ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2017

Decizia nr. 1004/2017

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

x/86/2016, pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de

21 martie 201

7, astfel

cum a fost precizată la data de 11 octombrie 2016, revizuenta A., în nume

propriu, dar și în calitate de mandatar al lui B., a investit

instanța cu soluționarea unui capăt de cerere privind declararea

ca false a unor înscrisuri, respectiv adeverința din data de 12 ianuarie

1995, emisă de Consiliul Local al com. Dumbrava Roșie, precum și

a rolului agricol pe anii 1956-1958, ca un capăt de cerere principal

și prioritar, care trebuie soluționat cu întâietate fata de

capătul de cerere subsecvent, privind revizuirea Deciziei nr. 1899/2005 a

Tribunalului Suceava.

A mai arătat

partea că, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

adoptat în anul 1865, capătul de cerere privind revizuirea are caracter

subsidiar, urmând a fi soluționat ulterior pronunțării unei

hotărâri definitive asupra capătului de cerere privind declararea ca

false a înscrisurilor care au stat la baza hotărârii supusă revizuirii.

A mai precizat și faptul că a formulat ambele capete de cerere în

cadrul unei acțiuni unice, pentru a justifica legitimarea și

interesul juridic în promovarea cererii de declarare în fals a unor înscrisuri.

În

acest context, a solicitat disjungerea celor doua capete de cerere și

suspendarea capătului de cerere privind revizuirea, din oficiu, până

la pronunțarea unei hotărâri definitive în privința cererii de

declarare ca false a unor înscrisuri.

Prin Decizia

nr. 21 din data de 14 februarie 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă,

a admis excepția necompetentei sale teritoriale,

cu privire la capătul de cerere

privind declararea ca false a adeverinței din 12 ianuarie 1995 și a

rolului agricol pe anii 1956-1958, invocată din oficiu, declinând

competența de soluționare a primului capăt de cerere în favoarea

Tribunalului Neamț. Totodată, a dispus disjungerea capătului de

cerere privind revizuirea Deciziei civile nr. 1899/2005 a Tribunalului Suceava

și înaintarea de copii de pe Dosarul nr. x/86/2016 la registratură în

vederea formarii unui nou dosar, cu obiect revizuire, urmând a fi

soluționat de același complet.

Tribunalul

a constatat că reclamanta a înțeles să investească

Judecătoria Piatra-Neamț cu o acțiune în declararea ca false a

unor înscrisuri și cu o cerere de revizuire, iar în raport de

dispozițiile art. 25 C. proc. civ. adoptata prin Legea nr. 134/2010,

primului capăt de cerere, început după data de 15 februarie 2013, i

se aplică dispozițiile acestui din urmă cod.

A mai

reținut instanța că, în ceea ce privește primul capăt

de cerere, regula generală prevăzută de art. 107 C. proc. civ.,

este aplicabilă, fiind competentă instanța de la domiciliul

pârâtului, Consiliul Local al com. Dumbrava Roșie, motiv pentru care a

reținut că Tribunalul Suceava nu este competent cu privire la primul

capăt de cerere.

Prin

sentința civilă nr. 881 din data de 25 aprilie 2017, Tribunalul

Neamț, secția I civilă,

a admis, la rândul său, excepția

necompetenței sale teritoriale, declinând competența de

soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava și, constatând

ivit conflictul negativ de competență a suspendat, din oficiu,

judecata cauzei, înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Instanță

a reținut că a fost inițial învestită, în ansamblul său,

cu o veritabilă cale de atac extraordinară de retractare, respectiv

revizuire, având ca obiect decizia nr. 1899 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului

Suceava.

A

reținut instanța că acțiunea de declarare ca false a unor

înscrisuri, pe care s-a bazat decizia atacată, reprezintă, în

realitate, invocarea cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 4 C.

proc. civ., de la 1865, instanța de revizuire fiind competentă a

verifica dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru cercetarea

falsului invocat pe cale civilă, ca un incident procedural.

Or,

doctrina și practica judiciară au statuat că instanța de

revizuire are obligația de a stabili dacă înscrisurile avute în

vedere la pronunțarea hotărârii atacate au sau nu conținut real

și dacă, din diferite motive justificate, aceasta nu s-a putut

constata până la data formulării cererii de revizuire,

dispoziții similare fiind regăsite în prevederile art. 509 alin. (1) pct.

3 din N.C.P.C.

Cu

privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui

judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133

și urm. C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin

cererea formulată în Dosarul nr. x/86/2016 al Tribunalului Suceava, astfel

cum a fost precizată de parte, instanța a fost sesizată cu

cererea de declararea ca false a unor înscrisuri, respectiv adeverința din

data de 12 ianuarie 1995, emisă de Consiliul Local al com. Dumbrava

Roșie și rolului agricol pe anii 1956-1958, precum și, ca urmare

a declarării ca false a respectivelor înscrisuri, cu cererea de revizuire

a Deciziei civile nr. 1899 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, secția

civilă. A apreciat reclamanta că trebuie soluționat, cu

prioritate, capătul de cerere privind declararea ca false a înscrisurilor

indicate, urmând a fi suspendată cererea de revizuire până la

soluționarea definitivă a respectivei cereri.

Înalta

Curte observă că, din modul de formulare a cererii de chemare în

judecată, instanța a fost sesizată în realitate cu cererea de

revizuire a deciziei civile nr. 1899 din 9 decembrie 2005, pronunțată

de Tribunalul Suceava, secția civilă, întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. adoptata în anul 1865, ce își

găsesc corespondentul în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C.

proc. civ., adoptata prin Legea nr. 134/2010, potrivit cărora revizuirea

se poate cere atunci când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris

declarat fals în cursul judecății sau în urma judecății,

capătul de cerere privind declararea ca false a unor înscrisuri, ce au

stat la baza soluționării cererii de revizuire, având caracter

incidental cererii de revizuire.

Astfel,

se reține că, practica judecătorească și doctrina,

făcând interpretarea art. 322 pct. 4 C. proc. civ., adoptat în anul 1865,

în cererile de revizuire promovate în temeiul dispozițiilor acestui act

normativ, au reținut că, în cazul în care cercetarea falsului nu se

mai poate realiza pe calea acțiunii penale, instanța civilă se

pronunță, cu caracter prealabil, asupra cererii de constatare a

caracterului fals al înscrisurilor pe care s-a întemeiat hotărârea a

cărei revizuire se solicită. Respectiva interpretare a fost

consacrată la nivel legislativ de dispozițiile art. 509 pct. 3 C.

proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și intrat în vigoare la data de

15 februarie 2013, potrivit cărora: În cazul în care constatarea

infracțiunii nu se mai poate face prin hotărâre penală,

instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale

incidentală, asupra existenței sau inexistenței

infracțiunii invocate".

Se

constată că, dat fiind faptul că este formulată împotriva Deciziei

civile nr. 1899 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, secția

civilă, cererii de revizuire, înregistrată în urma disjungerii,

conform aplicației Ecris, cu nr. 1196/86/2017, pe rolul Tribunalului

Suceava, îi sunt aplicabile, în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012

pentru punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. adoptat în anul 1865, în

temeiul cărora: „Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța

care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei

revizuire se cere", preluate, de altfel și de art. 510 alin. (1) C.

proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În consecință,

soluționarea cererii incidentale prin care se solicită declararea

falsului unor înscrisuri ce au stat la baza pronunțării Deciziei nr. 1899

din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava, secția civilă, este de

competența aceleiași instanțe, competentă să

soluționeze cererea de revizuire.

Înalta

Curte mai reține că prezentul conflictul negativ de

competență a fost soluționat, în raport de data formulării

cererii de declarare ca false a unor

înscrisuri,

respectiv 21 martie 2017 și de disjungerea realizată prin

sentința civilă nr. 881 din data de 25 aprilie 2017 a Tribunalului

Neamț, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor N.C.P.C.

adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Însă,

dată fiind constatarea, prin prezenta decizie, a caracterului incidental

al cererii de declarare ca falsă a unor înscrisuri, în raport de cererea

de revizuire a Deciziei nr. 1899 din 9 decembrie 2005, pronunțată de

Tribunalul Suceava, secția civilă, căreia îi sunt aplicabile, în

temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile art.

322 și urm. C. proc. civ., adoptat în anul 1865, urmează ca

soluționarea cererii incidentale să fie realizată, de asemenea,

în temeiul dispozițiilor V.C.P.C.

Pentru

aceste motive, revine Tribunalului Suceava competența teritorială de

soluționare a cererii având ca obiect declararea caracterului fals al unor

înscrisuri.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția

I civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăziH3 iunie 2017.