ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2061/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 31 iulie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. le-a chemat în judecată pe intimatele Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, art. 165 alin. (2), art. 96 alin. (2) și anexa nr. 15 din Legea nr. 263/2010.

Prin sentința nr. 216 din 1 februarie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Anexei 15 VI din H.G. nr. 257/2011; a admis în parte contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa Județeană de Pensii Dâmbovița și Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice; le-a obligat pe intimate la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului prin valorificarea și a diferențelor de condiții grele, periculoase, de încadrare și de spor de vechime din adeverința nr. x din 24 martie 2016, emisă de Sucursala Regională CFR secția L4 Titu, începând cu 8 august 2016; le-a obligat pe intimate la plata diferențelor de drepturi astfel rezultate; a respins în rest contestația.

Prin sentința nr. 498 din 29 martie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins cererile privind îndreptarea erorii materiale și completarea dispozitivului sentinței primei instanțe, formulate de A.; a admis cererea de lămurire a dispozitivului aceleiași sentințe, în sensul că intimata Casa Județeană de Pensii Dâmbovița este partea obligată la valorificarea parțială a adeverinței și la plata drepturilor rezultate.

Împotriva încheierilor din 19 octombrie 2017, 16 noiembrie 2017, 14 decembrie 2017 și 18 ianuarie 2018 și a sentințelor primei instanțe, A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 2327 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul A. împotriva încheierilor din 19 octombrie 2017, 16 noiembrie 2017, 14 decembrie 2017 și 18 ianuarie 2018 și a sentințelor pronunțate de prima instanță.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. a declarat recurs, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatele nu au depus întâmpinare la recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 septembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai recurentul a depus un punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect anularea unei decizii de pensionare, fiind dedus judecății un conflict de asigurări sociale.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind "navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

De asemenea, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 2327 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, în forma modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 și art. 155 alin. (1)-(2) din Legea nr. 263/2010, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 2327 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.