scrii trebui să respingă acțiunea fără a judeca fondul cauzei

Chiar și în situația reținută de instanță, în care pârâtul ar fi considerat notificarea ca fiind similară unei contestații, aceasta ar fi fost respinsă ca fiind decăzută din termen, motivat de faptul că la data la care a fost depusă, 3 iunie 2015, Termenul prevăzut de art. 47 alin. (1) din ordonanța era depășit. Termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru formularea contestației administrative curge de la data comunicării titlului de creanță fiscală, în acest caz 4 februarie 2015.

Ca atare, pârâta din prezenta cauză a analiza notificarea reclamantei și a răspuns acesteia prin adresa nr. x din 23 iunie 2015, arătând că, în raport de dispozițiile speciale de care ar fi trebuit să uzeze aceasta, la momentul notificării, era decăzută din dreptul de a mai formula contestație, în conformitate cu prevederile art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011.

Pe fondul cauzei, ceea ce ai interpretat în mod eronat instanța este faptul că, deșii se analizează în cuprinsul note de constatare actul adițional nr. x, prin raportare la dispozițiile art. 252 J din O.U.G. nr. 34/2006, echipa de constructori am procedat la aplicarea unei corecții financiare de 25% din valoarea contractului nr. x din 17 iunie 2010.

Ca atare, se impune observația că, potrivit prevederilor anexei la O.U.G. nr. 66/2011, partea întâi lit. a) se aplică corecții financiare în situația identificării unor abateri de la respectarea normelor în materia achizițiilor publice în situația în care se modifică substanțial contractul, în raport de documentația de atribuire și anunțul de participare publicat, precum și în situația în care atribuirea de contracte lucrări suplimentare se face fără a exista o procedură competitivă la atribuirea lucrărilor suplimentare. Astfel, din cuprinsul actului administrativ supus controlului de legalitate în prezenta cauză, se poate observa cu ușurință faptul că reclamanta a săvârșit tocmai abaterile care se regăsesc în anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, față de aceste prevederi legale, este evident faptul că instanța de judecată s-a aflat în eroare la momentul în care a constatat că în mod greșit s-a aplicat corecția financiară de 25% la valoarea contractului de lucrări numărul 13.543 din 17 iunie 2010, atâta vreme cât modalitatea de aplicare a reducerilor a fost stabilită de către legislator.

Este eronată analogia instanței de fond cu privire la existența Deciziei nr. 555 din 28 aprilie 2016 pronunțată de către Tribunalul București, prin care a susținut că s-ar fi tranșat cu putere de lucru judecat că, încheierea actului adițional numărul 16 ar fi fost făcută cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice.

Este evident faptul că nu se confirmă principiul puteri lucrului judecat deoarece e vorba de cauze diferite, cu obiect diferit și purtate între alte părți.

Prin decizia civilă pronunțată de Tribunalul București, această instanță a analizat legalitatea unui proces-verbal de contravenție, or, actul administrativ contestat în această cauză se supune altor prevederi legale și privește aspecte referitoare la existența unei nereguli, așa cum este aceasta definită de reglementările naționale și comunitare în vigoare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prima critică formulată de către recurent, cu privire la nemotivarea hotărârii judecătorești, nu poate fi primită. Examinând sentința atacată, Înalta Curte constată că Sentința civilă nr. 38 din data de 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, satisface exigențele legale ale art. 425 din C. proc. civ., în condițiile în care indică motivele de fapt și de drept - elementele silogismul lui judiciar - care au condus instanța la soluția cuprinsă în dispozitiv.

În schimb, celelalte critici din recurs sunt întemeiate. Înalta Curte consideră că hotărârea primei instanțe este criticabila sub trei aspecte:

1). Instanța nu a clarificat cadrul procesual a litigiului. În primul rând, este de observat că reclamanta A. SA Constanța precizează în acțiunea în contencios administrativ adresată Curții de Apel Constanța că își întemeiază demersul judiciar pe prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Reclamanta a arătat că l-a notificat pe parat, invocând prevederile legale mai sus citate din Legea contenciosului administrativ, semnalându-i ca Nota de constatare a neregulilor a fost emisa cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, în raport de cele statuate de către Curtea Constituțională în decizia numărul 66 din 26 februarie 2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. În pofida celor susținute de către reclamantă în acțiunea cu care a investit instanța de judecată, curtea de apel nu a clarificat dacă în speță sunt incidente respectivele dispoziții din Legea contenciosului administrativ și, prin urmare, nu a verificat dacă în cauză se solicite despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de ordonanța guvernului mai sus amintită, dacă textul declarat neconstituțional i-a produs acele prejudicii prin emiterea unor acte administrative și dacă se impune anularea actelor administrative.

În al doilea rând, instanța deși a apreciat că sunt incidente în speță dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, nu a făcut un examen real al îndeplinirii de către reclamantă a condițiilor stipulate în acest act normativ, cu precădere a respectării termenului de 30 de zile prevăzută în art. 47 alin. (4) din ordonanța de urgență.

2). Instanța nu a clarificat natura juridică a actului contestat de către reclamantă . Mai exact, deși instanța afirmă că adresa numărul 28.341 din 23 iunie 2016, îmbracă forma și conținutul deciziei prevăzute la art. 50 din ordonanță, însă nu explică de ce acest înscris este un act administrativ și în ce fel satisface exigențele textului legal precizat (art. 50), altfel spus, care este raționamentul pe care și a fundamentat concluzia. În același context, instanța nu a lămurit nici de ce notificarea adresată pârâtului, prin care i se semnalează acestuia din urmă că se va adresa instanței de judecată cu acțiune în contencios administrativ întemeiată pe prevederile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, reprezintă o contestație în sensul prevederilor Ordonanței.

3). Instanța de judecată a reținut greșit autoritatea de lucru judecat în privința dezlegării problemei de drept ce vizează dovedirea cauzelor imprevizibile ce au determinat încheierea actului adițional. Curtea de Apel atașează autoritatea de lucru judecat unei hotărâri pronunțate de către Tribunalul București, în privința interpretării dispozițiilor art. 252 lit. J) din O.U.G. nr. 34/2006, cu ignorarea însă a cerinței inderogabile în materia autorității de lucru judecat - a triplei identități de părți, obiect și cauză. Or, litigiul în care s-a pronunțat Tribunalul București nu a avut aceleași părți ca în cauza de față și s-a pronunțat într-o altă materie, astfel încât interpretarea pe care a făcut-o această instanță în privința câmpului de aplicare al art. 252 lit. J) din O.U.G. nr. 34/2006 nu intră sub autoritatea de lucru judecat.

Procedând în acest mod, instanța de judecată nu a soluționat fondul litigiului astfel încât se impune admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 38/CA din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2019.

GGC - GV