ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2200/2019

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, B., C., a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 21206/04.09.2017 emisă de Casa Națională de Pensii Publice, solicitând anularea acesteia și a tuturor actelor subsecvente, deciziile Casei Județene de Pensii Dâmbovița nr. R. 694321/15.05.2014, nr. 317322/15.03.2017 și nr. 292431/01.10.2012; recunoașterea calității sale de luptător în Revoluția Română din decembrie 1989 și a tuturor drepturilor ce i se cuvin în baza Legii nr. 341/2004 spre a fi aplicate și obligarea la emiterea unei decizii de pensionare în conformitate cu legile și drepturile sale conform Legii nr. 341/2004; obligarea pârâților în solidar la repararea pagubei, reprezentând plata deciziei nr. 292431/30.01.2012 și a drepturilor ce i se cuvin din noiembrie 2004, data izvorârii drepturilor la zi, conform Legii nr. 341/2004 - pensionarea la vârsta de 60 de ani și indemnizația lunară în cuantum de 2000 RON, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 533 din 5 aprilie 2018, a respins acțiunea, ca nefondată.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin încheierea din 17 octombrie 2018, a amânat pronunțarea la 24 octombrie 2018 iar, prin decizia nr. 2264 din 24 octombrie 2018, a respins cererea de completare a probatoriilor și a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 533 din 5 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 și a deciziei nr. 2264 din 24 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 mai 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Se constată că acțiunea are ca obiect anularea hotărârii nr. 21206/04.09.2017 emisă de Casa Națională de Pensii Publice și a tuturor actelor subsecvente, a deciziilor Casei Județene de Pensii Dâmbovița nr. R 694321/15.05.2014, nr. 317322/15.03.2017 și a deciziei nr. 292431/01.10.2012, fiind dedus judecății un conflict de asigurări sociale.

Astfel, față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de asigurări sociale, se reține incidența în speță a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018:

"în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege menționat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

De asemenea, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că:

"împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar alin. (2) al aceluiași articol menționează că:

"hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, cu cele ale art. art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, văzând și prevederile art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, rezultă că decizia recurată este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Totodată, întrucât încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din decizia pronunțată, aceasta se supune regulilor procedurale prevăzute pentru hotărârea finală pe care o precede și, prin urmare, încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2018 nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Este de necontestat că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Așa fiind, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 și a deciziei nr. 2264 din 24 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 și a deciziei nr. 2264 din 24 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2019.