ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3275/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 27 noiembrie 2014 sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/11.07.2014, întocmit de către pârâtă.

Prin sentința nr. 229/2015 din 25.05.2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - București, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/11.07.2014, întocmit de către pârâtă, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, recurentul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, având în vedere că această instanță s-a pronunțat pe excepție și nu a intrat în cercetarea fondului.

Arată recurentul că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nelegală, dată cu interpretarea greșită a legii, în ceea ce privește termenul în care poate fi introdusă contestația.

Se arată în motivele de recurs că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, deoarece recurentul a depus contestația în termen legal, respectiv fără a depăși termenul legal de depunere a contestației formulate împotriva Raportului de evaluare nr. x/11.07.2014.

În aceste sens, recurentul arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără dubiu că a introdus contestația în termenul legal, la data de 30.07.2014, la instanța de contencios, așa cum prevăd dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, însă instanța, în loc să se pronunțe pe competența materială a instanței, ridicată de părți, a judecat pe timbraj, anulând o cerere de chemare în judecată care este scutită de taxa de timbru.

Învederează recurentul că, deși a solicitat instanței de fond să dispună atașarea dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Dolj, aceasta a refuzat să dispună atașarea dosarului respectiv.

În opinia recurentului, în situația în care ar fi fost atașat acest dosar s-ar fi dovedit cu prisosință faptul că a formulat contestația împotriva Raportului de evaluare nr. x/11.07.2014 în termenul legal.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a și c) - e) C. proc. civ., cât și faptul că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu, cu condiția achitării taxei de timbru aferente căii de atac exercitate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2.03.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus taxa de timbru în cuantumul datorat.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 27 noiembrie 2014 sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/11.07.2014, întocmit de către pârâtă.

În cauză a formulat întâmpinare pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând respingerea contestației, în principal în temeiul excepției tardivității contestării raportului de evaluare, iar, pe fond, respingerea ca nefondată a contestației.

În motivarea excepției, pârâta a arătat că, în raport de data primirii raportului de evaluare de către reclamant la adresa de domiciliu, respectiv 16.07.2014, introducerea contestației la Curtea de Apel Craiova la data de 27.11.2014 s-a făcut peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, impunându-se respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

Pârâta a precizat că reclamantul a mai formulat o contestație împotriva raportului de evaluare la data de 30.07.2014, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2014, care însă a fost anulată prin încheierea din 24.09.2014, iar, ulterior, prin încheierea din 11.11.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă și cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva încheierii din 24.09.2014, soluția de anulare a cererii de chemare în judecată devenind definitivă.

Rezultă astfel că această primă contestație formulată de reclamant împotriva aceluiași raport de evaluare a fost anulată definitiv anterior formulării contestației care face obiectul prezentului dosar.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a analizat cu prioritate excepția invocată în cauză, constatând că este întemeiată, astfel că a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată.

Conform dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative:

"persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ".

Înalta Curte apreciază că termenul de 15 zile prevăzut de Legea nr. 176/2010, derogator de la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este un termen procedural de decădere și nu de prescripție, nefiind susceptibil de a fi întrerupt sau suspendat, depășirea acestuia fiind sancționată cu tardivitatea.

În mod corect a reținut Curtea de Apel că, în speță, astfel cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosar, reclamantul a primit Raportul de evaluare nr. x/11.07.2014 la data de 16.07.2014, semnând personal.

Acțiunea formulată împotriva raportului de evaluare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 27.11.2014, instanța de fond constatând în mod corect că termenul pentru depunerea contestației a fost depășit, impunându-se admiterea excepției tardivității invocată de către pârâtă.

Corect a reținut instanța de fond că această soluție nu poate fi influențată de faptul că la data de 30.07.2014 a fost formulată o altă contestație de către reclamant, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2014, deoarece acea acțiune a fost anulată definitiv datorită neglijenței reclamantului, fiind respinsă și cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare a acțiunii, iar la data promovării prezentei acțiuni reclamantul nu se mai afla în termenul legal imperativ de contestare prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte apreciază că atâta vreme cât cererea de chemare în judecată inițială a fost anulată exclusiv datorită neglijenței reclamantului prin încheierea din data de 24.09.2014, iar cererea de reexaminare formulată împotriva acestei încheieri a fost respinsă din aceleași considerente, nefiind vorba de cauze obiective, cum ar fi fost de exemplu forța majoră, prin încheierea din data de 11.11.2014, soluția instanței mai întâi sesizată devenind definitivă, admiterea unei noi cereri de chemare în judecată pentru motivele invocate de recurentul-reclamant ar însemna ignorarea și lăsarea fără nici o eficiență a celor două încheieri menționate anterior.

Or, legalitatea încheierii de anulare a primei cereri de chemare în judecată, respectiv a celei de respingere a cererii de reexaminare, pronunțate într-un alt dosar, nu mai pot fi puse în discuție în prezentul dosar, iar argumentele nu pot fi avute în vedere în susținerea unei eventuale cereri de repunere în termen.

Înalta Curte apreciază că, având în vedere, pe de o parte, data comunicării raportului de evaluare, 16.07.2014, iar, pe de altă parte, data formulării contestației, 27.11.2014, în mod corect Curtea de apel a respins contestația ca tardiv formulată, ca urmare a depășirii termenului de 15 zile prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, se constată că instanța de fond a procedat în mod întemeiat la examinarea cu prioritate a excepției tardivității introducerii acțiunii reclamantului, invocată în cauză, și la admiterea acestei excepții, cu consecința respingerii acțiunii ca tardiv formulată, nemaifiind necesară luarea în discuție și analizarea aspectelor referitoare la nelegalitatea actului atacat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 229/2015 din 25 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.