ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1221/2017

Decizia nr. 1221/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 7 martie 2016, A., personal și în calitate de procurator al lui B. s-a adresat Curții de Apel Suceava cu o cerere de revizuire a Deciziilor civile nr. 1899 din 09 decembrie 2005 dată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/P/2005 (strămutat de la Tribunalul Neamț), a Deciziei civile nr. 1512 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, dată în Dosarul nr. x/39/2006 și a Deciziei civile nr. 187 din 17 iulie 2015 a Curții de Apel Suceava, cerere care a fost înregistrată sub nr. x/39/2016 din 9 martie 2016, invocându-se dispozițiile art. 322 pct. 5 V.C.P.C. (cu corespondent în art. 509 pct. 5 N.C.P.C.).

Revizuenta a arătat că, privitor la Decizia civila 1512 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei, admiterea recursului în Dosarul nr. x/39/2006 si respingerea pe fond a cererii de constatare nulitate absolută parțială a titlului de proprietate din 03 martie 1994, în sensul menținerii suprafeței 2.024 mp teren arabil din sola 23, parcela 335/1 în titlul de proprietate al soțului său, C. Privitor la Decizia nr. 1899 din 09 decembrie 2005 dată de Tribunalul Suceava, solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în totalitate a Deciziei civile 1899 din 09 decembrie 2005, în sensul respingerii acțiunii.

Referindu-se la Decizia civilă 187 din 17 iulie 2015 a Curții de Apel Suceava, revizuenta a solicitat admiterea cererii și schimbarea în totalitate a deciziei, în sensul admiterii contestației în anulare împotriva Deciziei civile nr. 150 din 19 mai 2015, anularea acesteia și admiterea căii extraordinare de atac, rejudecarea litigiului pe fond și respingerea acțiunii de constatare nulitate absolută parțială a titlului de proprietate din 03 martie 1994. În motivarea cererii revizuenta a arătat că autorul lor (soțul, respectiv tatăl), C., a primit cu titlul de înzestrare în anul 1958, la data căsătoriei sale, un teren din vatră sat, în suprafață de 0,18 ha, care a fost preluat în primul lor rol agricol și cu care s-a înscris personal în Cooperativa Agricolă de Producție.

Socrul său, după această înzestrare cu terenul de 0,18 ha care își are corespondent în primul rol agricol din 1959 - 1963 la poziția nr. 8, se regăsește potrivit măsurătorilor topo cadastrale în sola 23, parcela 335/1 și conform măsurătorilor prin aparatura de precizie are dimensiunea fizică de 2.024 mp. Socrul său, numitul D., a rămas cu celelalte terenuri în rolul său, printre care și terenul de 0,21 ha înscris în rolul agricol din anii 1959-1963 la poziția nr. 2, în suprafață de 0,21 ha la locul numit Vatra sat Livada.

Acest teren își are corespondent, în plan fizic, în măsurătorile topo cadastrale tot în sola 23, însă în parcela 340. Cele două terenuri sunt diferite, deși ele se află tot în sola 23, dar formează - cel primit ca înzestrare și predat în Cooperativa Agricolă de Producție de soțul său, parcela 335/1, iar cel rămas în rolul socrului său, parcela 340. Cele două parcele din cadrul solei 23 fiind trupuri distincte, se află despărțite de o gradină și sunt la o anumită distanță de până la 100 metri.

Terenul din parcela 335/1 a fost înscris în mod legitim și legal, în concordanță cu prevederile legii fondului funciar, în titlul de proprietate al soțului său, pe baza rolului agricol (înscrierea de la poziția nr. 8) și pe baza cererii de înscriere în Cooperativa Agricolă de Producție și, în mod normal, retrocedarea s-a făcut după depunerea cererii de reconstituire către soțul său prin emiterea titlului de proprietate din 1994. Terenul din sola 340, rămas în rolul socrului său, aflat la 50 metri distanță de terenul primit ca zestre de soțul său, a fost înscris în titlul de proprietate al socrului său-D., titlu din 07 iulie 1995. Reclamanții în cauză, prevalându-se de faptul că au primit testament de la D., au solicitat, în baza aceluiași testament, de doua ori, terenul în suprafață de 0,21 ha.

Ori, E. are un singur testament pentru suprafața de 0,20 ha sau 2.000 mp și în baza sa a anulat o dată titlul de proprietate al socrului său, împreuna cu alți moștenitori testamentari (F. și G.).

Este vorba de testamentul autentic din 19 februarie 1972, lăsat în favoarea reclamantului E. Acest testament, deși este dat pentru o singură suprafața de teren, a fost valorificat iar reclamantul a obținut dublul acestei suprafețe, anulând două titluri de proprietate, obținând în total 4.000 mp în loc de 2.000 mp, prin inducerea în eroare a organelor judiciare și datorită împrejurării că cele două locații au pe câte 3 laturi aceiași vecini și cele două locații solicitate se află în cadrul aceleiași sole topografice, cu nr. 23, însă în parcele diferite, despărțite de o proprietate (parcelele 335/1 și 340). Referitor la admisibilitatea cererii de revizuire, a arătat revizuenta că, întrucât este o cale extraordinară de atac, consideră că trebuie demonstrată îndeplinirea condițiilor de revizuire.

Sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 5 din V.C.P.C. și art. 509 pct. 5 N.C.P.C., care prevăd admisibilitatea revizuirii când după pronunțarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În speță, actul nou este rezultatul cercetărilor penale, care au fost declanșate chiar la cererea reclamanților (care au făcut plângere penală împotriva lor, solicitând tragerea lor la răspundere penală și civilă, susținând că ar fi folosit înscrisuri false, că ar fi indus în eroare organele judiciare cu privire la întinderea dreptului lor de proprietate, valabilitatea titlului, a rolului agricol, a actelor de reconstituire și a înscrisurilor folosite de ei).

În cursul cercetării penale s-a descoperit că situația este contrară, și anume că reclamantul a fost acela care, în baza unui testament de la autorul comun pentru 2.000 mp, folosindu-se de anumite elemente de similitudine, a creat confuzie în fața instanțelor judecătorești și a obținut, prin inducere în eroare, anularea a două titluri de proprietate pentru două suprafețe de câte 2.000 mp, deși îndreptățirea sa în baza testamentului era doar pentru o singură suprafață, respectiv cea rămasă în rolul agricol a lui D. (autorul comun).

Rezultatul cercetărilor penale a fost materializat prin următoarele acte: - ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț nr. x/P/2014 din 26 mai 2015; - ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț nr. x/11.2/2015 din 29 iulie 2015; - încheierea nr. x/P din 20 octombrie 2015 dată în Dosarul nr. x/279/2015, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, comunicată după motivarea acesteia și probarea cererii de eliberare a unei copii, la 09 februarie 2016. Acest înscris îndeplinește condițiile de a fi un „înscris doveditor care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința lor", întrucât ei, ca terți și persoane fizice, nu au putut determina organele judiciare în privința datelor la care acestea să efectueze, să finalizeze cercetările sau să le comunice rezultatul cercetărilor penale întreprinse în cauză.

Aceste înscrisuri sunt hotărâtoare în cauză întrucât s-a constatat că, pe de o parte, actele folosite fac dovada proprietății, au fost valorificate cu bună credință și înscrisurile de care s-au prevalat fac dovada dreptului de proprietate și cuprind mențiuni care concordă cu realitatea. De asemenea, toate acțiunile promovate în justiție au fost dovedite cu documente care atestă dreptul lor de proprietate și au uzat de un drept legitim, urmărind obținerea unui interes personal legal, iar reclamanții au fost aceia care au realizat o adevărată „magie judiciară”, în sensul că, în baza unui testament ce atestă un drept în limita suprafeței de 2.000 mp, au solicitat și obținut anularea a două titluri de proprietate distincte, ce nu se suprapun, obținând în final 4.000 mp.

Legitimă este doar anularea titlului de proprietate a autorului D., din 07 iulie 1995, care s-a și produs prin Decizia civilă nr. 210/AC/2003 dată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/AC/2001, care a fost menținută prin Decizia Curții de Apel Bacău nr. x/2003. Prin aceste decizii s-a arătat expres că anularea titlului de proprietate a autorului comun se produce și în baza testamentului autentic lăsat lui E. În aceste condiții, reclamantul din dosarul în care s-a cerut anularea titlului de proprietate nu mai are nicio legitimare de a cere dublarea suprafeței de teren ce a fost testată și acest lucru l-a făcut doar prin inducerea în eroare a instanței și pe baza actelor doveditoare în legătură cu care a fost peste puterea și voința lor de a le depune.

Revizuenta solicită să se constate că nu este întemeiată cererea de anulare și a titlului de proprietate al soțului său, numitul C. Întrucât titlul de proprietate al soțului său întrunește prevederile legilor fondului funciar, a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pe baza cererii de reconstituire, cu corespondent în rolul agricol și în cererea de înscrierea în Cooperativa Agricolă de Producție, rezultă că titlul îndeplinea toate cerințele de legalitate.

De aceea, în urma admiterii cererii de revizuire, se impune schimbarea în tot a hotărârilor, în sensul respingerii acțiunii de constatare nulitate absolută a titlului de proprietate, reținută deja în baza testamentului, a fost identificat terenul din sola 23 parcela 340 ca fiind cel care provine și a rămas în rolul autorului testator și care a fost testat către reclamantul E., neputând obține în nici un caz în baza unui testament pentru 2.000 mp o suprafața dublă, în două locații apropiate din cadrul aceleiași sole topografice.

Pentru a dovedi susținerile din cererea de revizuire, a solicitat atașarea dosarelor în care s-au pronunțat deciziile contestate și chiar efectuarea unei expertize care să identifice în cadrul unei schițe unice atât parcela 340, cât si parcela 335/1, pentru a se demonstra fără putință de tăgadă că de fapt reclamantul, în baza unui singur testament de 2.000 mp, a obținut două suprafețe de câte 2.000 mp, fără să existe vreun motiv de nelegalitate a titlului. Legal citați, intimații H., I., J., K. Neamț și L. Dumbrava Roșie nu au formula întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția față de cererea de revizuire. Prin încheierea ședinței de judecată din data de 6 aprilie 2016, Curtea de Apel Suceava, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata în lipsă, în temeiul disp.

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei. La data de 4 octombrie 2016, revizuenta A., în nume personal și ca procurator al lui B., a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului pentru continuarea judecății (fila 96 dosar). La data de 8 noiembrie 2016 (fila 107 dosar) revizuenta a formulat la dosar o cerere de acordare a unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător, „pentru pregătirea apărării cu acte, conform legilor funciare”. Prin încheierea ședinței de judecată din data de 9 noiembrie 2016 instanța, în temeiul dispozițiilor art. 156 C. proc. civ., în raport de data la care partea a fost citată (10 octombrie 2016), a respins cererea de acordare a unui termen de judecată, iar în temeiul dispozițiilor art. 245 alin. (1) coroborat cu art. 242 alin. (1) pct. 2 și art. 244C.

proc. civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a prezentat în instanță și nu a solicitat judecata în lipsă, a respins cererea de repunere pe rol și a constatat că dosarul rămâne suspendat. La data de 13 aprilie 2017 dosarul cauzei a fost repus pe rol din oficiu, conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. Instanța din oficiu a invocat excepția perimării cererii de revizuire, pe care a examinat-o cu prioritate conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Prin Decizia nr. 54 din 17 mai 2017, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta A., personal și în calitate de procurator a lui B., împotriva Deciziei civile nr. 1899 din 9 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Suceava, a Deciziei civile nr. 1512 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava și a Deciziei civile nr. 187 din 17 iulie 2015 a Curții de Apel Suceava.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Suceava a reținut că, în speță, de la data suspendării judecății pentru lipsa părților, 6 aprilie 2016 și până la repunerea pe rol din oficiu, la 13 aprilie 2017, cererea de revizuire a rămas în nelucrare, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. S-a considerat că formularea cererii de repunere pe rol de către revizuentă la data de 4 octombrie 2016 nu poate conduce la întreruperea cursului judecății, conform art. 249 C. proc. civ., câtă vreme aceasta a fost respinsă de instanță, fiind menținută măsura suspendării, deoarece nici prin această cerere nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

De asemenea, împrejurarea că la data de 8 noiembrie 2016 revizuenta, legal citată pentru termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2016, stabilit pentru judecarea cererii de repunere pe rol, a înaintat o solicitare de acordare a unui termen în vederea angajării unui apărător nu poate fi apreciată ca fiind un act de întrerupere a cursului perimării, conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., în condițiile în care aceasta a fost respinsă de instanță la 9 noiembrie 2016. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs revizuenta A., personal și în calitate de procurator pentru B., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, revizuenta a susținut că, în cauză, având în vedere că încheierea din 6 noiembrie 2016 nu a fost comunicată niciodată, termenul sancționator al perimării nu a început să curgă, simpla îndeplinire a unui act procedural, fără comunicarea lui, neproducând niciun efect față de părți. Totodată, recurenta a arătat că prin depunerea cererii de repunere pe rol s-a întrerupt cursul perimării și, de altfel, încă de la prima instanță existau cereri privind judecata în lipsă formulate de celelalte părți. Examinând criticile invocate de recurentă, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Este neîntemeiată critica revizuentei referitoare la necomunicarea încheierii de suspendare.

La primul termen acordat în cererea de revizuire, respectiv 6 aprilie 2016, constatând că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a aplicat dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispunând suspendarea judecății. Potrivit dispozițiilor art. 244 1 C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanța se pronunță prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs. Totodată, dispozițiile art. 282 alin. (2) și art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. prevăd că împotriva încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeași cale de atac ca și împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei.

Legiuitorul a optat pentru exceptarea de la posibilitatea exercitării căii de atac încheierile pronunțate în faza procesuală a recursului, având în vedere că hotărârea care soluționează cererea are caracter irevocabil. Prin urmare și încheierea prin care se dispune suspendarea judecății își însușește acest caracter tocmai pentru că, pregătind pronunțarea hotărârii finale, urmează soarta acesteia din urmă. În speță, încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării procesului este pronunțată într-o revizuire îndreptată împotriva unor decizii de recurs, revizuire și contestație în anulare, hotărâri de asemenea, irevocabile, astfel că nu era necesară comunicarea, această măsură procedurală nefiind aptă să producă efecte juridice, în contextul menționat.

Ca atare, Curtea de Apel Suceava a apreciat corect că de la data suspendării judecății pentru lipsa părților, prin încheierea irevocabilă de la 6 aprilie 2016 și până la repunerea pe rol din oficiu, 13 aprilie 2017, cererea de revizuire a rămas în nelucrare, fiind îndeplinite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Câtă vreme cererea de repunere pe rol a cauzei formulată la 4 octombrie 2016 a fost respinsă de instanță, menținându-se măsura suspendării, întrucât nici prin această cerere nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu a operat întreruperea cursului perimării, conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. Se va reține, totodată, că nu poate avea caracter întrerupător al cursului perimării nici formularea de către revizuentă a unei cereri de lipsă de apărare la 8 noiembrie 2016, de vreme ce solicitarea repunerii pe rol, cu termen la 9 noiembrie 2016, pentru care părțile au fost legal citate, a fost respinsă.

De asemenea, împrejurarea invocată de recurentă că celelalte părți au formulat cereri de judecată în lipsă în alte faze procesuale, este lipsită de relevanță. Dispozițiile art. 242 C. proc. civ. referitoare la judecarea cauzei în lipsa părților se interpretează în sensul că o astfel de cerere se impune a fi formulată de părți în fața fiecărei instanțe, indiferent că pricina se află pe rolul primei instanțe sau, ca urmare a exercitării căilor legale de atac, pe rolul instanțelor de control judiciar. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că s-au aplicat corect dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. în nume propriu și în calitate de procurator al revizuentului B. împotriva Deciziei nr. 54 din 17 mai 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2017.