ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 februarie 2021
Asupra constatării perimării cererii de recurs de față:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 31 iulie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. le-a chemat în judecată pe intimatele Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze decizia de pensie pentru limită de vârstă nr. x din 31 octombrie 2016 și hotărârea nr. 20301 din 10 iulie 2017, emise de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice; să le oblige pe intimate la emiterea unei noi decizii prin care să fie valorificate toate sporurile și veniturile realizate, înscrise în carnetul său de muncă și în adeverințele depuse la dosarul de pensionare, din perioada cuprinsă între 1 octombrie 1998 și 25 decembrie 2000, în care a beneficiat de indemnizație de șomaj, salarii compensatorii și alocație de sprijin; să constate că a fost calculat eronat indicele de corecție și să fie valorificate primele de vacanță și cel de-al treisprezecelea salariu.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, art. 165 alin. (2), art. 96 alin. (2) și anexa nr. 15 din Legea nr. 263/2010.
Prin sentința nr. 216 din 1 februarie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Anexei 15 VI din H.G. nr. 257/2011; a admis în parte contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice; le-a obligat pe intimate la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului prin valorificarea și a diferențelor de condiții grele, periculoase, de încadrare și de spor de vechime din adeverința nr. x din 24 martie 2016, emisă de Sucursala Regională CFR secția L4 Titu, începând cu 8 august 2016; le-a obligat pe intimate la plata diferențelor de drepturi astfel rezultate; a respins în rest contestația.
Prin sentința nr. 498 din 29 martie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins cererile privind îndreptarea erorii materiale și completarea dispozitivului sentinței primei instanțe, formulate de A.; a admis cererea de lămurire a dispozitivului aceleiași sentințe, în sensul că intimata Casa Județeană de Pensii Dâmbovița este partea obligată la valorificarea parțială a adeverinței și la plata drepturilor rezultate.
Împotriva încheierilor din 19 octombrie 2017, 16 noiembrie 2017, 14 decembrie 2017 și 18 ianuarie 2018 și a sentințelor primei instanțe, contestatorul A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2327 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Împotriva deciziei instanței de apel, contestatorul A. a declarat recurs, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 2061 din 12 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 2327 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
În cadrul dosarului de recurs, recurentul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, a art. 634 din C. proc. civ. și a dispozițiilor art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, cererea fiind înregistrată sub număr de dosar x/2017
Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012 și art. 634 din C. proc. civ.
Totodată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, la data de 13 noiembrie 2019, recurentul A., care a fost înregistrat sub numărul de dosar x/2017
În motivarea cererii de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, susținând, în esență, că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 respectă întru totul prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Prin încheierea din data de 11 februarie 2020, Înalta Curte, constatând că părțile legal citate nu s-au prezentat, iar din verificările actelor dosarului a rezultat că nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a dispus, suspendarea judecării recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
De la 11 februarie 2020 și până în prezent nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare din vina părților.
La data de 20 octombrie 2020 s-a întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., excepția perimării recursului, urmează să constate perimarea acestuia, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speța de față, cauza a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condițiile art. 417-418 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 416 alin. (1) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimată cererea de recurs.
Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. și urmează să constate perimarea cererii de recurs formulată de recurentul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.