ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat admiterea contestației, cu consecința anulării Raportului de evaluare nr. x/04.08.2014, întocmit în lucrarea nr. x/25.09.2013.

Prin sentința civilă nr. 125 din 10 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței nr. 125 din 10 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii.

Prin decizia nr. 3869 din 6 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. - Primar al Comunei Poiana Mare împotriva sentinței civile nr. 125 din 10 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat contestație în anulare solicitând anularea deciziei menționate și admiterea recursului, în sensul admiterii acțiunii, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că decizia pronunțată de instanța de recurs a fost pronunțată ca urmare a unor erori materiale.

Contestatorul susține că din actele și lucrările dosarului nu rezultă dovada că s-a emis o citație de către Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, fiind astfel încălcate dispozițiile privind comunicare actelor de procedură.

În acest sens, arată contestatorul, în cauză procesul-verbal de înmânare a citației pentru termenul din 10.03.2015 poartă numele de A., în loc de A., instanța neobservând că la dosar există o citație emisă pe numele unei alte persoane, la o alta adresă, nicidecum Primarul Comunei Poiana Mare, jud. Dolj.

În opinia contestatorului, instanța de recurs a apreciat în mod greșit că acest viciu de procedură este unul minor care nu este de natură să afecteze drepturile legitime ale recurentului-reclamant.

Cu privire la citația aflată la dosarul Curții de Apel, contestatorul arată că aceasta este lovită de nulitate deoarece poartă numele de A. în loc de A., lipsește domiciliul, nu este completată cu data și ora, numele și prenumele agentului însărcinat cu înmânarea și nu este semnată de acesta din urmă.

Dovada de înmânare a înștiințării poartă semnătura și ștampila intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate și nu semnătura și datele contestatorului A.

Prin urmare, contestatorul susține că actele de procedură au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale privind emiterea și citarea părților, iar prin soluționarea cauzei la primul termen de judecată, cu procedura nelegal îndeplinită, drepturile reclamantului au fost încălcate.

În susținerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorul susține că motivul de casare analizat de către instanța de recurs a condus la concluzia existenței unui viciu privind procedura de citare a părților, însă acesta a fost considerat unul minor, deși are consecințe destul de grave în pronunțarea unei hotărâri.

În fine, contestatorul susține că instanța de recurs a pronunțat hotărârea atacată, prin exces de putere.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Așadar, reglementând contestația în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres și limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În orice caz, contestația în anulare nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile contestatorului referitoare la producerea unei vătămări procesuale ca urmare a semnării incorecte a dovezilor de înmânare, câtă vreme acesta a avut cunoștință de existența dosarului și termenului de judecată, beneficiind de posibilitatea reală și efectivă de a se prezenta în fața instanței de judecată pentru a-și susține pretențiile.

Înalta Curte constată că prin reiterarea apărărilor din fața instanței de recurs, în realitate contestatorul urmărește reanalizarea probelor existente la dosar, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluția instanței de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile și a motivelor de recurs. Astfel, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestației în anulare.

Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanța de recurs, pronunțând decizia ce formează obiectul contestației în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, expunând pe larg argumentele de fapt și de drept pentru care a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel încât aceasta respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește decizia ce formează obiectul contestației în anulare, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. referitor la omisiunea instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de instanța de recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3869 din 06 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2018.