ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1337/2018

Ședința publică din data de 24 aprilie 2018

Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, la data de 24 decembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a formulat contestație împotriva deciziei nr. x/2015 emisă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 491 din 24 martie 2016, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, astfel cum a fost precizată și completată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, care a fost soluționat prin decizia definitivă nr. 2027 din 12 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 491 din 24 martie 2016 a Tribunalului Dâmbovița și respingerii contestației ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 2027 din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, A. a formulat cerere de revizuire, care a fost soluționată definitiv prin decizia nr. 451 din 28 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în sensul respingerii ca nefondată.

Ulterior, A. a mai formulat o cerere de revizuire a deciziei nr. 2027 din 12 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia definitivă nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost admisă excepția tardivității și, în consecință, a fost anulată cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, ca fiind introdusă peste termenul prevăzut de lege.

La data de 19 iulie 2017, recurenta-revizuentă A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

În cuprinsul cererii, recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, criticând soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015.1.1 cu privire la cererea de revizuire formulată, solicitând în consecință anularea deciziei nr. x/2015 emisă de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și restituirea sumei de 1318 RON care i-a fost reținută ilegal.

Prin rezoluția a aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 270 Codul muncii.

Prin raportul întocmit la data de 27 octombrie 2017, s-a constatat că recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă nu este admisibil în principiu, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (5), art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 457 același Cod.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurente-revizuentă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect decizia definitivă nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire.

Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor 513 alin. (5) din C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. statuează că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Acțiunea dedusă judecății are ca obiect "contestație la decizia de pensionare", motiv pentru care, raportat la prevederile legale evocate, singura cale de atac ce se putea exercita împotriva sentinței civile nr. 491 din 24 martie 2016 a Tribunalului Dâmbovița, secția Civilă, era apelul.

Decizia nr. 2027 din 12 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, împotriva căreia s-a exercitat revizuirea, este definitivă, nefiind atacabilă cu recurs.

Raportat la aceste considerente, împotriva deciziei civile nr. 1004 din 10 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost soluționată cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 2027 din 12 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul recursului pendinte are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 1004 din 10 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2018.