ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. x din 12 iunie 2015, raport prin care, în temeiul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, a fost constatată starea sa de incompatibilitate.

Prin Sentința nr. 801 din 18 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu reclamantul A. și s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată, la data de 10 decembrie 2015, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015.

Prin Sentința nr. 83/2016 din 23 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competență, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Arată recurentul că în raportul Agenției Naționale de Integritate, prin care s-a constatat așa-zisa stare de incompatibilitate a reclamantului, pârâta își motivează soluția aleasă prin faptul că acesta a deținut simultan atât funcția de viceprimar al Comunei Izbiceni, jud. Olt, cât și calitatea de comerciant persoană fizică.

Arată recurentul că instanța de fond, fără să țină seama de apărările sale pe larg expuse în cererea de chemare în judecată, a apreciat ca fiind corectă interpretarea dată de Agenția Națională de Integritate prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, normă de drept care stabilește că există incompatibilitate atunci când există în același timp funcția de primar și calitatea de comerciant.

Recurentul precizează că nu a făcut comerț și nu a avut beneficii ca urmare a efectuării vreunei fapte de comerț; că deține într-adevăr o întreprindere individuală, dar pe care a înființat-o doar pentru a avea posibilitatea să beneficieze de accesarea fondurilor europene, măsura 141 - ferme de subzistență. Arată recurentul că ferma de subzistență este propria sa gospodărie, în care cultivă legume pentru asigurarea traiului de zi cu zi al familiei sale, că prin această măsură a beneficiat de un sprijin financiar de 1500 Euro, sumă care a fost folosită conform programului în vederea extinderii exploatației. Subliniază recurentul că din extrasul de cont rezultă cu claritate că nu a înregistrat beneficii ca urmare a efectuării unor fapte de comerț, această sumă fiind destinată exclusiv extinderii exploatației și nu efectuării de activități comerciale.

Se arată în motivele de recurs că instanța a făcut o apreciere greșită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în sensul că i-a atribuit reclamantului o calitate pe care nu o are. În opinia recurentului-reclamant, prin "comerciant", potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, se înțelege "persoana care face comerț, persoana care se ocupă cu comerțul, cel ce face comerț, vinde sau cumpără mărfuri". Or, reclamantul nu face nici unul din aceste lucruri, deci nu poate fi catalogat ca și comerciant.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin Încheierea din 8 februarie 2018 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În cadrul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate, sentința recurată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate de recurent.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 12 iunie 2015, întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut faptul că începând cu data de 8 octombrie 2010 reclamantul a deținut simultan atât funcția de viceprimar al Comunei Izbiceni, județul Olt, cât și pe cea de comerciant persoană fizică, titular al Întreprinderii Individuale A., încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și nerespectând dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din acest act normativ.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că reclamantul a susținut în mod constant că, deși deține o astfel de calitate de comerciant persoană fizică, totuși nu a desfășurat activitatea în vederea căreia a dobândit această calitate, fiindu-i necesară exclusiv pentru a avea posibilitatea să beneficieze de accesarea fondurilor europene, măsura 141 - ferme de subzistență. În acest sens, reclamantul a arătat că ferma de subzistență este propria sa gospodărie, în care cultivă legume pentru asigurarea traiului de zi cu zi al familiei sale; că prin această măsură a beneficiat de un sprijin financiar de 1.500 Euro, sumă care a fost folosită conform programului, în vederea extinderii exploatației; că din extrasul de cont rezultă cu claritate că nu a înregistrat beneficii ca urmare a efectuării unor fapte de comerț, această sumă fiind destinată exclusiv extinderii exploatației și nu efectuării de activități comerciale.

Astfel, prin criticile sale, reclamantul a susținut, în esență, că nu a prestat activitate comercială prin întreprinderea individuală la momentul alegerii în funcția de viceprimar, nu a efectuat niciodată vreun act de comerț și nu a înregistrat beneficii ca urmare a efectuării unor fapte de comerț.

Așa cum a constatat instanța de fond, prima critică formulată de reclamant împotriva actului contestat a vizat pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, conform cărora principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independența operațională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii. În esență, reclamantul a arătat că intimata avea obligația să motiveze în fapt și în drept actul contestat prin raportare la punctul său de vedere înregistrat la ANI sub nr. x/2015, limitându-se la expunerea unei situații de fapt și de drept care încalcă flagrant principiile sus menționate.

Instanța de fond a apreciat nefondată această critică, constatând că actul administrativ contestat în cauză cuprinde toate elementele de fapt și de drept necesare pentru stabilirea stării de incompatibilitate și că au fost respectate principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare.

Față de toate aceste aspecte, instanța de fond a constatat în mod corect că actul administrativ este motivat în fapt și în drept, fiind analizate toate documentele avute în vedere, iar procedura de evaluare respectă principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare, principiile contradictorialității, dreptului la apărare și prezumția de nevinovăție nefiind încălcate.

Referitor la critica privind greșita reținere a perioadei de timp în care reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, instanța de fond a reținut că prin HCL nr. 5 din 20 iunie 2008 reclamantul a fost ales viceprimar al Comunei Izbiceni, fiind reales viceprimar și în anul 2012, începând cu data de 20 iunie 2012. Prin urmare, pârâta a stabilit corect perioada în care reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, respectiv de la 8 octombrie 2010 (data înmatriculării în Registrul Comerțului a Întreprinderii Individuale A.) și până la data întocmirii raportului de evaluare.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Astfel, interpretarea pe care prima instanță a dat-o acestor dispoziții legale și probatoriilor administrate în cauză este legală, întrucât situația premisă pe care Raportul de evaluare a fost fundamentat este necontestată, reclamantul deținând simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică începând cu data de 08.10.2010.

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale definește, în art. 2 lit. i), "persoana fizică autorizată" ca fiind "persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă".

La art. 2 lit. a) din același act normativ se statuează faptul că prin sintagma " activitate economică" se înțelege "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit".

Conform art. 4 din lege: "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează:

a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

În același timp, în art. 6 alin. (1) din același act normativ se prevede că:

"Orice activitate economică desfășurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată și autorizată..."

Această formă de autorizare prevăzută de lege este circumscrisă ipotezei descrise de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind calitatea de comerciant persoană fizică, împrejurare care se coroborează cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora:

"(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege".

Chiar dacă recurentul a invocat greșita interpretare a noțiunii de "comerciant", susținerile sale sunt nefondate, întrucât chiar în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ., în art. 8, se prevede că noțiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului:

"Înainte de începerea activității economice, au obligația să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerțului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societățile cooperative, organizațiile cooperatiste, societățile europene, societățile cooperative europene și grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum și alte persoane fizice și juridice prevăzute de lege."

Conform art. 3 alin. (1) din același act normativ, comercianții cer înmatricularea la oficiul registrului comerțului din județul sau din municipiul București, unde își au sediul.

Prin urmare, Legea nr. 26/1990 se referă la toate categoriile de persoane fizice sau juridice enumerate la art. 1 alin. (1) ca fiind comercianți.

Acest fapt rezultă cu și mai multă claritate din art. 12 alin. (1) din același act normativ, care descrie alcătuirea registrului comerțului, astfel:

"(1) Registrul comerțului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăți, companii naționale și societăți naționale, regii autonome, grupuri de interes economic, organizații cooperatiste, societăți europene, grupuri europene de interes economic, alte persoane juridice expres prevăzute de lege, cu sediul principal sau sedii secundare în România, un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăți cooperative și societăți cooperative europene cu sediul principal sau sedii secundare în România și un registru pentru înregistrarea persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, cu sediul profesional sau sedii secundare în România. Aceste registre se țin în sistem computerizat".

Deci, în sistemul Legii nr. 26/1990, persoanele fizice titulare ale unor întreprinderi individuale sunt comercianți persoane fizice, dispoziții care, de altfel, erau în vigoare și au fost avute în vedere la data adoptării Legii nr. 161/2003, când a fost edictată interdicția, sub sancțiunea incompatibilității, de la art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Pe de altă parte, art. 31 din Ordonanța de Urgență nr. 44/2008, prevede că:

"Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)."

Așadar, calitatea de comerciant a recurentului-reclamant este atestată de lege, în ciuda susținerilor acestuia, existând text normativ ce se bucură de o deplină accesibilitate și aplicabilitate.

Faptul că recurentul-reclamant nu a făcut acte de comerț în cadrul întreprinderii individuale nu are relevanță, întrucât esențială pentru starea de incompatibilitate este simpla deținere de către recurentul-reclamant a calității de comerciant persoană fizică, calitate care a și determinat emiterea raportului de evaluare de către Inspecția de Integritate.

Astfel fiind, nici susținerea potrivit căreia recurentul-reclamant nu ar fi urmărit realizarea unei activități comerciale la data când a cerut înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului, nu îl absolvă de răspunderea administrativă, din moment ce dispozițiile generale ale Legii nr. 161/2003 (art. 87 - 90) nu impun existența unui scop în dobândirea vreunei calități, funcții etc., care atrage starea de incompatibilitate în raport cu funcția publică obținută.

Având în vedere dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, ale O.U.G. nr. 44/2008 și ale art. 6 și 8 din Legea nr. 71/2011, Înalta Curte constată că în mod corect a fost reținută situația de incompatibilitate.

Astfel, conform cadrului normativ aplicabil până la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011), recurentul a deținut simultan calitatea de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, de la data înregistrării întreprinderii individuale în Registrul Comerțului, calități incompatibile, conform legii.

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deținut simultan calitatea de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale (autorizat să desfășoare o activitate economică) supusă înregistrării în Registrul Comerțului, calități incompatibile conform legii.

Dincolo de diferențele terminologice, este de reținut că recurentul-reclamant, având calitatea de comerciant persoană fizică, funcționând în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deținerea demnității publice de viceprimar, decât încălcând regimul incompatibilităților, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Coroborând aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că nu este de natură a înlătura situația de incompatibilitate a reclamantului împrejurarea că acesta în fapt nu a desfășurat activitatea pentru care a fost autorizat anterior ca titular al unei întreprinderi individuale, respectiv motivul care a stat la baza obținerii acestei calități, esențială fiind simpla deținere de către reclamant a calității de comerciant persoană fizică în forma de organizare a întreprinderii individuale, calitate care a și determinat emiterea raportului de evaluare de către pârâtă.

Astfel, Înalta Curte observă și menționează că prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat și a instituit pentru funcția de viceprimar o stare de incompatibilitate cu "calitatea de comerciant persoană fizică", iar nu cu "activitatea/exercitarea activității de comerciant persoană fizică".

De asemenea, instanța de recurs menționează că prin această reglementare strictă legiuitorul a urmărit prevenirea și evitarea oricărei situații de conflict de interese, a oricărei abateri de la respectarea dispozițiilor legale în cazul unei funcții publice de maximă importanță în realizarea interesului general al comunității de către autoritățile administrației publice locale.

Din această perspectivă, criticile formulate, referitoare la faptul că recurentul-reclamant nu a desfășurat o activitate comercială și nu a efectuat nici un act de comerț, sunt lipsite de semnificația juridică pretinsă.

De altfel, instanța de fond a apreciat în mod corect că legea impune coexistența celor două calități cu privire la aceeași persoană, independent de împrejurarea că a prestat sau nu activitate în calitatea de comerciant, sau că a obținut sau nu, în perioada analizată, venituri în urma deținerii calității respective.

Astfel cum s-a subliniat în considerentele sentinței recurate, potrivit art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003, alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate, sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție, iar necunoașterea legii de către reclamant nu înlătură aplicarea acestei dispoziții legale, potrivit principiului nemo censetur ignorare legem (nimeni nu poate invoca necunoașterea legii).

În consecință, în condițiile în care persoana evaluată nu a renunțat la calitatea de comerciant persoană fizică, această calitate a continuat să existe, indiferent de obținerea sau neobținerea veniturilor ori a profitului și indiferent de modalitatea de impozitare.

Toate acestea dovedesc că raportul de evaluare contestat, ce se referă la incompatibilitatea dintre funcția de viceprimar și cea de comerciant persoană fizică, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, având în vedere că reclamantul nu a renunțat la una dintre funcții în termenul prevăzut de lege.

Referitor la aceste aspecte, relevante sunt înscrisurile existente la dosarul cauzei, care atestă că din data de 8 octombrie 2010 recurentul-reclamant figurează la Registrul Comerțului ca deținând calitatea de comerciant persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale; este irelevant domeniul de activitate în care își desfășoară activitatea, titularul întreprinderii individuale având calitatea de comerciant, așa cum ea este menționată în art. 87 din Legea nr. 161/2003.

Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, Întreprinderea Individuală are ca și activitate secundară comerțul, iar, pe de altă parte, pârâta nu avea obligația de a face dovada în sensul desfășurării unor activități de comerț, din moment ce starea de incompatibilitate este determinată doar prin simpla coexistență a celor două calități, conform celor menționate anterior.

Prin urmare, recurentul a obținut calitatea de comerciant persoană fizică de la data de 8 octombrie 2010, dată la care întreprinderea individuală a fost înregistrată la O.N.R.C., încălcând regimul juridic al incompatibilităților începând cu această dată, întrucât a deținut această calitate simultan cu funcția de viceprimar în cadrul Primăriei Comunei Izbiceni, ceea ce contravine dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

De aceea, în mod corect a menținut instanța de fond raportul de evaluare, reținând că reclamantul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de textul legal anterior menționat.

De altfel, practica secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți este constantă în a considera legale rapoartele de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate și care se referă la incompatibilitatea dintre funcția de primar/viceprimar și comerciantul persoană fizică (a se vedea Decizia nr. 804 din 24 februarie 2015, Decizia nr. 3382 din 23 septembrie 2014 și Decizia nr. 274 din 28 ianuarie 2015).

Așadar, incompatibilitățile funcției de viceprimar sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 161/2003, una dintre acestea fiind reprezentată de deținerea cumulativă a acestei funcții împreună cu calitatea de comerciant persoană fizică, prevederea fiind una clară, concisă, legală și expresă și este privită chiar din prisma scopului declarat al Legii nr. 161/2003.

Mai mult decât atât, legiuitorul, la momentul edictării normei juridice ce conturează cadrul incompatibilităților, nu a avut în vedere alte aspecte individualizate, în afara deținerii simultane a două sau a mai multor funcții, cumulul de funcții fiind necesar și suficient pentru a se putea atrage starea de incompatibilitate.

Starea de incompatibilitate reprezintă o încălcare a principiilor esențiale ale integrității și supremației funcției și interesului public pe care legiuitorul a sancționat-o în mod individualizat.

Având în vedere dispozițiile restrictive ale Legii nr. 161/2003, lege de strictă interpretare și aplicare tocmai în considerarea fundamentării și scopului pentru care a fost adoptată, și câtă vreme legiuitorul - singurul abilitat în acest sens - a apreciat, la elaborarea legii, că această stare de incompatibilitate trebuie prevăzută și sancționată ca atare, recurentul-reclamant nu poate susține că o stare de incompatibilitate nu îi este culpabilă, raportat la împrejurarea că în cadrul Întreprinderii Individuale nu face și nu a făcut fapte de comerț, înființând această întreprindere individuală "doar pentru a avea posibilitatea să beneficieze de accesarea fondurilor europene, măsura 141-ferme de subzistență".

Reglementând incompatibilitatea dintre cele două funcții, legiuitorul a urmărit transpunerea în legislația internă a principiului transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, respectiv transparență în modul de administrare și utilizare a bunurilor publice, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, fără a se putea pune în discuție restrângerea vreunui drept sau a vreunei libertăți fundamentale.

Incompatibilitățile au menirea de a asigura transparența funcției publice, și constituie un important instrument de prevenire a corupției și o garanție a exercitării cu imparțialitate a funcției publice, iar activitatea de comerciant, desfășurată de o persoană fizică, poate fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea incompatibilităților.

În edictarea Legii nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, scopul a fost acela de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoana ce deține o demnitate/funcție publică să adopte o conduită preventivă de natură să-l împiedice să ajunge în stare de incompatibilitate.

Regimul incompatibilităților este prevăzut de legislația în vigoare, legea interzicând cumulul de calități necondiționat de întocmirea altor acte juridice. Recurentul-reclamant avea obligația de a respecta prevederile legale privind incompatibilitățile și să nu încalce legislația aplicabilă. Or, acesta nu a depus nicio diligență pentru a ieși din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege, încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităților aplicabil aleșilor locali.

Concluzionând, prevederea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 este una clară, concisă, legală și expresă și este privită chiar prin prisma scopului declarat al Legii nr. 161/2003.

Având în vedere caracterul imperativ pentru funcția publică de a respecta regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese, date fiind sancțiunile pe care le atrage încălcarea acestora, alesul local are o obligație legală de a nu încălca prevederile legale cu privire la incompatibilități.

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile aduse de către recurentul-reclamant hotărârii primei instanțe referitoare la actul administrativ contestat, instanța de fond înlăturând în mod legal și temeinic susținerile recurentului-reclamant referitoare la inexistența stării de incompatibilitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 83 din 23 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM