ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 590/2017

Decizia nr. 590/2017

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele;

Prin recursul declarat la data de 7 noiembrie 2016 împotriva încheierii de ședință din data de 2 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,

prin care a fost suspendată, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecarea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1118 din 23 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, recurenta a solicitat admiterea recursului și anularea încheierii pronunțate.

Recurenta a motivat că nu s-a prezentat la proces și nici nu a cerut judecata cauzei în lipsă dat fiind faptul că, potrivit indicațiilor din cuprinsul citației, a înțeles că acțiunea se poate judeca cauza și în lipsa părților, iar în caz de neprezentare, cu trimiterea unui înscris. Totodată, a invocat faptul că

încheierea este nesemnată, fără a se raporta ia originalul deciziei atacate, atașat Ia dosarul Curții de Apel Ploiești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Cărți de Casație și Justiție

la data de 8 noiembrie 2016 și repartizat completului C2.

Prin rezoluție din data de 14 noiembrie 2016,

Înalta Curte a dispus comunicarea recursului către intimata Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, fiind comunicat ia data de 20 noiembrie 2016, conform dovezilor de la fila 11 în dosarul instanței de recurs, fără ca intimata să fi depus întâmpinare.

Prin raportul întocmit la data de 9 ianuarie 2017, raport ale cărui constatări sunt avute în vedere de prezenta hotărâre,

s-a făcut istoricul cauzei, reținându-se că recursul este admisibil în raport de dispozițiile art. 414 C. proc. civ., fiind declarat în termenul prevăzut de art. 414 alin. (2) C. proc. civ., urmând ea instanța să se pronunțe asupra încadrării motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În baza rezoluției din data de 25 ianuarie 2017, raportul a fost comunicat părților,

dovezile de comunicare aflându-se la filele 17-21 în dosarul acestei instanțe, fără ca părțile să fi depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluție din data de 6 martie 2017, s-a acordat termen la data de 28 martie 2017,

în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., pentru soluționarea recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit., d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă ia una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din data de 20 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1118 din 23 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

În considerentele încheierii s-a reținut faptul că niciuna din părți, deși legal citată, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii, nu a justificat absența și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Or, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul adoptat de instanță vizând suspendarea cauzei în raport de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta făcând numai considerente de ordin subiectiv cu privire la faptul că, în opinia sa, nu era necesar să se prezinte la instanță.

Astfel, recurenta nu a formulat veritabile critici la adresa încheierii pronunțate de instanța de recurs prin care să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel și nu a reușit să demonstreze, prin motivele de recurs formulate, în baza unui raționament juridic, întemeiat pe dispoziții legale, care sunt textele de lege încălcate prin suspendarea judecării recursului prin încheierea atacată.

În ceea ce privește susținerea că încheierea atacată cu recurs este nesemnată, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt pur formale având în vedere înscrisul aflat la fila 12 în dosarul Curții de Apel Ploiești, ce este semnat de toți membrii completului de judecată.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica

sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmând a constata nulitatea recursului.

PENRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 20 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2017.