ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2010/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, Dosar nr. x/120/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, a contestat decizia nr. 259251 din 24 august 2006 privind acordarea pensiei de invaliditate.

În procedura regularizării cererii de chemare în judecată, tribunalul i-a pus în vedere reclamantei, sub sancțiunea anulării acesteia potrivit dispozițiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., să complinească lipsurile cererii.

Prin încheierea din 4 martie 2014, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, întrucât aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul ca în termen de 10 zile să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare reclamanta A.

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin încheierea din 23 iunie 2016 a dispus emiterea unei adrese către Curtea de Apel Ploiești în vederea atașării dosarului civil nr. x/210/2014/a1, aflat în apel, iar prin sentința nr. 9 din 24 noiembrie 2016 a admis excepția tardivității și a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă.

Împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2016 reclamanta A. a declarat recurs, ce a fost depus la Curtea de Apel Ploiești, instanță care prin adresa din 21 iunie 2017 l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționând în adresa de înaintare ca recursul privește decizia nr. 131 din 11 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 iunie 2017 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

La termenul din 12 decembrie 2017, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs reclamanta A. a arăta că înțelege să declare recurs în Dosarul nr. x/120/2014/a2 - reexaminare anulare cerere de chemare în judecată - împotriva încheierii de ședință pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, la data de 23 iunie 2016 solicitând anularea acestei hotărâri judecătorești, care, în opinia sa, este "abuzivă, ilegală și greșită" întrucât completul de judecată nu trebuia să amâne cauza solicitând dosarul de la Curtea de Apel Ploiești. A susținut că a formulat toate apărările prin cereri scrise depuse la dosarul cauzei și nu era necesară atașarea Dosarului nr. x/120/2014/a1 al Curții de Apel Ploiești. A contestat referatul grefierului consemnat în încheierea de ședință atacată, susținând că în mod greșit s-a consemnat că procedura de citare este legal îndeplinită și că nu s-a precizat prezența la termen a consilierului juridic al părții adverse.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din Cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel, și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neputând fi încălcate dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului Cod").

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat încheierea atacată prin prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2016 a Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/120/2014/a2, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi .12 decembrie 2017.