ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3869/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2014 pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială și contencios administrativ, sub nr. de dosar nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat admiterea contestației, cu consecința anulării Raportului de evaluare nr. x/04.08.2014, întocmit în lucrarea nr. 23298/S/II/25.09.2013. Prin sentința civilă nr. 3510 din data de 08 decembrie 2014, Tribunalul Dolj, secția comercială și contencios administrativ a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 ianuarie 2015, sub nr. de dosar nr. x/2015.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 125 din 10 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 125 din 10 martie 2015 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar rejudecarea cauzei și admiterea contestației astfel cum a fost formulată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de apărare și asupra probelor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. Astfel, se arată că instanța de fond nu a cerut explicații și nu a pus în discuția părților următoarele acte: avizul de legalitate primit prin Referatul nr. 21, 22, 82/2009, ca urmare a exercitării controlului de tutelă, al Instituției Prefectului Județului Dolj, ce validează Dispoziția nr. 1 din 05 ianuarie 2009; actele de control efectuate de către Camera de Conturi, Instituția prefectului, I.P.J. Dolj și I.T.M. Dolj; Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, din data de 24.05.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012; Dispoziția nr. 1062 din 22 decembrie 2008, prin care s-a înființat Comisia de examinare. Totodată, Curtea de Apel Craiova nu a stabilit următoarele aspecte: modalitatea legală prin care contestatorul A. putea evita situația care duce la apariția unui conflict de interese, fără a se încălca legea; dacă viceprimarul comunei putea, conform legii, să semneze dispoziția de angajare în locul primarului; dacă, pentru aceeași faptă, contestatorul putea fi sancționat administrativ, atât pe cale penală, cât și pe cale civilă; dacă intimata-pârâtă putea împiedica candidatura contestatorului la funcția de primar, prin formularea unei contestații adresate Biroului Electoral de Circumscripție sau Biroului Electoral Central, pe motiv de incompatibilitate, și care ar fi fost consecințele acestei contestații. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind citarea prevăzute de art. 153, art. 157 și art. 160 C. proc. civ., întrucât la dosarul cauzei nu există nici dovada îndeplinirii procedurii de citare și nici dovada plicului de restituire a citației, pentru termenul de judecată din data de 10 martie 2015. De altfel, la acest termen de judecată părțile au fost lipsă și, chiar dacă părțile nu sunt obligate să se înfățișeze, instanța are obligația de a le cita. Nefiind emisă o citație, nici procesul-verbal de înmânare a citației către recurentul-reclamant A. nu este completat, rubricile acesteia fiind goale. Referitor la înștiințarea pentru termenul din 10.03.2015, precum și dovada de confirmare a predării actelor de procedură care s-au avut în vedere prin înștiințare, aflate la fila 5 din dosarul instanței de fond, acestea sunt lovite de nulitate întrucât: poartă numele de B., în loc de A., nu sunt completate cu data și ora, numele și prenumele agentului însărcinat cu înmânarea și nu sunt semnate de acesta din urmă. Dovada de înmânare a înștiințării poartă semnătura și ștampila intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate și nu semnătura și datele contestatorului A.. Față de aceste aspecte, recurentul-reclamant apreciază că actele de procedură au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale privind emiterea și citarea părților, iar prin soluționarea cauzei la primul termen de judecată, cu procedura nelegal îndeplinită, drepturile recurentului-reclamant au fost încălcate. Sub un alt aspect, se susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cauza fără citarea legală a părților și în lipsa reprezentantului convențional al reclamantului, afectându-i dreptul la apărare. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că instanța de fond nu a analizat acțiunea introductivă prin prisma dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010, invocate de contestator, ci ca o acțiune de drept comun, aspect ce rezultă din dispozitivul hotărârii, unde se arată că se respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și nicidecum contestația întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08.06.2015, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 26.06.2015, recurentul-reclamant a înregistrat la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 04 octombrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: II.1. Principala critică formulată în recurs de reclamantul A., în raport de hotărârea instanței de fond, privește nelegala sa citare pentru termenul de judecată din data de 10 martie 2015, aspect care, în opinia recurentului, a condus la neprezentarea sa și a reprezentantului convențional în fața primei instanțe, cu ocazia judecării cauzei, fiindu-i afectat dreptul la apărare. În analiza modalității în care a fost îndeplinită procedura de citare cu reclamantul A. în fața instanței de fond, având în vedere și criticile formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 163 din C. proc. civ., privitor la procedura de comunicare a citației, potrivit cărora: "(1) Comunicarea citației se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea. (2) Dacă destinatarul primește citația, dar refuză să semneze dovada de înmânare ori, din motive întemeiate, nu o poate semna, agentul va întocmi un proces-verbal în care va arăta aceste împrejurări. (3) Dacă destinatarul refuză să primească citația, agentul o va depune în cutia poștală. În lipsa cutiei poștale, va afișa pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare care trebuie să cuprindă: a) anul, luna, ziua și ora când depunerea sau, după caz, afișarea a fost făcută; b) numele și prenumele celui care a făcut depunerea sau, după caz, afișarea și funcția acestuia; c) numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, reședința, respectiv sediul celui înștiințat; d) numărul dosarului în legătură cu care se face înștiințarea și denumirea instanței pe rolul căreia se află dosarul, cu indicarea sediului acesteia; e) arătarea actelor de procedură despre a căror comunicare este vorba; f) mențiunea că după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afișarea înștiințării ori, când există urgență, nu mai târziu de 3 zile, destinatarul este în drept să se prezinte la sediul instanței de judecată pentru a i se comunica citația. Când domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul acestuia nu se află în localitatea unde instanța de judecată își are sediul, înștiințarea va cuprinde mențiunea că pentru a i se comunica citația destinatarul este în drept să se prezinte la sediul primăriei în a cărei rază teritorială locuiește sau își are sediul; g) mențiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citației în interiorul termenului de 7 zile sau, după caz, al termenului de 3 zile prevăzut la lit. f), citația se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; h) semnătura celui care a depus sau a afișat înștiințarea. (4) Mențiunile de la alin. (3) lit. c)-g) se completează de către grefa instanței. Termenele prevăzute la alin. (3) lit. f) și g) se calculează zi cu zi. (5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde mențiunile arătate la art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. (6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența. (7) Când destinatarul locuiește într-un hotel sau într-o clădire compusă din mai multe apartamente și nu este găsit la această locuință a sa, agentul îi va comunica citația administratorului, portarului sau celui care, în mod obișnuit, îl înlocuiește. În aceste cazuri, persoana care primește citația va semna dovada de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurări. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (8) În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) și (7), precum și atunci când acestea, deși prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispozițiile alin. (3)-(5). (...)" În raport de aceste dispoziții legale, se observă că legiuitorul a înțeles să reglementeze procedura de comunicare în funcție de următoarele situații: (i) agentul însărcinat cu comunicarea actelor de procedură a înmânat citația destinatarului sau uneia dintre persoanele menționate la alin. (6) ale art. 163, caz în care se completează dovada de înmânare cu mențiunile indicate de art. 164 C. proc. civ. (ii) agentul însărcinat cu comunicarea actelor de procedură a înmânat citația uneia dintre persoanele menționate la alin. (7) ale art. 163, caz în care se completează atât dovada de înmânare, cât și un proces-verbal purtând mențiunile indicate de art. 164 C. proc. civ. (iii) destinatarul refuză primirea citației, ori refuză sau nu poate proceda la semnarea dovezii, sau persoanele indicate în alin. (6) și (7) lipsesc ori refuză primirea actului, caz în care se întocmește un proces-verbal purtând mențiunile indicate de art. 164 C. proc. civ. Analizând dovezile de îndeplinire a procedurii de citare existente în dosarul instanței de fond, se constată că la fila 5 se află formularul conținând înștiințarea, dovada de înmânare, confirmarea de predare a actelor de procedură și procesul-verbal de înmânare adresate reclamantului A., iar la fila 6 se află formularul conținând înștiințarea, dovada de înmânare, confirmarea de predare a actelor de procedură și procesul-verbal de înmânare adresate pârâtei Agenția Națională de Integritate. Totodată, se constată că înscrisul regăsit la fila 5 este completat la rubrica "dovada de înmânare", fiind primit și semnat de un funcționar din cadrul intimatei-pârâte, purtând și ștampila acesteia, înscrisul de la fila 6 fiind primit personal de către reclamant, sub semnătură, aplicată tot la rubrica completată "dovada de înmânare". De asemenea, se reține că la dosarul Înaltei Curți se regăsesc copii ale citațiilor emise către cele două părți ale cauzei pentru termenul de judecată din data de 10.03.2015, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate prezentând în ședința publică de judecată și originalul citației primite. În ceea ce privește nulitatea procesului-verbal de înmânare a citației ca urmare a necompletării acestuia, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, reținând că, în raport de dispozițiile art. 163 alin. (1) C. proc. civ., agentul însărcinat cu primirea actelor de procedură nu avea obligația completării acestui act de procedură, ci numai a dovezii de înmânare, întrucât citația a fost înmânată destinatarului, nefiind aplicabilă niciuna din ipotezele enunțate la punctele (ii) și (iii) anterior expuse. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, și critica privind nulitatea confirmării de predare a actelor de procedură, având în vedere că această rubrică se completează, astfel cum rezultă din cuprinsul său, doar în cazurile speciale în care citația este înmânată funcționarului desemnat cu primirea corespondenței la unitatea militară/căpitănia portului/administrația închisorii/administrația așezământului de asistență medicală/socială sau funcționarului desemnat pentru înmânarea actelor procedurale la sediul Primăriei. Referitor la dovada de înmânare a înștiințării (a citației), recurentul-reclamant a susținut că aceasta este atinsă de nulitate, ca urmare a faptului că nu poartă semnătura sa, ci semnătura și ștampila intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate, astfel încât nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de termenul de judecată. Din cuprinsul formularelor aflate la filele 5 și 6 din dosarul Curții de Apel Craiova, rezultă, într-adevăr, că dovezile de înmânare a citației au fost semnate în mod eronat, fiecare parte semnând dovada de comunicare adresată celeilalte părți. În conformitate cu dispozițiile art. 164 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., dovada de înmânare va cuprinde: "semnătura celui care a primit citația sau alt act de procedură … ". Totodată, art. 164 alin. (3) C. proc. civ. stabilește că: "Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." Din corelarea acestor dispoziții rezultă că nerespectarea cerințelor prevăzute la lit. f) nu este sancționată cu nulitatea absolută și necondiționată a actului de procedură, potrivit art. 176 C. proc. civ., fiind, în schimb, aplicabile dispozițiile privind nulitatea condiționată de producerea unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului neconform, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Fiind vorba de o nulitate expres prevăzută de lege, potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea recurentului-reclamant se prezumă, anularea actului de procedură putând interveni ca urmare a faptului că recurentul-reclamant nu a avut posibilitatea să cunoască, pe nicio cale, existența dosarului, a instanței la care se judecă și a termenului de judecată și a fost lipsit de posibilitatea reală și efectivă de a-și susține pretențiile. Această prezumție poate fi, însă, răsturnată de partea interesată, în speță de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate. Înalta Curte reține că, deși dovezile de înmânare au fost semnate eronat de părți, această eroare nu a privit și citațiile emise de instanța de fond, ce reprezintă actul de procedură prin care părții îi sunt aduse la cunoștință toate informațiile necesare asigurării prezenței sale și/sau a reprezentantului convențional în fața instanței de judecată. Astfel, citațiile depuse, în copie, la dosarul instanței de recurs, poartă toate mențiunile prevăzute de art. 157 C. proc. civ., inclusiv cu privire la destinatari și calitatea procesuală a acestora. Cât privește partea căreia i-au fost comunicate, recurentul-reclamant a susținut că citațiile emise au fost greșit înaintate, în sensul că citația adresată reclamantului a fost înaintată intimatei Agenția Națională de Integritate, iar cea adresată intimatei a fost înaintată reclamantului, fără a putea, însă, prezenta citația astfel primită. Pe de altă parte, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a prezentat, în ședință publică, originalul citației proprii, care poartă mențiunile corecte privind partea destinatară, calitatea procesuală, instanța emitentă, locul, ora și data înfățișării, probând, astfel, că, deși dovezile de înmânare au fost completate eronat, citațiile, purtând mențiunile corecte și complete, au fost înmânate părții destinatare, susținerile recurentului privind predarea "inversată" nefiind fondate. Înalta Curte reține că, și în situația în care citațiile ar fi fost greșit înaintate, recurentul-reclamant primind citația adresată intimatei Agenția Națională de Integritate, astfel cum a susținut, cuprinsul acesteia era suficient pentru a-i asigura posibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată stabilit de instanța de fond, dat fiind că în conținutul său se regăsesc, astfel cum s-a arătat, toate mențiunile prevăzute de art. 157 C. proc. civ. Prin urmare, instanța de recurs constată că recurentului-reclamant A. nu i s-a produs vreo vătămare ca urmare a semnării incorecte a dovezilor de înmânare, acesta având cunoștință de existența dosarului și termenului de judecată, beneficiind de posibilitatea reală și efectivă de a se prezenta în fața instanței de judecată pentru a-și susține pretențiile. Un motiv de nulitate comun, invocat cu privire la înștiințarea, dovada de înmânare, confirmarea de predare a actelor de procedură și procesul-verbal de înmânare adresate recurentului-reclamant, se referă la menționarea greșită a prenumelui acestuia, respectiv B., în loc de A. Înalta Curte reține că acest viciu procedural este unul minor și nu este de natură a afecta drepturile legitime ale recurentului-reclamant, având în vedere că atât actele de procedură menționate, cât și citația comunicată reclamantului cuprind elemente de identificare suplimentare cu privire la persoana acestuia, respectiv numele de familie, adresa de comunicare a actelor de procedură și calitatea de Primar al comunei Poiana Mare, suficiente pentru a elimina orice posibilă confuzie cu altă persoană. Subsumat motivului de recurs privind nelegala citare la termenul de judecată din data de 10 martie 2015, recurentul-reclamant a formulat și critici privind soluționarea cauzei, de către instanța de fond, la primul termen de judecată, în lipsa reprezentantului convențional a cărui împuternicire avocațială se afla depusă la dosarul cauzei. Fără a mai relua argumentele expuse anterior cu privire la legalitatea procedurii de citare, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a încălcat dreptul la apărare al reclamantului, cauza fiind soluționată potrivit dispozițiilor art. 153, corelat cu art. 223 alin. (1) și art. 411 C. proc. civ., având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, formulată de pârâtă Agenția Națională de Integritate prin întâmpinare. Lipsa reprezentantului convențional al reclamantului, în fața instanței, la termenul de judecată stabilit, nu împiedică judecarea cauzei, atât timp cât nu s-a formulat o cerere temeinic justificată de amânare a cauzei, asistența juridică nu este obligatorie, iar dreptul la apărare al părților a fost asigurat prin acordarea posibilității de a-și prezenta și argumenta cererile, de a-și susține punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei și de a administra probele pe care le consideră necesare, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și, ulterior, în procedura cercetării judecătorești. Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., procedura de citare a părților fiind legal îndeplinită la termenul de judecată din data de 10.03.2015, fiind nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea dreptului său la apărare. II.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de apărare și asupra probelor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, indicând și înscrisurile care trebuiau analizate și aspectele ce necesita a fi lămurite. Înalta Curte apreciază că, față de criticile de nelegalitate formulate, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că susținerile referitoare la nepronunțarea asupra unor mijloace de apărare, sau la încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest sens. Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.: "...cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc." Așadar, textul legal oferă judecătorului posibilitatea de a solicita lămuriri părților și a dispune administrarea probelor ce le consideră necesare, în raport de dreptul său exclusiv de apreciere asupra elementelor speței. Faptul că instanța de fond nu a cerut explicații suplimentare cu privire la înscrisurile enumerate de recurent, nu poate fi considerată drept o încălcare a dispozițiilor legale menționate, ci o manifestare a dreptul suveran de apreciere al instanței de judecată, care s-a considerat lămurită în urma studierii înscrisurilor și nu a apreciat că sunt necesare explicații suplimentare față de cele expuse în cadrul acțiunii, întâmpinării și răspunsului la întâmpinare. Cât privește critica vizând faptul că prima instanță nu a stabilit o serie de elemente necesare soluționării cauzei, Înalta Curte o va respinge ca nefondată, reținând, pe de-o parte, că unele dintre acestea au fost analizate în cuprinsul hotărârii de fond (modalitatea de evitare a conflictului de interese prin delegarea atribuției de semnare a actelor către viceprimar, sau sancționarea recurentului atât din punct de vedere penal, cât și civil), iar aspectele privitoare la posibilitatea intimatei-pârâte de a se opune candidaturii reclamantului la funcția de primar exced obiectului cauzei, nefăcând parte din aspectele în funcție de care se apreciază incidența conflictului de interese. II.3. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond s-a pronunțat pe motive străine de natura cauzei, analizând contestația reclamantului ca o acțiune de fond, deși era investită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, prima instanță pronunțându-se în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., asupra a ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii sale, în temeiul dispozițiilor speciale privind conflictul de interese, iar nu în temeiul dispozițiilor de drept comun. Contestația formulată de reclamantul A. a fost analizată, sub aspectul existenței conflictului de interese, în raport de dispozițiile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, precum și art. 75 din Legea nr. 393/2004, iar din punct de vedere procedural, în raport de dispozițiile Legii nr. 176/2010, Curtea făcând trimitere expresă la prevederile acestor acte normative. Susținerea recurentului referitoare la menționarea, în dispozitivul hotărârii, a respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, și nu a contestației, nu poate modifica această concluzie, întrucât cele două noțiuni nu sunt antagonice, contestația prevăzută de art. 22 din Legea nr. 176/2010 fiind, din punct de vedere al procedurii civile, o cerere de chemare în judecată. Indiferent de denumirea pe care legiuitorul a înțeles să o folosească pentru a desemna acțiunile în justiție formulate în temeiul unor legi speciale (contestații, plângeri, etc.), acestea sunt, din punct de vedere procedural, cereri în justiție prin care se solicită chemarea în judecată a unei persoane, potrivit art. 30 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.