ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3868/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.06.2014, sub nr. 1091/54/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 6.06.2014, întocmit de pârâtă.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 106 din 03 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 106 din 03 martie 2015 a formulat recurs reclamantul A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată. Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei (lipsa vătămării), aceasta fiind o consecință a aplicării greșite a normelor de drept material (respectiv sancționarea cu nulitatea relativă a actului necomunicat, în condițiile în care legiuitorul prevede sancțiunea nulității absolute). În acest sens, recurentul-reclamant arată că sentința atacată este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 și art. 21 din Legea nr. 176/2010, reținându-se că, deși nu a fost convocat în mod legal, acesta beneficiază de un control de legalitate în fața instanței de judecată. Instanța de fond a modificat caracterul obligatoriu al dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, care sancționează cu nulitatea absolută actele întocmite de inspectorul de integritate în lipsa informării și invitării persoanei cercetate, printr-o analiză care corespunde regimului juridic al nulității relative. Astfel, nulitatea necomunicării nu depinde de existența unei vătămări, aceasta trebuind dovedită de recurentul-reclamant doar în cazul unei nulități relative, pe când în cazul de față legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității absolute. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., acesta vizează încălcarea autorității de lucru judecat în raport de ordonanța penală prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a recurentului-reclamant, în ceea ce privește falsul în declarații referitor la calitatea de asociat a reclamantului într-o societate comercială, drept pentru care s-au aplicat și interpretat în mod eronat dispozițiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, raportate la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 26/1990. Înregistrarea mențiunilor Oficiul Național al Registrului Comerțului produce, față de terți, efecte de opozabilitate, dar nu reprezintă o condiție pentru producerea efectelor în planul raporturilor comerciale ale societății și în planul răspunderii personale a recurentului-reclamant. Așadar, retragerea din funcția de administrator produce efecte de la data manifestării unilaterale de voință, iar nu de la data înscrierii acestei mențiuni în Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24.06.2015, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 08 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: II.1. Prima critică formulată de recurentul-reclamant vizează, în esență, interpretarea efectelor sancțiunii nulității absolute prevăzute de art. 13 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 20-21 din același act normativ, în ceea ce privește actele întocmite de inspectorul de integritate fără informarea corespunzătoare a persoanei evaluate, susținându-se că instanța de fond ar fi aplicat regimul juridic corespunzător sancțiunii nulității relative, contrar dispozițiilor legale. Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010: "Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută." Întrucât dispozițiile art. 20 și 21 din Legea nr. 176/2010 au fost redate integral în cuprinsul hotărârii de fond, ele nu vor mai fi reluate în prezenta decizie, fiind suficient a se preciza că ele reglementează, într-adevăr, obligația inspectorului de integritate de a informa persoana evaluată și de a o invita să depună un punct de vedere cu privire la situația de incompatibilitate/conflictul de interese supuse verificărilor, în termenele și prin modalitățile specificate. Prima instanță a reținut că susținerile recurentului-reclamant sunt reale, în sensul neconvocării sale, cele două trimiteri poștale cu confirmare de primire, adresate de intimata Agenția Națională de Integritate la datele de 12.04.2012 și 23.04.2012, fiind primite de terțe persoane. Cu toate acestea, instanța de fond a constatat lipsa unei vătămări produsă reclamantului, apreciind că acesta beneficiază de un control de legalitate al actului atacat, exercitându-și dreptul de apărare în fața instanței de contencios administrativ. În legătură cu aspectul în discuție, critica formulată de recurentul-reclamant este nefondată, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, acesta interpretând eronat regimul juridic privind nulitatea relativă și nulitatea absolută, reglementate de dispozițiile art. 174 - 179 C. proc. civ. și art. 1246-1253 din C. civ. de la 1864. Întrucât aspectele referitoare la convocarea persoanei cercetate sunt circumscrise regulilor procedurale și nu normelor dreptului substanțial, vor fi avute în vedere dispozițiile C. proc. civ., care completează Legea nr. 176/2010, potrivit art. 32 din acest act normativ. Dispozițiile art. 174 C. proc. civ. cuprind o clasificare a sancțiunii nulității în nulități relative și nulități absolute, după cum cerința legală nerespectată de actul de procedură contestat este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public sau un interes privat. Pe de altă parte, dispozițiile art. 175 și art. 176 C. proc. civ. clasifică nulitățile procedurale în raport de existența unei vătămări produse celui ce o invocă, în nulități condiționate și nulități necondiționate de producerea vătămării. Cele două clasificări nu se suprapun total, întrucât, potrivit art. 176 C. proc. civ., nulitatea necondiționată există "numai în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: 1. capacitatea procesuală; 2. reprezentarea procesuală; 3. competența instanței; 4. compunerea sau constituirea instanței; 5. publicitatea ședinței de judecată; 6. alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel." Așadar, nulitatea absolută expresă, stipulată în actul normativ incident, nu atrage, obligatoriu și cu necesitate, sancțiunea desființării actului procedural, atât timp cât dispozițiile încălcate nu se includ în domeniile enumerate de art. 176 C. proc. civ.. Se poate spune că, în timp ce nulitatea relativă este, întotdeauna, condiționată de existența vătămării produsă persoanei ce o invocă, nulitatea absolută suportă o analiză nuanțată, în raport de obiectul de reglementare al normei încălcate. Din corelarea acestor dispoziții rezultă că nerespectarea cerințelor privind convocarea recurentului-reclamant în cursul procedurii administrative de evaluare nu este sancționată cu nulitatea absolută și necondiționată a actului de procedură, potrivit art. 176 C. proc. civ., fiind, în schimb, aplicabile dispozițiile privind nulitatea condiționată de producerea unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului neconform, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Într-adevăr, fiind vorba de o nulitate expres prevăzută de lege, potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea recurentului-reclamant se prezumă, anularea actului de procedură putând interveni ca urmare a faptului că partea a fost lipsită de posibilitatea reală și efectivă de a-și exercita dreptul la apărare. Această prezumție nu poate fi reținută în cauza de față întrucât recurentul-reclamant a avut deschisă calea contestării Raportului de evaluare în fața instanței de contencios administrativ, cale pe care a și urmat-o, prezentând argumentele proprii și toate mijloacele de probă pe care le-a considerat necesare în dovedirea nelegalității actului administrativ. Așadar, analiza de către instanța de fond a vătămării produse recurentului-reclamant prin nelegala convocare de către inspectorul de integritate nu excede dispozițiilor legale și nu contravine regimului juridic al nulității absolute, neputând fi primită critica schimbării caracterului obligatoriu al normei sancționatorii din cuprinsul art. 13 din Legea nr. 176/2010. Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază a fi nefondată și critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analiza privind lipsa vătămării recurentului-reclamant neputând fi considerat un motiv străin de natura cauzei. II.2. Cea de-a doua critică formulată de reclamantul A., subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privește autoritatea de lucru judecat invocată în raport de Ordonanța penale nr. 362/P/2012 din data de 30.07.2012, adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în raport de calitatea reclamantului de asociat în cadrul societății B. S.R.L. Sub un prim aspect, dispozițiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, stabilesc sfera persoanelor obligate a răspunde solidar cu debitoarea persoană juridică, pentru obligațiile de plată restante, neavând, așadar, legătură cu regimul juridic al conflictului de interese, iar din analiza conținutului Raportului de evaluare contestat, nu rezultă că intimata-pârâtă și-ar fi fondat concluziile pe aceste prevederi. Prin Ordonanța penală nr. 362/P/2012, din data de 30.07.2012, adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a recurentului-reclamant pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în legătură cu declarația de interese completată la data de 26.06.2011. Pentru a reține această soluție, s-a avut în vedere că fapta comisă de reclamant, respectiv neconsemnarea în declarația de interese a calității de asociat și administrator în cadrul societății B. S.R.L., este prevăzută de legea penală, a fost comisă cu vinovăție, însă, în raport de conținutul său concret, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere împrejurările comiterii faptei. Ca urmare, învinuitului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii cu caracter administrativ. Potrivit art. 22 alin. (1) Cod procedură penală de la 1868, text normativ invocat de reclamant în susținerea excepției autorității de lucru judecat (precizată ulterior drept putere de lucru judecat, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 27.11.2014 - fila 106 dosar fond): "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia." Analizând cuprinsul Ordonanței penale în raport de aceste dispoziții și de precizările ulterioare ale recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că fapta cercetată de organele penale, respectiv falsul în declarații ca urmare a omisiunii menționării calității de asociat și administrator al societății comerciale, este diferită de obiectul evaluării conduse de intimata-pârâtă. Astfel, organele de urmărire penală au efectuat verificări cu privire la realitatea și caracterul complet al datelor înscrise de reclamant în cuprinsul declarației de interese, pe când autoritatea intimată a desfășurat cercetări cu privire la incompatibilitatea dintre funcția publică deținută de reclamant și funcțiile îndeplinite în cadrul celor două persoane juridice de drept privat. Pe de altă parte, măsura scoaterii de sub urmărire penală nu poate fi interpretată în mod favorabil recurentului-reclamant decât din punct de vedere punitiv (aplicarea unei sancțiuni administrative și nu a uneia cu caracter penal), organele de urmărire penală reținând că fapta există și că reclamantul a deținut, concomitent, funcția de agent de Poliție și calitatea de asociat și administrator al societății comerciale, până la data cesionării părților sociale și încetării funcției de administrator, conform Hotărârii Adunării Generale a Asociaților din data de 30.03.2012. Așadar, verificările și concluziile organelor penale nu pot fi avute în vedere de către instanța de contencios administrativ, în sensul fundamentării excepției autorității de lucru judecat, și nici a puterii lucrului judecat. Recurentul-reclamant a mai susținut încălcarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 26/1990, apreciind că retragerea din funcția de administrator produce efecte de la data manifestării de voință, înscrierea în Oficiul Național al Registrului Comerțului neavând decât efect de opozabilitate față de terți. Nici această critică nu este fondată, întrucât, din înscrisurile administrate în probațiune de reclamant, nu rezultă că mențiunile înscrise la Oficiul Național al Registrului Comerțului, din perioada supusă evaluării, nu ar corespunde realității, în cadrul litigiului nefiind prezentate dovezi cu privire la pierderea calității de administrator la un moment temporal anterior celui comunicat de Oficiul Național al Registrului Comerțului. De altfel, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a aratat că a deținut funcția de administrator în cadrul societății comerciale, până la data de 30.03.2012, când a fost eliberat din această funcție ca urmare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților. La aceeași dată, 30.03.2012, conform evidențelor transmise de Registrul Comerțului, s-a solicitat înregistrarea mențiunii cesiunii părților sociale și a înlocuirii reclamantului din funcția de administrator, mențiune înscrisă la Oficiul Național al Registrului Comerțului în baza Rezoluției nr. 504596 din 03 aprilie 2012. În concluzie, datele înscrise în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului sunt confirmate de înscrisurile administrate în cauză și de susținerile recurentului însuși, fiind corect interpretate de prima instanță, Înalta Curte constatând că nu s-a produs o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 26/1990. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul C., ca nefondat.