ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2020

Ședința publică din data de 6 mai 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 25.03.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la valorificarea adeverințelor nr. x/25.06.2015, nr. y/02.09.2015 și nr. 3515/15.07.2015, precum și la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu:

- adeverința nr. x/25.06.2015, privind încadrarea în condiții speciale în perioada 01.04.2001-01.08.2006;

- adeverința nr. x/02.09.2015, privind încadrarea în grupa I de muncă în procent de 100% în perioada 01.04.1975-01.04.2001;

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 107 alin. (3) și (5) și art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin sentința civilă nr. 2100/13.12.2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să recalculeze pensia cu valorificarea adeverinței nr. x/25.06.2015 și să îi plătească reclamantului diferențele de pensie rezultate în urma recalculării, începând cu 01.01.2016.

Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta să recalculeze pensia reclamantului cu valorificarea machetei drepturilor salariale nr. 3407/09.07.2015, în ceea ce privește plata în acord, plata în regie, sporul pentru condiții grele și sporul de toxicitate, acesta din urmă din perioada martie 1991- ianuarie 1993, precum și la plata diferențelor de pensie astfel rezultate în urma recalculării, începând cu luna următoare depunerii cererii de recalculare la Casa Județeana de Pensii Dâmbovița, respectiv 01.11.2015; a fost admisă în parte cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, iar pârâta a fost obligată la plata către acesta a sumei de 2.200 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 2100/13.12 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, atât reclamantul A., cât și pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1875/19.06.2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea pârâtei de a recalcula pensia reclamantului cu valorificarea sporului de condiții grele, ce rezultă din macheta drepturilor salariale nr. 3407/9.07.2015, precum și la plata către reclamant a diferențelor de pensie rezultate, în urma recalculării pensiei cu valorificarea sporului de condiții grele ce rezultă din această machetă și a respins apelul reclamantului, ca nefondat

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

În motivare, a redat fragmente din hotărârile pronunțate la instanțele de fond și a precizat că intimata-pârâtă i-a încălcat drepturile stabilite prin O.U.G. nr. 100/2008, ce completează Legea nr. 19/2000, drepturi preluate prin O.U.G. nr. 1/2013, act normativ care nu a fost luat în considerare de instanțele de fond și de pârâtă, chestiune evidențiată în toate cererile formulate.

În continuare, recurentul a făcut referire la dispozițiile art. 169 alin. (1) lit. b) și alin. (6), la art. 100 din Legea nr. 19/2000 și la O.U.G. nr. 100/2008, la modul în care s-a desfășurat expertiza depusă de instanța de fond, precizând că pârâta i-a falsificat data de pensionare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

În speță, reclamantul A. a învestit Tribunalul Dâmbovița, la data de 25.03.2016, cu o cerere privind un conflict de asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dâmbovița.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "(...)în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) "hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Așadar, raportat la dispozițiile legale sus-evocate, decizia civilă nr. 1875/19.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menționat și în dispozitivul acesteia.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1875/19.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 6 mai 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.